ÎCCJ, Decizia nr. 277/2016

Decizia civilă nr. 277/2016

Asupra recursului de față,

prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

La data de 8 martie 2016, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători, recursul declarat de

A., în contradictoriu

cu B. și C., împotriva deciziei nr. 2419 din 24 noiembrie 2015,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/1/2015

.

După expunerea detaliată a

aspectelor de fond vizând cursul procesului, cu referire la dispoziții

atât din vechiul, cât și din noul C. proc. civ., recurentul a

susținut, în esență, că instanța de revizuire ar fi

respins, în mod eronat, cererea sa ca tardivă, prin raportare la noul C.

proc. civ., cu toate că, în raport cu data comunicării hotărârii

definitive - 19 iunie 2015, cererea ar fi fost formulată în termenul

procedural care ar fi cel prevăzut de vechiul C. proc. civ.

Critica formulată nu a fost

încadrată explicit în motivele de casare prevăzute de art. 488 C.

proc. civ., putându-se, totuși, considera că aceasta vizează

motivul de nelegalitate reglementat de alin. (1) pct. 8 al textului procedural

menționat.

În cauză nu au fost identificate

motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc.

civ.

Recursul a fost comunicat

intimaților, care nu au formulat întâmpinare.

Constatând că cererea de recurs

îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 C.

proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate în raport cu

prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a admis în

principiu recursul dedus judecății în cauză.

Analizând hotărârea atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care se vor

expune în continuare.

În speță, prin

hotărârea atacată pe calea recursului,

secția a ll-a

civilă

a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca

tardivă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei

civile nr. 1743 din 26 mai 2015 a Tribunalului Argeș, secția

civilă.

Promovarea recursului de

față este consecința unei erori și a unei confuzii cu

privire la cadrul procedural aplicabil cererii de revizuire dedusă

judecății în speță.

Din motivarea deciziei atacate cu

recurs, rezultă că examinarea acestei cereri de revizuire s-a

realizat din perspectiva C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010,

respectiv a noului C. proc. civ.

În mod nejustificat se susține de

către recurent că soluția instanței de revizuire ar fi

greșită, urmare aplicării dispozițiilor referitoare la

revizuire, prevăzute în noul C. proc. civ.

Invocarea dispozițiilor art. 27

din noul C. proc. civ., conform cărora, hotărârile rămân supuse

căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul, nu are

semnificația acordată de autorul recursului și nu este de

natură a trage incidența vechiului C. proc. civ., în condițiile

în care însăși cauza soluționată prin decizia supusă

revizuirii este supusă reglementărilor noului C. proc. civ.

Că este așa, rezultă

din faptul înregistrării respectivei cauze la data de 28 noiembrie 2013 -

după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. - și al

soluționării ei potrivit dispozițiilor acestui cod, dar și

din temeiurile de drept ale demersurilor promovate de însuși recurentul A.,

care vizează, de asemenea, în mod explicit, noile prevederi procedurale.

Ca atare, este justificată

aplicarea dispozițiilor noului C. proc. civ. și în privința

cererii de revizuire exercitate împotriva deciziei pronunțate în temeiul

acestui cod.

Or, cererea de revizuire, astfel cum

este reglementată de art. 509 și urm. din noul C. proc. civ., trebuie

să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea

acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art.

511 C. proc. civ.

În speță, cererea de

revizuire vizează dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., caz în care, potrivit art. 511 alin (1) pct. 8 din codul menționat,

revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii

definitive a ultimei hotărâri, în cazul de față, de la data

pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, coroborat cu alin.

(2) teza finală C. proc. civ., respectiv de la 26 mai 2015.

Întrucât textul de lege incident prevede

expres că termenul de o lună are în vedere data pronunțării

ultimei hotărâri, recurentul nu poate solicita să-i fie aplicate dispozițiile

favorabile prevăzute de vechiul cadru procedural, caz în care s-ar ajunge ca

o lex tertiae să reglementeze situația litigioasă.

Deoarece cererea de revizuire în speță

a fost formulată la data de 17 iulie 2015 (data poștei) și având

în vedere natura imperativă a termenului fix, prevăzut de legea procesuală

pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispozițiile

art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat

nerespectarea acestuia cu decăderea.

În raport cu considerentele expuse, care

relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile

recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul

art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul

dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de A. împotriva deciziei civile nr. 2419 din 24 noiembrie 2015, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă,

în Dosarul nr. x/1/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 septembrie 2016.