ÎCCJ, Decizia nr. 140/2016
ÎCCJ, Decizia nr. 140/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia civilă nr. 140/2016
Asupra recursului de față,
prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată
următoarele:
La data de 29 octombrie 2015, a fost
înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul
de 5 judecători, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1732 din
30 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
Cererea de recurs este motivată
în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (8) C. proc. civ.
Recurentul a susținut că
instanța de revizuire nu a respins cererea sa pe motivul netemeiniciei, ci
pe baza condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, care, în
opinia sa, nu ar mai exista în actualul C. proc. civ.
După expunerea
circumstanțelor cauzei, cu referire la principiul securității
juridice și la autoritatea de lucru judecat, la exemple din doctrină
și din practica Curții Europene a Drepturilor Omului, autorul
recursului a arătat că hotărârea atacată s-ar fundamenta pe
doctrina și jurisprudența formate pe baza vechiului C. proc. civ.,
care nu ar fi în concordanță cu reglementările noului C. proc.
civ. și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În drept, recurentul și-a
fundamentat cererea pe dispozițiile art. 513 alin. (6), art. 451 alin. (1)
și alin. (2), art. 485, art. 488 alin. (1) pct. 4 și 7 și art.
509 pct. 8 C. proc. civ.
Recursul a fost comunicat intimatelor
Casa Județeană de Pensii Arad și Casa Națională de
Pensii Publice - Comisia centrală de contestații,care nu au formulat
întâmpinare.
Constatând că cererea de recurs
îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C.
proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu
prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în
principiu recursul dedus judecății în cauză.
Analizând hotărârea atacată
în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de
recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte
constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor
expune în continuare.
În speță, prin
hotărârea atacată pe calea recursului,
Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția l civilă,
a respins
cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinței civile nr.
56 din 27 ianuarie 2015 a Tribunalului Arad, secția l civilă,
rămasă definitivă prin decizia nr. 644 din 4 mai 2015,
pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de
muncă și asigurări sociale, pe motiv că cele două
hotărâri pretins contradictorii nu îndeplinesc condițiile
prevăzute de lege pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire
întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,
nefiind întrunită cerința triplei identități de
părți, obiect și cauză, întrucât cele două litigii nu
au același obiect și aceeași cauză.
Fiind o cale extraordinară de
atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de
lege, iar prevederile art. 483 alin. (3)-(4) și art. 488 C. proc. civ.
permit ca, prin intermediul recursului, să fie dedusă examinării
numai conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
În mod nejustificat se susține de
către recurent că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de
art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Potrivit acestui text procedural,
casarea unor hotărâri se poate cere atunci când instanța a
depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Prin sintagma „atribuțiile
puterii judecătorești”, se înțelege intruziunea
autorității judecătorești în sfera autorității
executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de
Constituție sau de o lege organică, instanța de judecată
săvârșind acte ce intră în atribuțiile unor organe
aparținând altei autorități constituite în stat, decât cea
judecătorească.
Depășirea atribuțiilor
puterii judecătorești nu poate fi asimilată depășirii
competenței.
De altfel, se constată că
deși, în mod formal, recurentul și-a fundamentat în drept calea de
atac și pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în
fapt nu a arătat, în mod explicit, cum s-ar fi încălcat în
speță atribuțiile puterii judecătorești de către
instanța de revizuire.
În atare situație, se reține
că nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat.
Și în ceea ce privește
criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzută de art.
488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că
susținerile recurentului sunt neîntemeiate.
Rațiunea reglementării
cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc.
civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului
autorității de lucru judecat.
Acest text nu poate justifica examinarea
fondului cauzei, respectiv a fondului cererii de revizuire, cu referire la
hotărârile pretins contradictorii, invocate drept temei al revizuirii.
Legiuitorul a urmărit ca, prin
decizia supusă cenzurii instanței de control judiciar, să nu se
pronunțe o soluție contrară unei alte hotărâri
pronunțate într-o cauză identică.
În speță, acest principiu nu
este însă încălcat, având în vedere că recurentul nu a dovedit
faptul că, relativ la întrunirea condițiilor de admisibilitate a
cererii sale de revizuire împotriva deciziei civile
nr.
1732 din 30
iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015, singurul
aspect examinat de către instanța de revizuire, s-ar fi
pronunțat vreo soluție contrară, a cărei autoritate de
lucru judecat să fi fost încălcată de secția l civilă
a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Prin urmare, și aserțiunilor
formulate din perspectiva nerespectării prevederilor
noului C. proc. civ.,
atât în litera, cât și în spiritul lor, le lipsește relevanța
acordată de recurent.
Or, instanța a procedat în
conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din noul C. proc. civ.,
examinând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire deduse
judecății și pronunțând soluția cu privire la acest
aspect.
În același context, se
observă că nu pot fi reținute nici argumentele dezvoltate de
recurent în sensul greșitei stabiliri a neîntrunirii condițiilor de
admisibilitate a cererii de revizuire în cazul prevăzut de dispozițiile
art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Ipoteza de nelegalitate expusă de
parte nu se regăsește în considerentele hotărârii atacate.
În ceea ce privește cazul
prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a
stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului
sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există
hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de
grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei
hotărâri.
Relativ la existența
condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în
cauză de A., în cadrul controlului exercitat pe calea recursului, se
constată că secția l civilă a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, ca instanță de revizuire, a
stabilit în mod just faptul că
dosarele în care s-au pronunțat
hotărârile pretins potrivnice nu au aceleași obiect și
cauză, neputându-se stabili, astfel, o încălcare a
autorității de lucru judecat.
În atare situație, se reține
că, într-adevăr, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele de
admisibilitate a căii de atac in discuție, prevăzute de textul
legal invocat.
Cât privește dezlegarea dată
cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția l civilă, se constată, deci, că
acestea este conformă dispozițiilor legale incidente.
În raport cu considerentele expuse,
care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât
susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt
întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va
respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de A. împotriva deciziei nr. 1732 din 30 iunie 2015
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
I civilă, în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2016.