ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3995/2022

Ședința publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casa Națională de Pensii Publice, Ministerul Justiției, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună:

- obligarea Guvernului prin pârâții chemați în judecată la plata indemnizației reparatorii cuvenite în baza prevederilor Legii recunoștinței nr. 341/2004 al cărei beneficiar este, pentru anii 2012, 2013, 2014, 2015;

- acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea abuzivă a dispozițiilor: art. 1 din O.U.G. nr. 95/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 969/30.12.2014; art. I și art. II din O.G. nr. 1/2015 publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 44/19.01.2015;

- acordarea de despăgubiri în valoare provizorie de l% din suma cuvenita pentru anii 2012,2013,2015 și 2014 și neachitată de Ministerul Muncii prin Casa Națională de Pensii conform cuantumului stabilit în concordanță cu prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 341/2004 până la actualizarea din 30 decembrie 2014.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 333 din 22 septembrie 2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – Veche a dispus următoarele:

- Admite excepția lipsei calității procesuale a pârâților Ministerul Justiției, Casa Națională de Pensii Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

- Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Casa Națională de Pensii Publice, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, pentru lipsa calității procesuale pasive.

- Admite excepția lipsei calității procesuale a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în ceea ce privește capătul 2 de cerere.

- Respinge capătul 2 de cerere formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.

- Respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

- Respinge acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât susține că hotărârea instanței de fond se întemeiază pe motive străine de natura cauzei în ceea ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității invocată de Ministerul Finanțelor.

Astfel, afirmă recurentul că argumentația instanței de fond expusă pentru soluția de respingere a excepției inadmisibilității, vizează o altă situație decât cea învederată de pârâtul Ministerul Finanțelor, în sensul că, deși acesta a arătat că acțiunea este inadmisibilă în ceea ce privește capătul 1 de cerere din perspectiva art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece excepția de neconstituționalitate invocată privește alte ordonanțe de guvern decât cele pe care își întemeiază pretențiile reclamanta, instanța de fond a respins excepția, arătând că acțiunea nu are ca obiect principal constatarea unei ordonanțe sau a unor dispoziții dintr-o ordonanță, ci acordarea de despăgubiri, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 .

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Acest motiv de recurs este susținut de recurentul-pârât prin faptul că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că ar fi trebuit să admită excepția inadmisibilității invocată de Ministerul Finanțelor, având în vedere că reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate doar cu privire la dispozițiile art. I și IV din O.U.G. nr. 95/2014, art. I și II din O.G. nr. 1/2015 și art. 13 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 83/2014, deși pretențiile acesteia vizau restrângerea indemnizației reparatorii și pentru perioada 2012-2013 când erau în vigoare alte acte cu putere de lege, expres indicate de către aceasta la fila x a cererii de chemare în judecată.

În concluzie, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în parte, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute pentru exercitarea acțiunii în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, în parte, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (3) teza finală a art. 9 din aceeași reglementare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin raportare la criticile formulate, la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., în ipoteza existenței unor motive străine de natura pricinii, Înalta Curte constată că argumentația recurentului nu se încadrează în norma procedurală invocată.

Astfel, situația în care instanța de fond își întemeiază soluția pronunțată pe motive de fapt și de drept străine de natura pricinii constă în aceea ca judecătorul fondului să rețină o altă situație de fapt decât cea dedusă judecății și necontrazisă de părțile litigante sau să aplice acestei situații de fapt norme legale care reglementează un cu totul alt domeniu juridic decât cel stabilit prin acțiunea introductivă de instanță

Or, faptul că instanța de fond a dat propria interpretare susținerilor pârâtului legate de excepția de inadmisibilitate, raportându-se la obiectul concret al cererii de chemare în judecată, precum și la dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 invocate ca temei de drept la demersului judiciar, nu presupune existența unor motive străine de natura pricinii în accepțiunea art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte constată că niciunde în petitele acțiunii, reclamanta nu arată că solicită plata indemnizației prevăzute de Legea nr. 341/2004 și despăgubiri în temeiul altor acte normative cu putere de lege decât cele asupra cărora s-a invocat excepția de neconstituționalitate, raportarea la o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestora neputând conduce la neîndeplinirea condiției prevăzute la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că în analiza excepției de inadmisibilitate, astfel cum a fost invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor, prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, constatând că cerințele acestuia sunt îndeplinite, în sensul că obiectul acțiunii se circumscrie dispozițiilor art. 9 alin. (5) din aceiași lege și constă în obligarea pârâților la plata unor despăgubiri pentru pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului .

Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentului, ordonanțele de guvern anterioare, invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, au fost menționate doar pentru a se arăta evoluția reglementării referitoare la modalitatea de stabilire și plată a indemnizației.

Relevanță însă, pentru controlul judiciar efectuat de instanța de recurs, are faptul că dispozițiile art. I și IV din O.U.G. nr. 95/2014, art. I și II din O.G. nr. 1/2015 și art. 13 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 83/2014, a căror neconstituționalitate s-a invocat de către reclamantă vizează și perioada 2012-2013, astfel încât, în mod just, instanța de fond a constatat că acțiunea nu este inadmisibilă din perspectiva art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte mai reține și că, în raport de faptul că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor în ceea ce privește capătul doi de cerere privind despăgubirile, iar primul capăt de cerere era formulat în contradictoriu cu Guvernul României, prezenta cale de atac putea prezenta relevanță doar sub aspect teoretic, orice soluție pronunțată asupra recursului fiind lipsită de eficiență juridică.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – pârât Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 333 din 22 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – Veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2022.