Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2004
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2035/2004

HOTĂRÂRE
09.03.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2035/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Reclamanta P.S. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i lase în deplină proprietate terenul în suprafață de 1800 mp, situat în București. Completându-și acțiunea, reclamanta a solicitat ca în situația în care terenul nu-i poate fi retrocedat integral, să-i fie restituită în natură doar suprafața liberă, iar pentru cea ocupată să-i fie acordate despăgubiri. Prin sentința nr.200 din 1 martie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, primul capăt de cerere și ca fiind prescris dreptul la acțiune în privința celui de-al doilea.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 372 A din 7 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 3593 din 22 octombrie 2002, a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curții de apel. Împotriva acestei ultime decizii a formulat contestație în anulare reclamanta, întemeind-o pe prevederile art. 318 C. proc. civ. și susținând în esență că instanța a omis să cerceteze motivele de casare, ce vizează situația juridică a imobilului și că în recurs, în propria sa cale de atac, i-a fost creată o situație mai grea.

Contestația în anulare nu este întemeiată. În conformitate cu prevederile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când instanța, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare. În speță, instanța de recurs a fost învestită cu soluționarea a trei motive de casare, printre care și cel referitor la prescripția dreptului la acțiune, în privința căruia, reclamanta, care l-a invocat printre motivele de recurs, susține că i-a fost creată o situație mai grea în propria sa cale de atac. Cum instanța de recurs a cercetat fiecare din cele trei motive de casare separat, se constată că este nefondată contestația în anulare.

În consecință, urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată de reclamantă.

DECIDE: Respinge contestația în anularea deciziei nr. 3593 din 22 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, formulată de contestatoarea P.S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-11-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4726/2003
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2526/1999, reclamanta B.M. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București pentru a fi
ÎCCJ 2003-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5013/2003
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 18 mai 2000 reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâta P.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuare
ÎCCJ 2004-10-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5916/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 31 iulie 2001, P.D.A. a cerut Primăriei Municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobil
ÎCCJ 2004-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3862/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 781 din 16 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția a V – a civilă și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiune
ÎCCJ 2004-03-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1634/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1004 din 17 iunie 2002, Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulată
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă