ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1316/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.N.R.S. – U.T. a solicitat, prin acțiunea introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, obligarea pârâtei SC C. SA Arad să-i restituie cantitatea de 225.502 kg. grâu pentru panificație sau să-i plătească contravaloarea în lei a produsului, respectiv suma de 939.215.830 lei. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 1501 pronunțată la 2 februarie 2004 a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. Prima instanță a reținut în considerentele sentinței că în baza contractului de depozit și prestări servicii din 29 mai 1998 încheiat de părți, pârâta a preluat în spațiile proprii de depozitare o cantitate de 18.745.560 tone grâu fizic proprietatea reclamantei iar urmare livrărilor executate, pârâta a comunicat lichidarea stocului cu o diferență în minus de 1.283.926 kg.

grâu fizic, diferență constatată justificată potrivit expertizei agricole efectuată în cauză, având în vedere perisabilitățile și scăzămintele ce se acordă la produsele agro-vegetale constituite stoc în cadrul rezervei de stat. Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că diminuarea stocului se datorează culpei exclusive a depozitarului, iar potrivit ordinului O.N.R.S. și H.G. nr. 304/1999, nu se pot acorda perisabilități pentru pierderile produse prin neglijență, sustragerii sau alte cauze imputabile persoanelor vinovate. Curtea de apel a dispus din oficiu efectuarea unei noi expertize tehnice agricole și a încuviințat și probe cu înscrisuri la cererea părților.

Prin decizia comercială nr. 750 din 2 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut din întregul material probator administrat în cauză atât la fond cât și în apel, următoarele: Între părți s-au derulat relații contractuale de depozit și prestări servicii începând cu anul 1994, în baza contractelor, astfel că perioada de gestiune este cuprinsă între data intrării în gestiune a primei partide (1994) și data ieșirii ultimei partide (1999) sau data inventarierii efectuată prin cântărire. Intimata poate beneficia de scăzăminte pe toată durata depozitării, care reprezintă și perioada de gestiune (1994-1999) calculate conform expertizei G. la 1.170.113 kg., ce se acordă fără a fi pusă în discuție culpa depozitarului, deoarece ele reprezintă scăderile în greutate ca urmare a reducerii umidității și conținutului de corpuri străine din produsul agricol.

Cu privire la perisabilități, Curtea a reținut că ele pot fi acordate, neexistând probe în sensul că intimata nu a dat dovadă de diligență pentru a asigura depozitarea în bune condiții a grâului, cuantumul acestora fiind de 97.721 kg. care împreună cu scăzământul echivalează cu utilul de plată solicitat de reclamantă, care apare astfel nejustificat. În contra acestei decizii, reclamanta a declarat, în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a deciziei și obligarea pârâtei la plata sumei de 147.591,06 lei, reprezentând contravaloarea produsului constatat lipsă din stocul rezervă de stat păstrat în depozitul pârâtei. Recurenta și-a fundamentat motivele de recurs pe două aspecte: - sub un prim aspect a susținut că potrivit H.G.

nr. 304/1999 pentru aprobarea normelor privind limitele legale de perisabilitate și Ordinului nr. 179/1999 emis de președintele A.N.R.S., perisabilitățile acordate se calculează pe perioada cuprinsă între două inventarieri, în speță perioada 23 octombrie 1998 – 8 noiembrie 1999 și nu pe întreaga perioadă de depozitare a produsului constituit rezervă de stat; - totodată perisabilitățile se calculează pentru minusul efectiv în gestiune și nu se pot acorda în cazurile și în măsura în care lipsurile la inventar provin din sustragere, alterare sau degradare; - în cauză pârâta încearcă să justifice prin perisabilități legale cantități de grâu care s-au depreciat în depozit întrucât nu și-a respectat obligațiile asumate prin contractul de depozit respectiv de a lua toate măsurile necesare păstrării și conservării în bune condiții a produsului; - potrivit buletinului de analiză emise de depozitar și depuse la dosar în fața primei instanțe, produsul prezenta miros puternic de infestat și alterat; - actele depuse impuneau concluzia culpei depozitarului care nu și-a respectat obligațiile asumate.

Sub un al doilea aspect recurenta susține că înscrisul din 9 februarie 2000 depus de intimată nu este identic cu cel ce se află în posesia sa, înscris prin care se recunoaște de aceasta culpa în depozitarea produsului, urmare curățirii pereților, pardoselii și canalelor de aerare din magazii. Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. În primul rând trebuie precizat că autoarea recursului nu indică în drept motivele de nelegalitate pe care se întemeiază. Potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va reține din dezvoltarea celor două aspecte pe care le supune atenției, așa cum o spune in terminis în preambulul cererii de recurs, motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. 2. Critica recurentei în sensul că au fost încălcate dispozițiile legale respectiv prevederile H.G. nr. 304/1999 și ale Ordinului nr. 179/1999, privind limitele legale de perisabilitate nu va fi primită deoarece, în concret susținerea recurentei vizează chestiuni pe situații de fapt și pe aspecte de netemeinicie, care scapă controlului recursului în actualul context legislativ. Stabilirea perioadei de gestiune sau data inventarierii efectuate prin cântăriri este o chestiune de fapt ce aparține judecătorului fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv. În raport de perioada de gestiune reținută, instanța a acordat scăzăminte și perisabilități cu respectarea actelor normative care le reglementează potrivit celor constatate prin cele două rapoarte de specialitate efectuate.

Pentru stabilirea corectă a faptelor și verificarea documentelor întocmite de părți în gestionarea grâului în perioada depozitării, instanța a dispus din oficiu o nouă expertiză tehnico-agricolă ale cărei concluzii sunt convergente cu reținerile din primul raport efectuat în fața primei instanțe. 3. În ce privește culpa intimatei pârâte în depozitarea produsului, aspectele invocate de recurentă vizează chestiuni de netemeinicie de apreciere a probelor inclusiv a concluziilor rapoartelor de expertiză tehnică efectuate în cauză, care nu se subsumează motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și totodată în baza art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta la plata către intimată a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat din această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.N.R.S. – U.T. București, împotriva deciziei nr. 750 din 2 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, în dosar nr. 806/2004, ca nefondat. Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 31 martie 2006.