ÎCCJ, Decizia nr. 258/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 766 din 3 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată excepția tardivității plângerii invocată de intimatul B.S.V.. A fost admisă plângerea formulată de petentul C.P., desființate rezoluțiile nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 și nr. 769/II/2/2008 din 14 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București și trimisă cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rezoluția nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul B.S.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. În considerentele acestei rezoluții s-au reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică sub nr. 602/P/2006 din 19 mai 2006, petiționarul C.P. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. de către președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice – S.B., arătând că, prin exercitarea abuzivă a prerogativelor funcției de către acesta, i-au fost vătămate interesele sale legale.

S-a arătat că în urma dispoziției președintelui agenției, petiționarul – funcționar public cu rang de consilier clasa 1, gradul superior, treapta I în cadrul Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a fost detașat abuziv pentru o perioadă de 6 luni la Administrația Finanțelor Publice Sector 1- Serviciul de colectare, executare silită, pe un post inferior pregătirii sale și pentru care nu existau alocate fondurile necesare retribuirii, precum și faptul că adresa nr. 75.706/2005 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 1, prin care se solicită Agenției Naționale de Administrare Fiscală detașarea unui funcționar, a fost întocmită ulterior emiterii Ordinului nr. 591 din 21 octombrie 2005 prin care a fost detașat.

De asemenea, s-a menționat că, în aceeași manieră abuzivă, numitul B.S. a inițiat cercetarea și sancționarea disciplinară a persoanei vătămate pe motivul absenței nejustificate de la locul de muncă, refuzând să ia act de suspendarea din funcție a persoanei vătămate, în condițiile în care prin hotărârea nr. 492/1995 a Sindicatului Național al Funcționarilor Publici, acesta fusese ales lider sindical, situație în care, conform art. 81 lit. d) din Legea nr. 188/1999 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, raporturile de serviciu erau suspendate de drept. Prin rezoluția nr. 602/P/2006 din 11 octombrie 2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Sector 5 București.

În urma declinării, dosarul penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București sub nr. 8602/P/2006 și înaintat Secției 17 Poliție în vederea efectuării de cercetări. Urmare actelor premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice în perioada indicată în plângere era B.S.V. Urmare a solicitării organelor de poliție, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a comunicat că atribuțiile președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt cele prevăzute la Secțiunea a IV-a – Capitolul I din O.G. nr. 86 din 28 august 2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 600/2003, cu modificările și completările ulterioare, și au fost prevăzute în H.G.

nr. 208 din 17 martie 2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, act normativ abrogat prin art. 25 din H.G. nr. 495 din 23 mai 2007 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu data de 6 iunie 2007, când a intrat în vigoare noul act normativ, la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 382 06 iunie 2007. Potrivit legii, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în calitate de conducător al instituției, are toate prerogativele și competențele decizionale care rezultă din obiectivele și atribuțiile instituției, stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare, inclusiv atribuții specifice, stabilite prin alte acte normative, precum și alte atribuții stabilite prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.

Totodată, s-a reținut punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, în legătură cu suspendarea din funcție a domnului C.P. prin Ordinul nr. 434/2006 al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ordin întemeiat pe corespondența purtată cu Sindicatul Național al Funcționarilor Publici din care rezultă calitatea de lider al S.N.F.P.-A.N.A.F. a petentului. Față de considerentele anterior prezentate, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul B.S. Plângerea formulată de petiționarul C.P. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art. 275-278 C. proc.

pen., a fost respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, prin rezoluția nr.769/II-2/2008 din 14 aprilie 2008. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul C.P. a formulat și a depus plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 278 C. proc. pen., la Judecătoria Sector 5 București, cauza înregistrată sub nr. 7328/302/2008. Prin sentința penală nr. 1930 din 24 octombrie 2008 a Judecătoriei Sector 5 București a fost admisă plângerea petiționarului C.P., desființată rezoluția nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București și trimisă cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul B.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Această hotărâre a fost casată prin decizia nr.195 din 13 februarie 2009 a Tribunalului București, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, pentru nelegala citare a intimatului. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr. 2420/302/2009 și soluționată prin sentința penală nr. 605 din 3 aprilie 2009, în sensul admiterii plângerii, desființării rezoluției și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul B.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs intimatul B.S., cale de atac ce a fost soluționată prin decizia penală nr. 1617/R din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală; a fost admis recursul declarat în cauză, casată în totalitate sentința recurată, iar în rejudecare, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii formulate de petiționarul C.P. împotriva rezoluției nr. 8602/P/2006 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținându-se că la data săvârșirii faptei în raport de care se solicita cercetarea penală a intimatului B.S. – 10 decembrie 2007, acesta deținea calitatea de europarlamentar. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2420/302/2009.

Asupra excepției tardivității plângerii invocate de apărătorul intimatului s-a constatat că aceasta nu este întemeiată, având în vedere că împotriva rezoluției de netrimitere în judecată nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008, petiționarul a formulat plângere la 19 martie 2008 (fila 6 dosar urmărire penală) care a fost însă greșit îndreptată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Plângerea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București la 27 martie 2008 (fila 2 dosar urmărire penală) și a fost soluționată de prim procurorul acestei unități de parchet la 14 aprilie 2008, în termenul legal de 20 de zile prevăzut de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen.

S-a constatat că la dosarul cauzei nu există dovada de comunicare a rezoluției procurorului ierarhic superior, în urma diligențelor făcute de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 7328/302/2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București înaintând numai borderoul pentru trimiterea de corespondență (fila 37 dosar nr. 7328/302/2008 al Tribunalului București, secția I penală) din care rezultă că rezoluția nr. 769/II-2/2008 din 14 aprilie 2008 ar fi fost depusă la poștă, pentru expediere către petiționar, la 15 aprilie 2008, înscrisul arătat nefăcând, însă dovada, potrivit dispozițiilor art. 181 C. proc.

pen., comunicării soluției și nici măcar a faptului că rezoluția a fost depusă la poștă spre expediere la 15 aprilie 2008 câtă vreme pe borderou nu a fost aplicată ștampila oficiului poștal care urma să efectueze expedierea, supozițiile avansate de apărătorul intimatului pe baza adeverinței eliberate de poștă (aflată la fila 20 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție) fiind lipsite de orice fundament și neputându-se stabili cu certitudine data comunicării rezoluției procurorului ierarhic superior, plângerea formulată de petiționarul C.P. la 22 mai 2008, considerându-se efectuată în termen legal.

Asupra excepției privind necompetența materială a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București de a soluționa plângerea penală formulată de petiționarul C.P., față de momentul dobândirii calității de europarlamentar de către B.S.V., s-a apreciat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente: Din analiza cronologică a actelor aflate la dosarul cauzei a rezultat că prin plângerea înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică sub nr. 602/P/2006 din 19 mai 2006, petiționarul C.P. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

de către Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice – S.B., arătând că, prin exercitarea abuzivă a prerogativelor funcției de către acesta, i-au fost vătămate interesele sale legale. Constatând că funcția de secretar de stat deținută de Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice – S.B. nu este asimilată calității de membru al guvernului, stabilită exhaustiv prin dispozițiile art. 3 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor și că, prin urmare, nu erau aplicabile dispozițiile art. 209 alin. (3) și (4) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus prin rezoluția nr. 602/P/2006 din 11 octombrie 2006, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București. În timpul efectuării actelor premergătoare de către această unitate de parchet, la data de 30 noiembrie 2007, intimatul B.S.V. a dobândit calitatea de europarlamentar, în urma alegerilor din 25 noiembrie 2007, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 17 și 19 din dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ulterior, la 3 martie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București a emis rezoluția nr. 8602/P/2006 împotriva căreia petiționarul C.P.

a exercitat căile de atac prevăzute de lege, descrise anterior. S-a concluzionat că din coroborarea dispozițiilor art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., art. 40 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., rezultă că dobândirea calității de europarlamentar de către intimatul B.S.V. după săvârșirea infracțiunii reclamate, determină schimbarea competenței de soluționare a plângerii penale, urmărirea penală urmând a se efectua de parchetul corespunzător instanței căreia, potrivit legii, îi revine competența de a judeca cauza în prima instanță, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceste reguli privind competența după calitatea persoanei fiind de strictă interpretare, nerespectarea lor atrăgând nulitatea absolută, conform de art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. Astfel, s-a constatat că actele premergătoare efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București în vederea soluționării plângerii penale formulată de petiționarul C.P. împotriva intimatului B.S.V., care începând cu data de 20 noiembrie 2007 a dobândit calitatea de membru al Parlamentului European, sunt lovite de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. și art. 40 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., fiind îndeplinite de un organ de urmărire penală necompetent după calitatea persoanei.

Ca urmare, s-a constatat întemeiată excepția, a fost admisă plângerea formulată de petiționarul C.P., desființată rezoluția nr. 8602/P/2006 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București și rezoluția nr. 769/II/2/2008 din 14 aprilie 2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București și s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, spre competentă soluționare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs intimatul criticând-o, după cum rezultă din motivele scrise de recurs (filele 7-11 dosar recurs) pentru greșita respingere a excepției tardivității plângerii, deși aceasta a fost formulată la 22 mai 2008, ultima zi de depunere fiind 7 mai 2008, având în vedere răspunsul primit de la Compania Națională Poșta Română și faptul că s-a făcut dovada expedierii rezoluției către petent la 15 aprilie 2008. Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din verificarea actelor dosarului, urmare plângerii penale formulate de petent, prin rezoluția nr. 8602/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București față de intimat s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Aceasta a fost atacată în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., plângerea fiind formulată la 19 martie 2008 și soluționată la 14 aprilie 2008, înscrisurile dosarului nedovedind data comunicării acestei soluții în condițiile art. 181 C. proc. pen., borderoul de expediere și răspunsul Companiei Poșta Română privind termenele de comunicare a corespondenței neavând această valoare. Așadar, în mod corect prima instanță a apreciat plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. ca fiind formulată în termen, excepția invocată nefiind fondată. Cu privire la chestiunea competenței materiale a organului de urmărire penală s-a apreciat în mod corect incidența prevederilor art. 209 alin. (3), (4) C. proc.

pen., art. 40 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că intimatul a dobândit calitatea de europarlamentar în perioada în care, în cauză, se efectuau acte premergătoare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, ceea ce atrăgea competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în instrumentarea cauzei, nerespectarea normelor de competență materială fiind sancționată cu nulitatea absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Așa fiind, se constată că hotărârea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, criticile invocate în recurs de către intimat fiind nefondate și reluând, în esență, aspecte invocate și în fața primei instanțe, cu privire la aceasta s-a pronunțat motivat și în mod just, după cum s-a arătat în cele ce preced.

Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimatul B.S.V. împotriva sentinței nr. 766 din 3 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2420/302/2009. Obligă recurentul intimat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.