ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2296/2013

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 515 din 2 aprilie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins recursul declarat de pârâtul M.D. împotriva deciziei civile nr. 204 din 12 decembrie 2012. Împotriva acestei decizii, M.D. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dipozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea revizuirii, anularea deciziei atacate și admiterea recursului declarat de reclamant. În motivarea cererii de revizuire, se susține că decizia nr. 515 din 2 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, este contrară deciziei nr. 102/R din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în Dosar nr. 1278/290/2010, prin care s-a admis recursul declarat de pârâtul M.D.

împotriva deciziei civile nr. 189 din 22 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin, pe care a modificat-o în sensul că a admis apelul declarat de pârât, a anulat sentința civilă nr. 1630 din 23 mai 2011 a Judecătoriei Reșița și a respins acțiunea de divorț formulată de reclamanta V.M.S. precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul M.D. având același obiect, cele două cauze având identitate de obiect, cauză și părți. Revizuentul a susținut că, în cele două cauze sus menționate, instanțele române au soluționat chestiunea legată de competența de a soluționa cererea de divorț formulată de intimata V.M.S., aceasta fiind tranșată în mod irevocabil prin decizia nr. 102/R din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara.

Revizuentul arată că problema de drept legată de ultima reședință obișnuită, trebuia să fie avută în vedere și în Dosarul nr. 797/290/2012, aceasta fiind respinsă. În continuare, recurentul susține că, Curtea de Apel Timișoara a avut în vedere în mod eronat normele de competență teritorială exclusivă, care determină instanța competentă să judece acțiunea de divorț dintre părțile raportului juridic. Instanța competentă să judece prezenta acțiune trebuie determinată în funcție de normele de competență stabilite de art. 2600 C. civ. Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte, urmează să o respingă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între același persoane, având aceeași calitate. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat”.

Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența autorității de lucru judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispoziții nu se pot concilia, cu împrejurarea că în al doilea proces să nu fi invocat autoritatea de lucru judecat ori, dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra ei.

Or, în speță, se constată că în cel de-al doilea proces, soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 515 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a cărei retractare se solicită, instanțele judecătorești au analizat excepția autorității de lucru judecat invocată de recurentul M.D., statuându-se în mod irevocabil asupra acesteia, în sensul respingerii, astfel că desființarea hotărârii nu mai poate fi obținută pe calea revizuirii, întrucât, într-o asemenea situație, rezolvarea nu se mai limitează la anularea ultimei hotărâri, ci impune și examinarea temeiniciei soluției adoptate în privința excepției autorității de lucru judecat, ceea ce ar fi împotriva finalității urmărite de lege.

Așa fiind, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuentul M.D. împotriva deciziei nr. 515/R din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul M.D. împotriva deciziei civile nr. 515/R din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2013.