ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3826/2019

Ședința publică din data de 10 septembrie 2019

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2014 sub nr. x/2014, pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare a incompatibilității nr. x întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 135/2015 pronunțată la 09 februarie 2015, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș și a declinat competența soluționării acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 124/F - CONT pronunțată la data de 15 septembrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile rămânerii fără obiect a Raportului de evaluare nr. x/02.07.2014 și a prescripției verificărilor de către pârâta Agenția Națională de Integritate, invocate de petentul A., respingând contestația, așa cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate

Împotriva sentinței nr. 124/F-Cont a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea în totalitate a hotărârii recurate, cu rejudecarea în fond de către Înalta Curte de Casație și Justiție a litigiului și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată și precizată, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei către Curtea de Apel Pitești.

Decizia ce face obiectul contestației în anulare

Prin Decizia nr. 4027 din 20.11.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 124/F-CONT din 15 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 4027 din 20.11.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014 a formulat contestație în anulare contestatorul A. invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate, contestatorul a susținut că hotărârea atacată este rezultatul unor erori materiale ale instanței care a pronunțat-o.

Astfel, apreciază contestatorul că, în mod greșit nu s-a ținut cont prin decizia nr. 4027/20.11.2019 de faptul că Raportul de evaluare a incomatibilității nr. x era rămas fără obiect.

În acest sens, față de faptul că, la data întocmirii raportului de evaluare a incompatibilității nu mai deținea calitatea de consilier local al comunei Bradu, instanța de recurs ar fi trebuit să admită recursul și să procedeze la anularea acestui raport, întrucât el rămăsese fără obiect.

Astfel, o eventuală sancțiune constând în aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004 (încetarea calității de consililier local) nu mai putea fi adoptată pe viitor de către intimată, fiind rămasă fără obiect. Or, față de imposibilitatea aplicării unei atare sancțiuni, ce reprezintă scopul determinant pentru care raportul de evaluare a incompatibilității se întocmește, este clar că nici actul administrativ nu are obiect.

Tot din eroare, în Decizia nr. 4027/20.11.2018 s-a statuat că actul administrativ atacat nu ar trebui anulat pentru acea parte a lui care se referă la perioada 30.06.2008 - 30.04.2011, neintervenind în opinia instanței prescripția dreptului intimatei de a întocmi actul respectiv și pentru perioada cu pricina.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 176/2010 " activitatea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților se efectuează atât pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, cât și în decursul a 3 ani după încetarea acestora".

Consideră contestatorul că instanța de recurs ar fi trebuit să observe că perioada ce ar fi putut forma din punct de vedere legal obiectul actului administrativ contestat nu ar fi putut fi decât cea cuprinsă între 30.04.2011 (momentul autosesizării intimatei minus trei ani) și 25.07.2013 (încetarea mandatului meu de consilier local).

Instanța de recurs a reținut în mod eronat că dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 au fost corect aplicate și interpretate în speță de către intimata Agenția Națională de Integritate.

Nu s-a ținut cont că textul de lege respectiv vizează existența unei incompatibilități între funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al consiliului local.

Or, susține, de asemenea, contestatorul că a deținut calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bradu, iar nu al consiliului local, prin urmare textul de lege în discuție nu era aplicabil în privința sa.

În cadrul contestației în anulare contestatorul a solicitat și suspendarea executării Deciziei nr. 4027/20.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că această măsură se impune prin prisma faptului că efectele pe care aceasta le produce sunt de natură să-i restrângă drepturile electorale, conform art. 503-508 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, atât împotriva cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 4027/20.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cât și pe fondul contestației în anulare.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 4027/20.11.2018, intimata a invocat excepția inadmisibilității acesteia, motivat de faptul că respectiva hotărâre judecătorească nu este susceptibilă de executare în înțelesul dispozițiilor art. 507 C. proc. civ.

Pe fondul contestație în anulare, intimata solicită respingerea acesteia, ca inadmisibilă, întrucât nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., decizia contestată nefiind rezultatul unei erori materiale.

Susține intimata că, prin contestația formulată autorul acesteia invocă aspecte care nu reprezintă erori materiale, în realitate urmărindu-se rejudecarea recursului, reanalizarea probelor existente la dosar și, respectiv reinterpretarea dispozițiilor legale incidente în speța dedusă judecății, ceea ce nu mai este posibil prin exercitarea unei căi de atac de retractare.

Practic, prin contestația în anulare contestatorul critică soluția instanței de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor legale aplicabile și raportându-se la motivele de casare invocate de recurentul - reclamant.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 4027/20.11.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, aceasta a fost analizată de către instanță, care s-a pronunțat prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 04 iunie 2019, în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește contestația în anulare, în prealabil, Înalta Curte apreciază că susținerile intimatei Agenția Națională de Integritate, referitoare la inadmisibilitatea acestei căi de atac, constituie apărări, ce urmează a fi analizate pe fondul contestației.

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică exclusiv incidența vreunuia dintre motivele limitativ prevăzute de dispozițiile procedurale.

Potrivit dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

Așadar, reglementând contestația în anulare specială, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestator, precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale, alături de alte motive expres și limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Astfel, ipoteza reglementată de textul legal mai sus menționat se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greșit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, mențiuni greșite referitoare la incidente procedurale, pronunțarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor și care au determinat soluția pronunțată, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale.

În orice caz, contestația în anulare nu vizează stabilirea situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este permis.

În cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin "eroare materială" se înțelege orice greșeală materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susținerile contestatorului în sensul că decizia pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unor erori materiale, în realitate, din motivarea contestației în anulare, rezultă că, în cauză, se urmărește reanalizarea probelor existente la dosar din perspectiva prevederilor legale, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatorul critică soluția instanței de recurs, susținând că în mod greșit nu s-a ținut cont de faptul că Raportul de evaluare a incompatibilității era rămas fără obiect, ori că instanța de recurs a reținut în mod eronat că dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 au fost corect aplicate și interpretate în speță de către intimata Agenția Națională de Integritate. Susține, de asemenea contestatorul că, din eroare, în decizia atacată s-a statuat că actul administrativ nu ar trebui anulat pentru acea parte a lui care se referă la perioada 30.06.2008-30.04.2011, neintervenind prescripția dreptului intimatei de a întocmi actul respectiv și pentru perioada cu pricina, instanța de recurs trebuind să observe că perioada ce ar fi putut forma din punct de vedere legal obiectul actului administrativ contestat nu ar fi putut fi decât cea cuprinsă între 30.04.2011 și 25.07.2013.

Se observă astfel că toate aceste critici vizează fondul litigiului, contestatorul urmărind, în realitate, prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac tocmai repunerea în discuție a soluției adoptată în ceea ce privește constatarea stării de incompatibilitate în care s-a aflat contestatorul, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs.

Erorile materiale invocate de contestator nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestației în anulare pentru că exced voinței legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestația în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare.

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

In ceea ce privește noțiunea de "eroare materială"(ce se regăsește la articolul 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.), instanța amintește că, doctrinar și jurisprudențial, prin opoziție cu eroarea de judecată, s-a subliniat că vizează erori, greșeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății, în principal cu caracter procedural, ori confundarea unor elemente sau date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

Esențial este că, în cadrul acestui motiv de contestație în anulare, nu se realizează o nouă judecată a faptelor prin reaprecierea probatoriului administrat, ori prin raportare la normele legale aplicabile, astfel cum solicită autorul cererii.

Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în:Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

În lipsa unei circumstanțe substanțiale și imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestație în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunea invocată a fost analizată de ambele instanțe de judecată (fond și recurs).

Conchizând, Înalta Curte reține că susținerile contestatorului nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil "recurs", imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

Prin urmare, în cauză, nu este incidentă ipoteza greșelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluție adoptate

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca, nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 4027 din 20 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2019.