ÎCCJ, Decizia nr. 29/2017
ÎCCJ, Decizia nr. 29/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia
civilă nr. 29/2017
Asupra admisibilității în
principiu a recursului de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei;
Prin Încheierea de ședință din 28
septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția I civilă, a respins
cererea formulată de recurentul-revizuent A. privind sesizarea Curții
Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 905 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.
civ.
La data de 30 septembrie 2016, a fost
înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție -
Completul de 5 Judecători recursul declarat de
A. împotriva
încheierii menționate anterior.
II. Procedura de filtrare a recursului;
Recursul fiind de competența
Înaltei Curți, a fost urmată procedura pregătire a dosarului de
recurs și procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc.
civ.
Prin Raportul asupra
admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a
concluzionat în sensul soluției de anulare a recursului, în temeiul art. 493
alin. (5) C. proc. civ., având în vedere lipsa indicării și
dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.
488 C. proc. civ., precum și faptul că, în cauză, nu au fost
identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3)
C. proc. civ.
Prin Încheierea din camera de consiliu
de la 31 octombrie 2016, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat
că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2)
și (3) C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către
părți.
Părțile nu au formulat punct
de vedere asupra raportului.
III. Considerentele Înaltei Curți;
Înainte de a proceda la analiza
îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că nu este admisibilă calea de atac a
recursului pentru considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 129 din Constituție,
„împotriva hotărârilor judecătorești, părțile
interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în
condițiile legii”.
Conform art. 457 alin. (1) C. proc.
civ., „hotărârea judecătorească este supusă numai
căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și
termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul
ei”.
Potrivit principiului consacrat de
dispozițiile art. 129 din Constituție, legea procesual civilă a
reglementat dreptul examinării cauzei civile, inclusiv cu referire la
anumite categorii de încheieri date în cursul judecății, în două
grade de jurisdicție, determinând hotărârile susceptibile de a fi
supuse reformării, căile de atac și titularii acestora, precum
și cazurile de casare sau modificare, calea de atac a recursului fiind
prevăzută în mod expres și limitativ.
Este adevărat că, potrivit art.
29 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea
prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții
Constituționale „poate fi atacată numai cu recurs, la instanța
imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”.
Prin Decizia nr. 36 din 11 decembrie
2006, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a
statuat că „încheierile instanțelor de recurs de respingere, ca
inadmisibile, a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, cu
soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, sunt supuse
căii de atac a recursului”.
Însă, în considerentele deciziei
respective s-a reținut, în mod expres că, „în raport de
reglementările legale specifice organizării judiciare existente, nu
pot fi supuse controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de
sesizare a Curții Constituționale, pronunțate de ultima
instanță în ierarhia instanțelor, cum ar fi, în materie
penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de
Casație și Justiție și, în celelalte materii, secțiile
acestei instanțe”.
Prin analogie cu jurisprudența
constantă a Curții Constituționale în sensul că „atât
considerentele, cât și dispozitivul deciziilor (…) sunt general
obligatorii (…) și se impun cu aceeași forță tuturor
subiectelor de drept” (Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995),
dezlegarea dată acestei probleme de drept prin considerentele Deciziei nr.
36 din 11 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secțiile unite, este, potrivit art. 330
7
alin.
(4) C. proc. civ. din 1865, obligatorie pentru instanțe de la data
publicării deciziei în M. Of. al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai
2007.
Așa fiind, hotărârea ce
formează obiectul prezentului recurs, prin care o secție a Înaltei
Curți de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare
a Curții Constituționale, nu este supusă controlului judiciar
specific reformării pe calea recursului.
Pe de altă parte, este de
observat și faptul că, în speță, Completul de 5
judecători nu are nici atributul și nici caracterul conferit
instanței superioare în sensul prevăzut de legea procesual
civilă cu referire la normele speciale cuprinse în art. 29 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, republicată.
În consecință, pentru
argumentele expuse în raport cu dispozițiile legale menționate, se
reține că încheierea atacată nu este supusă recursului în
sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004,
republicată, cu modificările și completările ulterioare. În
acest sens s-a conturat și jurisprudența recentă a Înaltei
Curți de Casație și Justiție - Completul de 5
judecători în alte materii decât cea penală.
Pentru considerentele ce preced,
procedând la examinarea cauzei în temeiul art. 493 alin. (5) și (6) C.
proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de A.
împotriva
Î
ncheierii
de la 28 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2/2015.
Fără cale de atac, conform art.
493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2017.