ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5950/2005

Deliberând asupra recursului de

față;

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 539 din 30

aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2025/2004, Tribunalul Timiș, secția

civilă, a admis în parte contestația formulată de contestatoarea V.M.E. în

contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Timișoara și a obligat

intimatul să completeze dispoziția nr. 355 din 17 februarie 2004 cu privire la

apartamentul nr. 2 situat în Timișoara, înscris în C.F. 34527 Timișoara.

Prin contestația formulată,

contestatoarea a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța se dispună

completarea dispoziției nr. 355 din 17 februarie 2004 emisă de Primarul

municipiului Timișoara și comunicată la 23 februarie 2003, în sensul

restituirii în natură și a apartamentului nr. 2 din imobilul situat în

Timișoara, înscris în C.F. 34527 Timișoara, nr.top 16793–16794 și înscrierea

dreptului său de proprietate asupra apartamentului mai sus identificat în

cartea funciară.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal, pârâtul Primarul municipiului Timișoara,

solicitând schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii în fond, în

totalitate a contestației formulate criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, motivând că în mod corect Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001

a respins cererea de restituire în natură și a apartamentului nr. 2 și că,

depunerea ulterioară în fața instanței de fond a cererii de extindere a

pretențiilor și asupra acestui apartament nu s-a făcut în termenul legal și

anume până la data de 14 februarie 2002, acesta fiind un termen de decădere, fiind

exclusă posibilitatea completării cererii direct în fața instanței de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1930

pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2004, Curtea de Apel Timișoara

a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului

Timișoara și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 4 milioane lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie

Curtea a reținut că din probele dosarului rezultă faptul că în mod nejustificat

pârâtul apelant nu a trecut în dispoziția de restituire nr. 355 din 17

februarie 2004 și apartamentul cu nr. 2 în litigiu, susținând, eronat, că nu

s-a cerut, deoarece este evidențiat în speță, că reclamanta a solicitat

întregul imobil în discuție, în baza Legii nr. 10/2001 din C.F. 8188 Timișoara

redevenit nr. 34527, cu indicarea nr.top 16793–16794, care se refereau și la

acest apartament făcându-se trimitere expresă la decizia nr. 89 din 21 ianuarie

1976 (unde era cuprins și apartamentul nr. 2) de expropriere a imobilului, deși

ar fi fost suficientă referirea în notificare doar la un număr de C.F. și nu

numere topografice, pentru identificarea apartamentelor solicitate fiind depusă

o schiță a acestora, fiind așadar pe deplin identificat, în cuprinsul

notificării, imobilul revendicat sub aspectul datelor de carte funciară și a

mențiunilor cuprinse în decizia de preluare nr. 89/1976 iar eroarea materială,

vizând numărul apartamentelor a fost săvârșită și îndreptată de către același

executor judecătoresc înainte de emiterea dispoziției contestată în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Primarul Municipiului Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că în mod corect Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a respins

cererea de restituire în natură sau în echivalent a apartamentului nr.2 situat

în Timișoara, înscris în C.F. nr. 34527 Timișoara, deoarece solicitanta nu face

dovada solicitării prin notificare și a apartamentului nr. 2.

Se susține că, prin notificarea nr.

14/2001, V.M. a solicitat Primăriei Municipiului Timișoara restituirea în

natură a apartamentelor 3-15. În opinia recurentului, intimata a extins

pretențiile ulterior, în fața instanțelor judecătorești solicitând și

restituirea apartamentului nr. 2, așa încât s-a procedat nelegal, nefiind

respectate dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, cu privire la termenul

în care poate fi efectuată cererea și anume până la 14 februarie 2002 și

neefectuarea procedurii administrative prevăzută de această lege.

De asemenea, este criticată decizia,

deoarece este invocat art. 979 C. civ., care nu are aplicabilitate în speță.

Recursul nu este fondat.

Recurentul nu a încadrat motivele

invocate într-unul din cazurile de casare prev. de art. 304 C. proc. civ.,

invocând în drept, art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Dezvoltarea motivelor de recurs face

posibilă încadrarea lor în motivul de casare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Instanța de apel nu a încălcat sau

aplicat greșit legea, considerând, în mod corect că reclamanta a solicitat

întregul imobil în baza Legii nr. 10/2001, din C.F. 8188 Timișoara redevenit

nr. 34527, cu indicarea nr.top 16793-16794, care se refereau și la acest

apartament, făcându-se trimiteri expresă la decizia nr. 89 din 21 ianuarie 1976

(unde era cuprins și apartamentul nr. 2) de expropriere a imobilului.

Recurentul susține în mod greșit că

intimata și-a extins pretențiile în fața instanțelor judecătorești și, prin

urmare a fost nerespectată procedura administrativă prevăzută de Legea nr.

10/2001 cu privire la apartamentul nr. 2 din imobil.

În cuprinsul notificării s-a făcut

mențiunea că se solicită imobilul trecut în proprietatea statului român prin

decizia nr. 89 din 21 ianuarie 1976, unde se arată că imobilul este compus din

apartamentele nr. 2-15.

O eroare materială strecurată în

notificarea întocmită de executorul judecătoresc referitoare la aceste

apartament care a fost îndreptată de acesta în termen util și adusă la

cunoștință recurentului prin cererea înregistrată sub nr. 872004-000513 din 27

ianuarie 2004, anterior emiterii Dispoziției nr. 355 din 17 februarie 2004, nu

poate atrage concluzia că a fost nerespectată procedura prevăzută de Legea nr.

10/2001.

În consecință, față de

considerentele de fapt și de drept reținute de instanțe în mod corect,

recurentul a fost obligat să completeze dispoziția nr. 355 din 17 februarie

1004 și cu privire la apartamentul nr. 2 al imobilului.

Curtea, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 1930

din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iulie 2005.