ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3467/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Darabani la data de 12 mai 2015 și înregistrată sub nr. x/2015, petenta A. a chemat în judecată pe intimatele B., C., Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Păltiniș, județul Botoșani și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Botoșani, solicitând instanței pentru ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună anularea parțială a titlului de proprietate nr. x din 29.11.1995 emis de Comisia județeană stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoșani pe numele B. și D., în sensul excluderii din acesta a suprafeței de 7.200 mp teren extravilan arabil situat în p.c. 235/13, cu vecinii E., DN 29 A, F. și DE 236, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 273 din 15 aprilie 2016, Judecătoria Darabani a admis acțiunea petentei A. în contradictoriu cu intimații B., G., H. și I., Comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar Păltiniș, județul Botoșani și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Botoșani și a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr. x din 29.11.1995 emis de Comisia județeană stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Botoșani pe numele B. și D., în sensul excluderii din acesta a suprafeței de 7.200 mp teren extravilan arabil situat în p.c. 235/13 cu vecinii E." DN 29 A, F., și DE 236.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel J. și B., arătând că instanța de fond nu a reținut că suprafața de 0,72 ha situată în tarlaua x, chiar dacă nu în amplasamentul dorit de reclamantă, ci într-un amplasament situat la 14 km distanță dar în aceeași tarla, a fost inclusă în TP nr. x/2004 emis pe numele soțului K.

Prin Decizia civilă nr. 143/A din 23 februarie 2017, Tribunalul Botoșani a admis apelul declarat de apelantele J. și B. și a schimbat în tot sentința civilă nr. 273 din 15 aprilie 2016 a Judecătoriei Darabani, în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de anulare parțială a titlului de proprietate nr. x din 29 noiembrie 1995 formulată de petenta A.

Totodată, a obligat intimata A. să plătească apelantei J. cheltuieli de judecată din apel în sumă de 1.000 RON.

Împotriva acestei hotărâri intimata A. a formulat contestație în anulare.

Prin Decizia nr. 538/A din 14 septembrie 2017, Tribunalul Botoșani a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. și a obligat-o pe aceasta să plătească intimatelor J. și B. suma de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, împotriva acestor hotărâri A. a formulat cerere de revizuire, solicitând îndreptarea erorii materiale cu privire la omiterea formulării unor precizări.

Prin Decizia civilă nr. 49 din 16 ianuarie 2018, Tribunalul Botoșani a admis excepția tardivității introducerii cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. împotriva Deciziei civile nr. 143/A din 23 februarie 2017 a Tribunalului Botoșani și a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată.

A respins, ca inadmisibila, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 143/A din 23 februarie 2017 a Tribunalului Botoșani, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

A respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 538/A din 14 septembrie 2017 a Tribunalului Botoșani, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 și 6 C. proc. civ.

A obligat revizuenta A. să plătească intimatelor J. și B. suma de 600 RON reprezentând onorariu avocat din revizuire.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs A., invocând aspecte privind fondul cauzei.

Prin Decizia civilă nr. 121 din 05 iunie 2018, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin adresa nr. x/2017 din 18.06.2018, Curtea de Apel Suceava a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 30 iulie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 7.

Prin rezoluția completului din data de 21 august 2018, s-a fixat termen de judecată la 5 octombrie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ., excepție pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, în apel, într-un litigiu având ca obiect fond funciar - revizuire.

În conformitate cu art. 97 din cod, Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2, recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului, în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă ca legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că; "Recursul urmărește sa supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această norma nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, cu toate că aceasta s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență. în acest sens, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenta Înaltei Curți de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Pe de altă parte, o asemenea competență nu este prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel, ținând cont de făptui ca, în conformitate cu art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curțile de apel judecă recursuri doar "în cazurile anume prevăzute de lege."

Cu toate acestea, se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea recursului de fată, dat fiind că; "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", astfel cum statuează art. 5 alin. (2) C. proc. civ.

În acest caz, devin aplicabile prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora; "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de cerințele echității".

După cum s-a arătat în doctrină, norma citată enumera izvoarele dreptului procesual civil și stabilește, totodată, ordinea de aplicare a acestora.

În absența unei norme privind competența de atribuțiune pentru soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză; "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare."

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză C. proc. civ., conform cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacata".

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Botoșani, revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Suceava, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declina competența de soluționare a recursului formulat de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 49 din 16 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Suceava.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.10.2018.