ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5761/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5761/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 13 iunie

2008, reclamanții N.I. și N.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin

CNADNR SA, au solicitat anularea în parte a Hotărârii de stabilire a

despăgubirilor nr. 16 din 22 aprilie 2008 și obligarea pârâtei la plata unor

despăgubiri în cuantum de 348.102,97 RON, echivalent a 94.920,78 Euro, pentru

exproprierea imobilului teren în suprafață de 182 mp situat în București,

sector 1, Șoseaua O. nr. X.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că prin H.G. nr. 948/2007 s-a aprobat amplasamentul

lucrării de utilitate publică „Fluidizare trafic DN 1 km 8+100 - km 17+000 și

centura rutieră în zona de nord a municipiului București - obiect 5A -

Reabilitare și extindere la patru benzi a Centurii rutiere a municipiului

București între DN 1A și DN 1” și s-au declanșat procedurile de expropriere.

În H.G. nr. 242 din 5

martie 2008 publicată în M. Of. nr. 206 din 18 martie 2008, prin care s-a

completat Anexa nr. 2 la H.G. nr. 948/2007, la poziția 80 din tabel figurează

și imobilul reclamanților.

Pentru imobil

cuantumul despăgubirilor acordate de pârâtă a fost de 64.861,16, echivalent a

18.200 Euro, despăgubiri considerate de reclamanți ca fiind iluzorii.

Exproprierea este o

înlocuire forțată a dreptului de proprietate cu despăgubiri, iar ea trebuie să

se compună din valoarea reală a bunului și din prejudiciul creat, pe care

reclamanții le apreciază ca fiind de 348.102,47 lei, echivalentul a 94.920,78

Euro,din care 333.724,30 RON, echivalent a 91.000 Euro, valoarea terenului și

14.378,69 RON, echivalent 3.920,78 Euro, prejudiciu.

În drept, au invocat

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 1, art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994 și art. 44 alin. (3) din Constituția României.

Prin Sentința civilă

nr. 1328 SC din 6 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a

admis în parte acțiunea, a anulat în parte Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 16 din 22 aprilie 2008, emisă de pârâtul Statul Român - prin

CNADNR numai în ceea ce privește valoarea despăgubirilor datorate reclamanților

N.I. și N.M. și a obligat pârâtul Statul Român - prin CNADNR la plata către

reclamanții N.I. și N.M. a sumei de 204,652 RON, în termen de 30 zile de la

rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, reprezentând despăgubiri pentru

imobilul expropriat teren în suprafață de 182 mp situat în București, sector 1,

Șoseaua O. nr. X, identificat și evaluat potrivit expertizei tehnice, pe care a

omologat-o.

Instanța de fond a

reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 22 aprilie

2008 emisă de pârât s-a dispus exproprierea suprafeței de 182 mp teren din

imobilul situat în București, sector 1, Șoseaua O., având nr. Cadastral .....

și s-au acordat pentru teren despăgubiri în cuantum de 64.861,16 RON,

echivalentul a 18.200 Euro, despăgubiri considerate de reclamanți, proprietari

ai imobilului supus exproprierii, potrivit Contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 2347 din 19 decembrie 2003 la BNP „M.P.”, ca fiind

insuficiente.

Potrivit art. 1 din

Legea nr. 33/1994 - “Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate

face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă

despăgubire, prin hotărâre judecătorească”, iar potrivit art. 5 din lege

-“Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes național sau de

interes local”.

Conform art. 25 din

Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o

comisie de experți, iar potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din aceeași lege,

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului, la calculul despăgubirilor, experții și instanța urmând

a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză.

Tribunalul a apreciat

că dispozițiile art. 25 prin raportare la art. 1 din lege, sunt imperative.

Tribunalul a avut în

vedere că într-un astfel de litigiu, interesele părților litigante sunt

contrare, și nu se pot aprecia ca fiind o dreaptă despăgubire, despăgubirile

fixate unilateral de pârât.

Soluția contrară ar

fi de natură a aduce atingere dreptului de proprietate, garantat și ocrotit și

de dispozițiile art. 481 C. civ., art. 41 alin. (3) din Constituția României și

art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

De asemenea, ar

încălca și dreptul reclamanților la un proces echitabil, garantat de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește în

mod special dreptul de apărare care presupune implicit și administrarea

probatoriului în fața unei instanțe de judecată.

Conformându-se

acestor prevederi legale, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize

de către trei experți, unul desemnat de instanță, iar ceilalți doi de către

părți, raport completat ulterior ca urmare a admiterii obiecțiunilor.

În urma efectuării

raportului de expertiză tehnică, echipa de experți a apreciat valoarea de

circulație a imobilului teren în suprafață de 182 mp situat în București,

sector 1, Șoseaua O. nr. X, identificat și evaluat potrivit expertizei tehnice,

ca fiind de 204,652 RON, sumă care este echivalentul a 54.600 Euro, și care

reprezintă valoarea de circulație a imobilului.

Soluționând apelurile

declarate în cauză, împotriva sus-menționatei hotărâri, curtea de apel a

reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma inițială

„Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum

și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru

exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în

termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute

la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte,

cererea de despăgubire”.

Din interpretarea

acestor dispoziții, curtea a reținut că termenul de 15 zile prevăzut de art. 9

din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma inițială, se aplică

doar situațiilor în care expropriatului „i s-a respins în tot sau în parte,

cererea de despăgubire”.

Or,

apelanții-reclamanți nu se află în această ipoteză, întrucât prin art. 1 din

Hotărârea nr. 16 din 22 aprilie 2008 a fost aprobată acordarea de despăgubiri

pentru terenul expropriat.

În atare situație,

curtea a apreciat că apelanții-reclamanți se încadrează în ipoteza prevăzută la

teza I din art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma

inițială, respectiv aceștia puteau formula acțiune în justiție pentru

stabilirea cuantumului despăgubirii în termen de 3 ani de la data în vigoare a

hotărârii Guvernului prin care s-a stabilit amplasamentul lucrării, declanșarea

procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma

globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un

cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare, motiv

pentru care excepția tardivității cererii de chemare în judecată s-a reținut a

fi neîntemeiată.

Pe fondul cauzei,

curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr.

33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

Alin. (2) al

aceluiași text prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile

prezentate de aceștia”.

Verificând sentința

instanței de fond prin prisma acestor dispoziții legale, curtea a constatat că

prin raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel cum a fost completat, valoarea

despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat a fost calculată prin

raportare la valoarea de piață a imobilului atât la momentul exproprierii

(aprilie 2008) cât și la data evaluării (ianuarie 2010).

Or, instanța de fond

a stabilit cuantumul despăgubirilor în raport de valoarea de piață de la data

exproprierii, iar nu la data întocmirii raportului de expertiză, încălcând

astfel dispozițiile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cât privește critica

privind neregularitățile raportului de expertiză întocmit în dosarul primei

instanțe, constând în faptul că, pentru calcularea despăgubirilor, expertul a

avut în vedere un singur contract de vânzare-cumpărare, curtea a constatat că

aceasta nu constituie un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței

apelate, întrucât expertul a respectat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 și a ținut seama de „prețul cu care se vând imobile de același fel

în unitatea administrativ teritorială”. Faptul că s-a raportat la un singur

contract de vânzare-cumpărare nu constituie o culpă nici a expertului și nici a

instanței de fond, atâta vreme cât nu s-au putut identifica alte acte juridice

de înstrăinare încheiate în anul 2010, când a avut loc evaluarea.

Pe de altă parte, nu

poate fi imputat expertului faptul că nu a luat în considerare expertiza

actualizată de Camera Notarilor Publici, având în vedere că, pe de o parte,

aceasta nu indică valorile de tranzacționare ale terenurilor ci valori de

impozitare ale acestora, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994 sunt imperative și impuneau expertului să „țină seama de

prețul cu care se vând imobile de același fel în unitatea

administrativ-teritorială”. Prin urmare, atâta vreme cât expertul a avut la

îndemână un contract de vânzare-cumpărare încheiat în apropierea datei

întocmirii expertizei, în mod corect acesta a stabilit valoarea de piață a

terenului expropriat ținând seama de acest act juridic, respectând astfel

dispozițiile legale arătate.

În atare situație,

cum pârâta nu a dovedit neregularitățile raportului de expertiză întocmit în

dosarul primei instanțe, ce constituie o analiză științifică a unor date

tehnice exact stabilite, curtea nu a primit criticile formulate în acest sens.

Mai mult, potrivit

art. 212 alin. (2) C. proc. civ., expertiza contrarie trebuia cerută motivat la

primul termen după depunerea lucrării. Drept urmare, față de prevederile art.

108 alin. (3) C. proc. civ., neinvocarea de către pârâtă a neregularităților

raportului de expertiză, arătate prin motivele de apel, la prima zi de

înfățișare după depunere și înainte de a se fi pus concluzii în fond, atrage

sancțiunea decăderii.

În ceea ce privește

termenul stabilit de către prima instanță pentru plata despăgubirilor, curtea a

apreciat că sub acest aspect sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (8) din

Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

autostrăzi și drumuri naționale, modificată și completată prin Legea nr.

184/2008, care prevăd că „Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii

formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea

judecătoreasca definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului

despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului

despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii”.

Având în vedere că,

potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile

lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, modificată și

completată prin Legea nr. 184/2008, „dispozițiile acestei legi se completează

în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale

Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd

altfel”, iar art. 30 din Legea nr. 33/1994 dispune alt mod de plată a

despăgubirilor decât cel prevăzut de art. 5 alin. (8) din actul normativ

arătat, care constituie dispoziții speciale în acest sens, curtea a apreciat că

nu sunt incidente dispozițiile legale cuprinse în art. 30 din Legea nr.

33/1994, cum greșit a reținut prima instanță, motiv pentru care a apreciat ca

fiind întemeiat și acest motiv de apel invocat de pârâtă.

În ceea ce privește

critica reclamaților adusă Sentinței civile nr. 1328 din 6 octombrie 2010,

pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a, curtea a apreciat că și

aceasta este întemeiată.

În acest sens, curtea

a reținut că în raportul de expertiză tehnică s-a stabilit valoarea

despăgubirilor atât în RON cât și în euro. În acest sens, valoarea de piață a

terenului expropriat a fost calculată la data evaluării, potrivit art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, la suma de 29.848 euro, echivalent cu 111.876 RON.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 din Regulamentul nr. 4 din 1 aprilie 2005 privind regimul

valutar emis de Banca Națională a României, republicat „Operațiunile valutare

curente și de capital, așa cum sunt prevăzute în Nomenclator, se efectuează în

mod liber între rezidenți și nerezidenți, în valută și în moneda națională

(leu)”.

Curtea a apreciat

astfel că ambele modalități de calcul a despăgubirilor cuvenite pentru terenul

expropriat sunt legale, așa încât, pentru a-i proteja de efectele inflației pe

reclamanți, în calitate de persoane expropriate, a stabilit valoarea

despăgubirilor în euro, sumă ce se va plăti la cursul BNR din ziua plății.

Această soluție este

în acord și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat, cu

valoare de principiu, că întârzierea îndelungată în plata indemnizației de

expropriere are drept consecință agravarea pierderii financiare pentru persoana

expropriată și plasarea ei într-o situație de incertitudine (cauza Akkus c.

Turciei). Aceeași Curte a statuat că trebuie ținut seama de deprecierea

monetară care se produce în unele state, astfel că în condițiile în care statul

întârzie plata despăgubirilor, titularul lor poate fi lezat deosebit de grav,

ceea ce înseamnă o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca urmare, prin

Decizia civilă nr. 769A din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă a admis apelurile declarate de apelanții-reclamanți N.I. și N.M.

și de apelantul-pârât Statul Român prin CNADNR SA, împotriva Sentinței civile

nr. 1328 din 6 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă.

A schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că:

A obligat pe pârât la

plata către reclamanți a sumei de 29.848 euro, reprezentând despăgubiri pentru

imobilul expropriat teren în suprafață de 182 mp situat în București, Șos. O.

nr. X, sector 1, sumă care se va plăti în RON, la cursul BNR din ziua plății.

A fost înlăturat

termenul de 30 de zile stabilit prin sentință pentru plata despăgubirilor.

Au fost păstrate

restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva menționatei

hotărâri, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA, criticând-o

pentru nelegalitate, sens în care a învederat că în mod nelegal a fost

respinsă, ca neîntemeiată, excepția tardivității cererii de chemare în

judecată, rezultat al aplicării greșite a legii.

Indicând conținutul

normativ al dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 în forma inițială, au

susținut că reclamanții se află în ipoteza tezei I a textului de lege

menționat, caz în care aveau la dispoziție un termen de 15 zile pentru a

contesta cuantumul despăgubirilor, termen care în speță, în raport de data

comunicării hotărârii atacate - 22 mai 2008 - și data introducerii acțiunii

introductive de instanță - 13 iunie 2008, apare ca fiind depășit.

Termenul de 3 ani,

reținut de instanța de apel ca fiind incident cererii reclamanților și

reglementat de dispozițiile art. 4 alin. (1) din aceeași lege, se referă doar

la situația în care hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu a

fost comunicată, cei interesați luând cunoștință de conținutul acesteia de la

sediul consiliului local pe raza căruia se află imobilul expropriat, ori de la

sediul expropriatorului, ipoteză inexistentă în cauză.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat, constatând incidența

acestui motiv de recurs, admiterea recursului, modificarea deciziei apelate și,

în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii deduse judecății ca tardiv

formulată.

Recursul nu este

fondat.

Potrivit art. 9 din

Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

autostrăzi și drumuri naționale, în forma în vigoare la data sesizării

instanței „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (….) se poate

adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data

intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în

termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei

prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire”.

Norma legală invocată

reglementează două ipoteze distincte privind termenul în care poate fi

exercitată calea de atac împotriva hotărârii comisiei emisă în procedura

exproprierii.

Și dacă teza I a

textului invocat instituie un termen de 3 ani pentru atacarea acestui act de

către „expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art.

8”, teza a II-a vizează situația în care expropriatului „i s-a respins, în tot

sau în parte, cererea de despăgubire”.

Or, în speță, astfel

cum legal a reținut curtea de apel, reclamanții, persoane expropriate, nu se

află în această ultimă ipoteză, întrucât prin hotărârea contestată le-a fost

aprobată acordarea de despăgubiri pentru terenul expropriat, ei fiind

nemulțumiți de cuantumul acestora.

Prin urmare, legal

s-a reținut că reclamanții se încadrează în prima ipoteză a textului art. 9 din

Legea nr. 198/2004, astfel încât, cererea lor de chemare în judecată

înregistrată la data de 13 iunie 2008 se plasează în interiorul termenului

reglementat de această normă, context în care legal a fost respinsă excepția

tardivității sale ca neîntemeiată.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus

judecății va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 274

C. proc. civ. va fi obligat recurentul să plătească reclamanților cheltuielile

de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA, împotriva

Deciziei nr. 780A din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Obligă recurentul la

plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimații reclamanți -

N.I. și N.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2012.

Procesat de GGC-LM