ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta A.N.R.S. – U.T. a

solicitat, prin acțiunea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, obligarea pârâtei SC C. SA

Arad să-i restituie cantitatea de 225.502 kg. grâu pentru panificație sau să-i

plătească contravaloarea în lei a produsului, respectiv suma de 939.215.830

lei.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința comercială nr. 1501 pronunțată la 2 februarie 2004 a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Prima instanță a reținut în

considerentele sentinței că în baza contractului de depozit și prestări

servicii din 29 mai 1998 încheiat de părți, pârâta a preluat în spațiile

proprii de depozitare o cantitate de 18.745.560 tone grâu fizic proprietatea reclamantei

iar urmare livrărilor executate, pârâta a comunicat lichidarea stocului cu o

diferență în minus de 1.283.926 kg. grâu fizic, diferență constatată

justificată potrivit expertizei agricole efectuată în cauză, având în vedere

perisabilitățile și scăzămintele ce se acordă la produsele agro-vegetale

constituite stoc în cadrul rezervei de stat.

Împotriva acestei sentințe

reclamanta a declarat apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie,

susținând în esență că diminuarea stocului se datorează culpei exclusive a

depozitarului, iar potrivit ordinului O.N.R.S. și H.G. nr. 304/1999, nu se pot

acorda perisabilități pentru pierderile produse prin neglijență, sustragerii

sau alte cauze imputabile persoanelor vinovate.

Curtea de apel a dispus din oficiu efectuarea

unei noi expertize tehnice agricole și a încuviințat și probe cu înscrisuri la

cererea părților.

Prin decizia comercială nr. 750 din

2 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge

ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, curtea de

apel a reținut din întregul material probator administrat în cauză atât la fond

cât și în apel, următoarele:

Între părți s-au derulat relații

contractuale de depozit și prestări servicii începând cu anul 1994, în baza

contractelor, astfel că perioada de gestiune este cuprinsă între data intrării

în gestiune a primei partide (1994) și data ieșirii ultimei partide (1999) sau

data inventarierii efectuată prin cântărire.

Intimata poate beneficia de

scăzăminte pe toată durata depozitării, care reprezintă și perioada de gestiune

(1994-1999) calculate conform expertizei G. la 1.170.113 kg., ce se acordă fără

a fi pusă în discuție culpa depozitarului, deoarece ele reprezintă scăderile în

greutate ca urmare a reducerii umidității și conținutului de corpuri străine

din produsul agricol.

Cu privire la perisabilități, Curtea

a reținut că ele pot fi acordate, neexistând probe în sensul că intimata nu a

dat dovadă de diligență pentru a asigura depozitarea în bune condiții a grâului,

cuantumul acestora fiind de 97.721 kg. care împreună cu scăzământul echivalează

cu utilul de plată solicitat de reclamantă, care apare astfel nejustificat.

În contra acestei decizii,

reclamanta a declarat, în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a

deciziei și obligarea pârâtei la plata sumei de 147.591,06 lei, reprezentând

contravaloarea produsului constatat lipsă din stocul rezervă de stat păstrat în

depozitul pârâtei.

Recurenta și-a fundamentat motivele

de recurs pe două aspecte:

- sub un prim aspect a susținut că

potrivit H.G. nr. 304/1999 pentru aprobarea normelor privind limitele legale de

perisabilitate și Ordinului nr. 179/1999 emis de președintele A.N.R.S.,

perisabilitățile acordate se calculează pe perioada cuprinsă între două

inventarieri, în speță perioada 23 octombrie 1998 – 8 noiembrie 1999 și nu pe

întreaga perioadă de depozitare a produsului constituit rezervă de stat;

- totodată perisabilitățile se calculează

pentru minusul efectiv în gestiune și nu se pot acorda în cazurile și în măsura

în care lipsurile la inventar provin din sustragere, alterare sau degradare;

- în cauză pârâta încearcă să

justifice prin perisabilități legale cantități de grâu care s-au depreciat în

depozit întrucât nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de

depozit respectiv de a lua toate măsurile necesare păstrării și conservării în

bune condiții a produsului;

- potrivit buletinului de analiză

emise de depozitar și depuse la dosar în fața primei instanțe, produsul

prezenta miros puternic de infestat și alterat;

- actele depuse impuneau concluzia

culpei depozitarului care nu și-a respectat obligațiile asumate.

Sub un al doilea aspect recurenta

susține că înscrisul din 9 februarie 2000 depus de intimată nu este identic cu

cel ce se află în posesia sa, înscris prin care se recunoaște de aceasta culpa

în depozitarea produsului, urmare curățirii pereților, pardoselii și canalelor

de aerare din magazii.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

că autoarea recursului nu indică în drept motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază.

Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va reține din dezvoltarea celor două aspecte pe care le

supune atenției, așa cum o spune in terminis în preambulul cererii de recurs,

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

au fost încălcate dispozițiile legale respectiv prevederile H.G. nr. 304/1999

și ale Ordinului nr. 179/1999, privind limitele legale de perisabilitate nu va

fi primită deoarece, în concret susținerea recurentei vizează chestiuni pe

situații de fapt și pe aspecte de netemeinicie, care scapă controlului

recursului în actualul context legislativ.

Stabilirea perioadei de gestiune sau

data inventarierii efectuate prin cântăriri este o chestiune de fapt ce

aparține judecătorului fondului sau apelului din perspectiva caracterului

devolutiv.

În raport de perioada de gestiune

reținută, instanța a acordat scăzăminte și perisabilități cu respectarea

actelor normative care le reglementează potrivit celor constatate prin cele

două rapoarte de specialitate efectuate.

Pentru stabilirea corectă a faptelor

și verificarea documentelor întocmite de părți în gestionarea grâului în

perioada depozitării, instanța a dispus din oficiu o nouă expertiză

tehnico-agricolă ale cărei concluzii sunt convergente cu reținerile din primul

raport efectuat în fața primei instanțe.

în depozitarea produsului, aspectele invocate de recurentă vizează chestiuni de

netemeinicie de apreciere a probelor inclusiv a concluziilor rapoartelor de

expertiză tehnică efectuate în cauză, care nu se subsumează motivelor de

nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și totodată în baza art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta la plata

către intimată a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând

onorariu de avocat din această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.N.R.S. – U.T. București, împotriva deciziei nr. 750 din 2

noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, în dosar nr. 806/2004, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata către

intimată a sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 31 martie 2006.