ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3032/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3032/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1320 din 22 februarie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția a II a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 3447 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj, a modificat sentința în sensul că a respins acțiunea. În motivare a reținut că în mod eronat tribunalul a obligat pârâta să acorde drepturile recalculate începând cu data de 1 iunie 2009, fără a ține cont de împrejurarea că cererea a fost depusă la data de 26 iunie 2009, deci drepturile ar fi trebuit acordate cu prim azi a lunii următoare, conform art. 169 din Legea nr. 19/2000.
Deși reclamanta susține că veniturile atestate de adeverința depusă au avut caracter permanent, acestea nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, deoarece nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001, sub care au fost stabilite drepturile de pensie ale reclamantei. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Prin decizia nr. 3895 din 21 iunie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția a II a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.
civ. și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14 iulie 2010. În motivarea cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., B.A. a arătat că prin sentința Tribunalului Dolj i-a fost admisă cererea și a fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie ce i se cuvin, cu luare în considerare și a veniturilor atestate de adeverința depusă, reprezentând sporuri pentru care s-au plătit contribuții la bugetul de stat. Deși s-a raportat la aceleași înscrisuri, aflate la dosar, curtea de apel a pronunțat o hotărâre contradictorie celei date de tribunal, situație în care sunt incidente dispozițiile pct. 7 art. 322 C. proc.
civ. Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire, pentru următoarele considerente. Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, respectiv: există hotărâri definitive contradictorii; hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină; hotărârile să fie date în dosare diferite iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei. În speță, nu este îndeplinită cerința ca hotărârile pretins contradictorii să fi fost pronunțate în procese diferite.
Pentru admisibilitatea revizuirii este necesar ca hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, și nu în etape procesuale distincte ale aceluiași proces, determinate de căile de atac exercitate de părți, pentru că numai astfel s-ar putea pune problema încălcării autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare. Controlul judiciar realizat de instanțele superioare nu poate fi limitat la păstrarea soluției analizate, pentru a nu exista hotărâri contradictorii, ci, în funcție de situația concretă din dosar, aceasta poate fi schimbată, modificată sau casată, după caz. Față de cele ce preced, întrucât revizuirea a fost cerută pentru hotărâri care s-au dat în același proces, calea de atac exercitată de B.A.
va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de B.A. împotriva deciziei nr. 1320 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.