ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5761/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 13 iunie 2008, reclamanții N.I. și N.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA, au solicitat anularea în parte a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 22 aprilie 2008 și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 348.102,97 RON, echivalent a 94.920,78 Euro, pentru exproprierea imobilului teren în suprafață de 182 mp situat în București, sector 1, Șoseaua O. nr. X. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin H.G. nr. 948/2007 s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică „Fluidizare trafic DN 1 km 8+100 - km 17+000 și centura rutieră în zona de nord a municipiului București - obiect 5A - Reabilitare și extindere la patru benzi a Centurii rutiere a municipiului București între DN 1A și DN 1” și s-au declanșat procedurile de expropriere.

În H.G. nr. 242 din 5 martie 2008 publicată în M. Of. nr. 206 din 18 martie 2008, prin care s-a completat Anexa nr. 2 la H.G. nr. 948/2007, la poziția 80 din tabel figurează și imobilul reclamanților. Pentru imobil cuantumul despăgubirilor acordate de pârâtă a fost de 64.861,16, echivalent a 18.200 Euro, despăgubiri considerate de reclamanți ca fiind iluzorii. Exproprierea este o înlocuire forțată a dreptului de proprietate cu despăgubiri, iar ea trebuie să se compună din valoarea reală a bunului și din prejudiciul creat, pe care reclamanții le apreciază ca fiind de 348.102,47 lei, echivalentul a 94.920,78 Euro,din care 333.724,30 RON, echivalent a 91.000 Euro, valoarea terenului și 14.378,69 RON, echivalent 3.920,78 Euro, prejudiciu.

În drept, au invocat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, art. 1, art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 și art. 44 alin. (3) din Constituția României. Prin Sentința civilă nr. 1328 SC din 6 octombrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 22 aprilie 2008, emisă de pârâtul Statul Român - prin CNADNR numai în ceea ce privește valoarea despăgubirilor datorate reclamanților N.I. și N.M. și a obligat pârâtul Statul Român - prin CNADNR la plata către reclamanții N.I. și N.M. a sumei de 204,652 RON, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat teren în suprafață de 182 mp situat în București, sector 1, Șoseaua O. nr. X, identificat și evaluat potrivit expertizei tehnice, pe care a omologat-o.

Instanța de fond a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 16 din 22 aprilie 2008 emisă de pârât s-a dispus exproprierea suprafeței de 182 mp teren din imobilul situat în București, sector 1, Șoseaua O., având nr. Cadastral … și s-au acordat pentru teren despăgubiri în cuantum de 64.861,16 RON, echivalentul a 18.200 Euro, despăgubiri considerate de reclamanți, proprietari ai imobilului supus exproprierii, potrivit Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2347 din 19 decembrie 2003 la BNP „M.P.”, ca fiind insuficiente. Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994 - “Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”, iar potrivit art. 5 din lege -“Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes național sau de interes local”.

Conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de experți, iar potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din aceeași lege, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, la calculul despăgubirilor, experții și instanța urmând a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Tribunalul a apreciat că dispozițiile art. 25 prin raportare la art. 1 din lege, sunt imperative. Tribunalul a avut în vedere că într-un astfel de litigiu, interesele părților litigante sunt contrare, și nu se pot aprecia ca fiind o dreaptă despăgubire, despăgubirile fixate unilateral de pârât.

Soluția contrară ar fi de natură a aduce atingere dreptului de proprietate, garantat și ocrotit și de dispozițiile art. 481 C. civ., art. 41 alin. (3) din Constituția României și art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, ar încălca și dreptul reclamanților la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ceea ce privește în mod special dreptul de apărare care presupune implicit și administrarea probatoriului în fața unei instanțe de judecată. Conformându-se acestor prevederi legale, instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize de către trei experți, unul desemnat de instanță, iar ceilalți doi de către părți, raport completat ulterior ca urmare a admiterii obiecțiunilor.

În urma efectuării raportului de expertiză tehnică, echipa de experți a apreciat valoarea de circulație a imobilului teren în suprafață de 182 mp situat în București, sector 1, Șoseaua O. nr. X, identificat și evaluat potrivit expertizei tehnice, ca fiind de 204,652 RON, sumă care este echivalentul a 54.600 Euro, și care reprezintă valoarea de circulație a imobilului.

Soluționând apelurile declarate în cauză, împotriva sus-menționatei hotărâri, curtea de apel a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma inițială „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire”.

Din interpretarea acestor dispoziții, curtea a reținut că termenul de 15 zile prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma inițială, se aplică doar situațiilor în care expropriatului „i s-a respins în tot sau în parte, cererea de despăgubire”. Or, apelanții-reclamanți nu se află în această ipoteză, întrucât prin art. 1 din Hotărârea nr. 16 din 22 aprilie 2008 a fost aprobată acordarea de despăgubiri pentru terenul expropriat.

În atare situație, curtea a apreciat că apelanții-reclamanți se încadrează în ipoteza prevăzută la teza I din art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma inițială, respectiv aceștia puteau formula acțiune în justiție pentru stabilirea cuantumului despăgubirii în termen de 3 ani de la data în vigoare a hotărârii Guvernului prin care s-a stabilit amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare, motiv pentru care excepția tardivității cererii de chemare în judecată s-a reținut a fi neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”. Alin. (2) al aceluiași text prevede că „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Verificând sentința instanței de fond prin prisma acestor dispoziții legale, curtea a constatat că prin raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel cum a fost completat, valoarea despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat a fost calculată prin raportare la valoarea de piață a imobilului atât la momentul exproprierii (aprilie 2008) cât și la data evaluării (ianuarie 2010). Or, instanța de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor în raport de valoarea de piață de la data exproprierii, iar nu la data întocmirii raportului de expertiză, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Cât privește critica privind neregularitățile raportului de expertiză întocmit în dosarul primei instanțe, constând în faptul că, pentru calcularea despăgubirilor, expertul a avut în vedere un singur contract de vânzare-cumpărare, curtea a constatat că aceasta nu constituie un motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței apelate, întrucât expertul a respectat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și a ținut seama de „prețul cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială”. Faptul că s-a raportat la un singur contract de vânzare-cumpărare nu constituie o culpă nici a expertului și nici a instanței de fond, atâta vreme cât nu s-au putut identifica alte acte juridice de înstrăinare încheiate în anul 2010, când a avut loc evaluarea.

Pe de altă parte, nu poate fi imputat expertului faptul că nu a luat în considerare expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, având în vedere că, pe de o parte, aceasta nu indică valorile de tranzacționare ale terenurilor ci valori de impozitare ale acestora, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt imperative și impuneau expertului să „țină seama de prețul cu care se vând imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială”. Prin urmare, atâta vreme cât expertul a avut la îndemână un contract de vânzare-cumpărare încheiat în apropierea datei întocmirii expertizei, în mod corect acesta a stabilit valoarea de piață a terenului expropriat ținând seama de acest act juridic, respectând astfel dispozițiile legale arătate.

În atare situație, cum pârâta nu a dovedit neregularitățile raportului de expertiză întocmit în dosarul primei instanțe, ce constituie o analiză științifică a unor date tehnice exact stabilite, curtea nu a primit criticile formulate în acest sens. Mai mult, potrivit art. 212 alin. (2) C. proc. civ., expertiza contrarie trebuia cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării. Drept urmare, față de prevederile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., neinvocarea de către pârâtă a neregularităților raportului de expertiză, arătate prin motivele de apel, la prima zi de înfățișare după depunere și înainte de a se fi pus concluzii în fond, atrage sancțiunea decăderii.

În ceea ce privește termenul stabilit de către prima instanță pentru plata despăgubirilor, curtea a apreciat că sub acest aspect sunt incidente dispozițiile art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, modificată și completată prin Legea nr. 184/2008, care prevăd că „Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătoreasca definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarația autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii”.

Având în vedere că, potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, modificată și completată prin Legea nr. 184/2008, „dispozițiile acestei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel”, iar art. 30 din Legea nr. 33/1994 dispune alt mod de plată a despăgubirilor decât cel prevăzut de art. 5 alin. (8) din actul normativ arătat, care constituie dispoziții speciale în acest sens, curtea a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile legale cuprinse în art. 30 din Legea nr. 33/1994, cum greșit a reținut prima instanță, motiv pentru care a apreciat ca fiind întemeiat și acest motiv de apel invocat de pârâtă.

În ceea ce privește critica reclamaților adusă Sentinței civile nr. 1328 din 6 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a, curtea a apreciat că și aceasta este întemeiată. În acest sens, curtea a reținut că în raportul de expertiză tehnică s-a stabilit valoarea despăgubirilor atât în RON cât și în euro. În acest sens, valoarea de piață a terenului expropriat a fost calculată la data evaluării, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la suma de 29.848 euro, echivalent cu 111.876 RON. Potrivit dispozițiilor art. 2 din Regulamentul nr. 4 din 1 aprilie 2005 privind regimul valutar emis de Banca Națională a României, republicat „Operațiunile valutare curente și de capital, așa cum sunt prevăzute în Nomenclator, se efectuează în mod liber între rezidenți și nerezidenți, în valută și în moneda națională (leu)”.

Curtea a apreciat astfel că ambele modalități de calcul a despăgubirilor cuvenite pentru terenul expropriat sunt legale, așa încât, pentru a-i proteja de efectele inflației pe reclamanți, în calitate de persoane expropriate, a stabilit valoarea despăgubirilor în euro, sumă ce se va plăti la cursul BNR din ziua plății. Această soluție este în acord și cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat, cu valoare de principiu, că întârzierea îndelungată în plata indemnizației de expropriere are drept consecință agravarea pierderii financiare pentru persoana expropriată și plasarea ei într-o situație de incertitudine (cauza Akkus c. Turciei).

Aceeași Curte a statuat că trebuie ținut seama de deprecierea monetară care se produce în unele state, astfel că în condițiile în care statul întârzie plata despăgubirilor, titularul lor poate fi lezat deosebit de grav, ceea ce înseamnă o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Ca urmare, prin Decizia civilă nr. 769A din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile declarate de apelanții-reclamanți N.I. și N.M. și de apelantul-pârât Statul Român prin CNADNR SA, împotriva Sentinței civile nr. 1328 din 6 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: A obligat pe pârât la plata către reclamanți a sumei de 29.848 euro, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat teren în suprafață de 182 mp situat în București, Șos.

O. nr. X, sector 1, sumă care se va plăti în RON, la cursul BNR din ziua plății. A fost înlăturat termenul de 30 de zile stabilit prin sentință pentru plata despăgubirilor. Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate. Împotriva menționatei hotărâri, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin CNADNR SA, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a învederat că în mod nelegal a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția tardivității cererii de chemare în judecată, rezultat al aplicării greșite a legii. Indicând conținutul normativ al dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 în forma inițială, au susținut că reclamanții se află în ipoteza tezei I a textului de lege menționat, caz în care aveau la dispoziție un termen de 15 zile pentru a contesta cuantumul despăgubirilor, termen care în speță, în raport de data comunicării hotărârii atacate - 22 mai 2008 - și data introducerii acțiunii introductive de instanță - 13 iunie 2008, apare ca fiind depășit.

Termenul de 3 ani, reținut de instanța de apel ca fiind incident cererii reclamanților și reglementat de dispozițiile art. 4 alin. (1) din aceeași lege, se referă doar la situația în care hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor nu a fost comunicată, cei interesați luând cunoștință de conținutul acesteia de la sediul consiliului local pe raza căruia se află imobilul expropriat, ori de la sediul expropriatorului, ipoteză inexistentă în cauză. În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat, constatând incidența acestui motiv de recurs, admiterea recursului, modificarea deciziei apelate și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii deduse judecății ca tardiv formulată.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma în vigoare la data sesizării instanței „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (….) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire”. Norma legală invocată reglementează două ipoteze distincte privind termenul în care poate fi exercitată calea de atac împotriva hotărârii comisiei emisă în procedura exproprierii.

Și dacă teza I a textului invocat instituie un termen de 3 ani pentru atacarea acestui act de către „expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8”, teza a II-a vizează situația în care expropriatului „i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire”. Or, în speță, astfel cum legal a reținut curtea de apel, reclamanții, persoane expropriate, nu se află în această ultimă ipoteză, întrucât prin hotărârea contestată le-a fost aprobată acordarea de despăgubiri pentru terenul expropriat, ei fiind nemulțumiți de cuantumul acestora. Prin urmare, legal s-a reținut că reclamanții se încadrează în prima ipoteză a textului art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel încât, cererea lor de chemare în judecată înregistrată la data de 13 iunie 2008 se plasează în interiorul termenului reglementat de această normă, context în care legal a fost respinsă excepția tardivității sale ca neîntemeiată.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligat recurentul să plătească reclamanților cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin CNADNR SA, împotriva Deciziei nr. 780A din 11 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă recurentul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimații reclamanți - N.I. și N.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012. Procesat de GGC-LM