ÎCCJ, Decizia nr. 258/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 258/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 27 aprilie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 766 din 3 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată excepția tardivității

plângerii invocată de intimatul B.S.V.. A fost admisă plângerea formulată de

petentul C.P., desființate rezoluțiile nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 și nr.

769/II/2/2008 din 14 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sector 5 București și trimisă cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin

rezoluția nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen.

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

făptuitorul B.S.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen.

În

considerentele acestei rezoluții s-au reținut următoarele:

Prin

plângerea înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică sub nr. 602/P/2006 din

19 mai 2006, petiționarul C.P. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen. de către președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice – S.B., arătând

că, prin exercitarea abuzivă a prerogativelor funcției de către acesta, i-au

fost vătămate interesele sale legale.

S-a

arătat că în urma dispoziției președintelui agenției, petiționarul – funcționar

public cu rang de consilier clasa 1, gradul superior, treapta I în cadrul

Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a

fost detașat abuziv pentru o perioadă de 6 luni la Administrația Finanțelor Publice Sector 1- Serviciul de colectare, executare silită, pe un

post inferior pregătirii sale și pentru care nu existau alocate fondurile

necesare retribuirii, precum și faptul că adresa nr. 75.706/2005 emisă de

Administrația Finanțelor Publice Sector 1, prin care se solicită Agenției Naționale

de Administrare Fiscală detașarea unui funcționar, a fost întocmită ulterior

emiterii Ordinului nr. 591 din 21 octombrie 2005 prin care a fost detașat.

De

asemenea, s-a menționat că, în aceeași manieră abuzivă, numitul B.S. a inițiat

cercetarea și sancționarea disciplinară a persoanei vătămate pe motivul

absenței nejustificate de la locul de muncă, refuzând să ia act de suspendarea

din funcție a persoanei vătămate, în condițiile în care prin hotărârea nr. 492/1995

a Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, acesta fusese ales lider

sindical, situație în care, conform art. 81 lit. d) din Legea nr. 188/1999 și

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, raporturile de serviciu erau

suspendate de drept.

Prin

rezoluția nr. 602/P/2006 din 11 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a

dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului

de pe lângă Sector 5 București.

În

urma declinării, dosarul penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București sub nr. 8602/P/2006 și înaintat Secției

17 Poliție în vederea efectuării de cercetări.

Urmare

actelor premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că președinte al

Agenției Naționale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor

Publice în perioada indicată în plângere era B.S.V.

Urmare

a solicitării organelor de poliție, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția

Națională de Administrare Fiscală a comunicat că atribuțiile președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt cele prevăzute la Secțiunea a

IV-a – Capitolul I din O.G. nr. 86 din 28 august 2003 privind unele

reglementări în domeniul financiar, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 600/2003, cu modificările și completările ulterioare, și au fost

prevăzute în H.G. nr. 208 din 17 martie 2005 privind organizarea și

funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, act normativ

abrogat prin art. 25 din H.G. nr. 495 din 23 mai 2007 privind organizarea și

funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu data de 6 iunie

2007, când a intrat în vigoare noul act normativ, la data publicării în

Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 382 06 iunie 2007.

Potrivit

legii, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în calitate de

conducător al instituției, are toate prerogativele și competențele decizionale

care rezultă din obiectivele și atribuțiile instituției, stabilite prin

Regulamentul de organizare și funcționare, inclusiv atribuții specifice,

stabilite prin alte acte normative, precum și alte atribuții stabilite prin

ordin al ministrului economiei și finanțelor.

Totodată,

s-a reținut punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice, Agenția

Națională de Administrare Fiscală, în legătură cu suspendarea din funcție a

domnului C.P. prin Ordinul nr. 434/2006 al președintelui Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, ordin întemeiat pe corespondența purtată cu Sindicatul

Național al Funcționarilor Publici din care rezultă calitatea de lider al S.N.F.P.-A.N.A.F.

a petentului.

Față

de considerentele anterior prezentate, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de făptuitorul B.S.

Plângerea

formulată de petiționarul C.P. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă de prim

procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, prin

rezoluția nr.769/II-2/2008 din 14 aprilie 2008.

Împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul C.P. a formulat și a

depus plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., la Judecătoria Sector 5 București, cauza înregistrată sub nr. 7328/302/2008.

Prin

sentința penală nr. 1930 din 24 octombrie 2008 a Judecătoriei Sector 5 București a fost admisă plângerea petiționarului C.P., desființată

rezoluția nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București și trimisă cauza procurorului în vederea începerii

urmăririi penale față de intimatul B.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C.

pen.

Această

hotărâre a fost casată prin decizia nr.195 din 13 februarie 2009 a Tribunalului București, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, pentru

nelegala citare a intimatului.

Cauza

a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr. 2420/302/2009

și soluționată prin sentința penală nr. 605 din 3 aprilie 2009, în sensul

admiterii plângerii, desființării rezoluției și trimiterea cauzei procurorului

în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul B.S., sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat recurs intimatul B.S., cale de atac ce a fost

soluționată prin decizia penală nr. 1617/R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală; a fost admis recursul declarat în cauză, casată în

totalitate sentința recurată, iar în rejudecare, s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a plângerii formulate de petiționarul C.P. împotriva

rezoluției nr. 8602/P/2006 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,

reținându-se că la data săvârșirii faptei în raport de care se solicita

cercetarea penală a intimatului B.S. – 10 decembrie 2007, acesta deținea

calitatea de europarlamentar.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2420/302/2009.

Asupra

excepției tardivității plângerii invocate de apărătorul intimatului s-a

constatat că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că împotriva

rezoluției de netrimitere în judecată nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008,

petiționarul a formulat plângere la 19 martie 2008 (fila 6 dosar urmărire

penală) care a fost însă greșit îndreptată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Plângerea

a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București la 27

martie 2008 (fila 2 dosar urmărire penală) și a fost soluționată de prim

procurorul acestei unități de parchet la 14 aprilie 2008, în termenul legal de

20 de zile prevăzut de art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

S-a

constatat că la dosarul cauzei nu există dovada de comunicare a rezoluției

procurorului ierarhic superior, în urma diligențelor făcute de Tribunalul

București, secția I penală, în dosarul nr. 7328/302/2008, Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sector 5 București înaintând numai borderoul pentru trimiterea de

corespondență (fila 37 dosar nr. 7328/302/2008 al Tribunalului București, secția

I penală) din care rezultă că rezoluția nr. 769/II-2/2008 din 14 aprilie 2008

ar fi fost depusă la poștă, pentru expediere către petiționar, la 15 aprilie

2008, înscrisul arătat nefăcând, însă dovada, potrivit dispozițiilor art. 181 C.

proc. pen., comunicării soluției și nici măcar a faptului că rezoluția a fost

depusă la poștă spre expediere la 15 aprilie 2008 câtă vreme pe borderou nu a

fost aplicată ștampila oficiului poștal care urma să efectueze expedierea, supozițiile

avansate de apărătorul intimatului pe baza adeverinței eliberate de poștă

(aflată la fila 20 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție) fiind

lipsite de orice fundament și neputându-se stabili cu certitudine data

comunicării rezoluției procurorului ierarhic superior, plângerea formulată de

petiționarul C.P. la 22 mai 2008, considerându-se efectuată în termen legal.

Asupra

excepției privind necompetența materială a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sector 5 București de a soluționa plângerea penală formulată de petiționarul C.P.,

față de momentul dobândirii calității de europarlamentar de către B.S.V., s-a

apreciat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Din

analiza cronologică a actelor aflate la dosarul cauzei a rezultat că prin

plângerea înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică sub nr. 602/P/2006 din

19 mai 2006, petiționarul C.P. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen. de către Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice – S.B., arătând

că, prin exercitarea abuzivă a prerogativelor funcției de către acesta, i-au

fost vătămate interesele sale legale.

Constatând

că funcția de secretar de stat deținută de Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice – S.B. nu este

asimilată calității de membru al guvernului, stabilită exhaustiv prin

dispozițiile art. 3 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea

Guvernului României și a ministerelor și că, prin urmare, nu erau aplicabile

dispozițiile art. 209 alin. (3) și (4) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus prin rezoluția nr. 602/P/2006 din

11 octombrie 2006, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București.

În

timpul efectuării actelor premergătoare de către această unitate de parchet, la

data de 30 noiembrie 2007, intimatul B.S.V. a dobândit calitatea de

europarlamentar, în urma alegerilor din 25 noiembrie 2007, așa cum rezultă din

înscrisurile aflate la filele 17 și 19 din dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Ulterior,

la 3 martie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București a emis

rezoluția nr. 8602/P/2006 împotriva căreia petiționarul C.P. a exercitat căile

de atac prevăzute de lege, descrise anterior.

S-a

concluzionat că din coroborarea dispozițiilor art. 209 alin. (3) și (4) C.

proc. pen., art. 40 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., rezultă că dobândirea calității de europarlamentar de către

intimatul B.S.V. după săvârșirea infracțiunii reclamate, determină schimbarea

competenței de soluționare a plângerii penale, urmărirea penală urmând a se

efectua de parchetul corespunzător instanței căreia, potrivit legii, îi revine

competența de a judeca cauza în prima instanță, respectiv Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, aceste reguli privind competența după

calitatea persoanei fiind de strictă interpretare, nerespectarea lor atrăgând

nulitatea absolută, conform de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel,

s-a constatat că actele premergătoare efectuate de Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sector 5 București în vederea soluționării plângerii penale

formulată de petiționarul C.P. împotriva intimatului B.S.V., care începând cu

data de 20 noiembrie 2007 a dobândit calitatea de membru al Parlamentului

European, sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. combinat cu art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. și art. 40 alin. (2) C.

proc. pen. raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fiind îndeplinite

de un organ de urmărire penală necompetent după calitatea persoanei.

Ca

urmare, s-a constatat întemeiată excepția, a fost admisă plângerea formulată de

petiționarul C.P., desființată rezoluția nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București și rezoluția nr. 769/II/2/2008 din 14

aprilie 2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5

București și s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, spre competentă soluționare.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs intimatul criticând-o, după

cum rezultă din motivele scrise de recurs (filele 7-11 dosar recurs) pentru

greșita respingere a excepției tardivității plângerii, deși aceasta a fost

formulată la 22 mai 2008, ultima zi de depunere fiind 7 mai 2008, având în vedere

răspunsul primit de la Compania Națională Poșta Română și faptul că s-a făcut

dovada expedierii rezoluției către petent la 15 aprilie 2008.

Analizând

cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că

recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din verificarea actelor dosarului, urmare plângerii penale

formulate de petent, prin rezoluția nr. 8602/P/2008 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sector 5 București față de intimat s-a dispus soluția de neîncepere

a urmăririi penale. Aceasta a fost atacată în procedura prevăzută de art. 278 C.

proc. pen., plângerea fiind formulată la 19 martie 2008 și soluționată la 14

aprilie 2008, înscrisurile dosarului nedovedind data comunicării acestei

soluții în condițiile art. 181 C. proc. pen., borderoul de expediere și

răspunsul Companiei Poșta Română privind termenele de comunicare a

corespondenței neavând această valoare.

Așadar,

în mod corect prima instanță a apreciat plângerea întemeiată pe dispozițiile

art. 278

1

C. proc. pen. ca fiind formulată în termen, excepția

invocată nefiind fondată.

Cu

privire la chestiunea competenței materiale a organului de urmărire penală s-a

apreciat în mod corect incidența prevederilor art. 209 alin. (3), (4) C. proc.

pen., art. 40 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., având în vedere că intimatul a dobândit calitatea de

europarlamentar în perioada în care, în cauză, se efectuau acte premergătoare

de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, ceea ce atrăgea

competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în

instrumentarea cauzei, nerespectarea normelor de competență materială fiind

sancționată cu nulitatea absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Așa

fiind, se constată că hotărârea atacată este legală, temeinică și riguros

motivată, criticile invocate în recurs de către intimat fiind nefondate și

reluând, în esență, aspecte invocate și în fața primei instanțe, cu privire la

aceasta s-a pronunțat motivat și în mod just, după cum s-a arătat în cele ce

preced.

Față

de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de intimatul B.S.V. împotriva sentinței nr. 766 din

3 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 2420/302/2009.

Obligă recurentul

intimat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.