ÎCCJ, Decizia nr. 356/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin decizia nr. 3278 din 22 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.N. împotriva deciziei penale nr. 625/R din 6 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 11970/233/2008. A fost obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin încheierea de ședință din 2 iunie 2010 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr. 11970/233/2008, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc.

pen., cerere formulată de recurentul petent P.N., apreciindu-se că aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei. Împotriva încheierii de ședință mai sus arătate, în termen legal, a formulat recurs petentul P.N. solicitând a se constata că excepția invocată nu este inadmisibilă și că în cauză se impune sesizarea Curții Constituționale. Prin decizia penală nr. 625/R din 6 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 11970/233/2008, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul P.N., acesta fiind obligat la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. S-a constatat că în cauză, în mod justificat, Tribunalul Galați a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de lege.

Norma în discuție consacră dreptul pe care îl au învinuitul și inculpatul de a fi asistați de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății și obligația corelativă a organelor judiciare de a aduce acest drept la cunoștința persoanelor în cauză, or, în cauză, autorul excepției de neconstituționalitate are calitatea de petent, obiectul judecății fiind plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. împotriva rezoluției nr. 4824/P/2007 din 23 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, astfel, textul a cărui neconstituționalitate s-a invocat nu are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. La data de 7 septembrie 2010, petentul a formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 625/R din 6 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Cu privire la recursul declarat s-a constatat că acesta este inadmisibil, întrucât potrivit dispozițiilor art. 385 1 C. proc. pen., calea de atac a recursului nu se poate exercita împotriva deciziilor pronunțate în recurs. Împotriva acestei decizii recurentul petent a declarat un nou recurs. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare. În cauză, se constată că recurentul și-a exercitat deja dreptul la recurs, iar cel cu soluționarea căruia Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întrunește cerințele textului de lege menționat, încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun. Pe de altă parte, cum Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a soluționat cauza penală în primă instanță, soluționarea acestui din urmă recurs excede competenței atribuite Completului de 9 judecători prin art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, așa încât nu este admisibil nici potrivit legii speciale.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă. Așa fiind, constatându-se întemeiată excepția invocată, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a), teza a II a C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca inadmisibil. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul P.N. împotriva deciziei nr. 3278 din 22 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 11970/233/2008. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.