ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3880/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 21 septembrie 2016, pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui, au solicitat:

- includerea în baza de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară a majorărilor salariale în procent de 18%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007, acordate prin sentința civilă nr. 646 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 423 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Iași și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordinul de salarizare în acest sens;

- obligarea pârâtului Tribunalul Vaslui să emită macheta de calcul a drepturilor salariale, cu includerea acestei majorări în indemnizația de încadrare brută lunară;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să achite aceste majorări salariale, pe ultimii trei ani, calculați anterior introducerii prezentei cereri, cu dobânda legală aferentă;

- obligarea pârâtului Tribunalul Vaslui la recalcularea drepturilor salariale cuvenite conform titlurilor executorii prin care s-a acordat sporul de risc și suprasolicitare psihică de 50% și sporul de confidențialitate de 15% și achitate prin eșalonare, prin luarea în considerare a acestei majorări, cu dobânda legală și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să aloce fondurile necesare acestor diferențe;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să aloce fondurile necesare achitării drepturilor salariale restante.

Prin cererea formulată la data de 11 noiembrie 2016, reclamantele au modificat capătul nr. 3 din cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâților să achite majorările salariale acordate prin hotărâre judecătorească începând cu data de 01.04.2008 la zi, cu dobânda legală.

Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința civilă nr. 292 din data de 06 martie 2017, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Motivând hotărârea astfel dispusă, Tribunalul Suceava a reținut că, prin primul petit al acțiunii deduse judecății, reclamantele contestă ordinele de salarizare, și, față de calitatea acestora de judecători la Tribunalul Vaslui, cererea de chemare în judecată se impune a fi calificată ca fiind o acțiune reglementată de legea specială, derogatorie de la dispozițiile dreptului comun și dreptului muncii, respectiv art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, act normativ ce stabilește competența materială exclusivă în favoarea Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 3374 din data de 29 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă, complet specializat cu soluționarea conflictelor de muncă, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict.

În argumentarea hotărârii astfel pronunțate, instanța a avut în vedere că, prin cererea înregistrată la data de 03 iulie 2017, reclamantele au renunțat la judecata petitelor nr. 1 și 2 din cererea de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordinul de salarizare, cu includerea în baza de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară a majorărilor salariale în procent de 18%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și obligarea pârâtului Tribunalul Vaslui să emită macheta de calcul a drepturilor salariale, cu includerea acestei majorări în indemnizația de încadrare brută lunară.

În urma renunțării la judecata capetelor de cerere nr. 1 și 2 din acțiunea introductivă, instanța a rămas învestită cu soluționarea capetelor de cerere nr. 3 (astfel cum a fost modificat), 4 și 5.

În raport de aceste modificări, curtea de apel a reținut că litigiul dedus judecății se subsumează unui conflict de muncă în accepțiunea prevederilor art. 266 C. muncii, instanța nefiind învestită cu o cerere care să aibă ca obiect analiza legalității și temeiniciei unui act administrativ tipic, în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care să emane de la o autoritate a administrației publice centrale și care să atragă competența materială de soluționare a cauzei în favoarea curții de apel, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 96 pct. 1 din C. proc. civ.

Curtea de apel a mai reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 248/2010, întrucât reclamantele au restrâns petitul acțiunii la soluționare capetelor de cerere nr. 3, 4 și 5, astfel că, instanța nu mai este învestită cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea unui act administrativ, sau obligarea de emitere a unui act administrativ, ci cu o acțiune în pretenții, motiv pentru care nu poate fi reținută incidența în cauză a prevederilor legii speciale.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Suceava, secția civilă, complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că reclamantele A. și B. sunt încadrate în funcția de judecător la Tribunalul Vaslui, iar prin sentința civilă nr. 646 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, irevocabilă prin decizia nr. 423 din 24 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Iași, le-au fost recunoscute drepturile constând în majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, pârâții Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției fiind obligați să achite aceste majorări, cu dobânzile legale aferente, dispunându-se și efectuarea mențiunilor privind majorările salariale în carnetele de muncă ale reclamantelor.

Reclamantele au susținut, prin cererea introductivă de instanță, că majorările salariale recunoscute prin hotărârile judecătorești și incluse în carnetele de muncă nu au mai fost acordate ulterior datei de 31.03.2008, nemaifiind incluse în indemnizația de încadrare brută, ca urmare a Ordinului Ministrului Justiției nr. 459/C/09.02.2010, emis în baza Legii nr. 330/2009.

Problema care a generat conflictul de competență între cele două instanțe privește atât stabilirea competenței materiale, cât și a celei funcționale, din perspectiva naturii juridice a litigiului, respectiv contencios administrativ ori litigiu de muncă, Tribunalul Suceava făcând aplicarea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, iar Curtea de Apel București reținând incidența dispozițiilor art. 266 și 278 C. muncii, coroborate cu dispozițiile art. 201 și 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

Conform art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice:

"

(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)."

Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile legale redate anterior, întrucât cererea reclamantelor nu reprezintă o plângere formulată împotriva Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel Iași (instanță în circumscripția căreia se găsește Tribunalul Vaslui, unde activează reclamantele), prin care a fost soluționată contestația formulată împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale. Totodată, reclamantele nu solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de salarizare, acest capăt de cerere făcând obiectul renunțării la judecată, potrivit cererii formulate la data de 03.07.2017.

Dispozițiile normative precitate sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competența exclusivă, materială și teritorială, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind reglementată pentru un caz singular, clar definit.

Dispozițiile legale aplicabile în speță sunt determinate de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și, ulterior, modificată de reclamantele A. și B., prin cererile înregistrate la data de 11.11.2016 și 03.07.2017. Astfel, pretenția dedusă judecății privește obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate din calcularea drepturilor salariale, în raport de hotărârile judecătorești irevocabile.

Prin urmare, litigiul are natura unui conflict de muncă și nu de contencios administrativ, competența materială, teritorială și funcțională a instanței fiind stabilită în raport de prevederile art. 269 C. muncii și art. 208-210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în favoarea tribunalului.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011:

"

Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Raportat la locul de muncă al reclamantelor, se reține incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia:

"

Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea". Reclamantele au optat pentru sesizarea Tribunalului Suceava, aflat în circumscripția teritorială a Curții de Apel Suceava, învecinată cu Curtea de Apel Iași, în circumscripția căreia se regăsește Tribunalul Vaslui, instanță la care funcționează reclamantele.

Prin urmare, în raport de natura litigiului, și anume de conflict de muncă și având în vedere dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Suceava, secția civilă, complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B. și A. și pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași, în favoarea Tribunalului Suceava, secția civilă, complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2017.