ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4991/2005

Asupra recursului, din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Ploiești la 23 aprilie 2004, reclamanta SC D.P.P. SA, în

contradictoriu cu pârâta P.M.P., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o

va pronunța, să se constate existența dreptului de proprietate asupra

imobilului din Ploiești.

În motivarea acțiunii reclamata a

arătat că pentru terenul aferent imobilului a obținut certificatul de atestare

a dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991, dar că pentru înscrierea

dreptului în cartea funciară este necesar să se constate dreptul de proprietate

ți asupra clădirilor situate pe teren.

Din oficiu instanța a invocat în

ședința publică din 26 mai 2004 excepția de ordine publică a necompetenței

materiale de a soluționa pricina cu care a fost investită și prin sentința nr. 4504

din 26 mai 2004 Judecătoria Ploiești a admis excepția și-a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

În fundamentarea acestei soluții

instanța a reținut că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 56 C. com.,

potrivit căruia sunt supuse legii comerciale toate actele de comerț chiar și în

cazul în care un act este comercial numai pentru una dintre părți.

Astfel investit, Tribunalul Prahova

a înregistrat cauza sub nr. 6068/2004, iar prin sentința nr. 128 din 15 martie

2005, a respins acțiunea reclamantei SC D.P.P. SA Ploiești, ca neîntemeiată,

instanța reținând, în esență, faptul că în cauză nu a operat uzucapiunea

întrucât reclamanta în calitate de chiriaș, detentor precar, nu poate dobândi

proprietatea prin uzucapiune întrucât exercită posesia ca locatar, imobil

fiindu-i dat numai în administrare și nu în proprietate.

Apelul declarat de reclamanta SC D.P.P.

SA Ploiești, împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins, ca nefondat,

prin decizia nr. 166 din 17 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ, constatându-se legalitatea și temeinicia

sentinței apelate.

Împotriva hotărârii pronunțate în

apel a declarat recurs reclamanta SC D.P.P. SA Ploiești, criticând-o pentru

nelegalitate.

Recurenta și-a subsumat criticile

motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu

referire la următoarele aspecte:

- instanța de apel a interpretat

greșit actele deduse judecății și a schimbat înțelesul și sensul acestora

datorită parcurgerii superficiale a actelor dosarului, a dat o interpretare

eronată înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei de către reclamantă

în susținerea dreptului său de a invoca uzucapiunea ca mod de dobândire a

dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

- instanța a interpretat și aplicat

în mod greșit dispozițiile art. 492 C. civ., fapt generat de o apreciere

eronată a probelor.

Înalta Curte, analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat.

Pentru început trebuie precizat

faptul că Înalta Curte va analiza numai acele critici care vizează

nelegalitatea deciziei atacate, cele care vizează netemeincia neputând face

obiectul acestei analize, pentru că dispozițiile codului de procedură civilă au

fost abrogate.

Ambele instanțe au analizat

pretinsul drept de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu din

perspectiva dispozițiilor art. 488 C. civ., invocate de reclamantă ca temei

juridic al acțiunii.

Art. 488 C. civ., consacră

principiul dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune.

Instanța de apel a analizat

incidența în speță a dispozițiilor art. 493 și art. 494 C. civ., care

reglementează accesiunea imobiliară artificială, respectiv accesiunea

construcțiilor.

Cum reclamanta nu a dovedit, în

condițiile art. 493 C. civ., realizarea construcțiilor făcute pe terenul aflat

în proprietatea sa cu materialele altei persoane și nici faptul edificării

acestor construcții de către un terț în condițiile art. 494 C. civ., în mod

legal și temeinic instanța de apel a constatat inexistența unor temeiuri de

drept care să confere reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului, aceasta

având numai un drept de administrare conform deciziei nr. 53/1970 a B.P.C.E.C.P.

al Județului Prahova.

În continuarea aceluiași

raționament, instanța de apel nu a reținut aplicabilitatea în speță a

dispozițiilor art. 492 C. civ.

În considerarea celor ce preced,

Înalta Curte, reținând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC D.P.P. SA București, împotriva deciziei nr. 166 din

17 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 octombrie 2005.