ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5341/2005

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

La data de 21 iunie 2001, P.V., P.L. și P.P.,

a chemat în judecată, prin două acțiuni conexate, pe M.G. și R.P. pentru

revendicarea a două câtimi de teren, prima în suprafață de 30 mp din p.f. nr. 2291/245

din C.F. 4006 Sf.Ilie (transformată în p.clădire nr. 1180), iar, a doua, de 80

mp, identică cu p.f. nr. 2292/30 din C.F. 1392 Sf.Ilie.

Judecătoria Suceava, prin sentința civilă

nr. 3314 din 30 octombrie 2003, a admis cele două acțiuni, soluție reformată

parțial în apel prin decizia nr. 764 din 24 martie 2004 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă, în sensul că pârâtul M.G. a fost obligat să restituie

reclamanților o câtime de 32 mp teren (în loc de 30 mp). Apelul pârâtului M.G. a

fost respins, cu motivarea că prima instanță a administrat probele cerute și,

ca atare, nu i se poate reproșa că a pronunțat o soluție nelegală și

netemeinică.

Împotriva acestei decizii pârâtul M.G. a

declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că instanța de apel n-a

clarificat situația juridică a terenului revendicat (30 mp), că, faptic,

parcela ocupată cu construcții nu este terenul reclamanților și că, sub toate

aceste aspecte, expertizele topo administrate sunt neconcludente, ceea ce

impunea, în temeiul art. 129 C. proc. civ., ca judecătorii să stăruie pentru

aflarea adevărului în cauză, prin a ordona toate probele necesare, inclusiv

expertiza contrarie pe care a cerut-o. A solicitat reformarea soluției din apel

și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare sub aspectele

criticate.

Recursul este întemeiat.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră

necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Or, în speță, ținând seama de câtimea

terenului revendicat (30 mp) și ambiguitatea părerilor experților numiți în

cauză, apare indubitabil că instanța de apel nu a răspuns la apărarea pârâtului

recurent că parcela ocupată de construcții nu are nici o legătură, faptică sau

juridică, cu terenul revendicat. Nu mai puțin, în condițiile în care a fost

afirmată existența unor minusuri sau plusuri în perimetrul terenurilor

antrenate în revendicare, instanța de apel era obligată să ordone întregirea

expertizelor efectuate și chiar să admită expertiza contrară. Acest lucru

pentru a lămuri proveniența parcelei revendicate și, corelativ, a eventualelor

plusuri sau minusuri existente. Simpla afirmație că prima instanță a analizat

și a răspuns la obiecțiunile apelantului, este, în contextul arătat,

insuficientă și nejuridică, iar, prin efectele sale, împiedică instanța de

recurs să decidă asupra fondului cauzei, sub raportul aplicării corecte a

legii.

Așa fiind, în baza art. 312 și urm. C.

proc. civ., urmează a fi admis recursul și reformată decizia atacată cu

trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare sub toate aspectele

arătate.

Instanța de trimitere va ține seama de

dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul M.G. împotriva

deciziei civile nr. 764 din 24 martie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Casează decizia atacată cu trimitere spre

rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.