ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3784/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimații Agenția Națională pentru Integritate și Instituția Prefectului Județul Vâlcea, a solicitat a se dispune anularea Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015, emis de intimata Agenția Națională de Integritate.

În motivarea cererii s-a susținut că, în mod greșit, s-a reținut incompatibilitate conform art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2013, în condițiile în care a avut doar calitatea de asociat. În plus, s-a arătat că soția acestuia a exercitat calitatea de administrator apreciindu-se în mod greșit starea de incompatibilitate pe baza doar a mențiunii de la Registrul Comerțului, în condițiile în care nu s-au administrat și alte probe pentru a se stabili că a exercitat activitatea de administrator.

Prin sentința civilă nr. 77/F-CONT din 18 mai 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate și Instituția Prefectului Județul Vâlcea.

Împotriva sentinței civile nr. 77/F-CONT din 18 mai 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs de reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cadrul motivelor de recurs a fost invocată nulitatea absolută a hotărârii judecătorești pentru că s-a dispus comunicarea acesteia fără încheierea de ședință, conform art. 176 alin. (6) coroborat cu cele ale art. 405 C. proc. civ., deoarece nu pot fi verificate aspectele referitoare la reprezentarea procesuală, competența sau constituirea instanței, dar nici cele referitoare la procedura de citare, probele care au fost administrate, cererile, declarațiile și prezentarea pe scurt a susținerilor părților, aspecte care sunt necesare pentru a se observa dacă drepturile procesuale ale părților au fost respectate.

A fost criticată soluția instanței de fond deoarece hotărârea judecătorească atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.) în ceea ce privește respingerea capătului de cerere privind suspendarea Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015 emis de ANI, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Instanța de fond nu a făcut nicio referire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 pe care a invocat-o recurentul-reclamant în timpul procesului.

Hotărârea instanței de fond a fost criticată și din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru că s-a referit doar la prevederile legale ale art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 și a înlăturat apărările recurentului-reclamant ca fiind fără "relevanță juridică", deși era important de verificat stabilirea calității sale de administrator, forma societății la care a fost asociat până la 23.10.2014, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Într-o societate în nume colectiv, așa cum a fost S.C. B. SNC până la transformarea acesteia în S.R.L., cu asociat unic, toți asociații au drepturi egale și implicit au calitatea de administrator, calitate care nu este dată de o simplă înscriere în Registrul comerțului, ci de faptele pe care aceasta le exercita, mai ales că societatea are un obiect de activitate care nu are nicio legătură cu atribuțiile pe care le desfășoară recurentul în calitate de primar sau cu serviciile de utilitate publică ale unității administrativ-teritoriale.

Incompatibilitatea, ca și conflictul de interese, au fost prevăzute de legiuitor pentru prevenirea faptelor de corupție, or, atâta timp cât societatea are un obiect de activitate diferit de serviciile de utilitate publică ale unei unități administrativ teritoriale, care are ca beneficiari direcți cetățenii din acea comunitate nu se poate pune problema îndeplinirii condițiilor referitoare la cele două.

S-a solicitat, în principal, nulitatea sentinței pentru necomunicarea încheierii de ședință pronunțată la 4.05.2015 și, în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței, iar, pe fond, admiterea acțiunii și anularea Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015 emis de Agenția Națională de Integritate.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat Întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare.

A fost întocmit Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 22.09.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus comunicarea acestuia părților din litigiu.

La dosar a fost transmisă de către Curtea Constituțională Decizia nr. 477 din 30.06.2016, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantul A..

Prin încheierea din 16.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis în principiu recursul și s-a dispus soluționarea cauzei cu citarea părților.

Recurentul-reclamant, prin apărător, a formulat concluzii scrise, în care a invocat motive noi de recurs.

A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și s-a considerat că hotărârea este nelegală pentru că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Instituția Prefectului județului Vâlcea ce avea calitatea de pârât, iar nepronunțarea pune instanța de control judiciar în imposibilitatea de a verifica legalitatea și temeinicia sentinței întrucât semnifica nedezlegarea unui mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluția dată.

Instanța de fond nu s-a pronunțat în ceea ce privește cererea de suspendare a Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015, ceea ce echivalează cu o nepronunțare asupra fondului cauzei, iar faptul că nu a fost comunicată încheierea din 4.05.2015 duce la nelegalitatea hotărârii atacate.

S-a solicitat și trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 87/2017, deoarece prin modificările aduse se face referire numai la exercitarea efectivă a funcției de administrator și nu doar prin deținerea acesteia.

Dacă nu se va considera că este necesară casarea cu trimitere spre rejudecare, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și anularea Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015 emis de Agenția Națională de Integritate, pornind de la modificările aduse art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 87/2017.

Prin aplicarea acestor modificări nu se poate susține că s-ar încălca principiul neretroactivității legii, dar, dacă s-ar refuza aplicarea lor, ar însemna să se dea efecte ultra-active unei legi vechi.

A fost invocată împlinirea termenului de prescripție a răspunderii în materia civilă, care acoperă și sfera administrativă întrucât pentru perioada 05.06.2008 - 23.10.2014 termenul de 3 ani s-a împlinit astfel:

- pentru perioada 05.06.2009 - 05.06.2011, la data de 05.06.2011 în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958;

- pentru perioada 05.06.2011 - 05.06.2014, la 05.06.2014 în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel că prin Raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate trebuia să rețină încălcarea de către recurent a regimului juridic al incompatibilităților doar pentru perioada 05.06.2014 - 23.10.2014.

După examinarea motivelor de recurs, a apărărilor formulate în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat, dar pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a Raportului de evaluare nr. x din 26.01.2015 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, raport prin care s-a constatat că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în perioada 05.06.2008 - 23.10.2014 prin deținerea simultană a funcției de primar al comunei Șușani, județul Vâlcea (validat prin sentința nr. 320 din 05.06.2008 și sentința nr. 333/15.06.2012) și a funcției de administrator la S.C. B. SNC, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Prin sentința civilă nr. 77/F/CONT din 18.05.2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamant pentru că, în mod corect, s-a reținut starea de incompatibilitate în condițiile în care, astfel cum rezultă din adresa din 30.09.2014 a ONRC, reclamantul A. a avut calitatea de administrator la S.C. B. SNC, începând cu 27.06.1994 și până la emiterea adresei, simultan cu funcția de primar al comunei Șușani, județul Vâlcea în mandatele 2008-2012 și 2012-2016.

Recursul formulat de reclamant vizează soluția instanței de fond, dar criticile sunt numai parțial fondate.

Primul motiv de recurs invocat a fost cel referitor la nulitatea hotărârii în baza art. 176 alin. (6) C. proc. civ. și art. 405 C. proc. civ. Chiar dacă inițial nu este prevăzut expres (în concluziile scrise s-a indicat expres), motivul de recurs incident este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității).

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, dar casarea hotărârii se obține prin invocarea nulității absolute, când se încalcă o normă procedurală cu caracter de ordine publică sau nulitate relativă, când se invocă încălcarea unei norme de procedură cu caracter de ordine privată.

Recurentul a invocat prevederile art. 176 alin. (6) C. proc. civ. dar, de fapt, vizează aplicarea art. 176 pct. 6, potrivit căruia "Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la alte cerințe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel".

A fost invocată nulitatea hotărârii pentru că, odată cu sentința, instanța de fond nu a comunicat și încheierea din 4 mai 2015 prin care s-a dispus amânarea pronunțării.

Însă, se impune a se analiza în ce măsură această necomunicare se încadrează în "cerința legală extrinsecă" a actului de procedură pentru a fi în cazul unei vătămări a drepturilor recurentului.

În general, ca "cerință legală extrinsecă" a unui act de procedură se analizează netimbrarea sau insuficienta timbrare a cererilor sau nerespectarea unor termene prohibitive, dar nu se poate considera că reprezintă o asemenea cerință și comunicarea încheierii de amânare a pronunțării.

De aceea, nefiind în prezența unei nulități necondiționate, în speță s-ar putea verifica dacă este vorba de o nulitate condiționată în sensul art. 175 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acesteia".

Or, cum în speță, recurentul nu a dovedit că prin această necomunicare i s-ar fi adus o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.

Prin necomunicarea acestei încheieri nu se poate susține că nu pot fi verificate aspecte ce vizează competența instanței, deoarece primul termen de judecată fixat a fost la 20.04.2015, iar aspectele referitoare la compunerea instanței sau constituirea acesteia puteau fi verificate și din cuprinsul hotărârii comunicate.

Prin concluziile scrise, subsumate aceluiași motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) recurentul a invocat nepronunțarea instanței asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului județului Vâlcea. Dar pentru că aceasta reprezintă o critică nouă, formulată după expirarea termenului de recurs, aceasta nu a va fi analizată, fiind tardiv formulată, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei).

În cadrul acestor critici recursul a considerat că hotărârea este nelegală pentru că nu a motivat de ce s-a respins cererea de suspendare, de ce s-a admis cererea de introducere în cauză a Instituției Prefectului județului Vâlcea și nu s-a făcut referire la excepția de neconstituționalitate.

Într-adevăr, în considerentele sentinței atacate nu sunt prezentate argumentele pentru care instanța de fond a respins cererea de suspendare a Raportului de evaluare nr. x/2015 emis de Agenția Națională de Integritate, dar în condițiile în care a fost respinsă acțiunea în anulare și, față de momentul procedural (soluționarea căii de atac a recursului) nu se impune casarea cauzei pentru a fi motivată soluția de respingere a cererii de suspendare.

Măsura introducerii în cauză a Instituției Prefectului Vâlcea a fost dispusă de către instanță prin încheierea din 20.04.2015 a Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel că nu se impunea motivarea introducerii în cauză prin sentința atacată, procesul fiind guvernat de principiul disponibilității, iar reclamantul stabilește persoanele în contradictoriu cu care solicită a fi soluționată cererea de chemare în judecată.

În privința excepției de neconstituționalitate instanța de fond s-a pronunțat asupra acesteia prin încheierea din 4.05.2013 și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, dar a fost respinsă cererea de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

De altfel, excepția de neconstituționalitate a și fost soluționată de către Curtea Constituțională, recurentul a fost citat în cadrul acesteia, iar prin Decizia nr. 477/30.06.2016 a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 cu privire la sintagma "la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice".

Pentru toate aceste considerente, acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.

Ultimul motiv de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea este nelegală când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material) și s-a referit la aplicarea greșită a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003:

"funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice", iar potrivit art. 91 alin. (3) din același act normativ:

"Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau in cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile in cel mult 60 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi".

Starea de incompatibilitate a reclamantului s-a constatat pentru că în perioada 05.06.2008 - 23.10.2014 a deținut simultan funcția de primar al comunei Șușani, județul Vâlcea și funcția de administrator la S.C. B. SNC.

Recurentul critică soluția instanței de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 pentru că nu s-a ținut seama de calitatea sa de administrator, forma societății la care a fost asociat până în 23.10.2014, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar recurentul nu a exercitat funcția de administrator, dar aceste susțineri sunt nefondate.

Potrivit actelor depuse la dosar, recurentul a avut calitatea de asociat în cadrul S.C. B. SNC începând cu 1994, data înregistrării acesteia în Registrul Comerțului, calitatea în care a deținut și pe cea de administrator (art. 7 din Statut - fila 41, dos. vol. I Curtea de Apel Pitești).

Ca o confirmare a faptului că recurentul a deținut și exercitat calitatea de asociat și administrator în cadrul S.C. B. SNC este și Hotărârea nr. 1/23.10.2014 înregistrată sub nr. 15873 din 23.10.2014 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt.

Conform acestei hotărâri, asociații C. și A. au hotărât transformarea societății B. din societate în nume colectiv în societate cu răspundere limitată, având ca asociați pe A. și C., iar conform art. 11 din acea hotărâre s-a prevăzut că mandatul de administrator al lui A. încetează cu acea dată.

Și din adresa din 30.09.2014 emisă de Oficiul Național al Comerțului rezultă că recurentul A. a deținut calitatea de asociat, dar și de administrator al S.C. B. SNC.

S-a susținut de către recurent că nu a exercitat funcția de administrator, dar nu a prezentat probe din care să rezulte acest fapt, pentru că activitatea firmei a continuat și după alegerea recurentului în funcția de primar, fapt necontestat de către recurent. Dacă activitatea firmei a continuat, iar soția recurentului ar fi fost singura persoană care a exercitat calitatea de administrator, așa cum susține recurentul, se poate pune întrebarea care a fost motivul pentru care numai în anul 2014 a hotărât, alături de celălalt asociat, transformarea societății în una cu răspundere limitată și încetarea mandatului de administrator al recurentului.

Nici chestiunea obiectului de activitate al societății nu prezintă relevanță pentru stabilirea stării de incompatibilitate, aceste aspecte putând fi analizate în cadrul unui eventual conflict de interese.

De aceea, se constată că și acest motiv de recurs este nefondat.

În privința motivelor de recurs invocate suplimentar prin concluziile scrise depuse de recurent se constată că acestea vizează incidența modificărilor aduse Legii nr. 161/2003 prin Legea nr. 87/2017 și prescripția răspunderii în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Raportat la dispozițiile 489 alin. (3) C. proc. civ., niciunul dintre acestea nu constituie motiv de casare de ordine publică.

După cum s-a precizat și în doctrina de specialitate, deși art. 489 alin. (3) C. proc. civ. se referă la motive de casare de ordine publică, în realitate se impune să vorbim despre "excepții de ordine publică", deoarece neregularitățile nu sunt invocate prin cererea de recurs, ci ulterior, când procesul este în curs și deci mijlocul procesual de invocare a neregularității este excepția și nu motivul.

Mai mult, în jurisprudența secțiilor civile a ICCJ s-a conturat, până la acest moment, în aplicarea prevederilor Noului C. proc. civ., interpretarea în sensul că în etapa procesuală a recursului motivele de casare de ordine publică nu pot fi invocate decât de instanță, din oficiu, iar nu și de părțile cauzei sau, mai precis decât atât, nu și de către recurent întrucât o altă parte nu ar fi putut invoca un motiv de casare de ordine publică în absența declarării căii de atac (Secția I-a civilă, Decizia nr. 2004 din 21 octombrie 2016).

Modificările aduse prin Legea nr. 87/2017 pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției nu pot avea relevanță în cauză și nici nu constituie motiv de ordine publică.

Conform pct. 4 al articolului unic din acest act normativ "La articolul 87 alin. (1), partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 87. - (1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:…".

Deși recurentul susține că ar trebui să se țină seama de dispozițiile acestei legi și s-ar impune casarea cu trimitere spre rejudecare, aceste susțineri sunt nefondate.

Principiul netroactivității legii civile noi este consacrat atât la nivel constituțional în art. 15 alin. (2) din Constituția României, unde se prevede că " Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile", dar și la nivel legislativ (art. 1 C. civ. 1864 și art. 6 alin. (1) teza a II -a C. civ. 2009).

Aplicarea acestui principiu presupune că o "lege civilă" să se aplice numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare și nu și situațiilor anterioare.

Cum modificările aduse Legii nr. 176/2010 prin Legea nr. 87/2017 au intrat în vigoare la 5 mai 2017, potrivit acestui principiu, ele se vor aplica situațiilor ivite după această dată, pentru că în cauză nu se poate vorbi de o lege penală sau contravențională și nu se poate analiza incidența principiului legii noi mai favorabile.

Însă, pentru că problema prescripției răspunderii a fost analizată de către instanța de control constituțional și dată fiind obligativitatea deciziilor Curții Constituționale și, deci și a Deciziei nr. 449 din 2015 și a considerentelor acesteia, Înalta Curte urmează a analiza însă susținerea recurentului-reclamant în ceea ce privește pretinsa încălcare a normelor de drept referitoare la prescripția extinctivă, justificat de împrejurarea că în cauză ar fi intervenit prescripția extinctivă a răspunderii administrative, față de perioadele de incompatibilitate reținute.

Într-adevăr, în considerentele Deciziei nr. 449 din 16.06.2015 a Curții Constituționale ce vizează excepția de neconstituționalitate, între altele, a prevederilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, s-a reținut că (27) "nu se poate reține această critică, fiind în logica reglementării ca verificarea existenței împrejurărilor de natură să atragă un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate să vizeze perioada în care persoana în cauză a deținut funcția publică. …Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenția are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziție un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activitățile amintite. Așadar, textul menționat stabilește numai termenul maxim în interiorul căruia Agenția Națională de Integritate își poate exercita competența amintită, fără a conține vreo reglementare referitoare la prescripția răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile și termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii.

Astfel, în materie civilă, care acoperă și sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din C. civ., sau, după caz, în funcție de momentul săvârșirii faptei și implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. În materie penală, răspunderea pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, incriminat ca atare la art. 301 din C. pen., se prescrie în termen de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din același cod.

(28) Curtea observă că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, dacă este cazul, organelor de urmărire penală și celor disciplinare. Totodată, în temeiul art. 22 alin. (1) din aceeași lege, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ. Cu prilejul analizării legalității raportului de evaluare, față de data săvârșirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanța de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripție a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârșirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate."

(29) "Sub acest aspect devin relevante cele statuate în jurisprudența sa, mai sus arătate (parag. (23), în sensul că Agenția Națională de Integritate desfășoară exclusiv o activitate administrativă de evaluare a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege, constând în întocmirea de rapoarte care evidențiază fapte ori situații cu semnificație juridică, a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Ca atare, Agenția Națională de Integritate nu face altceva decât să semnaleze existența unor potențiale nesocotiri ale prevederilor legale referitoare la conflictele de interese și compatibilități. Ulterior revine instanței de contencios administrativ chemată să se pronunțe asupra legalității raportului de evaluare, atunci când fapta nu are valențe penale, sau celei care judecă procesului penal declanșat ca urmare a finalizării urmăririi penale cu întocmirea unui rechizitoriu ca act de învestire a instanței și trimitere în judecată a persoanei evaluate obligația de a se pronunța, cu precădere, cu privire la intervenirea prescripției răspunderii. Verificarea normelor referitoare la prescripția răspunderii pentru fapta în discuție va fi făcută de instanța de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acționând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenția Națională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă."

De aceea, instanța va verifica perioadele pentru care a intervenit prescripția răspunderii administrative, în condițiile în care recurentul a deținut funcția de primar în perioada 2008 - 2012, dar și pentru perioada 2012 - 2016, dar verificările au fost efectuate de către Agenția Națională de Integritate, fiind finalizate prin emiterea Raportului de evaluare nr. x din 26 ianuarie 2015.

Starea de incompatibilitate a fost stabilită prin Raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate începând cu 05.06.2008 până 23.10.2014, când a încetat calitatea de administrator a recurentului.

Față de considerentele obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015 se constată că, în raport de data întocmirii raportului de evaluare - 26.01.2015, termenul de 3 ani până la care se putea stabili starea de incompatibilitate ar fi 26.01.2012, iar pentru restul perioadei nu mai putea fi antrenată răspunderea sub forma constatării stării de incompatibilitate.

De aceea, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi admisă în parte acțiunea reclamantului A. și va fi casată sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Se va anula, în parte, Raportul de evaluare nr. x din 26 ianuarie 2015 emis de pârâta Agenția Naționala de Integritate, în sensul că perioada în care reclamantul s-a aflat în incompatibilitate este de la 26.01.2012 și până la 23.10.2014 și va fi menținut în rest raportul de evaluare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 77/F-CONT din 18 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A..

Anulează, în parte, raportul de evaluare nr. 3252 din 26 ianuarie 2015 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate în sensul că perioada în care reclamantul s-a aflat în incompatibilitate este de la 26.01.2012 și până la 23.10.2014.

Menține în rest raportul de evaluare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 noiembrie 2017.