ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 407/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1562 din 19.05.2014 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul A. și, în consecință, a fost constatată calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul A., criticând ca nelegală hotărârea atacată și fiind invocate motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat.

Recurentul a arătat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și cu interpretarea greșită a probelor administrate, precum și că a acordat mai mult decât s-a cerut, iar hotărârea nu a fost motivată așa cum cer exigențele legale.

Instanța de fond a stabilit greșit situația de fapt prezentată exclusiv de nota de constatare întocmită de CNSAS și însușită ad literam de instanță. Nu este legătură de cauzalitate între pretinsul drept încălcat și acțiunile administrativ birocratice desfășurate de recurent, că nu există dovezi directe care să ateste că recurentul a avut un rol activ în supravegherea petentului, susținând greșita stabilire a încălcării dreptului la viață privată și la secretul convorbirilor telefonice, precum și analiza sumară și trunchiată a apărărilor formulate de recurent prin întâmpinare.

Prin întâmpinarea depusă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității s-a solicitat, în principal, respingerea recursului formulat, ca inadmisibil, întrucât nu există motive de casare de ordine publică, valorificabile din oficiu potrivit art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, arătând că motivele de casare pentru nelegalitate invocate- art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8, sunt - primul nemotivat, iar cel de-al doilea vădit nefondat, deoarece pune în discuție în realitate netemeinicia, iar nu nelegalitatea sentinței.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 10.06.2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 21 octombrie 2015 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, reținându-se că excepția de inadmisibilitate invocată este neîntemeiată, întrucât criticile invocate pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de lege. Pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs.

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că normele cu caracter special în discuție, respectiv O.U.G. nr. 24/2008, au o justificare obiectivă și rezonabilă în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, iar raportat la înscrisurile dosarului s-a constatat că soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care va fi menținută de Înalta Curte.

Nu pot fi primite criticile formulate de recurent, întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, și vor fi respinse, ca nefondate, întrucât hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, nu sunt identificate motive contradictorii și nici străine de natura cauzei; de asemenea, se constată că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a legii la situația de fapt prezentată, întrucât norma specială aplicabilă cauzei menționează categoriile de persoane cărora li se aplică dispozițiile legale arătate, precum și condițiile ce trebuie întrunite în aceste cauze.

Scopul reglementării cuprinse în O.U.G. nr. 24/2008 a fost definit în preambulul ordonanței, ca fiind "continuarea, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităților exercitate de regimul comunist", care a exercitat, în special prin intermediul Securității, "o permanentă teroare împotriva cetățenilor țării, a drepturilor și a libertăților fundamentale".

Scopul ordonanței, enunțat în acești termeni, răspunde unor exigențe politice ale societății românești și dreptului la informație consacrat prin art. 31 din Constituția României.

Astfel, așa cum a reținut în mod constant Curtea Constituțională, O.U.G. nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nici o discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecății, instanța de primă jurisdicție a analizat ambele condiții ce sunt relevate de dispoziția legală menționată și, în mod corect, a concluzionat cu privire la îndeplinirea ambelor condiții prevăzute de lege.

Din întreaga documentație furnizată de reclamant rezultă că activitățile întreprinse de pârât îndeplinesc cerințele legii și atrag constatarea calității de lucrător al Securității în persoana pârâtului.

Înalta Curte reține că instanța de primă jurisdicție nu a preluat pur și simplu aprecierile cuprinse în documentele fostei Securități, ci a examinat datele comunicate, pentru a putea stabili dacă acestea îndeplinesc cerințele legii.

Or, efectuarea transcrierii unei discuții telefonice, asigurarea transmiterii materialului de la un serviciu la altul cu privire la activitatea persoanei urmărite, reprezintă o încălcare a unui drept constituțional și nu poate fi primită apărarea formulată de recurent, care a afirmat constant faptul că unitatea, la care a funcționat și unde avea o poziție de comandă, nu se ocupa cu munca informativă, deschiderea de DUI-uri, recrutarea agenturii, dirijarea și instruirea ei și nu avea ca misiune susținerea statului sau regimului totalitar.

Înalta Curte reține că toate materialele prezentate se referă la aspectele sferei de interes particulare ale persoanelor vizate, ce se referă la activități ori atitudini care au fost potrivnice regimului comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, motiv pentru care instanța de recurs constată că a fost afectat dreptul la viață privată al persoanei urmărite.

Având în vedere aceste considerente, instanța de control judiciar va menține în totalitate sentința pronunțată de instanța de fond, nefiind identificate motive de casare a sentinței atacate.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței civile nr. 1562 din 19 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2016.

Procesat de GGC - NN