ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5950/2005

Deliberând asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 539 din 30 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2025/2004, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis în parte contestația formulată de contestatoarea V.M.E. în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Timișoara și a obligat intimatul să completeze dispoziția nr. 355 din 17 februarie 2004 cu privire la apartamentul nr. 2 situat în Timișoara, înscris în C.F. 34527 Timișoara. Prin contestația formulată, contestatoarea a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța se dispună completarea dispoziției nr. 355 din 17 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului Timișoara și comunicată la 23 februarie 2003, în sensul restituirii în natură și a apartamentului nr. 2 din imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F.

34527 Timișoara, nr.top 16793–16794 și înscrierea dreptului său de proprietate asupra apartamentului mai sus identificat în cartea funciară. Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Timișoara, solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii în fond, în totalitate a contestației formulate criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod corect Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a respins cererea de restituire în natură și a apartamentului nr. 2 și că, depunerea ulterioară în fața instanței de fond a cererii de extindere a pretențiilor și asupra acestui apartament nu s-a făcut în termenul legal și anume până la data de 14 februarie 2002, acesta fiind un termen de decădere, fiind exclusă posibilitatea completării cererii direct în fața instanței de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1930 pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4 milioane lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut că din probele dosarului rezultă faptul că în mod nejustificat pârâtul apelant nu a trecut în dispoziția de restituire nr. 355 din 17 februarie 2004 și apartamentul cu nr. 2 în litigiu, susținând, eronat, că nu s-a cerut, deoarece este evidențiat în speță, că reclamanta a solicitat întregul imobil în discuție, în baza Legii nr. 10/2001 din C.F.

8188 Timișoara redevenit nr. 34527, cu indicarea nr.top 16793–16794, care se refereau și la acest apartament făcându-se trimitere expresă la decizia nr. 89 din 21 ianuarie 1976 (unde era cuprins și apartamentul nr. 2) de expropriere a imobilului, deși ar fi fost suficientă referirea în notificare doar la un număr de C.F. și nu numere topografice, pentru identificarea apartamentelor solicitate fiind depusă o schiță a acestora, fiind așadar pe deplin identificat, în cuprinsul notificării, imobilul revendicat sub aspectul datelor de carte funciară și a mențiunilor cuprinse în decizia de preluare nr. 89/1976 iar eroarea materială, vizând numărul apartamentelor a fost săvârșită și îndreptată de către același executor judecătoresc înainte de emiterea dispoziției contestată în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primarul Municipiului Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod corect Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a respins cererea de restituire în natură sau în echivalent a apartamentului nr.2 situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 34527 Timișoara, deoarece solicitanta nu face dovada solicitării prin notificare și a apartamentului nr. 2. Se susține că, prin notificarea nr. 14/2001, V.M. a solicitat Primăriei Municipiului Timișoara restituirea în natură a apartamentelor 3-15.

În opinia recurentului, intimata a extins pretențiile ulterior, în fața instanțelor judecătorești solicitând și restituirea apartamentului nr. 2, așa încât s-a procedat nelegal, nefiind respectate dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, cu privire la termenul în care poate fi efectuată cererea și anume până la 14 februarie 2002 și neefectuarea procedurii administrative prevăzută de această lege. De asemenea, este criticată decizia, deoarece este invocat art. 979 C. civ., care nu are aplicabilitate în speță. Recursul nu este fondat. Recurentul nu a încadrat motivele invocate într-unul din cazurile de casare prev. de art. 304 C. proc. civ., invocând în drept, art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ. Dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor în motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel nu a încălcat sau aplicat greșit legea, considerând, în mod corect că reclamanta a solicitat întregul imobil în baza Legii nr. 10/2001, din C.F. 8188 Timișoara redevenit nr. 34527, cu indicarea nr.top 16793-16794, care se refereau și la acest apartament, făcându-se trimiteri expresă la decizia nr. 89 din 21 ianuarie 1976 (unde era cuprins și apartamentul nr. 2) de expropriere a imobilului. Recurentul susține în mod greșit că intimata și-a extins pretențiile în fața instanțelor judecătorești și, prin urmare a fost nerespectată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 cu privire la apartamentul nr. 2 din imobil.

În cuprinsul notificării s-a făcut mențiunea că se solicită imobilul trecut în proprietatea statului român prin decizia nr. 89 din 21 ianuarie 1976, unde se arată că imobilul este compus din apartamentele nr. 2-15. O eroare materială strecurată în notificarea întocmită de executorul judecătoresc referitoare la aceste apartament care a fost îndreptată de acesta în termen util și adusă la cunoștință recurentului prin cererea înregistrată sub nr. 872004-000513 din 27 ianuarie 2004, anterior emiterii Dispoziției nr. 355 din 17 februarie 2004, nu poate atrage concluzia că a fost nerespectată procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001. În consecință, față de considerentele de fapt și de drept reținute de instanțe în mod corect, recurentul a fost obligat să completeze dispoziția nr. 355 din 17 februarie 1004 și cu privire la apartamentul nr. 2 al imobilului.

Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 1930 din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2005.