ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6405/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 5227 din 16 octombrie 2002 reclamantul N.V.V. a chemat în

judecată pe Primarul Municipiului București și a solicitat să fie obligat să

emită dispoziție motivată solicitării sale de restituire în natură a imobilului

situat în București, sau, în caz de refuz, să fie obligat la daune cominatorii

în cuantum de 200.000 lei/zi de întârziere.

În motivarea cererii reclamantul a

arătat că pârâtul nu a soluționat notificarea pe care a făcut-o în condițiile

Legii nr. 10/2001 în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din

acest act normativ.

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința civilă nr. 125 din 5 martie 2003 a admis excepția lipsei

competenței materiale a acestei instanțe de soluționare a cauzei și și-a

declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București,

considerând că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia civilă nr. 1622 din 18 iunie 2003 a respins ca

nefondat recursul declarat de reclamantul N.V.V. împotriva sentinței civile nr.

125 din 5 martie 2003 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

S-a considerat că tribunalului îi

revin, potrivit art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, în competența de

soluționare în primă instanță numai litigiile care au ca obiect oferta de

restituire prin echivalent pe care deținătorul imobilului o face persoanei

îndreptățite atunci când restituirea în natură nu este aprobată sau nu este

posibilă.

Judecătoria sectorului 5 București,

prin sentința civilă nr. 981 din 25 februarie 2004 a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul N.V.V. și l-a obligat pe pârâtul Primarul Municipiului

București să-i răspundă la notificare în conformitate cu dispozițiile art. 23 din

Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 883 din 2

septembrie 2004 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de

muncă, a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin

Primarul General împotriva sentinței civile nr. 981 din 25 februarie 2004 a

Judecătoriei sectorului 5 București.

În termen legal, împotriva deciziei

civile nr. 883 din 2 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și litigii de muncă, a declarat recurs Primăria Municipiului București,

a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în

esență, că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 are

caracter de recomandare.

În ședința publică din 6 septembrie

2005, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea, din oficiu, a

ridicat excepția necompetenței materiale a judecătoriei de soluționare a cauzei

în primă instanță.

Excepția urmează să fie admisă și să

se stabilească în favoarea tribunalului competența de soluționare a cauzei în

primă instanță pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989 s-a stabilit competența materială de primă instanță a

tribunalului de soluționare a litigiilor al căror temei juridic îl constituie

dispozițiile acestui act normativ prin mai multe norme cu caracter procedural.

Astfel, potrivit alin. (8) al art.

24 din Legea nr. 10/2001, „competența de soluționare revine secției civile a

tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității

deținătoare”.

Aceste dispoziții se află în

capitolul III al Legii nr. 10/2001 intitulat „Proceduri de restituire” și are

caracter special și derogatoriu de la prevederile art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

potrivit cărora judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și

cererile.

În cuprinsul Legii nr. 10/2001 se

află și norme de referire sau precizare. Astfel art. 25 alin. (6) prevede că

„dispozițiile art.24 se aplică în mod corespunzător”; art. 31 alin. (5) dispune

că „hotărârea tribunalului este supusă căilor legale de atac”.

În speță, reclamantul N.V.V. a

notificat Primăria Municipiului București și a solicitat restituirea în natură

a imobilului în litigiu în condițiile Legii nr.10/2001.

Prin cererea de chemare în judecată

reclamantul a solicitat să fie obligat Primarul Municipiului București să emită

dispoziție motivată, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe prin decizie/dispoziție motivată.

Din dispozițiile legale menționate

rezultă pentru unitatea deținătoare, care poate fi și o primărie, o obligație

de a face.

Acțiunea prin care persoana

îndreptățită solicită să fie respectată de către unitatea deținătoare obligația

de a face revine în competența de soluționare a tribunalului, căruia, prin

dispoziții speciale i-a fost conferită competența materială în materia Legii

nr. 10/2001.

Față de considerentele menționate,

Curtea va admite recursul, va casa sentința judecătoriei și decizia curții de

apel și va trimite Tribunalului București cauza spre soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 883 din 2

septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de

muncă.

Casează decizia, precum și sentința

nr. 981 din 25 februarie 2004 a Judecătoriei sectorului 5 București și trimite

cauza Tribunalului București pentru soluționare în primă instanță, în

condițiile Legii nr. 10/2001.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 septembrie 2005.