ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6405/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 5227 din 16 octombrie 2002 reclamantul N.V.V. a chemat în judecată pe Primarul Municipiului București și a solicitat să fie obligat să emită dispoziție motivată solicitării sale de restituire în natură a imobilului situat în București, sau, în caz de refuz, să fie obligat la daune cominatorii în cuantum de 200.000 lei/zi de întârziere. În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâtul nu a soluționat notificarea pe care a făcut-o în condițiile Legii nr. 10/2001 în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din acest act normativ.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 125 din 5 martie 2003 a admis excepția lipsei competenței materiale a acestei instanțe de soluționare a cauzei și și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, considerând că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 1622 din 18 iunie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul N.V.V. împotriva sentinței civile nr. 125 din 5 martie 2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. S-a considerat că tribunalului îi revin, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în competența de soluționare în primă instanță numai litigiile care au ca obiect oferta de restituire prin echivalent pe care deținătorul imobilului o face persoanei îndreptățite atunci când restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă.

Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 981 din 25 februarie 2004 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul N.V.V. și l-a obligat pe pârâtul Primarul Municipiului București să-i răspundă la notificare în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 883 din 2 septembrie 2004 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 981 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 5 București. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 883 din 2 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a declarat recurs Primăria Municipiului București, a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a susținut, în esență, că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 are caracter de recomandare. În ședința publică din 6 septembrie 2005, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea, din oficiu, a ridicat excepția necompetenței materiale a judecătoriei de soluționare a cauzei în primă instanță. Excepția urmează să fie admisă și să se stabilească în favoarea tribunalului competența de soluționare a cauzei în primă instanță pentru următoarele considerente: Prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a stabilit competența materială de primă instanță a tribunalului de soluționare a litigiilor al căror temei juridic îl constituie dispozițiile acestui act normativ prin mai multe norme cu caracter procedural.

Astfel, potrivit alin. (8) al art. 24 din Legea nr. 10/2001, „competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare”. Aceste dispoziții se află în capitolul III al Legii nr. 10/2001 intitulat „Proceduri de restituire” și are caracter special și derogatoriu de la prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ. potrivit cărora judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile. În cuprinsul Legii nr. 10/2001 se află și norme de referire sau precizare. Astfel art. 25 alin. (6) prevede că „dispozițiile art.24 se aplică în mod corespunzător”; art. 31 alin. (5) dispune că „hotărârea tribunalului este supusă căilor legale de atac”.

În speță, reclamantul N.V.V. a notificat Primăria Municipiului București și a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu în condițiile Legii nr.10/2001. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să fie obligat Primarul Municipiului București să emită dispoziție motivată, în condițiile Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie/dispoziție motivată. Din dispozițiile legale menționate rezultă pentru unitatea deținătoare, care poate fi și o primărie, o obligație de a face.

Acțiunea prin care persoana îndreptățită solicită să fie respectată de către unitatea deținătoare obligația de a face revine în competența de soluționare a tribunalului, căruia, prin dispoziții speciale i-a fost conferită competența materială în materia Legii nr. 10/2001. Față de considerentele menționate, Curtea va admite recursul, va casa sentința judecătoriei și decizia curții de apel și va trimite Tribunalului București cauza spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 883 din 2 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă. Casează decizia, precum și sentința nr. 981 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 5 București și trimite cauza Tribunalului București pentru soluționare în primă instanță, în condițiile Legii nr. 10/2001. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 septembrie 2005.