ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4991/2005

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la 23 aprilie 2004, reclamanta SC D.P.P. SA, în contradictoriu cu pârâta P.M.P., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate existența dreptului de proprietate asupra imobilului din Ploiești. În motivarea acțiunii reclamata a arătat că pentru terenul aferent imobilului a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991, dar că pentru înscrierea dreptului în cartea funciară este necesar să se constate dreptul de proprietate ți asupra clădirilor situate pe teren.

Din oficiu instanța a invocat în ședința publică din 26 mai 2004 excepția de ordine publică a necompetenței materiale de a soluționa pricina cu care a fost investită și prin sentința nr. 4504 din 26 mai 2004 Judecătoria Ploiești a admis excepția și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. În fundamentarea acestei soluții instanța a reținut că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 56 C. com., potrivit căruia sunt supuse legii comerciale toate actele de comerț chiar și în cazul în care un act este comercial numai pentru una dintre părți. Astfel investit, Tribunalul Prahova a înregistrat cauza sub nr. 6068/2004, iar prin sentința nr. 128 din 15 martie 2005, a respins acțiunea reclamantei SC D.P.P.

SA Ploiești, ca neîntemeiată, instanța reținând, în esență, faptul că în cauză nu a operat uzucapiunea întrucât reclamanta în calitate de chiriaș, detentor precar, nu poate dobândi proprietatea prin uzucapiune întrucât exercită posesia ca locatar, imobil fiindu-i dat numai în administrare și nu în proprietate. Apelul declarat de reclamanta SC D.P.P. SA Ploiești, împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 166 din 17 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, constatându-se legalitatea și temeinicia sentinței apelate. Împotriva hotărârii pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta SC D.P.P. SA Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta și-a subsumat criticile motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., cu referire la următoarele aspecte: - instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății și a schimbat înțelesul și sensul acestora datorită parcurgerii superficiale a actelor dosarului, a dat o interpretare eronată înscrisurilor probatorii depuse la dosarul cauzei de către reclamantă în susținerea dreptului său de a invoca uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. - instanța a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 492 C. civ., fapt generat de o apreciere eronată a probelor. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat.

Pentru început trebuie precizat faptul că Înalta Curte va analiza numai acele critici care vizează nelegalitatea deciziei atacate, cele care vizează netemeincia neputând face obiectul acestei analize, pentru că dispozițiile codului de procedură civilă au fost abrogate. Ambele instanțe au analizat pretinsul drept de proprietate al reclamantei asupra imobilului în litigiu din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. civ., invocate de reclamantă ca temei juridic al acțiunii. Art. 488 C. civ., consacră principiul dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune. Instanța de apel a analizat incidența în speță a dispozițiilor art. 493 și art. 494 C. civ., care reglementează accesiunea imobiliară artificială, respectiv accesiunea construcțiilor.

Cum reclamanta nu a dovedit, în condițiile art. 493 C. civ., realizarea construcțiilor făcute pe terenul aflat în proprietatea sa cu materialele altei persoane și nici faptul edificării acestor construcții de către un terț în condițiile art. 494 C. civ., în mod legal și temeinic instanța de apel a constatat inexistența unor temeiuri de drept care să confere reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului, aceasta având numai un drept de administrare conform deciziei nr. 53/1970 a B.P.C.E.C.P. al Județului Prahova. În continuarea aceluiași raționament, instanța de apel nu a reținut aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 492 C. civ. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, reținând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D.P.P. SA București, împotriva deciziei nr. 166 din 17 iunie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2005.