ÎCCJ, Decizia nr. 238/2015
ÎCCJ, Decizia nr. 238/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia
civilă nr. 238/2015
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
La data de 30 septembrie 2015, a fost
înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,
completul de 5 judecători recursul declarat de A. împotriva Deciziei
civile nr. 119 din 14 septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție, completul de 5 judecători în Dosarul
nr. x/1/2015, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în
anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 117 din 6 iulie
2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/1/2015.
Examinându-se
cererea de recurs prin prisma dispozițiilor art. 485 și ale art. 486
C. proc. civ., se constată că aceasta cerințele de formă
prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (1)
lit. a) (doar în ceea ce privește numele, prenumele și domiciliul
recurentei), lit. c) și lit. e), însă nu și pe cea
prevăzută de art. lit. d) C. proc. civ.; cuprinde numele, prenumele
și domiciliul intimatului, conform art. 486 alin. (1) lit. b) din
același cod, însă nu a fost depusă în numărul de exemplare
stabilit în conformitate cu prevederile art. 195, cu referire la art. 149 alin.
(1) C. proc. civ., raportat la art. XIV alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
Cererea de
recurs nu este motivată în conformitate cu dispozițiile art. 487
alin. (1) C. proc. civ., recurenta neindicând sistematic și explicit
motivele de nelegalitate pe care își întemeiază cererea.
În temeiul
dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C.
proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate regularitatea căii de
atac deduse judecății în speță.
Analizând
recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru
considerentele ce se succed.
Potrivit art.
129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor
judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public
pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
Conform art.
457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este
supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în
condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de
mențiunile din dispozitivul ei".
Potrivit art.
493 alin. (5) C. proc. civ. "În cazul în care completul este în
unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de
formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se
încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este
vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul
printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea
părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."
În raport cu
principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei
căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui
control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de
exercitarea acesteia în condițiile legii.
În
speță, însă, se constată că aceste condiții nu
sunt îndeplinite.
Astfel,
Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva
deciziei prin care Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de
Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei
contestații în anulare formulate de A.
Având în
vedere dispozițiile art. 7 și pe cele ale art. 508 alin. (4) C. proc.
civ., potrivit cărora, hotărârea dată în contestație în
anulare este supusă acelorași căi de atac ca și
hotărârea atacată și, întrucât, în speță,
contestația în anulare a vizat o decizie definitivă, în raport cu
prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 634
alin. (5) C. proc. civ. și cu faptul că aceasta a fost
pronunțată într-o contestație în anulare, exercitată la
rândul său împotriva unei decizii pronunțate în recurs de către
completul de filtru, hotărârea atacată este definitivă,
nemaiputând fi supusă reformării, astfel încât recursul dedus
judecății nu este admisibil în principiu.
Recunoașterea
unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea
procesuală, constituie o încălcare a principiului
legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc.
civ., precum și a principiului constituțional al egalității
în fața legii și a autorităților și, din acest motiv,
apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele
procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și
soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege
sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin.
(2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind
sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești
pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar,
în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la
existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind
susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea
acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.
În
consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge
recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei civile nr. 119 din 28
septembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/1/2015.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2015.
Procesat
de GGC - NN