ÎCCJ, Decizia nr. 73/2018

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 290 din data de 12 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva Sentinței civile nr. 866 din 5 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2016, reclamant-intimat în cauză fiind A.; s-a schimbat în parte Sentința civilă nr. 866 din 5 octombrie 2016 a Tribunalului Botoșani, în sensul că a fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele reținute cu titlu de impozit din pensie începând cu data de 18 iunie 2015 până la 31 decembrie 2015 (în loc. de 5 octombrie 2016); s-a înlăturat obligația pârâtei de a sista reținerea impozitului din drepturile de pensie ale reclamantului începând cu 6 octombrie 2016; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu erau contrare acestei decizii.

Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 19 iunie 2017, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 290 din data de 12 aprilie 2017 a Curții de Apel Suceava, pronunțate în dosarul nr. x/2016, invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii sale, revizuentul a susținut, în esență, că decizia atacată cu revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 508 din 17 iunie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Soluția instanței de revizuire

Prin Decizia nr. 1.389 din 28 septembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 290 din data de 12 aprilie 2017 a Curții de Apel Suceava.

Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 181 și art. 185 din C. proc. civ. și cu faptul că, în speță, termenul de la care se exercită revizuirea curge de la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii, respectiv de la data de 12 aprilie 2017, iar revizuirea a fost formulată la data de 16 iunie 2017 (data poștei), peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanței de revizuire, a declarat recurs revizuentul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea în totalitate a hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru a judeca revizuirea cum a fost formulata (sub aspectul admisibilității și pe fond), admiterea cererii de înlăturare a tardivității înregistrării cererii de revizuire și admiterea cererii de repunere în termenul de revizuire pe care înțelege să o formuleze.

Consideră autorul recursului că soluția instanței de revizuire a fost pronunțată, în primul rând, fără a se da părților posibilitatea să își formuleze apărări cu privire la excepția tardivității, pe care instanța a invocat-o din oficiu și pe care nu a pus-o în dezbatere, în ceea ce îl privește, acest viciu cauzându-i o vătămare a drepturilor sale.

Recurentul a susținut, pe de altă parte, că prin cererea și înscrisurile pe care le-a depus la dosarul de revizuire a învederat instanței că, în perioada 12 aprilie 2017 - 12 mai 2017, s-a aflat într-o situație de boală gravă (fiind internat și suferind o operație de anevrism, artera iliacă externă stângă, urmată de o lună de recuperare cu tratament și monitorizarea zilnică a tensiunii arteriale), pe care o apreciază ca fiind un caz de forță majoră.

Or, instanța a ignorat aceste acte, precum și faptul că nu a avut apărător nici pentru cererea de revizuire, nici în cursul litigiilor anterioare, astfel încât, a depus cererea la poștă la 16 iunie 2017, fără a sesiza, din cauza suferinței, că aceasta revizuire nu este în termen și, în același timp, nu a putut acționa complet, în sensul de a formula cerere o repunere în termen, prin chiar cererea de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 186 alin. (1), (2) și (3) din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din codul menționat.

Având în vedere că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., precum și condițiile de admisibilitate, în raport cu prevederile art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., prin încheierea din data de 12 martie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul dedus judecății.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succedă.

În mod nejustificat se susține de către recurent că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Contrar celor susținute de către autorul recursului, se constată că dezlegarea dată cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, este conformă dispozițiilor procedurale incidente.

Cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 și următoarele din C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincțiile prevăzute în art. 511 din C. proc. civ.

În speță, cererea de revizuire vizează dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., caz în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 din codul menționat, revizuirea se poate exercita în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul de față, de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4, coroborat cu alin. (2) teza finală din C. proc. civ., respectiv de la 12 aprilie 2017.

Întrucât textul de lege incident prevede expres că termenul de o lună are în vedere data pronunțării ultimei hotărâri, recurentul nu poate solicita să-i fie calculat acest termen de la o altă dată, respectiv de la data comunicării hotărârii, caz în care s-ar ajunge ca o lex tertiae să reglementeze situația litigioasă.

Deoarece cererea de revizuire în speță a fost formulată la data de 16 iunie 2017 și având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispozițiile art. 185 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., instanța de revizuire a sancționat nerespectarea acestuia cu decăderea.

Împrejurarea că, în cursul soluționării cererii de revizuire, revizuentul a depus o cerere de judecare a cauzei în lipsă, motivată de imposibilitatea sa de prezentare la proces, dovedită cu un înscris medical, în absența unei solicitări explicite de repunere în termenul de revizuire nu atrage automat incidența dispozițiilor art. 186 din C. proc. civ., care instituie o procedură clară de formulare și soluționare a cererii de repunere în termen.

Nu poate fi reținută susținerea recurentului, în sensul că, în temeiul rolului activ, prevăzut de art. 22 din C. proc. civ., instanța de revizuire trebuia, din oficiu, să aprecieze că motivele ce au determinat imposibilitatea de prezentare a părții la termen ar putea constitui temei pentru o eventuală repunere în termen, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., ce reglementează principiul disponibilității, "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", iar, la alin. (3) al art. 186 din C. proc. civ., se prevede în mod expres că "cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen" (s.n.).

Având în vedere teza finală a acestui din urmă text procedural citat, se constată că cererea de repunere în termenul de revizuire se poate soluționa doar de către instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire, în speță, de către secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecarea acestei solicitări în recurs excedând competența instanței de control judiciar, care ar fi putut soluționa doar o eventuală cerere de repunere în termenul de recurs.

Prin urmare, având în vedere cererea de judecare în lipsă și în absența unei cereri de repunere în termenul de revizuire, cu care să fi fost în mod expres învestită, instanța de revizuire a procedat în mod corect la examinarea și soluționarea excepției tardivității, împrejurarea că părțile nu s-au prezentat la dezbateri și nu au formulat apărări neputând fi imputată instanței din perspectiva nelegalității.

De asemenea, faptul că, în litigiile anterioare, revizuentul nu a avut avocat care să-i asigure o apărarea eficientă nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii supuse cenzurii pe calea recursului, în condițiile în care nu se poate invoca necunoașterea legii și în care există remedii legale pentru această situație, de care partea nu a uzat.

În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate și întrucât susținerile recurentului formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1.389 din 28 septembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2018.

Procesat de GGC - ED