ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2367/2017

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 1898/2/2017/a1 reclamanții A. și B. au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului Ministerul Educației la aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2013, obligarea pârâtului să-i asigure participarea la examenul de titularizare și la examenul de licență, obligarea pârâtului la restituirea taxelor plătite și la plata daunelor morale și materiale în sumă de 1.000.000 RON.

La primirea cererii Curtea a stabilit în sarcina reclamanților obligația de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 450 RON, ce a fost determinată potrivit dispozițiilor art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013.

Reclamanții au formulat la data de 4 aprilie 2017 cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina lor, invocând faptul că obiectul cererii constă în "obligația de a face", litigiul fiind unul de dreptul muncii.

Prin încheierea din data de 6 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de A. și B., ca nefondată.

Curtea a reținut că reclamanții au contestat refuzul autorității publice de a aplica Decizia Curții Constituționale nr. 397/2013, aceasta fiind și rațiunea pentru care reclamanții s-au adresat instanței de contencios administrativ, iar nu instanțelor de drept civil - de dreptul muncii.

Astfel, în opinia instanței, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) și ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat invocat de reclamanți reprezintă act administrativ asimilat, iar contestarea de către reclamanți a acestui refuz se supune obligației de timbrare prevăzută de art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru pe primul capăt de cerere fiind corect stabilită, în cuantum de 50 de RON.

De asemenea, s-a mai reținut faptul că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, iar potrivit dispozițiilor art. 16 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 taxa judiciară de timbru aferentă acestei cereri, prin raportare la cuantumul indicat al pretențiilor, este de maxim 300 RON.

În final, Curtea a observat că reclamanții au pretins și plata de daune morale, această cerere intrând sub incidența dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru de 100 RON fiind în mod corect stabilită de completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei.

În concluzie, Curtea a reținut prin raportare la textele invocate că reclamanții au fost în mod legal obligați la plata taxei judiciare de timbru, în cuantum totale de 450 RON, aferentă tuturor celor 3 capete de cerere, motiv pentru care în temeiul art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 a respins cererea de reexaminare, ca nefondată.

Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 6 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au declarat recurs.

La termenul de judecată stabilit la data de 22 iunie 2017 pentru soluționarea recursului, Înalta Curte în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) coroborate cu dispozițiile art. 486 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, a invocat excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii, asupra căreia a rămas în pronunțare și pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: e) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

De asemenea, alin. (3) al aceluiași articol prevede că: "(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Potrivit dispozițiilor art. 174 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă.".

Din actele și lucrările dosarului reiese că recurenții-reclamanți au fost citați pentru termenul de judecată din data de 22 iunie 2017, cu mențiunea semnării cererii de recurs, recurenții neconformându-se dispozițiilor instanței.

În consecință, reținând că cererea de recurs nu îndeplinește o condiție formală și intrinsecă, reglementată expres de lege, în absența căreia, instanța nu se poate considera regular învestită, Înalta Curte consideră că se impune aplicarea sancțiunii nulității prevăzută de art. 486 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va anula, pentru lipsa semnăturii, recursul declarat de A. și de B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de A. și de B. împotriva încheierii din 6 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2017.

Procesat de GGC MM