ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4578/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 26 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au solicitat:

1) obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ordonator principal de credite) să emită ordine de salarizare cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 71/2015 și a dispozițiilor O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 01.10.2016;

2) obligarea pârâților la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație, și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă, de la data scadenței fiecărui venit net până la data plății efective;

3) obligarea pârâților să recalculeze pentru fiecare reclamant, retroactiv de la 01.12.2015 majorarea cu 10 % prevăzută de art. 1 pct. 13 din O.U.G. nr. 35/2015 (respectiv art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014) pe baza indemnizației lunare de încadrare recalculate potrivit punctelor de mai sus și plata diferențelor salariale rezultate până la aplicarea efectivă a majorării cu 10 %.

Prin sentința civilă nr. 4977 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității acțiunii și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea excepției inadmisibilității, ca nefondată, și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

Recurenții-reclamanți arată că soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii este greșită, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Contrar reținerii instanței de fond, recurenții-reclamanți susțin că au parcurs procedura prealabilă sesizării instanței de judecată. În acest sens, arată că sunt procurori și personal asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și că, la data de 27.04.2017, au solicitat pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ordonator principal de credite) să emită ordine de salarizare cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 71/2015 și ale O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 01.10.2016, iar acesta le-a răspuns prin adresa nr. x/11.05.2017, în sensul că nu poate exista o salarizare diferită raportată la mai multe valori de referință sectoriale și că la data de 09.04.2015 nu exista în plată, în cadrul familiei ocupționale "Justiție", nicio indemnizație brută lunară cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON.

Deși instanța de fond a reținut în considerentele sale că recurenții-reclamanți nu au contestat Ordinul nr. 1704/30.07.2015 și nici Ordinul nr. 332/2017, ambele emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, totuși, prin răspunsul pe care l-au primit în cadrul procedurii prealabile (adresa nr. x/11.05.2017), nu li s-a opus faptul că nu ar fi contestat un alt ordin emis anterior în legătură cu Legea nr. 71/2015, ci doar că drepturile lor salariale au fost stabilite conform reglementărilor legale în vigoare.

Recurenții-reclamanți arată că, prin capătul principal al cererii de chemare în judecată, au solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea dispozițiilor de salarizare cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016.

Astfel, admisibilitatea acțiunii rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 7 din Cap. VIII, Anexa VI din Legea cadru nr. 284/2010 cu art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenții-reclamanți fiind nemulțumiți de modul de stabilire a drepturilor salariale și de aplicare de către acest pârât a dispozițiilor legale relevante în raport de situația salarială. Sub acest aspect, incumbă pârâtului P.Î.C.C.J. să procedeze ex lege începând cu data de 09.04.2015 la o reîncadrare a lor și la stabilirea drepturilor salariale ce li se cuvin.

În ceea ce privește efectuarea procedurii prealabile obligatorii, menționează recurenții-reclamanți și decizia nr. 9/29.05.2017, pronunțată de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 988/13.12.2017, prin care s-a statuat că: "În intrepretarea unitară a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, dispozițiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii cu acțiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă."

Totodată, recurenții-reclamanți invocă și sentința civilă nr. 48/13.01.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, definitivă prin respingerea recursului. Prin această sentință, pe care susțin că au depus-o la dosarul de fond, a fost admisă cererea reclamanților din respectivul dosar și a fost obligat Consiliul Superior al Magistraturii să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015. S-a atestat, astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, o valoare de referință sectorială de 405 RON în familia ocupațională "Justiție".

În ceea ce privește fondul cauzei, recurenții-reclamanți au arătat, de asemenea, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, reluând, pe larg, situația de fapt expusă în fața primei instanțe, și prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia lor, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, a arătat că instanța de fond, în mod temeinic și legal, a admis excepția inadmisibilității întrucât reclamanții nu au contestat Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit căruia s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizațiile majorate ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Nu este suficient că reclamanții au contestat Ordinul nr. 332/2017, întrucât prin acesta au fost calculate drepturile salariale începând cu 1 octombrie 2016, iar nu cu data de 9 aprilie 2015, iar înlăturarea cu efect retroactiv a efectelor juridice produse prin Ordinul nr. 1704/2015 nu poate fi realizată decât prin anularea acestui act.

Prin rezoluția din 3 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 septembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de reclamanți, circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform celor menționate la pct. I.1 din prezenta decizie, reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu mai multe capete de cerere, în principal, solicitând obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să emită dispoziții de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamanților, ca inadmisibilă, constatând, în esență, că aceștia nu au urmat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de dispozițiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea-cadru nr. 284/2010 (forma în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 1704/30.07.2015), întrucât nu au formulat contestație nici împotriva acestui ordin, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-au stabilit, începând cu data de 09.04.2015, drepturile salariale ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, și nici împotriva ultimului ordin de salarizare, respectiv ordinul nr. 332/2017.

Instanța a avut în vedere faptul că reclamanții aveau obligația de a contesta actele administrative individuale, întrucât prin acestea le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu 09.04.2015, iar, pe de altă parte, emiterea altor ordine de salarizare nu poate fi dispusă decât în ipoteza anulării ordinelor prin care s-au stabilit drepturi salariale pentru perioada în cauză.

Înalta Curte reține că reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice și prin care s-a introdus alin. (5)

1

la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții". Potrivit art. 1

1

din Legea nr. 293/2015, prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul prevăzut în anexa nr. 1 - Familia ocupațională de funcții bugetare "Administrație", capitolul II - Unitățile de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și proiectare din anexa nr. II - Familia ocupațională de funcții bugetare "Învățământ", anexa nr. IV - Familia ocupațională de funcții bugetare "Cultură", anexa nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Diplomație", anexa nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție", anexa nr. VII - Familia ocupațională de funcții bugetare "Apărare, ordine publică și siguranță națională" și anexa nr. VIII - Reglementări specifice personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și cele aflate în coordonarea primului-ministru și cele aflate sub controlul Parlamentului la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 10% față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 "salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea salariatului".

Capitolul I din Anexa VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (abrogată prin Legea nr. 153/28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice) reglementa coeficienții de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

Valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost stabilită definitiv prin hotărâri judecătorești pentru o parte din magistrați (exemplificativ, decizia civilă nr. 402/02.02.2011 a Curții de Apel Oradea; în același sens este și punctul de vedere al Direcției de Contencios a CSM nr. 527/2017 însușit de Plenul CSM în ședința din 17.01.2017 cu recomandarea către ordonatorii de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, ca în cadrul aceleiași categorii profesionale și familiale ocupaționale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referință sectorială fiind o constantă, astfel că, diferențele de salarizare în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad, care se aplică valorii de referință sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015).

Prin Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale s-a constatat că în vederea egalizării prevăzute de art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Având în vedere această evoluție a legislației, hotărârile judecătorești definitive ce se raportau la valoarea de referință sectorială de 405 RON încă din anul 2011, dispozițiile Legii nr. 71/2015 care s-au raportat la aceeași valoare de referință sectorială, pentru angajați care aveau aceeași funcție/grad/treaptă și gradație începând cu data de 09.04.2015, dispozițiile Legii nr. 293/2015 care majorau cu 10% cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare din data de 01.12.2015, aplicabilitatea imediată a Deciziei CCR nr. 794/2016, în cauză a rezultat astfel că pârâtul trebuie să emită urgent ordine de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei valori de referință sectorială de 405 RON, majorate cu 10% începând cu data de 01.12.2015. Salariile de bază, soldele/salariile de funcție și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulțirea coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referință, rotunjindu-se din leu în leu în favoarea salariatului (Salariu de bază/indemnizația lunară = Valoarea de referință * coeficient de ierarhizare aferent clasei de salarizare).

Solicitarea reclamanților nu este inadmisibilă, deoarece abia după emiterea Deciziei CCR nr. 794/2016 reclamanții au fost în măsură să înțeleagă și să conteste maniera de salarizare discriminatorie.

De asemenea, efectul interpretativ al Deciziei CCR nr. 794/2016 care a lămurit nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare prin raportare la art. 3

1

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 nu intră în conflict cu principiul general al aplicării pentru viitor a deciziilor Curții Constituționale.

Contrar susținerilor intimatului-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu contestă, prin demersul lor, drepturile salariale ce le-au fost calculate, ci, au dedus judecății pretenții derivând din acte normative adoptate în cursul anilor 2015 și 2016, respectiv, Legea nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum au fost interpretate prin decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a urmărit înlăturarea situației de plată a unor remunerații diferite pentru aceleași condiții de vechime și de muncă.

Acțiunea recurenților-reclamanți, având, deci, o cauză diferită și întemeindu-se pe norme legale recent adoptate și interpretate, nu poate fi condiționată de necontestarea ordinelor prin care li s-au calculat inițial salariile. Nu se poate opune recurenților-reclamanți faptul necontestării ordinelor emise în mod succesiv cu privire la aceștia, față de cauza cererii de chemare în judecată, recurenții invocând, printre altele, un eveniment ulterior, și anume, reglementări succesive, prin care legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor salariale rezultate în urma aplicării Legii-cadru nr. 284/2010, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

Înalta Curte apreciază, astfel, că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și însușită de către instanța de fond pe considerentul necontestării ordinului/dispozițiilor de reîncadrare, greșit a fost admisă, întrucât, în cauza de față, nu se contestă o dispoziție de încadrare salarială în procedura specială reglementată de art. 7 Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiție - din Legea nr. 284/2010, ci se solicită doar acordarea diferențelor de drepturi salariale rezultând din aplicarea/inaplicarea prevederilor legale arătate.

Pe cale de consecință, nefiind o contestație la o decizie de încadrare, ci obligarea la recunoașterea unui drept, se constată că nu sunt incidente dispozițiile referitoare la parcurgerea procedurii speciale prealabile, motiv pentru care, Înalta Curte conchide în sensul că este admisibil demersul judiciar al reclamanților, în condițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, de repararea prejudiciului cauzat.

Pentru considerentele expuse, reținându-se că excepția inadmisibilității acțiunii a fost admisă în mod greșit de către instanța de fond, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, vor fi analizate pretențiile deduse judecății prin prisma susținerilor și apărărilor formulate în cauză, cu luarea în considerare a celor mai sus statuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Tip

Sursă

20/12/2016

Cerere de chemare în judecată

O. SRL

12/04/2017

Cerere

Reclamant - S.C. P. SRL

21/12/2017

Cerere de recurs

Pârât - ANAF-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CRAIOVA

09/02/2018

Motive de recurs

Recurent - DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CRAIOVA

16/04/2018

Întâmpinare

Intimat - S.C. P. SRL

10/05/2018

Întâmpinare

Intimat - S.C. P. SRL

Admite recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. împotriva sentinței civile nr. 4977 din data de 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.