ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanta A.N.R.S. – U.T. a
solicitat, prin acțiunea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul
Tribunalului București, secția a VI-a comercială, obligarea pârâtei SC C. SA
Arad să-i restituie cantitatea de 225.502 kg. grâu pentru panificație sau să-i
plătească contravaloarea în lei a produsului, respectiv suma de 939.215.830
lei.
Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
prin sentința comercială nr. 1501 pronunțată la 2 februarie 2004 a respins ca
neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Prima instanță a reținut în
considerentele sentinței că în baza contractului de depozit și prestări
servicii din 29 mai 1998 încheiat de părți, pârâta a preluat în spațiile
proprii de depozitare o cantitate de 18.745.560 tone grâu fizic proprietatea reclamantei
iar urmare livrărilor executate, pârâta a comunicat lichidarea stocului cu o
diferență în minus de 1.283.926 kg. grâu fizic, diferență constatată
justificată potrivit expertizei agricole efectuată în cauză, având în vedere
perisabilitățile și scăzămintele ce se acordă la produsele agro-vegetale
constituite stoc în cadrul rezervei de stat.
Împotriva acestei sentințe
reclamanta a declarat apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie,
susținând în esență că diminuarea stocului se datorează culpei exclusive a
depozitarului, iar potrivit ordinului O.N.R.S. și H.G. nr. 304/1999, nu se pot
acorda perisabilități pentru pierderile produse prin neglijență, sustragerii
sau alte cauze imputabile persoanelor vinovate.
Curtea de apel a dispus din oficiu efectuarea
unei noi expertize tehnice agricole și a încuviințat și probe cu înscrisuri la
cererea părților.
Prin decizia comercială nr. 750 din
2 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge
ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, curtea de
apel a reținut din întregul material probator administrat în cauză atât la fond
cât și în apel, următoarele:
Între părți s-au derulat relații
contractuale de depozit și prestări servicii începând cu anul 1994, în baza
contractelor, astfel că perioada de gestiune este cuprinsă între data intrării
în gestiune a primei partide (1994) și data ieșirii ultimei partide (1999) sau
data inventarierii efectuată prin cântărire.
Intimata poate beneficia de
scăzăminte pe toată durata depozitării, care reprezintă și perioada de gestiune
(1994-1999) calculate conform expertizei G. la 1.170.113 kg., ce se acordă fără
a fi pusă în discuție culpa depozitarului, deoarece ele reprezintă scăderile în
greutate ca urmare a reducerii umidității și conținutului de corpuri străine
din produsul agricol.
Cu privire la perisabilități, Curtea
a reținut că ele pot fi acordate, neexistând probe în sensul că intimata nu a
dat dovadă de diligență pentru a asigura depozitarea în bune condiții a grâului,
cuantumul acestora fiind de 97.721 kg. care împreună cu scăzământul echivalează
cu utilul de plată solicitat de reclamantă, care apare astfel nejustificat.
În contra acestei decizii,
reclamanta a declarat, în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a
deciziei și obligarea pârâtei la plata sumei de 147.591,06 lei, reprezentând
contravaloarea produsului constatat lipsă din stocul rezervă de stat păstrat în
depozitul pârâtei.
Recurenta și-a fundamentat motivele
de recurs pe două aspecte:
- sub un prim aspect a susținut că
potrivit H.G. nr. 304/1999 pentru aprobarea normelor privind limitele legale de
perisabilitate și Ordinului nr. 179/1999 emis de președintele A.N.R.S.,
perisabilitățile acordate se calculează pe perioada cuprinsă între două
inventarieri, în speță perioada 23 octombrie 1998 – 8 noiembrie 1999 și nu pe
întreaga perioadă de depozitare a produsului constituit rezervă de stat;
- totodată perisabilitățile se calculează
pentru minusul efectiv în gestiune și nu se pot acorda în cazurile și în măsura
în care lipsurile la inventar provin din sustragere, alterare sau degradare;
- în cauză pârâta încearcă să
justifice prin perisabilități legale cantități de grâu care s-au depreciat în
depozit întrucât nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de
depozit respectiv de a lua toate măsurile necesare păstrării și conservării în
bune condiții a produsului;
- potrivit buletinului de analiză
emise de depozitar și depuse la dosar în fața primei instanțe, produsul
prezenta miros puternic de infestat și alterat;
- actele depuse impuneau concluzia
culpei depozitarului care nu și-a respectat obligațiile asumate.
Sub un al doilea aspect recurenta
susține că înscrisul din 9 februarie 2000 depus de intimată nu este identic cu
cel ce se află în posesia sa, înscris prin care se recunoaște de aceasta culpa
în depozitarea produsului, urmare curățirii pereților, pardoselii și canalelor
de aerare din magazii.
Recursul este nefondat pentru
considerentele ce urmează:
În primul rând trebuie precizat
că autoarea recursului nu indică în drept motivele de nelegalitate pe care se
întemeiază.
Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.
civ., Înalta Curte va reține din dezvoltarea celor două aspecte pe care le
supune atenției, așa cum o spune in terminis în preambulul cererii de recurs,
motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Critica recurentei în sensul că
au fost încălcate dispozițiile legale respectiv prevederile H.G. nr. 304/1999
și ale Ordinului nr. 179/1999, privind limitele legale de perisabilitate nu va
fi primită deoarece, în concret susținerea recurentei vizează chestiuni pe
situații de fapt și pe aspecte de netemeinicie, care scapă controlului
recursului în actualul context legislativ.
Stabilirea perioadei de gestiune sau
data inventarierii efectuate prin cântăriri este o chestiune de fapt ce
aparține judecătorului fondului sau apelului din perspectiva caracterului
devolutiv.
În raport de perioada de gestiune
reținută, instanța a acordat scăzăminte și perisabilități cu respectarea
actelor normative care le reglementează potrivit celor constatate prin cele
două rapoarte de specialitate efectuate.
Pentru stabilirea corectă a faptelor
și verificarea documentelor întocmite de părți în gestionarea grâului în
perioada depozitării, instanța a dispus din oficiu o nouă expertiză
tehnico-agricolă ale cărei concluzii sunt convergente cu reținerile din primul
raport efectuat în fața primei instanțe.
În ce privește culpa intimatei pârâte
în depozitarea produsului, aspectele invocate de recurentă vizează chestiuni de
netemeinicie de apreciere a probelor inclusiv a concluziilor rapoartelor de
expertiză tehnică efectuate în cauză, care nu se subsumează motivelor de
nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.
civ.
Pentru rațiunile înfățișate, Înalta
Curte va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. și totodată în baza art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta la plata
către intimată a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând
onorariu de avocat din această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta A.N.R.S. – U.T. București, împotriva deciziei nr. 750 din 2
noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a
comercială, în dosar nr. 806/2004, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către
intimată a sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică,
astăzi 31 martie 2006.