ÎCCJ, Decizia nr. 29/2017

Decizia civilă nr. 29/2017 Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; Prin Încheierea de ședință din 28 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins cererea formulată de recurentul-revizuent A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 905 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. La data de 30 septembrie 2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători recursul declarat de A. împotriva încheierii menționate anterior. II. Procedura de filtrare a recursului; Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura pregătire a dosarului de recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc.

civ. Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul soluției de anulare a recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., precum și faptul că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Prin Încheierea din camera de consiliu de la 31 octombrie 2016, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți. Părțile nu au formulat punct de vedere asupra raportului.

III. Considerentele Înaltei Curți; Înainte de a proceda la analiza îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este admisibilă calea de atac a recursului pentru considerentele arătate în continuare. Potrivit art. 129 din Constituție, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

Potrivit principiului consacrat de dispozițiile art. 129 din Constituție, legea procesual civilă a reglementat dreptul examinării cauzei civile, inclusiv cu referire la anumite categorii de încheieri date în cursul judecății, în două grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile de a fi supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare sau modificare, calea de atac a recursului fiind prevăzută în mod expres și limitativ. Este adevărat că, potrivit art. 29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”.

Prin Decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a statuat că „încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse căii de atac a recursului”. Însă, în considerentele deciziei respective s-a reținut, în mod expres că, „în raport de reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima instanță în ierarhia instanțelor, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile acestei instanțe”.

Prin analogie cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale în sensul că „atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor (…) sunt general obligatorii (…) și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept” (Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995), dezlegarea dată acestei probleme de drept prin considerentele Deciziei nr. 36 din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, este, potrivit art. 330 7 alin. (4) C. proc. civ. din 1865, obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007. Așa fiind, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, prin care o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu este supusă controlului judiciar specific reformării pe calea recursului.

Pe de altă parte, este de observat și faptul că, în speță, Completul de 5 judecători nu are nici atributul și nici caracterul conferit instanței superioare în sensul prevăzut de legea procesual civilă cu referire la normele speciale cuprinse în art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată. În consecință, pentru argumentele expuse în raport cu dispozițiile legale menționate, se reține că încheierea atacată nu este supusă recursului în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens s-a conturat și jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în alte materii decât cea penală.

Pentru considerentele ce preced, procedând la examinarea cauzei în temeiul art. 493 alin. (5) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Î ncheierii de la 28 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2/2015. Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2017.