ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3932/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3932/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta H.M.L.
a chemat în judecată Municipiul București, solicitând obligarea pârâtului să
emită o ofertă de restituire prin echivalent pentru imobilul situat în
București, sub sancțiunea plății de daune cominatorii pe zi de întârziere până
la emiterea deciziei.
Tribunalul București, prin sentința
civilă nr. 29 din 17 ianuarie 2005, a admis în parte cererea și a obligat
pârâtul să emită oferta de restituire către reclamantă, a imobilului, prin măsuri
de restituire în echivalent, în soluționarea notificării nr. 2212 din 6 august
2001 prin dispoziție motivată; a respins cererea de acordare a daunelor
cominatorii.
S-a reținut, în esență, că prin
notificarea nr. 2112/2001, însoțită de actele care dovedesc calitatea de
persoană îndreptățită a reclamantei și dreptul acesteia de proprietate, s-a
declanșat procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, pârâtul,
în calitate de unitate deținătoare, având obligația legală de a emite o
dispoziție sau decizie motivată cu privire la solicitarea de restituire în
natură a imobilului, conform art. 23 coroborat cu art. 20 alin. (3) din lege.
Imobilul naționalizat în baza
Decretului nr. 92/1950 a fost ulterior inclus într-o zonă de sistematizare a
municipiului, iar, locuința demolată în baza decretului de expropriere,
situație în care reclamanta nu poate beneficia de restituirea în natură ci doar
de măsuri reparatorii în echivalent, incidente fiind dispozițiile art. 11 alin.
(3) din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 1386 din 12
octombrie 2005, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul formulat
de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 29
din 17 ianuarie 2005 a Tribunalului București.
Pentru a hotărî astfel, raportat la
motivele de apel, instanța a reținut următoarele:
Competența materială de soluționare
a acțiunii formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, de obligare a unității
notificate de a răspunde notificării, aparține în primă instanță tribunalului, și
nu judecătoriei.
Este adevărat că termenul de a
răspunde notificării este un termen de recomandare, însă, în speță, față de
data notificării, 6 august 2001, și data promovării acțiunii, 17 decembrie 2004,
a fost cu mult depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii, situație în
care, soluția primei instanțe de obligare a pârâtei de a răspunde petentei prin
dispoziție materială este legală.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs Municipiul București prin Primarul General, considerând hotărârea ca
netemeinică și nelegală întrucât: competența materială a soluționării cauzei,
ca instanță de fond, aparține Tribunalului Municipiului București și nu
judecătoriei, cum greșit s-a purces, în speță, la soluționarea cauzei.
Greșit, prima instanță a obligat
pârâtul să răspundă, printr-o decizie materială notificării, termenul de 60 de
zile prevăzut pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare, de a se
pronunța asupra cererii de restituire, fiind de recomandare, cu un caracter
dispozitiv, nu imperativ, persoana îndreptățită trebuind a face dovada
existenței unui prejudiciu în cazul depășirii termenului și a îndeplinirii
obligațiilor sale prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este întemeiat.
Raportat chiar la obiectul cererii
de chemare în judecată, competența materială a soluționării cauzei în primă
instanță, aparține tribunalului, conform prevederilor art. 26 din Legea nr.
10/2001, cum de altfel a și fost soluționată cauza.
În ce privește fondul cauzei, chiar
dacă termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 pentru
rezolvarea notificării și emiterii corespunzătoare a unei dispoziții/decizii
motivate, este unul de recomandare, corect s-a apreciat că, față de data notificării
și data promovării acțiunii, soluția de obligare a unității deținătoare de a
emite o altfel de dispoziție, este corectă.
Față de cele arătate, în temeiul
art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul
declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general, împotriva
deciziei civile nr. 1386 din 12 octombrie 2005 a Curții de Apel București,
secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
14 aprilie
2006.