ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4874/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4874/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 114 din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuienta G.S. împotriva deciziei civile nr. 2594 din 28 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. 18348/63/2008, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Dolj. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că nu este întemeiată cererea de revizuire reglementată de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât cele două adrese invocate în susținerea cererii, respectiv adresa nr. 8659 din 4 septembrie 2009 emisă de SC I.C.S.I.T.P.M.L.
SA Craiova și adresa nr. P174 din 7 septembrie 2009 emisă de I.N.S. - D.R.S. Dolj, nu îndeplinesc cerințele prevăzute de lege, neputând fi socotite „acte” în sensul temeiului de drept invocat. S-a mai reținut că cele două adrese au fost emise după soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Împotriva deciziei respective, la data de 20 ianuarie 2010, a declarat recurs revizuienta G.S., criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de revizuire, așa cum a fost formulată. Analizând recursul declarat de revizuienta G.S., cu prioritate în baza art. 137 C. proc. civ., pe baza excepției inadmisibilității căii de atac a recursului, excepție invocată din oficiu, de către instanță, la termenul din 1 octombrie 2010, Înalta Curte constată inadmisibilitatea recursului declarat de revizuientă, avându-se în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) C. proc.
civ., se va reține faptul că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. De asemenea, dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., stipulează faptul că, hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Aplicând aceste dispoziții procedurale la cauza de față, se constată faptul că revizuienta G.S. s-a adresat instanței, formulând o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și îndreptată împotriva unei decizii irevocabile, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, ca instanță de recurs.
Prin urmare, și decizia pronunțată de aceeași instanță în cadrul căii de atac extraordinare a revizuirii este irevocabilă, neputând fi suspusă niciunei căi de atac. În consecință, recursul declarat de revizuientă împotriva unei decizii irevocabile nu poate fi primit, calea de atac respectivă fiind inadmisibilă. Față de cele arătate se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta G.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta G.S. împotriva deciziei civile nr. 114 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă pentru conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.