ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1898/2008

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 6354/86 din 28 decembrie

2006, reclamanta SC B.T.S. Suceava a chemat în judecată pe pârâta C.E.D. și a

solicitat că, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să-i

plătească suma de 120.000 lei reprezentând daune actualizate în conformitate cu

prevederile O.G. nr. 9/2000 privind dobânda legală de la data introducerii

acțiunii și până la achitarea sa integrală.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a fost proprietara unui teren în suprafață de 19.095 m.p. situată în municipiul Suceava, în zona străzii Cernăuți teren pe care a fost amplasat

până în anul 2003 un camping. Prin sentința civilă nr. 6035/1993 a Judecătoriei

Suceava, decizia civilă nr. 526/1998 a Tribunalului Suceava și decizia civilă nr.

3600/2002 a Curții de Apel Suceava, pârâtei i-a fost recunoscut dreptul de

proprietate asupra acestui teren fiindu-i admisă acțiunea în revendicare

formulată împotriva sa. La data de 12 iunie 2003, prin procesul verbal încheiat

de executorul judecătoresc M.M.M., pârâta a fost pusă în posesie cu respectiva

suprafață de teren iar, în conținutul acestui proces verbal, este descrisă

starea imobilului și construcțiile care existau la acea dată pe acest teren,

respectiv: gard cu stâlpi metalici și plasă de sârmă în lungime de aproximativ 3.500 m și înălțime de aproximativ 1.7 m; clădire recepție, două grupuri sanitare; baracă metalică și

anexe; 9 căsuțe camping tip Tomis; 6 căsuțe camping tip Dacia; 2 căsuțe de șase

locuri și 41 căsuțe camping de 2 locuri. Din conținutul aceluiași proces verbal

rezultă că aceste bunuri au fost predate în custodia pârâtei cu motivarea că

trebuie să-și recupereze cheltuielile de judecată și, deși s-au prezentat în

mai multe rânduri pentru a ridica cel puțin construcțiile ce puteau fi

desprinse de sol nu li s-a permis să facă acest lucru. A mai arătat reclamanta

că a avut mai multe oferte de la diferiți agenți economici pentru a vinde

aceste căsuțe din camping, dar nu au putut să onoreze nici una din aceste

oferte, din culpa pârâtei.

Pârâta a formulat

întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât

acesta a fost depusă după expirarea termenului de 3 ani care a început ă curgă

de la data de 12 iunie 2003. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că reclamanta a

refuzat constant să-și ridice bunurile aflate pe suprafața de teren

proprietatea sa deși a somat-o în repetate rânduri, ultima oară prin

notificarea din data de 17 iulie 2003 comunicată prin executorul judecătoresc M.M.M.

Prin sentința nr. 525

din 30 martie 2007, Tribunalul Suceava a admis excepția privind prescripția

dreptului la acțiune și a respins cererea reținând, în esență, că dreptul la

acțiune s-a născut la data de 31 iulie 2003, când reclamanta trebuia să ridice

bunurile primite în custodie, astfel încât la data introducerii acțiunii 28

decembrie 2006 termenul era împlinit.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta, apreciind că prima instanță a făcut greșita

aplicare a legii când a considerat că termenul de prescripție al executării

silite a început să curgă la 31 iulie 2003, aceasta întrucât faptul că cel ce a

fost numit custode le-a făcut o notificare pentru ridicarea bunurilor, nu poate

produce efectul declanșării termenului de prescripție.

Se arată în plus că

reclamanta a încercat să ridice bunurile dat a fost obstrucționată de către

pârâtă, iar mai mult, formularea acțiunii în daune se datorează faptului că

bunurile în discuție au pierit, astfel încât o acțiune în apărarea dreptului

real ar fi fost lipsită de folos practic.

Având în vedere

obiectul acțiunii, Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ,

a calificat calea de atac ca apel și prin decizia nr. 111 din 12 noiembrie 2007

pronunțată în dosarul nr. 6354/86/2006 l-a respins, ca nefundat, pentru

următoarele considerente:

Fără îndoială, față

de titlul executoriu în discuție (sentința civilă nr. 6035/1993, irevocabilă

prin decizia nr. 3600/2002 a Curții de Apel Suceava) interesul pârâtei a fost

de a obține posesia terenului în suprafață de 1909 m.p. preluarea în custodie a bunurilor imobile fiind o necesitate a executării, executorul

judecătoresc neputând face abstracție de prezența fizică a acestor bunuri. În

orice caz, susținerea reclamantei conform căreia predarea în custodie s-a făcut

pentru a garanta plata cheltuielilor de executare este inexactă, aceasta

întrucât ea a fost făcută în baza art. 580 C. proc. civ., text conform căruia

„Dacă executarea privește un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu

formează obiectul executării și pe care debitorul nu le ridică singur,

executorul va încredința aceste bunuri în păstrarea unui custode, pe cheltuiala

debitorului”. De altfel, prin procesul verbal de la pagina 27 dosar fond,

rezultă fără echivoc că pentru plata cheltuielilor de executare s-a instituit

un sechestru asupra bunurilor imobile.

În acest context, cum

executarea se face în interesul creditorului și nu al debitorului, notificarea

efectuată prin intermediul executorului judecătoresc pentru ridicarea unor

bunuri mobile aflate pe terenul aparținând creditorului are ca efect începutul

termenului de prescripție pentru acțiunea în despăgubiri promovată de

reclamantă. Sigur, prescripția acestui drept nu are nici un efect în ce

privește dreptul de proprietate al pârâtei, astfel încât aceasta poate oricând

promova o acțiune în revendicarea bunurilor respective.

Împotriva acestei

decizii în termen legal, a introdus recurs reclamanta susținând că decizia este

afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Recurenta nu dezvoltă,

însă, decât critica privind soluționarea greșită a excepției prescripției

dreptului la acțiune, susținând că în mod greșit în apel s-a confirmat

aprecierea instanței de fond, constând în stabilirea momentului începerii

termenului de prescripție, ca fiind dată la care a fost făcută notificarea

executorului judecătoresc.

Or, în cauză trebuia

luat în calcul data la care se notifică ridicarea bunurilor de către executorul

judecătoresc.

Critica este

nefondată.

Acțiunea formulată de

recurenta-reclamantă este o acțiune în pretenții, solicitându-se obligarea

pârâtei intimate la daune, pentru bunurile lăsate în custodie și care nu mai

există.

În atare situație,

raportându-se la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul

nr. 167/1958, instanța de apel, în mod justificat a confirmat soluția primei

instanțe, prin care acțiunea a fost respinsă ca prescrisă, stabilind că

termenul curge de la data la care trebuia să ridice bunurile lăsate în custodie

fixată prin notificare de către executorul judecătoresc, la 31 iulie 2003.

Or, față de data

introducerii acțiunii în pretenții, respectiv 28 decembrie 2006, s-a stabilit

corect, că termenul de prescripție de 3 ani stabilit prin textele mai sus

menționate, a fost depășit, admiterea excepției prescripției dreptului la

acțiune fiind legală.

Cum critica nu se

poate întemeia pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamanta SC B.T.S. SA Suceava împotriva deciziei nr. 111

din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 30 mai 2008.