ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3878/2017

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 iulie 2016, sub nr. de dosar x/2/2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, au solicitat obligarea pârâtului să aplice Decizia Curții Constituționale nr. 397 din 01 octombrie 2013, să asigure de îndată finalizarea studiilor cu examen de licență și să plătească daune morale și materiale în cuantum total de 1.000.000 lei. Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013, instanța de fond a pus în vedere reclamanților obligația de achitare a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 350 lei. Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2017, sub nr. de dosar x/2/2016/a2.1, reclamanții A. și B. au solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea din data de 31 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de reclamanții A. și B., ca neîntemeiată.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva încheierii de ședință din data de 31 ianuarie 2017, au formulat recurs reclamanții A. și B., susținând că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, nu există o obligație legală în ceea ce privește achitarea unei taxe judiciare de timbru. Astfel, recurenții-reclamanți au susținut că toate capetele de cerere sunt formulate în temeiul C. muncii, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 397/2013, fiind asimilate raporturilor de serviciu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, și fiind aplicabile, prin urmare, dispozițiile art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 cu privire la scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale nu a formulat întâmpinare în cauză.

Procedura de soluționare a recursului Prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2017, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanții A. și B., în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă. În cauză s-a fixat un nou termen de judecată la data de 06.12.2017, conform referatului întocmit la data de 27.09.2017, pentru verificarea împlinirii termenului de perimare. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: " (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: " (1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 22 martie 2017, s-a dispus suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă. Încheierea de ședință din data de 22 martie 2017 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 22 septembrie 2017. Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) C. proc. civ.