ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1898/2008

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 6354/86 din 28 decembrie 2006, reclamanta SC B.T.S. Suceava a chemat în judecată pe pârâta C.E.D. și a solicitat că, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 120.000 lei reprezentând daune actualizate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 9/2000 privind dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la achitarea sa integrală. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost proprietara unui teren în suprafață de 19.095 m.p. situată în municipiul Suceava, în zona străzii Cernăuți teren pe care a fost amplasat până în anul 2003 un camping.

Prin sentința civilă nr. 6035/1993 a Judecătoriei Suceava, decizia civilă nr. 526/1998 a Tribunalului Suceava și decizia civilă nr. 3600/2002 a Curții de Apel Suceava, pârâtei i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra acestui teren fiindu-i admisă acțiunea în revendicare formulată împotriva sa. La data de 12 iunie 2003, prin procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc M.M.M., pârâta a fost pusă în posesie cu respectiva suprafață de teren iar, în conținutul acestui proces verbal, este descrisă starea imobilului și construcțiile care existau la acea dată pe acest teren, respectiv: gard cu stâlpi metalici și plasă de sârmă în lungime de aproximativ 3.500 m și înălțime de aproximativ 1.7 m; clădire recepție, două grupuri sanitare; baracă metalică și anexe; 9 căsuțe camping tip Tomis; 6 căsuțe camping tip Dacia; 2 căsuțe de șase locuri și 41 căsuțe camping de 2 locuri.

Din conținutul aceluiași proces verbal rezultă că aceste bunuri au fost predate în custodia pârâtei cu motivarea că trebuie să-și recupereze cheltuielile de judecată și, deși s-au prezentat în mai multe rânduri pentru a ridica cel puțin construcțiile ce puteau fi desprinse de sol nu li s-a permis să facă acest lucru. A mai arătat reclamanta că a avut mai multe oferte de la diferiți agenți economici pentru a vinde aceste căsuțe din camping, dar nu au putut să onoreze nici una din aceste oferte, din culpa pârâtei.

Pârâta a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune întrucât acesta a fost depusă după expirarea termenului de 3 ani care a început ă curgă de la data de 12 iunie 2003. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că reclamanta a refuzat constant să-și ridice bunurile aflate pe suprafața de teren proprietatea sa deși a somat-o în repetate rânduri, ultima oară prin notificarea din data de 17 iulie 2003 comunicată prin executorul judecătoresc M.M.M. Prin sentința nr. 525 din 30 martie 2007, Tribunalul Suceava a admis excepția privind prescripția dreptului la acțiune și a respins cererea reținând, în esență, că dreptul la acțiune s-a născut la data de 31 iulie 2003, când reclamanta trebuia să ridice bunurile primite în custodie, astfel încât la data introducerii acțiunii 28 decembrie 2006 termenul era împlinit.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, apreciind că prima instanță a făcut greșita aplicare a legii când a considerat că termenul de prescripție al executării silite a început să curgă la 31 iulie 2003, aceasta întrucât faptul că cel ce a fost numit custode le-a făcut o notificare pentru ridicarea bunurilor, nu poate produce efectul declanșării termenului de prescripție. Se arată în plus că reclamanta a încercat să ridice bunurile dat a fost obstrucționată de către pârâtă, iar mai mult, formularea acțiunii în daune se datorează faptului că bunurile în discuție au pierit, astfel încât o acțiune în apărarea dreptului real ar fi fost lipsită de folos practic.

Având în vedere obiectul acțiunii, Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ, a calificat calea de atac ca apel și prin decizia nr. 111 din 12 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 6354/86/2006 l-a respins, ca nefundat, pentru următoarele considerente: Fără îndoială, față de titlul executoriu în discuție (sentința civilă nr. 6035/1993, irevocabilă prin decizia nr. 3600/2002 a Curții de Apel Suceava) interesul pârâtei a fost de a obține posesia terenului în suprafață de 1909 m.p. preluarea în custodie a bunurilor imobile fiind o necesitate a executării, executorul judecătoresc neputând face abstracție de prezența fizică a acestor bunuri. În orice caz, susținerea reclamantei conform căreia predarea în custodie s-a făcut pentru a garanta plata cheltuielilor de executare este inexactă, aceasta întrucât ea a fost făcută în baza art. 580 C. proc.

civ., text conform căruia „Dacă executarea privește un imobil în care se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul executării și pe care debitorul nu le ridică singur, executorul va încredința aceste bunuri în păstrarea unui custode, pe cheltuiala debitorului”. De altfel, prin procesul verbal de la pagina 27 dosar fond, rezultă fără echivoc că pentru plata cheltuielilor de executare s-a instituit un sechestru asupra bunurilor imobile. În acest context, cum executarea se face în interesul creditorului și nu al debitorului, notificarea efectuată prin intermediul executorului judecătoresc pentru ridicarea unor bunuri mobile aflate pe terenul aparținând creditorului are ca efect începutul termenului de prescripție pentru acțiunea în despăgubiri promovată de reclamantă.

Sigur, prescripția acestui drept nu are nici un efect în ce privește dreptul de proprietate al pârâtei, astfel încât aceasta poate oricând promova o acțiune în revendicarea bunurilor respective. Împotriva acestei decizii în termen legal, a introdus recurs reclamanta susținând că decizia este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta nu dezvoltă, însă, decât critica privind soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului la acțiune, susținând că în mod greșit în apel s-a confirmat aprecierea instanței de fond, constând în stabilirea momentului începerii termenului de prescripție, ca fiind dată la care a fost făcută notificarea executorului judecătoresc.

Or, în cauză trebuia luat în calcul data la care se notifică ridicarea bunurilor de către executorul judecătoresc. Critica este nefondată. Acțiunea formulată de recurenta-reclamantă este o acțiune în pretenții, solicitându-se obligarea pârâtei intimate la daune, pentru bunurile lăsate în custodie și care nu mai există.

În atare situație, raportându-se la dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, instanța de apel, în mod justificat a confirmat soluția primei instanțe, prin care acțiunea a fost respinsă ca prescrisă, stabilind că termenul curge de la data la care trebuia să ridice bunurile lăsate în custodie fixată prin notificare de către executorul judecătoresc, la 31 iulie 2003. Or, față de data introducerii acțiunii în pretenții, respectiv 28 decembrie 2006, s-a stabilit corect, că termenul de prescripție de 3 ani stabilit prin textele mai sus menționate, a fost depășit, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune fiind legală. Cum critica nu se poate întemeia pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta SC B.T.S. SA Suceava împotriva deciziei nr. 111 din 12 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 mai 2008.