ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4162/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2277 din 17

februarie 2004, Tribunalul București a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC N.I. SPA, împotriva pârâtei SC P.D. SRL.

SC N.I. SPA a formulat apel care,

prin decizia comercială nr. 516 din 17 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, a fost admis și hotărârea instanței de

fond schimbată în sensul că s-a admis acțiunea și s-a obligat pârâta la plata

sumei de 27.537,25 euro, reprezentând contravaloare marfă și 1977 euro dobândă

și la 92.349.342 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că potrivit dovezilor administrate constând în

facturile din 31 iulie 2002 și 18 iulie 2002, răspunsul pârâtei la adresa

reclamantei din 11 septembrie 2003 la B.E.J. V.P., prin care se confirmă o

plată parțială la facturile în litigiu, s-a făcut dovada că între părți au

existat raporturi contractuale, pârâta datorând prețul neachitat încât, soluția

legală potrivit art. 969 C. civ. este aceea de admitere a acțiunii.

Pârâta a formulat recurs pe care l-a

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a invocat

ca motiv de recurs excepția lipsei calității procesual pasive, susținând că

între părți nu au existat raporturi juridice, comenzile din 11 decembrie 2001,

24 ianuarie 2002 și 15 februarie 2002 purtând antetul, ștampila și semnătura

reprezentantului legal al SC P.P. SRL, persoană juridică diferită de cea

chemată în judecată.

Printr-un alt motiv întemeiat tot pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a invocat faptul că facturile nu

fac dovada legală a raporturilor juridice, nefiind semnate pentru a avea

această forță probantă, iar celelalte dovezi reținute în apel nu se

coroborează, singurul înscris care poartă antetul societății fiind ordinul de

comandă din data de 26 iunie 2002, fără a se dovedi că bunurile au corespondent

în facturile invocate și a căror achitare se cere și cu privire la care nu s-a

făcut nici dovada livrării pe bază de aviz de însoțire și nici că s-a făcut o

plată parțială.

Recursul este nefondat.

Din observarea comenzilor depuse la

dosar se poate constata, într-adevăr, că unele poartă antetul, ștampila și

semnătura altei societăți comerciale dar, așa cum recunoaște chiar recurenta,

și aceasta figurează în comanda din 26 iunie 2002, iar facturile din 18 și 31

iulie 2002 sunt recunoscute cu ocazia concilierii directe și pe parcursul

soluționării în ceea ce privește livrarea și plata parțială, dovedind din punct

de vedere al excepției invocate existența legăturii între obligație și

titularul acesteia, cât și din punct de vedere probatoriu, art. 46 C. com.

nefiind încălcat recunoașterea având aceeași forță cu semnarea facturilor.

Cât privește apărarea legată de

întinderea obligației aceasta nu vizează nelegalitatea hotărârii ci

netemeinicia, apărare care nu poate fi analizată în această cale de atac,

deoarece motivul excede cazurilor prevăzute de art. 304 pct. 1 – 10 C. proc.

civ., pentru care se poate modifica sau desființa o hotărâre în recurs.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, iar hotărârea instanței

de apel menținută ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC P.D. SRL București, împotriva deciziei nr. 516 din 17 noiembrie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 21 septembrie 2005.