ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5039/2022

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2015 la data de 26.08.2015, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea care se va pronunța, să se dispună:

Prin sentința civilă nr. 351 din data de 01.10.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casa Națională de Pensii Publice și Ministerul de Finanțe și excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâți.

În temeiul art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței civile nr. 351 din data de 01.10.2020 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - pârât a arătat că recursul privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor în privința petitului 2 al acțiunii și soluția de respingere a excepției inadmisibilității, solicitând admiterea acestei excepții din perspectiva motivelor invocate de Ministerul Finanțelor, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, în parte ca urmare a neîndeplinirii condițiilor prevăzute pentru exercitarea acțiunii în temeiul alt. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, în parte, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (3), teza finală, a art. 9 din aceeași reglementare.

În ceea ce privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, recurentul a arătat că chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor este nejustificată, având în vedere că reclamantul nu a avut niciun fel de raport juridic sau alte raporturi obligaționale cu Ministerul Finanțelor, pentru a ne fi putut raporta la drepturi obligații izvorâte din acestea sau din alte raporturi obligaționale.

În cauza de față, raporturile juridice nu s-au creat între reclamant și Ministerul Finanțelor, conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. De asemenea, Ministerul Finanțelor nu a emis vreun act a cărui anulare să se solicite prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, recurentul a arătat că a invocat această excepție din perspectiva faptului că reclamantul a solicitat acordarea indemnizației reparatorii cuvenite în baza Legii nr. 341/2004 pentru anii 2012,2013,2014 și 2015 însă a înțeles să invoce excepția de neconstituționalitate doar cu privire la dispozițiile care restrâng acordarea acestor drepturi pentru anul 2015.

Prin urmare, exercitarea acțiunii în temeiul alin. (1) art. 9 din Legea nr. 554/2004, fără a fi însoțită de o excepție de neconstituționalitate prin care să fie criticate din punct de vedere constituțional prevederile din ordonanțele considerate vătămătoare, înlătură caracterul admisibil al unei astfel de acțiuni.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor este nefondat.

Recurentul-pârât a indicat formal dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., fără a dezvolta prin criticile sale acest motiv de nelegalitate și fără a dezvolta argumentele în temeiul cărora consideră că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

În ceea ce privește recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte constată că recurentul este nemulțumit de soluția dată de instanța de fond excepției lipsei calității procesuale pasive.

Recurentul a susținut că, în cauză, nu are calitate procesuală pasivă, întrucât raporturile juridice nu s-au creat între reclamant și Ministerul Finanțelor, conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004. De asemenea, Ministerul Finanțelor nu a emis vreun act a cărui anulare să se solicite prin cererea de chemare în judecată.

Conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Așa cum a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că aspectele privind competența Ministerului Finanțelor de a plăti despăgubirile solicitate reprezintă apărări pe fond, care susțin netemeinicia cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte reține că instanța de fond a admis această excepție, reținând că potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004:

"După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă."

Prin decizia nr. 608/2.10.2018, Curtea Constituțională a României a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de A. în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a constatat că prevederile art. I și art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, ale art. I și art. II din Ordonanța Guvernului nr. 1/2015 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din decembrie 1989 și pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, ale art. 13 alin. (1) lit. j) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În cauză, recurentul critică modul în care reclamantul a înțeles să stabilească cadrul procesual, respectiv să invoce excepția de neconstituționalitate în cadrul acțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat principiul disponibilității procesului civil, trasat de lege ca drept al părților în art. 9 alin. (2) C. proc. civ. - "obiectul și limitele judecății sunt stabilite prin cererile și apărările părților" - și ca obligație pentru instanța învestită, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ. - "judecătorul trebuie să se pronunțe asupra tot ceea ce s-a cerut, fără însă a se depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Aspectele invocate de reclamant în susținerea inadmisibilității acțiunii ar fi putut să prezinte relevanță în cazul în care s-ar fi admis excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant și s-ar fi pus problema acordării indemnizației reparatorii cuvenite în baza Legii nr. 341/2004 pentru anii 2012, 2013 și 2014.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a pronunțat o hotărâre cu interpretarea sau aplicarea corectă a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Față de cele arătate, nefiind întrunite criticile invocate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 351 din 1 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.