ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3129/2024

Ședința publică din data de 6 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de dosar x/2021 la data de 10 februarie 2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României:

• Anularea art. 42 din O.U.G. 135/14.08.2020, privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor masuri bugetare, adoptata în ședința de Guvern din data de 14.08.2020 și publicata în MO nr. 751/18 august 2020;

• Obligarea paratei Guvernul României la plata cheltuielilor de judecata generate de acest proces.

Reclamanții au formulat cererea modificatoare la cererea introductiva de instanța prin care au solicitat să fie obligat Guvernul României la plata de despăgubiri, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice la plata unor despăgubiri în cuantum de 3000 RON pentru fiecare reclamant și acordarea sumelor de bani ce ar fi rezultat din diferența dintre pensiile achitate efectiv în intervalul 1 septembrie 2020 la zi și pensiile la care ar fi fost îndreptățiți dacă s-ar fi luat în considerare valoarea punctului de pensie de 1.775 RON, potrivit art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii.

Prin sentința civilă nr. 1004 pronunțată la 19 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, ca neîntemeiată, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea modificată și precizată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. Și O., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Guvernul României și Ministerul Finanțelor și intervenientul în interesul altei persoane Ministerul Finanțelor, ca inadmisibilă, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020, ca fiind inadmisibilă și a admis cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea pârâtului Guvernul României.

Împotriva sentinței civile nr. 1004 pronunțate la 19 mai 2022 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. Și O. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea litigiului pe fond.

În cuprinsul motivelor de recurs reclamanții au aratat că instanta de fond în mod gresit a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a respins cererea de sesizare a Curții Constitutionale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 și a admis cererile de intervenție accesorie.

Recurentii-reclamanti susțin că au investit instanta de fond a contenciosului administrativ în principal, după precizările formulate doar cu o cerere de suspendare a cauzei pe fond privind cererea de despăgubire, care urma sa fie soluționată după anularea actului de către Curtea Constituționala. Au solicitat să se aplice și procedura de sesizare a Curții Constitutionale privind excepția de neconstitutionalitate a art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020.

Au mai susținut că, în realitate excepția de neconstituționalitate a art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 a fost soluționată de către Curtea Constituțională încă din luna ianuarie 2021, astfel că instanța avea obligația legală astfel cum dispune Legea 554/2004 să soluționeze fondul cauzei și nu să admită excepția inadmisibilității acțiunii.

Curtea de Apel Bucuresti trebuia sa aibă in vedere prevederile Deciziei nr. 1/13. 01.2021, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, pct. 1-6, 8 si 9 din Legea pentru aprobarea O.U.G. nr 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative si stabilirea unor masuri bugetare, publicata in MO nr 77/25.01. 2021.

Recurenții-reclamanți au solicitat instanței sa constate ca sunt îndeplinite conditiile prevăzute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 pentru a sesiza Curtea Constituțională si suspenda cauza până la pronunțarea instanței constituționale.

Instanta de fond gresit a admis exceptia de inadmisibilitate a cererii de chemare in judecata si a respins cererea de chemare in judecata ca inadmisibila, deși CCR a admis obiecția de neconstituționalitate si a constatat ca dispozițiile art. I pct. 8 si 9 din Legea pentru aprobarea O.U.G. nr 135/2020 sunt neconstituționale.

Susțin că dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 au produs prejudicii directe în patrimoniile lor, întrucât ar fi fost îndreptățiți la pensii mai mari.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentintei si rejudecarea litigiului pe fond, întrucât instanta de fond gresit a admis excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Legea 554/2004 având în vedere că recurenții-reclamanți au depus cerere de suspendare a soluționării cererii de despăgubire, care urma sa fie soluționată după anularea actului de către CCR.

Intimatul-pârâtă Ministerul Finanțelor a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Intimatul-pârâtă Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată întemeiate criticile formulate de recurenții-reclamanți cu privire la greșita aplicare a prevederilor legale de către instanța de fond, în legătură cu aprecierea obiectului litigiului dedus judecății, respectiv a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Reclamanții au formulat cerere de chemare în judecată prin care au solicitat anularea art. 42 din O.U.G. 135/14.08.2020, privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor masuri bugetare, adoptată în ședință de Guvern din data de 14.08.2020 și publicata în MO nr. 751/18 august 2020.

Ulterior, au depus la dosar cerere modificatoare și precizare la acțiune, prin care au solicitat, în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin dispozițiile O.U.G. nr. 135/2020, în cuantum de 3000 RON pentru fiecare reclamant plus diferența dintre pensiile achitate efectiv în intervalul 1 septembrie 2020-zi și pensiile la care ar fi fost îndreptățiți dacă s-ar fi luat în considerare valoarea punctului de pensie de 1.775 RON, potrivit art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii.

Totodată, au formulat excepție de neconstituționalitate, arătând că art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare, este neconstituțional.

Instanța de primă jurisdicție a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, prin raportare la dispozițiile exprese ale art. 9 din Legea nr. 554/2004, apreciind că demersul juridic inițiat de reclamanți are ca obiect principal constatarea neconstituționalității unor dispoziții din O.U.G. nr. 135/2020, fără a exista o solicitare de reparare a unui prejudiciu cert, produs printr-un act administrativ sau refuzul nejustificat de a emite un astfel de act sau de a răspunde unei cereri.

Înalta Curte reține că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general în care persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din lege, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În schimb, art. 9 din aceeași lege vizează situațiile în care o persoană se consideră vătămată în mod direct printr-o ordonanță a Guvernului, independent de existența unui act administrativ individual adoptat în baza acelei ordonanțe. Atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-le, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Așadar, reclamantul poate promova o acțiune care are ca obiect repararea unei vătămări produse de o ordonanță a Guvernului, ca act administrativ normativ, vătămarea provenind, într-o atare situație, din însăși conformarea cu măsurile dispuse prin actul Guvernului. Formularea textului normativ menționat arată fără echivoc faptul că nu se poate cere în mod direct anularea unei ordonanțe sau a unor dispoziții dintr-o ordonanță, acțiunea în contencios administrativ putând avea ca obiect numai repararea vătămării cauzate prin acest tip de act administrativ normativ, cu invocarea neconstituționalității ordonanței, pe calea incidentală a unei excepții, ca un mijloc de apărare.

Raportat la motivele de fapt și de drept invocate de reclamanți în susținerea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că din punct de vedere cronologic, cererea de chemare în judecată a vizat în primă fază anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020. Ulterior, părțile reclamante au depus cereri de modificare, precizări și excepția de neconstituționalitate, cereri care nu au fost puse în discuția părților și față de care nu s-a invocat excepția tardivității depunerii lor (doar comunicate), potrivit art. 204 C. proc. civ.

În acest context instanța de fond a rămas investită cu soluționarea ambele capete de cerere principale, respectiv anularea art. 42 din O.U.G. 135/14.08.2020 și acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin dispozițiile O.U.G. nr. 135/2020.

Având în vedere că acțiunea principală a fost modificată și precizată, astfel că se află într-o legătură strânsă și directă în raport de efectele declarării neconstituționale a dispozițiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020, nu mai este de natură să conducă la inadmisibilitatea acțiunii, ci reprezintă una din condițiile prevăzute de lege pentru procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Atât timp cât acțiunea reclamanților are ca scop înlăturarea efectelor Ordonanței Guvernului, aceștia au deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea contenciosului administrativ care prevede sesizarea Curții Constituționale în vederea efectuării controlului de constituționalitate a actului Guvernului.

Instanța de control judiciar constată că instanța de fond este datoare să analizeze și acțiunea modificată de către reclamanți în scopul reparării prejudiciului produs în patrimoniul lor ca urmare a aplicării prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020, pe care aceștia le apreciază ca fiind neconstituționale.

Având în vedere considerentele care au determinat soluția recursului de față și pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea continuării judecății, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte reține că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate prin cererea de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A., J., L., F., E., K. și O. împotriva sentinței civile nr. 1004 pronunțate la 19 mai 2022 de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 iunie 2024.