ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3618/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x din 13.06.2013 emis de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, prin care s-a constatat că în perioada 14.06.2012-12.02.2013, reclamantul s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de primar al Comunei Aninoasa județul Argeș, cât și calitatea de persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale A., încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 77/F-CONT din 03.06.2014 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat Raportul de evaluare nr. x din 13.06.2013, emis de pârâtă.

Împotriva sentinței civile nr. 77/F-CONT din 03.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a solicitat să se dispună casarea în tot a sentinței, iar, în rejudecare, s-a solicitat respingerea contestației cu consecința menținerii ca temeinic și legal a Raportului de evaluare nr. x din 13.06.2013 al Agenției Naționale de Integritate.

În motivele de recurs s-a apreciat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material deoarece nu a ținut seama de procedurile lipsite de orice echivoc ale O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderi familiale și nu a coroborat prevederile art. 4 din Legea nr. 26/1990 cu cele ale O.U.G. nr. 44/2008.

Au fost invocate prevederile art. 27 din O.U.G. nr. 44/2008 și care ar fi situațiile în care titularul unei întreprinderi individuale își încetează activitatea și este radiat din registrul comerțului, iar din cuprinsul art. 27 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 44/2008 ar rezulta cu claritate că întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale își încetează activitatea și este radiat din registrul comerțului prin voința acestuia și, atâta timp cât prevederile citate sunt de strictă interpretare și aplicare, voința titularului întreprinderii individuale ar trebui să fie exprimată ferm în sensul încetării activității și al radierii din Registrul comerțului.

Din cuprinsul Hotărârii nr. 2/10.05.2010, la care se fac referiri considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță, recurenta susține că nu reiese în niciun caz că A. și-ar fi exprimat voința în sensul încetării activității sau al radierii din Registrul comerțului.

Dimpotrivă, potrivit Hotărârii nr. 2/10.06.2010, intimatul a arătat că "am hotărât să cedez activitatea firmei" și că "Activitatea firmei rămâne neschimbată, respectiv exploatarea forestieră (0220), neschimbat rămâne și sediul profesional, respectiv sat Slănic, comuna Aninoasa, județul Argeș", precum și că soția intimatului "se obligă să continue în condițiile de mai sus activitatea firmei".

Prima instanță de distins acolo unde legiuitorul nu a distins și a extins aplicarea art. 27 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 44/2008 pentru situații care nu sunt avute în vedere de ipoteza prevederii citate, iar soția intimatului nu ar fi putut continua activitatea întreprinderii individuale A., ci ar fi trebuit să înființeze, în condițiile expres prevăzute de lege, o nouă întreprindere individuală.

O întreprindere individuală poate fi transmisă numai pentru cauză de moarte, iar nu prin acte între vii și astfel se explică de ce Rezoluția nr. 2716 din 12.02.2013 a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș a ținut seama de cererea de radiere nr. x din 11.02.2013 iar nu de Hotărârea nr. 2 din 10.05.2010, de care a ținut cont prima instanță.

Prevederile O.U.G. nr. 44/2008 dovedesc că intimatul a continuat să aibă calitatea de comerciant și ulterior Hotărârii nr. 2 din 10.05.2010 și, de aceea, soluția pronunțată de prima instanță este rezultatul încălcării și aplicării greșite a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței pronunțate de prima instanță și, în rejudecare, respingerea contestației, cu consecința menținerii ca legal și temeinic a Raportului de evaluare nr. x din 13.06.2013 al Agenției Naționale de Integritate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., O.U.G. nr. 44/2008, Legea nr. 176/2010, Legea nr. 144/2007, Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 26/1990.

Intimatul A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Curtea de Apel Pitești a înaintat Decizia nr. 93/3.03.2015 a Curții Constituționale, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) și g); art. 91 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 161/2003 și art. 25 din Legea nr. 176/2010.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și care a fost comunicat către părți, iar prin încheierea din 15.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis în principiu recursul și s-a fixat termen pentru judecată cu citarea părților.

S-a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni ce a fost respinsă prin încheierea din 17.02.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

La 11.05.2017 intimatul-reclamant a depus un memoriu în care a invocat excepții și apărări, respectiv excepția de prescripție a răspunderii disciplinare în raport de Decizia nr. 449/2014 a Curții Constituționale și aplicarea prevederilor Legii nr. 87/2017.

La 24.05.2017 intimatul-reclamant A. a formulat o nouă cerere prin care, în temeiul art. 519 C. proc. civ., a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 8.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin aceeași încheiere a fost respinsă și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 519 C. proc. civ.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, a apărărilor și excepțiilor invocate în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a Raportului de evaluare nr. x din 13.06.2013 emis de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat că în perioada 14.06.2012 - 12.02.2013 reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că a deținut simultan atât funcția de primar al comunei Aninoasa, județul Argeș, cât și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale "A.", încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice mediului de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului susținând că acesta și-a pierdut calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale "A.", conform Hotărârii nr. 2 din 10 mai 2010, potrivit căreia întreprinderea a fost transferată cu titlu gratuit, soției sale, B. și că nu prezintă relevanță faptul că nu au fost efectuate mențiunile corespunzătoare la Oficiul Registrului Comerțului de către persoanele împuternicite în acest scop.

Criticile recurentei Agenția Națională de Integritate vizează o greșită aplicare și interpretare a prevederilor legale de către instanța de fond, critici care sunt fondate.

În actul contestat în prezenta cauză s-a constatat că reclamantul-intimat A. a deținut simultan, în perioada 14.06.2012 - 12.02.203 funcția de primar al comunei Aninoasa, județul Argeș și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale "A." înregistrată în Registrul Comerțului la 7.01.2009, fiind încălcate prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și in mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică."

Art. 91 alin. (3) din același act normativ prevede că:

"Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcție".

Din analiza celor două dispoziții legale rezultă că legea interzice exercitarea simultană, de către aceeași persoană, a unei funcții publice dintre cele menționate de lege (între care și cea de primar, funcție deținută de reclamantul-intimat) și a unei activități economice, în calitate de comerciant persoană fizică și de aceea, tot legea dă posibilitatea persoanei aflate într-o asemenea ipoteză de a opta între cele două calități, fie înainte de a fi numit sau ales, fie în termen de 15 zile de la data numirii sau alegerii în funcția publică ce atrage starea de incompatibilitate.

O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale definește întreprinderea individuală, în art. 2 lit. g), ca fiind o întreprindere economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică.

Tot în O.U.G. nr. 44/2008 sunt prevăzute, în art. 27, condițiile în care își încetează activitatea o întreprindere individuală:

"(1) Întreprinzătorul persoana fizica titular al unei întreprinderi individuale își încetează activitatea și este radiat din registrul comerțului în următoarele cazuri: a) prin deces; b) prin voința acestuia; c) în condițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicata, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Cererea de radiere, însoțită de copia certificata pentru conformitate cu originalul a actelor doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul unde își are sediul profesional, de către orice persoana interesată.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) moștenitorii pot continua întreprinderea, dacă își manifesta voința, printr-o declarație autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii. Când sunt mai mulți moștenitori, aceștia își vor desemna un reprezentant, in vederea continuării activității economice ca întreprindere familială.

(4) Dispozițiile art. 11-13 se aplica în mod corespunzător. Activitatea va putea fi continuata sub aceeași firma, cu obligația de menționare în cuprinsul acelei firme a calității de succesor".

Problema de drept ce urmează a fi soluționată în prezenta cauză este cea a efectelor pe care Hotărârea nr. 2 din 10.05.2010, invocată și de către instanța de fond, le-a produs și dacă prin emiterea acesteia a încetat sau nu starea de incompatibilitate a intimatului-reclamant înainte de numirea sa în funcția de primar.

Prin Hotărârea nr. 2 din 10.05.2010, A., în calitate de întreprindere individuală a hotărât să cedeze activitatea firmei, în întregimea ei, soției sale B., precizându-se că activitatea principală a firmei rămâne neschimbată, respectiv exploatarea forestieră (0220), neschimbat sediul profesional (sat Slănic, comuna Aninoasa, județul Argeș), iar B. se obligă să continue activitatea firmei, iar, sub sancțiunea prevederilor legale, la îndeplinirea tuturor formalităților necesare/legale pentru înregistrarea noului titular al firmei.

Instanța de fond a apreciat că prin emiterea acestei hotărâri a încetat calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul Întreprinderii Individuale "A." la data de 10.05.2010, înainte de validarea acestuia în funcția de primar la 14.06.2012.

Această soluție a instanței nu ține seama de prevederile legale care reglementează modurile de încetare a activității unei întreprinderi individuale.

Potrivit art. 27 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 44/2008, întreprinzătorul persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale își încetează activitatea prin voința sa, însă Hotărârea nr. 2/10.05.2010 nu poate reprezenta o încetare a activității unei întreprinderi persoană fizică în cadrul unei întreprinderi individuale, deoarece o întreprindere individuală, pentru că este definită tocmai ca o întreprindere economică organizată de un întreprinzător persoană fizică, nu poate "ceda" activitatea unei alte persoane fizice.

Practic, pentru a înceta, în sensul legii, o întreprindere individuală reglementată de O.U.G. nr. 44/2004, este necesar ca persoana fizică, titular al acestei întreprinderi individuale, să solicite aceasta printr-o cerere adresată Oficiului Registrului Comerțului.

Dovada în acest sens este Rezoluția nr. 2176 din 12.02.2013 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, prin care s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a Întreprinderii Individuale "A.", motivul radierii fiind voința persoanei.

Astfel, radierea nu s-a făcut în baza Hotărârii nr. 2/2010, ci în baza cererii intimatului-reclamant, pentru că manifestarea de voință exprimată prin acea hotărâre (de cedare a întreprinderii individuale către soția sa) nu reprezintă o modalitate legală de încetare a acesteia.

De aceea, nu se poate considera că prin emiterea Hotărârii nr. 2 din 10.05.2010 ar fi încetat activitatea Întreprinderii Individuale "A." și că astfel intimatul-reclamant nu s-ar mai afla în stare de incompatibilitate după alegerea sa în funcția de primar, așa cum a reținut instanța de fond.

Prin apărările formulate în fața instanței de recurs, intimatul-reclamant a solicitat să se constate că nu a "exercitat" activitatea în cadrul întreprinderii individuale, dar nici aceste apărări nu pot fi reținute.

Din probele depuse la dosar, chiar și din conținutul expertizei efectuate în cauză rezultă că Întreprinderea Individuală "A." nu putea desfășura activitate fără voința persoanei fizice - A..

Faptul că expertul a arătat că pe documentele existente la sediul firmei apare semnătura soției sau fiicei sale dovedește că întreprinderea individuală a avut activitate, iar conform art. 24 din O.U.G. nr. 44/2004, întreprinderea persoană fizică, pentru organizarea și exploatarea întreprinderii individuale, în calitate de angajator persoană fizică, poate angaja terțe persoane cu contract individual de muncă, fără ca prin aceasta să i se schimbe statutul juridic dobândit potrivit legii, acela de întreprindere individuală.

Nu prezintă relevanță nici faptul că soția reclamantului, B., nu ar fi înregistrat Hotărârea nr. 2/2010 la Registrul Comerțului deoarece, așa cum s-a arătat anterior, dacă nu a existat o cerere de radiere formulată de persoana fizică A., ca titular al Întreprinderii Individuale "A.", acesta a continuat să existe, să funcționeze și să desfășoare activitate până la data radierii din Registrul Comerțului la 12.02.2013. Mai mult, prin hotărârea adoptată intimatul reclamant nu și-a exprimat voința în sensul încetării activității Întreprinderii Individuale "A.", ci al continuării acesteia, iar soția sa se obliga, sub sancțiunea prevederilor legale, la îndeplinirea tuturor formalităților necesare/legale pentru înregistrarea noului titular al firmei.

Tot fără relevanță în cauză sunt și modificările aduse prin Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Conform pct. 4 al articolului unic din acest act normativ "La articolul 87 alin. (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 87. - (1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:…".

Deși intimatul susține că ar trebui să se țină seama de dispozițiile acestei legi pentru că sunt mai favorabile, dar aceste susțineri sunt nefondate.

Principiul netroactivității legii civile noi este consacrat atât la nivel constituțional în art. 15 alin. (2) din Constituția României, unde se prevede că " Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", dar și la nivel legislativ (art. 1 C. civ. 1864 și art. 6 alin. (1) teza a II -a C. civ. 2009).

Aplicarea acestui principiu presupune că o "lege civilă" să se aplice numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare și nu și situațiilor anterioare.

Cum modificările aduse Legii nr. 176/2010 prin Legea nr. 87/2017 au intrat în vigoare la 5 mai 2017, potrivit acestui principiu, ele se vor aplica situațiilor ivite după această dată, pentru că în cauză nu se poate vorbi de o lege penală sau contravențională și nu se poate analiza incidența principiului legii noi mai favorabile.

De altfel, așa cum s-a arătat anterior, modificările aduse prin Legea nr. 87/2017 se referă la "exercitarea" efectivă a funcțiilor ce atrag starea de incompatibilitate sau conflictul de interese. Or, în speță, s-a constatat că reclamantul a "exercitat" efectiv atât funcția de primar, cât și pe cea de titular al Întreprinderii Individuale A., astfel că nu prezintă nicio relevanță nici jurisprudența instanței supreme referitoare la diferența dintre "deținere" și "exercitare", spețele invocate referindu-se la alte situații de incompatibilitate decât cea din prezenta cauză.

De aceea, nu se poate considera că recursul ANI ar fi rămas fără interes, așa cum susține intimatul-reclamant.

În privința excepției prescripției răspunderii disciplinare pentru faptele la care se referă Raportul de evaluare nr. x din 13.06.2013, se constată că, deși inițial a susținut că acesta ar constitui un motiv de ordine publică, ulterior, a renunțat la această calificare, dar a solicitat să se țină seama de cele stabilite de către Curtea Constituțională prin Decizie nr. 449/2015.

Într-adevăr, în considerentele Deciziei nr. 449/16.06.2015 a Curții Constituționale ce vizează excepția de neconstituționalitate, între altele, a prevederilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, s-a reținut că (27) "nu se poate reține această critică, fiind în logica reglementării ca verificarea existenței împrejurărilor de natură să atragă un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate să vizeze perioada în care persoana în cauză a deținut funcția publică. …Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenția are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziție un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activitățile amintite. Așadar, textul menționat stabilește numai termenul maxim în interiorul căruia Agenția Națională de Integritate își poate exercita competența amintită, fără a conține vreo reglementare referitoare la prescripția răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile și termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii.

Astfel, în materie civilă, care acoperă și sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din C. civ., sau, după caz, în funcție de momentul săvârșirii faptei și implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. În materie penală, răspunderea pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, incriminat ca atare la art. 301 din C. pen., se prescrie în termen de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din același cod.

(28) Curtea observă că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, dacă este cazul, organelor de urmărire penală și celor disciplinare. Totodată, în temeiul art. 22 alin. (1) din aceeași lege, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ. Cu prilejul analizării legalității raportului de evaluare, față de data săvârșirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanța de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripție a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârșirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate."

În raport de aceste considerente nu se poate reține că a intervenit prescripția răspunderii pentru fapta de incompatibilitate reținută în sarcina intimatului-reclamant deoarece fapta a fost săvârșită în perioada 14.06.2012 - 12.02.2013, iar raportul e evaluare a fost întocmit la 13.06.2013 de către Agenția Națională de Integritate.

Considerentele deciziei Curții Constituționale nu ar putea fi interpretate, așa cum susține intimatul-reclamant în sensul că termenul de 3 ani pentru antrenarea răspunderii ca urmare a constatării stării de incompatibilitate s-ar calcula în raport de soluționarea acțiunii în anulare a raportului de evaluare deoarece chiar Curtea Constituțională a arătat că: (29) "Sub acest aspect devin relevante cele statuate în jurisprudența sa, mai sus arătate (parag. (23), în sensul că Agenția Națională de Integritate desfășoară exclusiv o activitate administrativă de evaluare a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, constând în întocmirea de rapoarte care evidențiază fapte ori situații cu semnificație juridică, a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Ca atare, Agenția Națională de Integritate nu face altceva decât să semnaleze existența unor potențiale nesocotiri ale prevederilor legale referitoare la conflictele de interese și compatibilități. Ulterior revine instanței de contencios administrativ chemată să se pronunțe asupra legalității raportului de evaluare, atunci când fapta nu are valențe penale, sau celei care judecă procesului penal declanșat ca urmare a finalizării urmăririi penale cu întocmirea unui rechizitoriu ca act de învestire a instanței și trimitere în judecată a persoanei evaluate obligația de a se pronunța, cu precădere, cu privire la intervenirea prescripției răspunderii. Verificarea normelor referitoare la prescripția răspunderii pentru fapta în discuție va fi făcută de instanța de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acționând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenția Națională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă."

În raport de toate aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, casată sentința atacată și, în rejudecare, va fi respinsă acțiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 77/F - CONT din 03 iunie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2017.