ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3982/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3982/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/02.04.2015, ca fiind nelegal.
Prin Sentința nr. 2165/2015 pronunțată în data de 24 noiembrie 2015, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a admis excepția de necompetență și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.
Cauza a fost înregistrată sub același număr pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 12.01.2016.
Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentința nr. 29/F-C pronunțată în data de 8 februarie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a disjuns cererea de sesizare a Curții Constituționale și a acordat termen la data de 22.02.2014.
Prin aceeași sentință a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anularea Raportului de evaluare nr. x din 2 aprilie 2015.
Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate
Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare.
A susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 87, alin. (1) lit. g) din Legea 161/2003
S-a arătat că deși este titularul unei întreprinderi individuale, aceasta nu îi conferă calitatea de comerciant, atât timp cât nu a desfășurat acte/fapte de comerț și nici nu există stare de incompatibilitate între aceasta și funcția sa de primar.
În susținerea celor precizate a menționat că anterior validării sale ca primar a accesat fonduri europene, acordate prin Măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri", strict pentru activități agricole de creștere a bovinelor de lapte și activități de forme mixte (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor) fiind obligat să se înregistreze ca persoană fizică autorizată.
Totodată a precizat că, din cuprinsul actelor depuse la dosar rezultă că nu a avut venituri, nu a desfășurat activități comerciale și nici nu a avut calitatea de comerciant.
Apărări formulate în cauză
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.
Prin răspunsul la întâmpinare recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, conform motivelor.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând hotărârea recurată din perspectiva criticilor recurentului-reclamant, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Agenția Națională de Integritate a reținut în mod corect starea de incompatibilitate a recurentului, prin actul de constatare întocmit sub nr. x/02.04.2015.
Conform actului de constatare menționat mai sus, intimata a stabilit că recurentul se afla în stare de incompatibilitate, consecință a faptului că în timpul exercitării funcției de primar al comunei Dăești, județ Vâlcea, avea, de asemenea calitatea de comerciant persoană fizică.
Potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, funcția de primar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică.
Reglementând incompatibilitatea dintre cele două funcții, legiuitorul a urmărit transpunerea în legislația internă a principiului transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, respectiv transparență în modul de administrare și utilizare a bunurilor publice, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, fără a se putea pune în discuție restrângerea vreunui drept sau a vreunei libertăți fundamentale.
Potrivit înscrisurilor din dosar, recurentul-reclamant a deținut funcția de primar al comunei Dăești începând cu data de 15.06.2012, fiind validat în funcție prin Încheierea nr. 629/15.06.2012 pronunțată de Judecătoria Rm. Vâlcea, iar potrivit adresei nr. x/29.01.2015 a Oficiului Național al Registrului Comerțului recurentul a avut calitatea de persoană fizică autorizată A. PFA începând cu data de 30.07.2012, nr. de înregistrare în Registrul Comerțului x.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, referirile la "comercianți" se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, definește activitatea economică "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit."
Așadar, rezultă cu puterea evidenței că recurentul a avut calitatea de comerciant, în sensul avut în vedere de dispozițiile legale reținute de intimată, și s-a aflat în incompatibilitate începând cu data de 27 iulie 2012, în raport de prevederile art. 91 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.
Recurentul avea obligația de a renunța, în termen de 60 de zile, la una din calitățile care determină starea de incompatibilitate, astfel cum rezultă din prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003. Pentru recurent, acest termen a început să curgă la data de 30 iulie 2012. În pofida acestei dispoziții legale, recurentul a exercitat concomitent funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică și după expirarea acestui termen.
Împrejurările invocate de recurent în apărarea sa, privind faptul că nu ar fi desfășurat vreo activitate comercială în această perioadă sau nu ar fi obținut venituri din activitățile comerciale, nu sunt de natură a înlătura starea de incompatibilitate în care se afla acesta.
Singura condiție impusă de legiuitor pentru reținerea stării de incompatibilitate este deținerea simultană a funcțiilor sau calităților declarate de lege ca fiind incompatibile, ipoteză îndeplinită, în prezenta speță, începând cu data de 30 iulie 2012.
Incompatibilitățile au menirea de a asigura transparența funcției publice, și constituie un important instrument de prevenire a corupției și o garanție a exercitării cu imparțialitate a funcției publice, iar activitatea de comerciant, fie ea exercitată și de o persoană fizică, poate fi susceptibilă de premisele încălcării principiilor urmărite de legiuitor prin instituirea incompatibilităților.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 29/F-C din 8 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2019.