ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6808/2020

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 22.06.2017, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj, au solicitat:

- În principal:

a) obligarea pârâtei Curtea de Apel Cluj să emită decizii de salarizare, pentru fiecare reclamantă, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 2342/2010;

b) obligarea pârâților la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit dispozițiilor sentinței civile nr. 2342/2010 și salariul primit;

c) obligarea pârâților la plata de daune moratorii;

- În subsidiar:

a) anularea în parte a deciziei nr. 161/24.04.2017 a Curții de Apel Cluj în ceea ce privește valoarea de referință, precum și data de la care se aplică aceasta;

b) emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 445,5 RON, începând cu data de 09.04.2015;

c) obligarea pârâtei Curtea de Apel Cluj, să emită ep numele reclamantelor decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare l ao valoare de referință de 405 RON, începând cu data de 9.04.2015 și până la data de 30.09.2016, la care se adaugă majorarea de 10% acordată începând cu data de 1.12.2015;

d) obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015;

c) obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii.

La data de 16.08.2017, reclamantele au depus o cerere adițională, prin care au solicitat și anularea în parte a deciziei nr. 58/03.02.2017, modificată prin decizia nr. 161/24.04.2017, în ceea ce privește valoarea de referință sectorială și data de la care se acordă.

Prin sentința nr. 5176 din data de 22 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Cluj ca neîntemeiată.

A admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Cluj, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 5176 din data de 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantele A. și B. prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției inadmisibilității și rejudecând cauza să se admită în totalitate cererea de chemare în judecată.

În susținerea cererii de recurs, recurentele-reclamante au arătat că până la primul termen de judecată respectiv la data de 20.11.2017 acestea au trimis prin Posta - serviciul postal Dej și au depus la dosar toate demersurile făcute de ele cu privire la contestațiile fomulate împotriva Deciziei nr. 58/03.02.2017, modificată prin Decizia nr. 161/24.04.2017.

În aceste condiții recurentele susțin ca au formulat acțiune în termen legal la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, aspect rezultat din data ștampilei aplicată pe plicul de la Posta sau de pe copia facturii de plată a serviciilor poștale, respectiv 19.06.2017, acțiune fiind înregistrata la instanță la data de 22.06.2017.

Recurentele apreciază că deoarece au făcut dovada formulării contestației în termenul de 15 zile de la data emiterii Deciziei nr. 58/03.02.2017 modificată prin Decizia nr. 161/24.04.2017, la Colegiul de Conducere a CA Cluj, iar in termen de 30 de zile au contestat Decizia nr. 58/03.02.2017 modificata prin Decizia nr. 161/24.04.2017 la CA București, apreciază că sentința recurată este nelegală, întrucât s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului ca fiind temeic si legal, modificarea sentinței în sensul respingerii excepției inadmisibilității, admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată și precizată.

Recurentele-reclamante în susținerea cererii de recurs au invocat motive de casare, care se pot încadra în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimații-pârâți nu au depus întâmpinări la cererea de recurs.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 30 martie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 15 decembrie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Înalta Curte reține că instanța de fond în analiza excepției inadmisibilității, invocată de către Curtea de Apel Cluj a avut în vedere că reclaamntele au formualt două capete de cerere, unul principal și unul în subsidiar, iar analiza acestora a fost efectuată din două perspective diferite.

În ceea ce privește analiza excepției inadmisibilității din perspectiva primului capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtei Curtea de Apel Cluj să emită decizii de salarizare, pentru fiecare reclamantă, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 2342/2010, instanța de recurs constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că reclamantele aveau obligația să se adreseze în prealabil acestei instituții cu o cerere și s-au adresat direct instanței de contencios administrativ și fiscal. Totodată instanța de recurs apreciază că în mod greșit, raportat la situația de fapt și la normele de drept aplicabile speței instanța de fond a reținut în motivarea soluției sale că în cauză este aplicabilă o procedură specială care se impune a fi urmată de persoanele nemulțumite de maniera de stabilire a drepturilor salariale, respectiv mecanismul normat de art. 7 ale capitolului VIII, anexa VI din Legea nr. 284/2010, astfel că, solicitarea modificării salariului pe altă cale nu poate fi primită.

Înalta Curte reține că scopul acțiunii formulate de către recurentele-reclamante vizează obligarea intimatei-pârâte Curtea de Apel Cluj emită decizii de salarizare, pentru fiecare reclamantă, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 2342/2010, iar demersul lor judiciar nu reprezintă practic contestarea drepturilor lor salariale ce le-au fost deja stabilite prin sentința evidențiată mai sus. În fapt acestea au dedus judecății pretenții ce au derivat din acte normative emise în cursul aniulor 2015 și 2016, respectiv Legea nr. 71/2015 și O.U.G nr. 26/2016 astfel, reținerea instanței de fond a mențiunii că litigiul trebuie soluționat în conformitate cu prevederile speciale ale Legii nr. 284/2010 este greșită.

Înalta Curte apreciază, astfel, că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimata-pârâtă Curtea de Apel Cluj și însușită de către instanța de fond pe considerentul necontestării ordinului/dispozițiilor de reîncadrare, a fost admisă în mod greșit, întrucât, în cauza de față, nu se contestă o dispoziție de încadrare salarială în procedura specială reglementată de art. 7 Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiție - din Legea nr. 284/2010, ci se solicită doar acordarea drepturilor salariale și diferențelor de drepturi salariale rezultând din aplicarea/inaplicarea prevederilor legale din actele normative indicate mai sus și stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pe care pârâții au refuzat să o pună în executare.

Pe cale de consecință, nefiind o contestație la o decizie de încadrare, ci obligarea la recunoașterea unui drept, se constată că nu sunt incidente dispozițiile referitoare la parcurgerea procedurii speciale prealabile, motiv pentru care, Înalta Curte conchide în sensul că este admisibil demersul judiciar al reclamanților, în condițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, de repararea prejudiciului cauzat.

În ceea ce privește capătul de cerere susbsidiar, apreciat de asemenea ca inadmisibil în măsura nedovedirii efectuării procedurii prealabile de către reclamante, Înalta Curte, în contextul celor evidențiate anterior apreciază de asemenea că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a normelor de drept material. Mai mult, instanța de recurs constată că reclamantele au efectuat demersuri pe cale administrativă și au formulat contestații cu privire la deciziile a căror anulare au solicitat-o, și chiar dacă aceste contestații nu s-au soluționat până la introducerea acțiunii pe cale judecătorească, instanța de fond nu avea un argument legal pentru a aprecia că cererea reclamantelor este inadmisibilă.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 284/2010, Colegiul de Conducere avea obligația de a soluționa contestațiile în termen de cel mult 30 de zile.

Pentru considerentele expuse, reținându-se că excepția inadmisibilității acțiunii a fost admisă în mod greșit de către instanța de fond, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, vor fi analizate pretențiile deduse judecății prin prisma susținerilor și apărărilor formulate în cauză, cu luarea în considerare a celor mai sus statuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva sentinței civile nr. 5176 din data de 22 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2020.