Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.04.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2641/2012

HOTĂRÂRE
06.04.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2641/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3610 din 02 noiembrie 2009, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins contestația formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei nr. 127476 din 22 aprilie 2009 privind recalcularea pensiei, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii Gorj. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul C.I. Prin decizia nr. 1631 din 04 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a respins recursul, ca nefondat. Împotriva deciziei susmenționate, contestatorul C.I. a formulat contestație în anulare, cale de atac care a fost respinsă prin decizia nr. 4547 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Împotriva acestei din urmă decizii a formulat cerere de revizuire contestatorul C.I., invocând motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Prin decizia nr. 3050 din 29 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă. Decizia dată în revizuire, nr. 3050 din 29 aprilie 2011, a fost atacată cu recurs de către contestatorul C.I. În ședința publică din 06 aprilie 2012, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, întrucât acesta a fost exercitat împotriva unei hotărâri irevocabile. Excepția este întemeiată și va fi admisă, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată, nr. 3050 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, s-a soluționat cererea de revizuire, întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., împotriva deciziei civile nr. 4547 din 20 septembrie 2010 pronunțată de aceeași instanță. Prin decizia civilă nr. 4547 din 20 septembrie 2010 s-a soluționat contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1631 din 04 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, iar prin această din urmă decizie s-a soluționat recursul împotriva sentinței civile nr. 3610 din 02 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj. Cum potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în recurs sunt irevocabile, rezultă că decizia civilă nr. 1631 din 04 martie 2010 a Curții de Apel Craiova are caracterul unei hotărâri irevocabile, fiind pronunțată în recurs. Decizia civilă nr. 4547 din 20 septembrie 2010 a aceleiași curți de apel, pronunțată în contestația în anulare împotriva deciziei susmenționate, are același regim juridic ca și aceasta, adică este tot o hotărâre irevocabilă, fapt ce reiese din dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc.

civ., potrivit cărora, hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. Tot astfel, art. 328 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, ceea ce înseamnă că decizia recurată, fiind pronunțată într-o revizuire la o hotărâre irevocabilă (decizia civilă nr. 4547 din 20 septembrie 2010), are și ea caracter irevocabil, la fel ca hotărârea supusă revizuirii. Or, hotărârile irevocabile nu fac parte din categoria celor prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind susceptibile de exercițiul căii de atac a recursului. Astfel, textul legal enunțat prevede că pot fi atacate cu recurs „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”.

Reținând așadar, că decizia recurată este o hotărâre irevocabilă, pentru care art. 299 alin. (1) C. proc. civ. nu deschide calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că recursul exercitat în cauză este inadmisibil și îl va respinge în consecință.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul C.I. împotriva deciziei nr. 3050 din 29 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4561/2010
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 18 martie 2009 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamanta C.V. a chemat în ju
ÎCCJ 2011-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 757/2011
Asupra cererii de revizuire constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 975 din 10 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de pârâta Casa Ju
ÎCCJ 2010-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4874/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 114 din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire
ÎCCJ 2012-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6437/2012
litigii cu privire la drepturile de pensie, astfel încât consideră că este îndreptățit la repunerea în termenul legal de formulare a cererii de revizuire prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește celelalte litigii der
ÎCCJ 2011-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3032/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1320 din 22 februarie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția a II a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de P
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă