ÎCCJ, Decizia nr. 269/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 1281 din 2

aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.G. împotriva

deciziei penale nr. 55/R din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală. A fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de recurs a reținut, în esență, că prin sentința nr. 26/ R din 3 iulie

2009 a Judecătoriei Brăila a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de

revizuire formulată de revizuent, această hotărâre devenind definitivă prin

respingerea recursului prin decizia nr. 356 din 4 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila.

Împotriva acestei din urmă

decizii petentul a declarat un nou recurs, respins, ca inadmisibil, prin

decizia nr. 55/R din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați.

Cu privire la recursul declarat

împotriva acestei din urmă decizii (care a format obiectul dosarului nr. 3898/113/2009

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) instanța a apreciat că

este inadmisibil, având în vedere dispozițiile art. 385

1

C. proc.

pen..

Împotriva acestei din urmă

decizii recurentul a declarat un nou recurs.

Recursul este

inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită,

privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum

și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea

procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru

persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții

interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii

procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control

judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit

dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II

din Codul de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată

de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin

care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile

de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se

poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art.

385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea

recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de

lege.

Așadar, limitând

calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de

lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în

raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este

exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

În cauză, se constată

că recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea

căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele

textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac

și, ca atare, nu este admisibil.

Pe de altă parte, cum

Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza

penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede

competenței atribuite Completului de 9 judecători, așa încât nu este admisibil

nici potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind,

constatându-se întemeiată excepția invocată, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.G. împotriva deciziei nr. 1281

din 2 aprilie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 3898/113/2009.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.