ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3825/2019

Ședința publică din data de 10 septembrie 2019

Asupra contestație în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul acțiunii deduse judecății

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 24.06.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/26.05.2016, întocmit de pârâtă, prin care s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 30.03.2009-16.06.2014, cu motivarea că a deținut atât funcția de primar al Comunei Băilești, județul Argeș, cât și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Băilești, județul Argeș.

Prin sentința civilă nr. 771 din 12 septembrie 2015 pronunțată de această instanță a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 224/F-CONT din 15 noiembrie 2016 Curtea de Apel Pitești a respins acțiunea.

Hotărârea atacată cu contestație în anulare

Prin Decizia nr. 3308 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 a fost respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 224/F-CONT din 15 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 3308 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 a formulat contestație în anulare A., întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1,2 și 3 C. proc. civ.

În ceea ce privește contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., susține în esență contestatorul că, din argumentele din decizia contestată, la fila x, pct. 7 rezultă că, din eroare instanța de recurs nu a avut în vedere legislația aplicabilă faptei, raportat la intervalul de timp în discuție 2009-2014 la care se referă raportul de evaliare contestat cu nr. x 26.05.2016 emis de ANI, ci numai legislația aplicabilă după intrarea în vigoare a Noului C. civ. și a Noului C. proc. civ., cu încălcarea art. 26 din Noul C. proc. civ., nefăcându-se distincție între data faptelor și legislația aplicabilă.

Astfel, pentru intervalul de timp de până la intrarea în vigoare a art. 246 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea unui act juridic putea fi invocată oricând fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Din eroare, instanța de recurs a apreciat că termenul de prescripție este o nulitate relativă și pentru perioada anterioară, când era în vigoare art. 2 din decretul 167/1958, neraportându-se la intervalul din raportul de evaluare și la legislația aplicabilă diferită pentru întregul interval.

Susține contestatorul că normele de drept material în vigoare din Legea nr. 161/2003 nu puteau să fie puse în aplicare de ANI și, din eroare materială instanța de recurs a pus în discuție nu obligativitatea Deciziei 449/2015 de la momentul aplicării ei, ci termenul de prescripție doar ca nulitate relativă și nu ca și nulitate absolută, în condițiile în care în chiar Decizia nr. 449/2015 se face referire și la Decretul 167/1958.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susține contestatorul, în esență că, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra problemei esențiale a lipsei capacității ANI de a întocmi în anul 2016 un Raport de evaluare ce se referă la fapte din intervalul 2009-2014, în baza Legii nr. 176/2010, a Legii nr. 161/2003 raportat la efectele art. 147 din Constituție generate de publicarea pe data de 05.05.2010 a deciziei CCR nr. 415/2010 prin care competentele atribuții ANI din art. 1-9, 14 și 43-50 din fosta Lege nr. 144/2007 au fost declarate neconstituționale. În fapt, fără să țină cont de efectul art. 147 din Constituție, ICCJ-SCAF a repus în vigoare normele declarate a fi neconstituționale din Legea nr. 144/2007, mascându-și înterpretarea sub formula de la fila x alin. (2) din decizia contestată, Această problemă, esențială în judecarea cauzei, a fost analizată doar din perspectiva neretroactivității legii nr. 176/2010 și nu și a efectelor art. 147 din Constituție generate asupra capacității ANI de a face activități de evaluare, prin hotărâre, în fapt, ștergându-se efectele unei decizii a CCR publicată în Monitorul Oficial.

Prin decizia contestată instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra legalității raportului de evaluare încheiat în anul 2016 de ANI, în condițiile în care de mai bine de 2 ani înainte de acest raport, articolul 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 nu mai era în vigoare, astfel că, în anul 2016 actul administrativ unilateral emis de ANI se bazează pe o normă ce nu mai era în vigoare de 2 ani de zile, pentru care s-a formulat cerere de sesizare a CCR și cerere de sesizare a ÎCCJ complet chestiuni de drept în același dosar.

Instanța de recurs nu s-a pronunțat pe posibilutatea invocării de motive de recurs de A. privind nelegalitatea raportului de evaluare ce este un act administrativ unilateral.

Instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs legat de lipsa justei cauze și a scopului la data întocmirii de ANI a raportului de evaluare contestat, avându-se în vedere că Decizia nr. 418/2014 a CCR a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial din 30.07.2014 iar faptele la care se referă Raportului de evaluare s-au finalizat cu o lună înainte de publicarea acestei decizii (30.03.2009 - 16.06.2014 ce nu retroactivează. De altfel, la data întocmirii raportului de evaluare contestat, A. nu mai era primar, mandatul acestuia încetând de drept.

Instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs legat de imposibilitatea aplicării art. 96 alin. (2) din legea nr. 1/2011 la intervalul 30.03.2009 - 2011 la care se referă raportul de evaluare din 2016 emis de ANI.

În concluzie, solicită admiterea contestației în anulare, casarea Deciziei nr. 3308/2018 din 12.10.2018 a SCAF din ÎCCJ, ce este o hotărâre pronunțată de o instanță nelegal constituită, ce a omis să se pronunțe pe toate motivele de recurs și care prin eroare materială generată de lipsa raportării legislației și efectelor Deciziilor Curții Constituționale publicate în Monitorul Oficial la data faptelor din întreg intervalul 30.03.2009-16.06.2014 menționat în raportul de evaluare emis de ANI a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.

Apărările intimatei Agenția Națională de Integritate

Împotriva contestației în anulare intimata Agenția Națională de Integritate nu a formulat întâmpinare, ci doar Note Scrise, în cadrul cărora a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, pe considerentul că, în cuprinsul contestației în anulare contestatorul nu dezvoltă motivul pentru care ar fi incidente prevederile art. 503 pct. 1 C. proc. civ., referindu-se doar la o pretinsă autopronunțare a instanței cu privire la cauza dedusă judecății și, din analiza contestației în anulare contestatorul nu arată care este eroarea materială de natură a conduce la admisibilitatea contestației în anulare.

Pe fondul contestației în anulare, solicită respingerea acesteia, ca nefondată.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți

Prin Rezoluția din data de 05.03.2019, Înalta Curte a fixat termenul pentru judecata contestației în anulare formulată de contestatorul A., la data de 10.09.2019, dispunând citarea contestatorului cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă soluționării căii extraordinare de atac, potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Măsurile dispuse de instanță au fost comunicate contestatorului la data de 27.05.2019, conform Procesului-verbal de înmânare atașat la dosar.

La data de 02.09.2019 s-a emis o citație, prin fax, și apărătorului ales al contestatorului, Cabinet Individual de Avocatură B., cu mențiunea de a depune "dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării".

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru contestatorul nu a formulat cerere de reexaminare, astfel cum permit dispozițiile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 și nici nu s-a conformat dispozițiilor stabilite în sarcina sa și aduse la cunoștință prin citațiile emise, în sensul de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând cu prioritate cerința satisfacerii timbrajului aferent căii extraordinare de atac, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada achitării de către contestator a taxei judiciare de timbru, având în vedere următoarele aspecte:

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 de RON.

Actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.

În principiu, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "taxele de timbru se plătesc anticipat", cu excepțiile prevăzute de lege, iar potrivit art. 197 C. proc. civ.:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Atât prin citația comunicată contestatorului la data de 27.05.2019, conform Procesului-verbal de înmânare atașat la dosar, cât și prin cea comunicată prin fax la data de 02.09.2019, Cabinetului Individual de Avocatură B., conform Raportului fax atașat la dosar, Înalta Curte a adus la cunoștința părții obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 3308 din 12 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, obligație pe care contestatorul a nu a îndeplinit-o.

Înalta Curte reține că împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru contestatorul nu a formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că, înainte de a analiza pe fond contestația în anulare, inclusiv admisibilitatea acesteia, observând că dovada timbrării sale nu a fost atașată la dosar, iar contestatorul nu și-a îndeplinit această obligație legală până la acest termen de judecată, deși a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru aferentă acestei căi extraordinare de atac, va face aplicarea dispozițiilor art. 197 teza a II-a C. proc. civ., care prevăd sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Temeiul legal al soluției adoptate în cadrul contestației în anulare

Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 197 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea contestației în anulare formulată de contestatorul A., ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3308 din 12 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2019.