CASE OF AKKUȘ AGAINST TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the judgment.
CASE OF AKKUȘ AGAINST TURKEY (CtEDO, 2001)
Rezoluția ResDH(2001)71 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 9 iulie 1997 în cazul Akkuș împotriva Turciei (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 26 iunie 2001 la ședința 757 a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul din Akkuș pronunțat la 9 iulie 1997 și transmis în aceeași zi Comitetului miniștrilor; Amintind că cazul a fost originar dintr-o cerere (nr. 19263/92) împotriva Turciei, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 26 august 1991 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dna Sariye Akkuș, cetățean turc, și că Comisia a declarat admisibilă plângerea referitoare la încălcarea dreptului ei la bucurarea pașnică a bunurilor sale din cauza întârzierii administrației în ceea ce privește plata compensațiilor suplimentare pentru expropriarea terenului reclamantului; Amintind că acest caz a fost interzis de către Comisie la 19 aprilie 1996; întrucât, în hotărârea sa din 9 iulie 1997, Curtea în special: - deținută cu șapte voturi împotrivă două, că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; - deținut, cu șapte voturi împotrivă două, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume care urmează să fie convertite în lira turcă la rata aplicabilă la data plății: 48 de dolari SUA ca compensare pentru prejudiciu material, 1 000 de dolari SUA pentru prejudiciu moral, 5 000 de dolari SUA pentru costuri și cheltuieli, mai puțin de 8 968 franci francezi deja primiti prin intermediul asistenței judiciare; și că aceste sume, astfel cum sunt stabilite în dolari SUA, vor suporta dobânzi simple la o rată anuală de 5% de la expirarea celor trei luni de mai sus până la decontare; - respins în unanimitate restul cererii pentru o justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 din convenție, care se aplică cazurilor transmise în temeiul articolului 54 din convenție; având în vedere obligația Turciei în temeiul articolului 46 alineatul (1) (ex-art. 53) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații cu privire la măsurile generale luate pentru a preveni noi încălcări ale aceleiași tipuri ale prezentei hotărâri (informații care figurează în apendicele prezentei rezoluții); Având în vedere că, la 9 octombrie 1997, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 9 iulie 1997, Declarații, după ce au luat act de informațiile furnizate de Guvernul Turciei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 54 din Convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2001)71 Informații furnizate de Guvernul Turciei în timpul examinării cazului Akkuș de către Comitetul de Miniștri Guvernul constată că încălcările articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile de la Akkuș și Aka și în mai multe cazuri similare ulterioare au fost cauzate de dispozițiile Legii nr. 3095 din 4 decembrie 1984, care au stabilit rata statutară a dobânzilor nejustificate pe datoriile de stat la 30%, în timp ce rata medie a inflației era de 70% pe an. În urma hotărârii Curții în cauza Akkuș (amendament din 9 iulie 1997), Consiliul de Miniștri turci, prin hotărârea adoptată la 9 octombrie 1997, a crescut rata statutară a dobânzilor nejustificate pentru datoriile de stat de la 30% la 50%. Guvernul a concluzionat, totuși, ulterior, că majorarea ratei statutare la 50% nu a împiedicat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 din moment ce rata inflației era încă aproape sau chiar peste 70%. Consiliul de Miniștri turci a propus, prin urmare, Parlamentului un proiect de modificare a legii privind dobânzile nejustificate: acest amendament, fără a specifica o rată fixată, a fost destinat să alinieze rata statutară a dobânzilor nejustificate cu rata fluctuatoare a inflației în Turcia. La 15 decembrie 1999, Marea Adunare Națională Turcă a adoptat o lege (nr. 4489) care, la intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2000, a aliniat rata statutară a dobânzilor nejustificate cu rata anuală de rediscontare aplicată de Banca Centrală Turcă la datoriile pe termen scurt. Această ultimă rată este fixată și revizuită în mod permanent în raport cu rata inflației din țară. Guvernul consideră că această nouă metodă de determinare a ratei statutare a dobânzilor nejustificate va încuraja, de asemenea, autoritățile relevante să accelereze procedurile de plată. Într-un mod mai general, Guvernul ar dori să sublinieze o evoluție pozitivă a jurisprudenței interne care se referă, de acum încolo, direct la cerințele articolului 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum sunt prezentate în hotărârile Curții Europene (a se vedea, de exemplu, hotărârile Curții Constituționale din 29 decembrie 1999, publicate la 29 iunie 2000). Guvernul consideră că aceste exemple recente sunt indicative ale voinței celor mai înalte autorități judiciare naționale de a asigura respectarea efectivă a hotărârilor Curții Europene în interpretarea dreptului turc. Potrivit Guvernului, această atitudine a sistemului judiciar este în conformitate cu angajamentele Turciei în temeiul articolului 46 alineatul (1) (ex-art. 53) din Convenție și va juca un rol important în prevenirea efectivă a încălcărilor. Guvernul este, de asemenea, convins că evoluția jurisprudenței interne, care are tendința de a acorda un efect direct hotărârilor Curții Europene, ar trebui să continue și să se extindă la toate sfera protejată de Convenție. În opinia Guvernului, măsurile menționate mai sus împiedică noi încălcări similare celor constatate de Curtea Europeană în Akkuș și Aka de asemenea, în multe cazuri similare, Turcia și-a îndeplinit, prin urmare, obligațiile în temeiul articolului 46§1 (ex-art. 53) din Convenție în aceste cazuri.