ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1923/2017

Asupra contestație în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 2551 pronunțată la data de 12 octombrie 2016 în Dosarul nr. x/2014,Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Beiuș prin Primar împotriva Sentinței nr. 199 din 31 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În raport de soluția dată acțiunii de fond, hotărârea atacată a fost menținută, reținându-se că pentru a se opune autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare este necesar să fie întrunită tripla identitate, de părți, obiect și cauză juridică a cererii, conform art. 430 și art. 431 C. proc. civ. În litigiul invocat de partea recurentă-reclamantă, obiectul cererii a fost altul, în sensul că a fost contestat un alt act administrativ de aplicare corecție financiară pentru aceeași procedură de achiziție publică (soldată cu încheierea contractului de lucrări nr. 3 din 22 martie 2010 cu A. SA).

Pe de altă parte, s-a mai reținut că, în mod corect, prima instanță nu a reținut nici puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare, constatând că nu există identitate între neregula care a stat la baza aplicării corecției de 5%, a cărei legalitate a fost analizată în cadrul dosarului nr. x/2011 și cea care a stat la baza aplicării corecției de 10%, contestată în cauza de față. Corecția de 5% a fost aplicată pentru impunerea cerinței restrictive referitoare la experiența similară (care s-a impus a fi dovedită cu "un contract de execuție, respectiv foraj pentru apă geotermală peste 2000 ml și lucrări de execuție rețele termice de apă geotermală în valoare totală cumulată de 10.000.000 RON"). Corecția de 10% aplicată prin nota de constatare din 9.10.2013 se referă la utilizarea în aceeași procedură de achiziție publică a altor cerințe restrictive pentru selecția ofertanților, și anume: impunerea exigenței depunerii bilanțului contabil din anul 2008 vizat și înregistrat de organele competente din care să rezulte că unitatea a realizat profit și prezentarea unei lichidități generale de 100%.

Neregulile analizate în litigiul de față fiind diferite de cele analizate în litigiul precedent, nu se opune puterea de lucru judecat a Sentinței nr. 6658/2013 a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1400/2014 a Curții de Apel Oradea.

În continuare, instanța de control judiciar trecând la analiza criticilor subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a constatat că, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea de management este îndrituită să efectueze controale asupra utilizării fondurilor europene, respectiv asupra contactelor de achiziții publice finanțate din astfel de fonduri. Împrejurarea că procedura de atribuire a contractului nr. x din 22 martie 2010 a făcut și obiectul unui control anterior, ale cărui rezultate au fost desființate prin hotărâre judecătorească, nu împiedica un al doilea control, respectiv cel soldat cu emiterea notei de constatare nr. 304716 din 9 octombrie 2013 confirmată prin decizia de soluționare a contestației nr. 3929 din 6 mai 2014.

În concluzie, hotărârea irevocabilă pronunțată în Dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bihor nu influențează analiza de legalitate a actelor administrative contestate în cauza de față.

Cât privește verificarea documentației de atribuire de către ANRMAP și de către UCVAP, Înalta Curte a reținut că această verificare este de asemenea nerelevantă în cadrul activității de constatare a neregulilor și de aplicare a corecțiilor financiare reglementată de O.U.G. nr. 66/2011, soluție care rezultă din prevederile art. 6 alin. (3) și art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 coroborate cu art. 324 din H.G. nr. 457/2008. Ultimul act normativ menționat, în vigoare la data declanșării activității de constatare, prevede expres că autoritatea de management nu este condiționată, în analizarea neregulilor, de activitățile desfășurate de ANRMAP și UCVAP.

Caracterul restrictiv al cerințelor referitoare la bilanțul contabil pozitiv și lichiditatea generală de 100%, nejustificate de către reclamantă, în calitate de autoritate contractantă, a fost corect confirmat de instanța de fond, raportat la prevederile art. 184 și 185 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006, coroborate cu art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006.

Instanța de control judiciar a mai constatat că referitor la corecția de 25% aplicată la valoarea lucrărilor suplimentare executate în cadrul aceluiași proiect de către A. SA, fără ca recurenta-autoritate contractantă să declanșeze o nouă procedură de achiziție publică, recurenta susține că ele au fost dictate de particularități legate de structura și compoziția solului pe care au fost realizate lucrările, făcând parte din soluția tehnică adoptată pentru a se asigura o funcționare eficientă a rețelei realizate.

Rezultă, astfel, că a fost necesară achiziționarea unor lucrări suplimentare față de cele incluse în contractul inițial, situație în care erau incidente, contrar susținerilor recurentei, prevederile art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006. Conform acestora, autoritatea contractantă trebuia să analizeze îndeplinirea condițiilor legale pentru aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, printre care se numără condiția ca aceste lucrări să fi devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză datorită unor circumstanțe imprevizibile. Cerința circumstanțelor imprevizibile trebuie interpretată într-o manieră obiectivă, ca făcând referire la ceea ce o autoritate contractantă diligentă nu ar fi putut să prevadă, adică, în materia condițiilor tehnice, acestea ar trebui să nu fi putut fi prevăzute în ciuda investigațiilor tehnice care au stat la baza proiectului și care au fost întreprinse în conformitate cu toate regulile aplicabile. Modificările determinate de pregătirea neadecvată a proiectului tehnic nu pot fi considerate circumstanțe imprevizibile.

Prin urmare, Înalta Curte a reținut că recurenta-reclamantă nu a justificat existența unor astfel de circumstanțe imprevizibile. Mai mult, arată că lucrările suplimentare nu au fost realizate în astfel de circumstanțe.

Motivele și temeiul legal al contestației în anulare

Împotriva Deciziei nr. 2551 din 12 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a promovat contestație în anulare, recurenta Primăria Municipiului Beiuș prin primar.

Invocând ca temei legal al contestației în anulate, art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 din C. proc. civ., și reluând, apărările formulate în față instanței de recurs, în motivarea caii extraordinare de atac contestatoarea a susținut următoarele:

Dezlegarea dată recursului este rezultatul erorii materiale, această eroare fiind de natură a genera o interpretare greșită, eronată cu privire la aplicabilitatea excepției puterii de lucru judecat, în sensul că instanța nu a observat că din considerentele ca au fost avute în vedere de către cele două instanțe care au analizat prima corecție financiară în Dosarul nr. x/2011 sunt opozabile cu putere de lucru judecat și în prezenta cauză.

Astfel, în primul dosar, instanțele au reținut corect existența unor cerințe ce pot fi apreciate restrictive pot justifica aplicarea unei corecții financiare doar în măsura în care s-au produs efectul restrictiv. Or, nici în cazul primei condiții restrictive și nici în cazul celei de-a doua condiții, existența acestora nu a restricționat în niciun fel accesul a licitație a vreunui ofertant interesat sau descalificat de existența acestor condiții.

A mai susținut contestatoarea că refuzând să facă aplicarea art. 430 din C. civ., în opinia acesteia instanța de recurs a comis o gravă eroare materială, ambelor corecții financiare fiindu-le aplicabile considerentele hotărârilor judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x/2011.

Contestatoarea susține în continuare că instanța de recurs nu a analizat solicitarea acesteia privind legalitatea măsurii de aplicare a corecției financiare de 10% prin raportate la pericolul social concret al abaterii reținute.

Așadar, față de acestea a solicitat, admiterea contestației și, pe cale de consecință, anularea deciziei atacate.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, a formulat, întâmpinare, în condițiile art. 508 (2) C. proc. civ., prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.

Considerentele și soluția asupra contestației în anulare

Contestația în anulare de față, urmează a fi respinsă ca nefondată, în raport de temeiul de drept invocat și raportat la motivele înfățișate de contestatoare, în considerarea celor ce urmează:

În primul rând, Înalta Curte reamintește că, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege și care nu presupune o rejudecare a recursului.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestația în anulare este admisibilă numai dacă hotărârea instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Totodată, Înalta Curte reamintește că greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, iar nu stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

În cauză, contestatoarea, deși în drept a invocat dispozițiile art. art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., din expunerea pe larg a motivelor contestației în anulare, reiterând o parte din argumentele expuse prin cererea de recurs, efectuează de fapt critici hotărârii instanței de recurs, prin prisma modului în care aceasta a interpretat probele administrate în cauză și a aplicat dispozițiile legale în materie, ceea ce nu poate fi acceptat pe calea contestației în anulare, procedură în care nu poate fi examinată justețea soluției contestate.

Astfel, din analiza contestației deduse judecății Înalta Curte constată că prezenta contestatoare este nemulțumită de argumentele expuse de instanța de control judiciar cu privire la faptul că nu există identitate între neregula care a stat la baza aplicării corecției de 5%, a cărei legalitate a fost analizată în cadrul Dosarului nr. x/2011 și cea care a stat la baza aplicării corecției de 10%, contestată în cauza de față. Așa cum s-a reținut corecția de 5% a fost aplicată pentru impunerea cerinței restrictive referitoare la experiența similară (care s-a impus a fi dovedită cu "un contract de execuție, respectiv foraj pentru apă geotermală peste 2000 ml și lucrări de execuție rețele termice de apă geotermală în valoare totală cumulată de 10.000.000 RON").

Mai mult decât atât, neregulile analizate în litigiul de față fiind diferite de cele analizate în litigiul precedent, în acord cu instanța de recurs nu se opune puterea de lucru judecat a Sentinței nr. 6658/2013 a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1400/2014 a Curții de Apel Oradea.

Așadar, această pretinsă greșeală materială nu poate fi nu poate fi încadrată în motivele ce pot fi invocate în cazul contestației în anulare, în conformitate cu prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu se referă la erorile care pot fi îndreptate această cale ci la greșelile de fapt, neintenționate, produse prin confundarea unor elemente sau a unor date semnificative aflate la dosarul cauzei.

Greșelile materiale se apreciază în raport cu datele existente la dosarul cauzei la momentul pronunțării, deoarece numai în aceste condiții se poate stabili dacă soluția dată în recurs este sau nu rezultatul unei greșeli materiale.

Dealtfel, din motivele contestației în anulare expuse de contestatoare reiese nemulțumirea părții de modul în care a fost motivată decizia contestată însă acest aspect nu poate duce la deschiderea contestației în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, într-un al caz decât cele limitativ arătate de art. 503(1) C. proc. civ. (lipsă de procedură și necompetența instanței) și art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. (greșeală materială și omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare). De asemenea, motivele contestației în anulare speciale sunt expres și limitativ prevăzute de art. 504 C. proc. civ. Pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 504 alin. (2) C. proc. civ. este imperios necesar să se facă distincție între motive și argumente.

Cu alte cuvinte, textul amintit vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, ceea ce contestatoarea încearcă să obțină. A da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluționată pricina și s-au stabilit raporturile litigioase dintre părți,ar însemna să se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea căii de atac, lucru care nu poate fi acceptat în actualul sistem al procedurii civile, în care această cale extraordinară de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege. Numai o greșeală materială esențială, care a determinat o soluție eronată, poate fi invocată pe calea contestației în anulare, ceea ce nu este cazul în speță.

Or, susținerile contestatoarei în sensul că solicitarea acesteia instanța nu s-a pronunțat asupra legalității măsurii de aplicare a corecției financiare de 10% prin raportate la pericolul social concret al abaterii reținute, nu pot fi primite în contextul în care în raport de probele administrate în cauză, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în raport de situația de fapt reținută, situație care ținând de analiza probelor, nu poate fi reanalizată într-o cale extraordinară de atac.

În acord cu jurisprudența consecventă a Curții Europene a Drepturilor Omului, reliefată de exemplu prin soluțiile pronunțate în cauzele Mitrea c. României (nr. 26105/03/2008) și B. c. României (nr. 8727/03/2009), că în lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestații în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securității raporturilor juridice și, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Temeiul legal al soluției adoptate

În consecință, constatând că în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 503 (2) pct. 2 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 508 C. proc. civ. va respinge prezenta contestație în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare declarată de contestatoarea Primăria Municipiului Beiuș prin primar împotriva Deciziei nr. 2551 pronunțată la data de 12 octombrie 2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2017.

Procesat de GGC - GV