ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3811/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, Președinția României și Casa Națională de Pensii Publice, anularea măsurilor care au dus la încetarea plății indemnizației reparatorii cuvenite în calitate de urmașă a Eroului Martir B. și obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale suferite.

Prin cererea precizatoare, reclamanta a arătat că se judecă numai cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

Prin sentința nr. 5191 din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2855 din 17 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de A., a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând, în esență, că instanța de fond nu a clarificat cadrul procesual pasiv în raport cu obiectul acțiunii precizate și cu scopul urmărit de reclamantă, având în vedere că, deși aceasta a renunțat să se judece în contradictoriu cu unii dintre pârâții indicați inițial, aceasta și-a menținut cererea de anulare a tuturor măsurilor care au condus la încetarea plății indemnizației.

Înalta Curte a mai reținut că reclamanta și-a restrâns acțiunea numai în ceea ce privește instituțiile pârâte dar nu a precizat, în mod expres, care sunt actele pe care înțelege să le atace, instanța având îndatorirea să pună în discuția părților împrejurările apte să conducă la clarificarea obiectului acțiunii și a cadrului procesual.

1.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în vederea rejudecării, la data de 04.09.2014.

În etapa rejudecării după casare, reclamanta a formulat cerere precizatoare și completatoare, arătând că înțelege să cheme în judecată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în calitate de pârât și Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în calitate de intervenient forțat, pentru opozabilitate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că soțul său, B., ofițer în cadrul fostei Securități, a decedat la data de 22 decembrie 1989 în timpul evenimentelor revoluționare desfășurate în Odorheiul Secuiesc, fiind ucis în mod bestial, în public, în timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiunilor sale de serviciu, în proximitatea locului de muncă.

Prin Decretul nr. 110/1991 al Președintelui României i-a fost decernat, post mortem, Titlul de "Erou Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989", iar Serviciul Român de Informații, prin Hotărârea nr. 11/01794 din 15 iunie 1992,1-a avansat, post mortem, la gradul de colonel.

Reclamanta a arătat că Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor (S.S.P.R.) i-a eliberat certificatul doveditor al calității de Urmaș al Eroului Martir în baza căruia, începând cu anul 2004, a beneficiat de o indemnizație lunară reparatorie prevăzută de lege, iar în anul 2006, potrivit Legii nr. 341/2004, i-a fost eliberat un nou certificat doveditor al calității de Urmaș al Eroului Martir B..

Prin cererea nr. P 1442/05 din 25 iulie 2005 formulată în temeiul Legii 341/2004, pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a solicitat Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității să efectueze verificări cu privire la soțul său decedat, dacă a făcut poliție politică, ca ofițer în cadrul fostei Securități.

În baza verificărilor efectuate și a documentelor identificate în arhiva C.N.S.A.S, pârâtul a emis Decizia nr. 2192 din 07.08.2007 pe numele defunctului B., prin care a stabilit calitatea acestuia de agent al poliției politice comuniste.

Decizia Colegiului C.N.S.A.S. a fost publicată ulterior, după rămânerea definitivă, în Monitorul Oficial al României, Partea a III - a, nr. 676 din 18.10.2007.

În consecință pârâtul S.S.P.R., cu avizul Comisiei de specialitate a Parlamentului României și prin semnătura Președintelui României, a retras titlul de Erou Martir al defunctului său soț, B..

În urma comunicării Deciziei nr. 2192 din 07 august 2007, Casa Județeană de Pensii Cluj i-a suspendat reclamantei plata indemnizației reparatorii și a emis Decizia nr. 235796 din 26 aprilie 2011 de rambursare a sumelor primite în perioada 2008-2011.

În opinia reclamantei, Decizia nr. 2192 din data de 07.08.2007 este nelegală deoarece pârâtul C.N.S.A.S. a încălcat flagrant prevederile art. 15 alin. (6) și (7) din Legea nr. 187/1999, coroborate cu art. 38, alin. (3) și art. 39 din Regulament, potrivit cărora verificările ar fi trebuit finalizate în termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii S.S.P.R. și nu după 2 ani, așa cum s-a întâmplat în cazul de față.

De asemenea, la adoptarea deciziei nu au fost respectate prevederile art. 15 din Legea nr. 187/1999 și art. 39 din Regulament, în sensul că nu a fost citată legal/procedural pentru audiere și nu i-a fost comunicată Decizia nr. 2192/2007, nefiind în măsură să uzeze de dreptul la apărare și de a contesta decizia în instanță, conform prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/1999.

Reclamanta a arătat că a luat cunoștință de Decizia 2192/2007 abia la data de 28.07.2011 (deci după 4 ani), la cererea sa, în urma comunicării Deciziei nr. x din 26 aprilie 2011 a Casei Județene de Pensii Cluj, prin care i-a fost reținută din pensie o rată lunară din cuantumul indemnizației reparatorii pe care urmează să o restituie cu efect retroactiv, cu toate că era vorba de un drept legal acordat de statul român.

Față de această situație, reclamanta a solicitat să se constate că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil.

În susținerea apărărilor sale, reclamanta a invocat decizia nr. 1385/2014 pronunțată de ICCJ în dosar nr. x/2011, într-o cauză similară, în care s-a statuat că obligația C.N.S.A.S. de a cita persoana verificată face parte din obligațiile imperative "ce se consolidează prin aplicarea prevederilor art. 15 alin. (6), teza finală din lege, precum și art. 39 alin. (4) din Regulament".

De asemenea, a făcut trimitere și la Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31.01.2008 referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor Legii nr. 187/1999.

În ceea ce privește stabilirea calității de agent al poliției politice comuniste a soțului său, B., reclamanta a susținut că soluția adoptată prin Decizia nr. 2192/2007 nu corespunde adevărului, prevederilor Legii 187/1999, și cu atât mai puțin, O.U.G. nr. 24/2008.

Faptele "incriminate" de pârâta C.N.S.A.S. au constituit amenințări la adresa unității și integrității Statului român și erau prevăzute și îngrădite de art. 17, 29,39, din Constituție, iar pentru militari, de art. 41 din actul normativ. Pretinsele îngrădiri ale drepturilor fundamentale, chiar dacă ar fi adevărate, ele ar fi proporționale cu gravitatea amenințărilor și conforme cu dreptul statelor semnatare ale Convenției Internaționale pentru Drepturile Civile și Politice îndeosebi cu privire la art. 10, art. 17, art. 18. alin. (3), art. 19.alin (3), art. 20 alin(l) și art. 21.

În concluzie, reclamanta a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei nr. 2192/2007 emisă de C.N.S.A.S. ca fiind vădit nelegală și esențial netemeinică; obligarea pârâtului C.N.S.A.S. să-i elibereze certificatul prevăzut de art. 9 din O.U.G. nr. 24/2008, să facă rectificările cuvenite în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a și să comunice acest fapt Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 (S.S.P.R.) și Casei de Pensii județene Cluj în vederea suspendării deciziei Casei de Pensii Cluj de reținere retroactivă a indemnizației de urmaș a lui B., până la soluționarea irevocabilă a cauzei; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamata, astfel cum a fost precizată și completată.

La termenul de judecată din data de 3 decembrie 2014, reclamanta, prin apărător, a precizat că Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 are calitate de pârât și nu de intervenient forțat, întrucât a avut această calitate procesuală și în primul ciclu de judecată.

În rejudecare, prin sentința nr. 438 din 11 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, astfel cum a fost precizată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de rejudecare a reținut următoarele considerente:

Critica de nelegalitate constând în nerespectarea de către pârâtul C.N.S.A.S. a termenului de 60 de zile de finalizare a verificărilor efectuate cu privire la activitatea desfășurată de soțul reclamantei B., ca ofițer al fostei Securități, prevăzut de art. 15 alin. (7) din Legea nr. 187/1999, este neîntemeiată.

Instanța de fond a apreciat, pe de-o parte, că este vorba de un termen de recomandare, deoarece legea nu prevede nicio sancțiune în cazul nerespectării, în speță, termenul fiind depășit din motive obiective, iar pe de altă parte, reclamanta nu a suferit nicio vătămare a drepturilor sau intereselor legitime cauzată de depășirea acestui termen.

Pretinsa vătămare pe care o invocă reclamanta a fost produsă de rezultatul verificărilor concretizat în Decizia nr. 2192/2007 și nu de faptul că termenul de finalizare a verificărilor nu a fost respectat de C.N.S.A.S.

Chiar dacă termenul de 60 de zile ar fi fost respectat dar rezultatul verificărilor ar fi fost același, în sensul că soțul său, B., a fost agent al poliției politice comuniste, reclamanta ar fi suportat aceleași consecințe de ordin patrimonial și nepatrimonial pe care le invocă în motivarea prezentei acțiuni.

Referitor la critica de nelegalitate ce vizează nerespectarea de către C.N.S.A.S. a prevederilor art. 15 din Legea nr. 187/1999 și art. 39 din Regulament, în sensul că reclamanta nu a fost citată legal/procedural pentru audiere și nu i s-a comunicat Decizia nr. 2192/2007, nefiind în măsură să uzeze de dreptul la apărare și de a contesta decizia în instanță, conform prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/1999, instanța de fond a reținut că, prevederile art. 15 alin. (6) din Legea nr. 187/1999, forma în vigoare în perioada de referință, stabileau că obligativitatea citării este prevăzută numai în privința persoanei care a solicitat verificarea, în speță pârâtul S.S.P.R. și persoana cu privire la care s-a solicitat verificarea, respectiv soțul reclamantei, care era decedat la data începerii procedurii de verificare.

A reținut instanța de fond că Legea nr. 187/1999 în baza căreia s-a declanșat verificarea și s-a emis decizia contestată reglementa o procedură diferită față de cea prevăzută, de lege lata, de O.U.G. nr. 24/2008, una dintre diferențe constând în aceea că permitea și verificarea persoanelor care decedaseră anterior momentului solicitării, deci care erau lipsite de capacitate de folosință.

Această concluzie se desprinde și din coroborarea actului normativ menționat cu prevederile art. 8 din Legea nr. 341/2004 care stipulează expres în sensul că:

"De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activitățile fostei securități ca poliție politică, precum și persoanele care au organizat, au acționat, au instigat și au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluției."

Deși Legea nr. 187/1999 permitea ca verificările C.N.S.A.S. să se desfășoare inclusiv cu privire la persoanele decedate, nici în cuprinsul legii și nici prin Regulamentul adoptat în aplicarea legii nu se prevedea obligativitatea citării moștenitorilor acestor persoane.

Prin urmare, în lipsa unei prevederi în acest sens, instanța de fond a constatat că pârâtul C.N.S.A.S. nu a încălcat prevederile art. 15 din Legea nr. 187/1999 și art. 39 din Regulament, în condițiile în care nu avea obligația legală de a o cita pe reclamantă în procedura de verificare ce îl viza pe soțul defunct al acesteia.

Pe de altă parte, instanța de fond a precizat că în cadrul procedurii de verificare reglementată de Legea nr. 187/1999 nu se stabileau eventuale drepturi și obligații patrimoniale transmisibile moștenitorilor persoanelor verificate pentru ca această obligație să incumbe C.N.S.A.S., așa cum pretinde reclamanta, fiind vorba despre aspecte ce țineau strict de activitatea profesională a foștilor ofițeri ai Securității, analizate din perspectiva întrunirii cerințelor legale pentru a stabili calitatea acestora de agenți ai poliției politice comuniste, fără consecințe asupra moștenitorilor celor verificați sub aspectul rezultatelor verificării.

Simpla împrejurare că Legea nr. 341/2004 condiționează acordarea unor titluri (inclusiv post mortem) iar pe cale de consecință, recunoașterea unor beneficii urmașilor persoanelor decedate în timpul evenimentelor din decembrie 1989 de neimplicarea autorului acestora în activitățile fostei Securități ca poliție politică, nu poate conduce la concluzia că pârâtul C.N.S.A.S., ar fi avut obligația de a-i cita în cadrul procedurii de verificare.

Instanța de fond a reținut că același raționament este valabil și în ceea ce privește pretinsa obligație a C.N.S.A.S. de a comunica reclamantei Decizia nr. 2192/2007, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 15 alin. (7) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 rezultă în mod clar și neechivoc faptul că actul administrativ prin care se finalizează verificarea se comunică numai persoanei care a solicitat verificarea și persoanei cu privire la care s-a solicitat verificarea. Întrucât soțul reclamantei era decedat, în mod legal s-a procedat la comunicarea deciziei exclusiv către S.S.P.R., în sarcina C.N.S.A.S. neexistând obligația de comunicare a Deciziei nr. 2192/2007 către reclamantă.

Chiar dacă s-ar admite, reductio ad absurdum, că pârâtul ar fi avut obligația de a o cita pe reclamantă, în calitate de soție a persoanei verificate decedate și, pe cale de consecință, obligația de a-i comunica Decizia nr. 2192/2007, deși nu există nicio prevedere legală în acest sens, neparticiparea acesteia la procedura de verificare și necomunicarea deciziei contestate nu sunt în măsură să îi producă nicio vătămare din perspectiva posibilității de contestare a deciziei și de acces la procedura judiciară.

În calitate de terț față de Decizia C.N.S.A.S. nr. 2192/2007, reclamanta a avut acces la instanța de contencios administrativ, în temeiul Legii nr. 554/2004, de la momentul la care a luat cunoștință de existența deciziei contestate, formulând prezenta acțiune în contencios și a avut posibilitatea de a se apăra și de a formula toate criticile de nelegalitate cu privire la Decizia C.N.S.A.S. nr. 2192/2007, pe care, în egală măsură, le-ar fi putut invoca prin contestarea aceleiași decizii în temeiul art. 16 din Legea nr. 187/1999, dacă actul i s-ar fi comunicat.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că reclamantei nu i-au fost încălcate drepturile constituționale și procesuale civile la apărare și la un proces echitabil, așa cum în mod eronat susține.

În ceea ce privește invocarea prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008, prin care Legea nr. 187/1999 a fost declarată neconstituțională, instanța de fond a reținut că toate deciziile emise de Colegiul C.N.S.A.S., pe baza prevederilor Legii nr. 187/1999, anterior declarării acesteia ca neconstituțională, așa cum este și cazul Deciziei nr. 2192 din 07 august 2007, sunt valabile și produc toate efectele recunoscute de lege, criticile de nelegalitate vizând pretinsa nulitate absolută, formulate de reclamantă din această perspectivă, fiind neîntemeiate.

Referitor la criticile privind greșita apreciere făcută de pârâtul C.N.S.A.S. în legătură cu calitatea defunctului soț al reclamantei, de agent al poliției politice comuniste, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/1999, forma în vigoare în perioada de referință.

Astfel, ofițerul B. a fost angajat al fostei Securități, având gradele de locotenent, secția Raională Odorhei (1968), respectiv locotenent major (1972), în cadrul Inspectoratului Județean Harghita, secția de Securitate Odorheiu Secuiesc.

În această calitate, a instruit rețeaua informativă în ceea ce privește urmărirea informativă a unui preot unitarian, ca fost condamnat politic pentru activitate contrarevoluționară, informatorul fiind instruit să participe la cadrul organizat de preot și să urmărească "dacă printre cântecele ce le învață caută să strecoare și idei naționaliste sau sub această acoperire intenționează să îi organizeze și influențeze la acțiuni dușmănoase. La fel, având în vedere că face parte din cor, a fost instruit să influențeze în limita posibilităților pe ceilalți coriști de a renunța la propunerea preotului de a se deplasa la Cluj, însă acest lucru să-l facă cu multă atenție, pentru a nu crea suspiciuni".

Informatorul a fost instruit "să urmărească predicile pe care le ține în biserică și să stabilească dacă se dedă la manifestări dușmănoase. La fel să urmărească dacă întreține relații cu preoți din alte localități, dacă este vizitat de către aceștia sau de persoane venite în comună ca vizitatori sau turiști și în ce scop..." făcându-se mențiunea "Materialul se va exploata la mapa suspectului și se va urmări în continuare;". Astfel, s-a propus interceptarea corespondenței persoanei urmărite, în scopul stabilirii legăturilor acestuia.

În cel de al doilea caz, ofițerul B. a raportat unele discuții purtate între scriitori și ziariști din județul Harghita și cadrele didactice din Corund și Praid, semnalând că:

"...profesoara de limba română și maghiară... a pus o întrebare în sensul de a cunoaște orientarea Uniunii Scriitorilor din Bucur ești... Această profesoară a pus problema în sensul că în lumina ... Plenarei C. civ. Al P.C.R. din 3.5 noiembrie 1971 și după întâlnirea tovarășului secretar general Nicolae Ceaușescu cu scriitorii s-ar fi dat unele orientări care ar limita materializarea libertății de gândire și concepție a scriitorilor. La această întrebare ... reprezentantul Uniunii Scriitorilor din București a dat răspuns pozitiv, accentuând că în prezent orientarea conducerii noastre de partid asupra activității scriitorilor este îndrumată spre publicarea noilor realizări în toate domeniile de activitate...;"

Curtea de apel a constatat că aceste activități au vizat îngrădirea dreptului la libertatea cuvântului și libertatea de exprimare prevăzute de art. 28 din Constituția României de la 1965, precum și libertatea conștiinței și religiei prevăzute de art. 30 din Constituția României de la 1965, întrucât, în primul caz, informatorii au pătruns în intimitatea persoanei urmărite, i-au supravegheat corespondența și au furnizat organelor de securitate informații despre conținutul predicilor ținute de preotul unitarian și despre legăturile cu alți preoți, iar în cel de-al doilea caz, raportarea discuțiilor purtate între persoanele enumerate a expus persoanele respective la unele măsuri represive, existând riscul de a fi suspuse urmăririi informative, față de opiniile exprimate în cadrul acestor discuții.

Apărările reclamantei, constând, în esență, în faptul că preotul urmărit era un activist al partidului comunist și că avea preocupări iredentiste de instigare a enoriașilor, au fost înlăturate, cu motivarea că nu sunt probate și nu sunt nici relevante din perspectiva prevederilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/1999, aspectele invocate nefiind în măsură să justifice activitățile de urmărire și interceptare a corespondenței întreprinse față de persoana în cauză, activități care vizau, în mod neîndoielnic, îngrădirea libertății cuvântului, a libertății de exprimare și a libertății conștiinței și religiei, drepturi fundamentale ale omului.

Și susținerea reclamantei potrivit căreia, în cel de-al doilea caz era vorba despre un grup de scriitori și gazetari urmărit pentru concepții și manifestări naționalist șovine, a fost respinsă, cu motivarea că discuțiile raportate se refereau la critici ale regimului totalitar iar relatarea acestor discuții era în măsură, în contextul politic din perioada respectivă, să atragă consecințe asupra persoanelor angrenate în discuție, expunându-le măsurilor represive specifice dictaturii comuniste.

Legat de cel de-al treilea dosar de urmărire nr. 132539/1, despre care reclamanta a afirmat că ar conține un raport favorabil persoanei urmărite, instanța de fond a reținut că nu a fost avut în vedere la emiterea deciziei contestate, în cuprinsul actului nefăcându-se referire la acest raport întocmit de B.

Conchizând, instanța de fond a reținut că în mod corect s-a constatat calitatea de agent al poliției politice comuniste, în privința defunctului B. prin raportare la activitățile verificate și la prevederile art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/1999, înscrisurile probatorii depuse de reclamantă nefiind în măsură să dovedească o altă situație de fapt, neavând relevanță împrejurarea că soțul său a fost sancționat pe linie de organizație și pe linie profesională.

Cererea accesorie de obligare a pârâtului C.N.S.A.S. la eliberarea certificatului prevăzut de art. 9 din O.U.G. 24/2008 a fost respinsă, cu precizarea că și în ipoteza în care s-ar fi admis cererea principală, în condițiile actualei reglementări instituite de actul normativ menționat anterior, ar fi fost imposibilă reluarea verificărilor și emiterea unei note de constatare în ceea ce îl privește pe B., întrucât acesta a decedat în timpul evenimentelor din decembrie 1989, nemaiavând capacitate de folosință, în sensul legii.

Împotriva sentinței curții de apel a formulat recurs reclamanta A. invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și art. 3041 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs recurenta a declarat că renunță la capătul de cerere privind obligarea CNSAS de a-i elibera certificatul prevăzut de art. 9 din O.U.G. nr. 24/2008.

În esență, criticile recurentei vizează:

•interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 187/1999 în privința naturii juridice a termenului de 60 de zile în care trebuiau derulate verificările la solicitarea SSRR, cu ignorarea art. 20 și 24 din actul normativ;

•ignorarea prevederilor legale care îi garantau dreptul de a apăra imaginea și reputația soțului defunct, precum și drepturi de natură morală și materială proprii, decurgând din calitatea sa de urmaș al eroului martir B., toate acestea fiindu-i încălcate prin necitarea sa în procedura derulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității; instanța de fond nu a ținut seama de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, deși fusese invocată Decizia nr. 1385/2014 procedura derulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, finalizată cu decizia care nu i-a fost comunicată a fost apreciată de instanță ca fiind legală, statuându-se eronat că ea este "terț" deși actul acesta a declanșat o cascadă de măsuri păgubitoare pentru sine și întreaga familie;

•pe fondul cauzei, probatoriul administrat a fost analizat selectiv; nu s-a observat contextul în care s-a derulat supravegherea preotului unitarian, persoană care a acționat direct împotriva unității constituționale și integrității teritoriale, prin incitarea unora dintre credincioșii parohiei sale la revoltă, pentru realipirea Transilvaniei la Ungaria; nu au fost analizate înscrisurile depuse de reclamantă, în special "Raportul Comisiei Parlamentare din 1991" din care rezultă cauzele și împrejurările în care a fost ucis B. pe fondul relațiilor etnice tensionate din Odorheiu Secuiesc; se conchide în sensul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 pentru constatarea calității de agent al poliției politice comuniste.

În susținerea recursului, recurenta a atașat mai multe înscrisuri privind traseul profesional al defunctului său soț, precum și extrase din arhiva CNSAS (redate în cuprinsul unei declarații autentice de mandatarul său, Ștefan Niculae), din dosarele pe care s-a fundamentat soluția administrativă atacată, în scopul dovedirii motivului pentru care erau urmărite persoanele vizate:

"manifestări antiromânești", "manifestări șovine și iredentiste maghiare".

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., luând act că intimații nu au formulat întâmpinări sau concluzii scrise, Înalta Curte constată că recursul este fondat prin prisma următoarelor considerente.

Recurenta-reclamantă A. - în calitate de moștenitoare legală (soție supraviețuitoare) și urmaș al Eroului Martir B. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 2192 din 7 august 2007, prin care CNSAS a constatat că acesta a fost agent al poliției politie comuniste, solicitând anularea acesteia, precum și a actelor subsecvente ale SSPR (devenit, pe parcursul soluționării cauzei, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în perioada 1945-1989).

În cuprinsul acțiunii judiciare, astfel cum a fost precizată și completată, reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate, atât de natură formală, procedurală, cât și de fond, susținând că nu erau îndeplinite condițiile impuse de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 pentru atribuirea calității de agent al poliției politice comuniste lui B..

Curtea de apel a analizat toate criticile reclamantei, potrivit celor expuse rezumativ la pct. 2 din această decizie, ajungând la concluzia că decizia atacată este legală.

Această concluzie nu este împărtășită de instanța de control judiciar care consideră, în acord cu jurisprudența sa, reflectată în Decizia nr. 1385 din 18 martie 2014, că întreaga procedură administrativă a fost derulată cu încălcarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante.

Actul normativ în temeiul căruia s-a adoptat actul administrativ atacat, Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, stabilea la art. 15 alin. (6) că "În termen de 60 de zile de la data primirii cererilor Consiliul citează, în vederea audierii, persoana care a solicitat, precum și persoana cu privire la care s-au solicitat verificări, potrivit procedurii stabilite prin regulament. Declanșarea și finalizarea verificărilor solicitate se pot face și în lipsa persoanelor legal citate".

În accepțiunea primei instanțe, în lipsa unei prevederi exprese, CNSAS nu avea obligația legală de a o cita pe reclamantă în procedura de verificare ce îl viza pe soțul defunct al acesteia; în plus, în calitate de terț față de decizia Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, reclamanta a avut acces la instanță.

Ambele considerente anterior enunțate sunt greșite.

Recurenta-reclamantă nu este terț față de actul administrativ atacat, pentru că, în calitate de moștenitor legal și "Urmaș al Eroului Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989 - B.", efectele acestuia se răsfrâng nemijlocit asupra sa, atât din perspectiva drepturilor personal nepatrimoniale invocate (între care se detașează dreptul de a proteja memoria soțului decedat) cât și a drepturilor patrimoniale ce derivă din Legea nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 (este beneficiara unei indemnizații lunare, conform art. 4 din actul normativ).

Ca urmare, chiar în lipsa unei prevederi exprese, era obligatorie citarea sa în cursul procedurii de verificare a calității soțului său de agent al poliției politice comuniste.

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 51/2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, reținând că Legea nr. 187/1999, în întregul său, este neconstituțională. Într-un considerent decizoriu s-a reținut că "prin toate aceste abateri de la statutul constituțional al justiției și, mai cu seamă, prin confuzia între funcția de anchetă, cea de judecată și cea de soluționare a căilor de atac împotriva propriilor decizii, prin lipsa de contradictorialitate și de publicitate a dezbaterilor, prin limitarea dreptului la apărare al persoanelor verificate, prin liberul arbitru în administrarea și aprecierea probelor (…) jurisdicția exercitată de CNSAS și de Colegiul Consiliului se definește ca o jurisdicție extraordinară, iar natura juridică a organelor care o exercită este cea a instanțelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constituția României."

Chiar dacă decizia menționată a fost pronunțată ulterior emiterii actului administrativ, ea nu poate fi ignorată, argumentele instanței supreme din jurisprudența invocată fiind similare.

Conchizând, Înalta Curte constată că intimatul CNSAS a încălcat dreptul la apărare al recurentei-reclamante, prin aceea că nu a citat-o anterior emiterii Deciziei nr. 2192/2007, pentru a-i acorda posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, această neregulă procedurală determinând anularea actului atacat.

În raport de motivul de recurs găsit fondat, se constată că analiza celorlalte a devenit de prisos.

Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentința în sensul admiterii acțiunii precizate, astfel cum a fost restrânsă, în sensul anulării deciziei CNSAS nr. nr. 2192 din 7 august 2007.

Totodată, ca efect al soluției preconizate, vor fi anulate și actele subsecvente ale Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în perioada 1945-1989, adoptate în temeiul art. 49 din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1412/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 369 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința nr. 369 din 11 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în sensul că:

Admite acțiunea precizată, astfel cum a fost restrânsă.

Anulează decizia C.N.S.A.S. nr. 2192 din 7 august 2007, precum și actele subsecvente ale S.S.P.R. (actualmente Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în perioada 1945-1989) adoptate în temeiul art. 49 din normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1412/2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2015.