ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2881/2017

HOTĂRÂRE
06.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2881/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluție, la data de 8 mai 2017, completul C32F al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, învestit cu judecarea Dosarului nr. x/2017, a stabilit în sarcina reclamanților A. și B. achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON și 300 RON, aferentă cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat obligarea Guvernului României să le comunice copia certificatului de deces al numitei C., să plătească daune morale și materiale totale de 3.000.000 RON, să fie aplicată amendă în sarcina Guvernului pentru fiecare zi de întârziere.

Petenții A. și B. au formulat la data de 17 mai 2017 cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, apreciind că cererea este scutită de obligația plății taxei de timbru, în raport de dispozițiile Codului muncii și ale O.U.G. nr. 80/2013.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea de ședință din 26 mai 2017, a respins cererea de reexaminare formulată de petenții A. și B., ca nefondată.

Împotriva hotărârii instanței de fond B. și A. au declarat recurs

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu a fost semnată, neregularitate care atrage anularea recursului declarat în cauză.

PENTru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) pct. e) C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.:

"Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile."

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța a pus în vedere recurenților să semneze cererea de recurs, iar aceștia nu s-au conformat dispoziției instanței.

Astfel, prin rezoluția din 24 iulie 2017, s-a dispus citarea recurenților cu mențiunea semnării cererii de recurs, sub sancțiunea anulării acesteia. Dispoziția instanței a fost comunicată recurenților la data de 18 septembrie 2017, conform dovezilor aflate la dosar recurs.

Prin urmare, având în vedere că până la termenul de astăzi, 6 octombrie 2017, recurenții nu au înțeles să-și îndeplinească sarcina stabilită în sarcina lor, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) pct. e) și art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului, ca nesemnat.

Anulează recursul declarat de B. și A. împotriva încheierii din 26 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nesemnat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2719/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 30
ÎCCJ 2017-10-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2872/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii Prin cererea formulată, petenții A. și B. au solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru, arătând că aceasta este contrară Legii
ÎCCJ 2018-03-13
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1066/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 27.07.2017, sub dosar nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a V
ÎCCJ 2017-04-05
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1392/2017
Decizia nr. 1392/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul Dosarului nr. X/2/2017, adresată Curți de Apel București, secția a VIII-a conten
ÎCCJ 2017-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2367/2017
. 2 alin. (1) lit. i) și ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat invocat de reclamanți reprezintă act administrativ asimilat, iar contestarea de către reclamanți a acestui refuz se supune obligației de timbrare prevăzută de
Sursă