ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2672/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 aprilie 2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Creștină C., prin rector D., au solicitat obligarea pârâtei la încheierea Protocolului pentru finalizarea studiilor cu examen de licență și obligarea la plata unor daune materiale și morale.

Prin Rezoluția din 12 aprilie 2017, prima instanță a pus în vedere reclamanților obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 950 RON, sub sancțiunea anulării cererii.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamanții au formulat cerere de reexaminare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24 aprilie 2017, sub nr. x/2017/a1.

Prin încheierea din data de 09 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de reexaminare și a constatat că reclamanții A. și B. datorează taxă de timbru în cuantum total de 350 RON.

Împotriva încheierii din data de 09 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B.

În motivarea recursului, reclamanții au susținut, în esență, că taxa de timbru nu a fost calculată pentru fiecare reclamant în parte, că adresa privind obligația de plată a taxei judiciare de timbru a fost comunicată doar către recurenta-reclamantă, iar acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, întrucât obiectul litigiului se referă la raporturi de serviciu asimilate conflictelor de muncă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 septembrie 2017, intimata-pârâtă Universitatea Creștină C. a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a recursului.

Prin încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2017, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanții A. și B., în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 20.09.2017, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2017 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 20 martie 2018.

Înalta Curte reține și faptul că în cauză nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția perimării.

Constată perimat recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva încheierii de ședință din 9 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2018.