ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1499/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1499/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția I penală, sub nr. 9211/2/2009, la data de 1 octombrie 2009,

petiționarii B.C. și G.G. au solicitat, în conformitate cu dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen., admiterea plângerii inițiale și desființarea

atât a rezoluției nr. 1385/II/2/2009, dată la 9 septembrie 2009 de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cât și a ordonanței

nr. 1331/P/2008 din 30 iulie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și pe fond, tragerea la răspundere penală a intimaților: I.A., notar

public, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. și

evaziune fiscală prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și

combaterea evaziunii fiscale; B.M., avocat și G.D., ambii cercetați sub

aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la

art. 246 C. pen. și complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală

prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 8 din Legea nr.

241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

În motivarea plângerii,

petiționarii, prin memoriul depus la data de 4 noiembrie 2009 (filele 25-30

dosar fond), au arătat - în esență - că soluțiile de mai sus au fost greșite,

nu corespundeau realității, fiind în contradicție cu probele aflate la dosar,

iar procurorul care a instrumentat cauza - în mod deliberat și părtinitor, fără

a aprofunda cercetarea - a ajuns la concluzia că cei doi intimați nu au

săvârșit faptele pentru care petiționarii au formulat inițial plângere la

organele de urmărire penală.

Astfel, petiționarii au

susținut că intimata notar public l.A. a declarat în mod fals, la parchet,

că a înființat notariatul în anul 2007, acest lucru datând din anul 2006,

astfel cum o atestă mențiunile din Registrul notarilor publici. De asemenea, au

mai arătat că ei nu au fost citați să compară în fața procurorului pentru a da

declarații, astfel cum s-a procedat cu intimații și că, în rezoluția pe care au

criticat-o s-au făcut referiri la aspecte pe care ei (petenții) nici nu le-au

adus în atenția parchetului, în schimb această instituție - prin procurorul

G.B. - „a omis să se refere la acuzația adusă de ei intimatului G.D., care a

făcut declarații false la notariat, încălcând astfel prevederile art. 292 C.

pen.”, acest procuror mulțumindu-se să reia motivarea unei alte rezoluții emise

de un coleg al său, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

București, la data de 4 mai 2009.

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin sentința penală nr. 339 din 19

noiembrie 2009, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a

respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarii B.C. și G.G.

împotriva rezoluției nr. 1385/II-2/2009 din data de 9 septembrie 2009, adoptată

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în

Dosarul nr. 1331/P/2008, obligându-i totodată, la plata sumelor de câte 50 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma

motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, a reținut

următoarele:

Prin ordonanța nr.

1331/P2008 din 30 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a

dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art.

10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de:

- notarul public I.A., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 8 din

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;

- avocatul B.M., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C.

pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea

și combaterea evaziunii fiscale;

- și față de intimatul G.D.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art.

246 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru

prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, apreciindu-se că faptele nu există

în realitatea obiectivă.

Prin aceeași ordonanță s-a

dispus, în baza art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. cu referire la

art. 45 alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., disjungerea

și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe G.D., în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, pentru a se efectua

cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1)

și (3) C. pen., fapte săvârșite cu prilejul întocmirii antecontractului de

vânzare-cumpărare din 18 iunie 2003.

S-a mai reținut de

către prima instanță că la data de 25 august 2009, petiționarii B.C.

și G.G. au formulat plângere împotriva acestei ordonanțe, apreciind că faptele

pentru care au solicitat tragerea la răspundere a numitului G.D., a notarului

public I.A. și a avocatului B.M. sunt dovedite cu înscrisurile depuse,

reiterând aspectele sesizate în plângerea penală, care a format obiectul

Dosarului nr. 1331/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin rezoluția nr.

1385/II/2/2009 din 9 septembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București a respins - ca neîntemeiată - plângerea

formulată de petenți împotriva ordonanței nr. 1331/P/2008, pe care a apreciat-o

ca fiind legală și temeinică.

Prima instanță a

apreciat că prima critică avansată de petiționari și care se referea

la faptul că probele produse cauzei atestau existența faptelor și vinovăția

celor trei intimați, nu-și găsește corespondent în materialul probator, din

care a rezultat că notarul public I.A. a întocmit - în condiții de legalitate,

cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse de Legea nr. 36/1995 și de

Regulamentul de aplicare a acesteia - antecontractul de vânzare cumpărare din

25 februarie 2008 intervenit între intimații G.D. (promitent vânzător) și B.M.

promitentă cumpărătoare a apartamentului din București, sector 3.

S-a mai relevat de către

instanța de fond, în considerente că, pe de o parte, în ceea ce privește

încheierea de autentificare din 10 martie 2008, s-a stabilit că a fost vorba de

o eroare materială, aceasta referindu-se de fapt la antecontractul din 25

februarie 2008, cel încheiat între intimații G.D. și B.M. la Biroul Notarului

Public I.A., de asemenea intimată în aceasta cauză; iar pe de altă parte, a

constatat ca fiind lipsită de relevanță data la care a luat ființă acest birou

notarial, în stabilirea elementelor ce se circumscriu obiectului plângerii de

față.

Referitor la mențiunile

reținute de procuror în cuprinsul rezoluției atacate, mențiuni despre care

petiționarii au afirmat că exced obiectului plângerilor lor, s-a considerat de

către Curtea de Apel București, secția I penală, că acestea au vizat

modul în care apartamentul, ce făcea obiectul litigiului dintre părți, a ajuns

în proprietatea intimatului G.D., care la rândul său, a promis, prin

antecontractul mai sus menționat, că îl va vinde intimatei B.M.

Prima instanță a mai

constatat că parcursul obiectului litigiului s-a impus a fi evidențiat pentru

lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel încât, a

apreciat că nu se poate reproșa procurorului, care a instrumentat cauza, că ar

fi făcut o analiză superficială a probelor și că soluția pe care a dispus-o ar

fi fost contrară acestora, considerând că organul judiciar era obligat să

stabilească în ce modalitate s-a conturat litigiul dintre părți, fiind de

datoria sa să elucideze toate aspectele ce țin de respectivul litigiu, chiar

dacă petiționarii nu au solicitat acest lucru.

Totodată, s-a mai relevat de

către prima instanță că existența sau inexistența faptelor reclamate de

către petiționari se puteau stabili, în primul rând, prin analiza și

interpretarea înscrisurilor care alcătuiau cuprinsul dosarelor și care au fost

considerate suficient de precise și concordante, acestea constituind cele mai

utile și pertinente dovezi pe care organul judiciar Ie-a analizat și care au

permis, cu siguranță, adoptarea unei soluții corecte, apreciindu-se ca lipsită

de importanță împrejurarea dacă intimații au fost sau nu chemați de

procuror să dea declarații, câtă vreme din dosarul cauzei nu a rezultat acest

aspect, iar petiționarii nu au probat în vreun fel această susținere.

Curtea

de Apel București, secția I penală, în ceea ce-l privește pe

intimatul G.D., a mai constatat că, prin ordonanța nr. 1331/P/2008, Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București a dispus disjungerea și declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 3 București, apreciind că exced obiectului cauzei

criticile ce l-au vizat pe acest intimat, considerând că petiționarii

își vor exprima opinia și vor formula apărări în fața organului

competent.

De

asemenea, prima instanță a mai constatat că este nefondată și

susținerea petiționarilor în sensul că motivarea rezoluției criticate era

o reproducere a unei rezoluții emise de un alt procuror, apreciindu-se ca fiind

corect modul de abordare în motivarea rezoluției atacate prin plângerea în

speță, procurorul răspunzând tuturor problemelor și argumentelor invocate

de părți,în acord cu dispozițiile legale în materie.

Împotriva sentinței penale nr. 339 din 19 noiembrie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția I penală, petiționarii B.C.

și G.G., în termen legal, au formulat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul

practicalei prezentei decizii completate cu cele relevate în memoriul depus la

dosar (filele 10-12 dosar recurs).

Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

înregistrat Dosarul nr. 9211/2/2009, fixându-se prim termen la 8 martie 2010,

cauza amânându-se, la solicitarea recurentului petiționar G.G. în vederea

angajării unui apărător, la termenul din 19 aprilie 2010, dată la care s-a

prezentat același recurent petiționar, lipsind celelalte părți, deși au fost

legal citate.

În esență recurenții petiționari B.C. și G.G. au solicitat

admiterea ambelor recursuri, casarea sentinței penale atacate și, pe fond,

trimiterea plângerii spre rejudecare la prima instanță, care nu a avut în

vedere toate înscrisurile depuse la dosar, pronunțând o soluție

eronată, bazată pe o interpretare greșită a probatoriului administrat.

Examinând recursurile declarate de

petiționarii B.C. și G.G., sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C. proc. pen., raportat la

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea

sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Legiuitorul a prevăzut posibilitatea

ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi

penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal.

În cauza supusă analizei, Înalta

Curte constată că instanța de fond a procedat greșit atunci când, a

soluționat cauza, dispunând, în baza art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționari

împotriva ordonanței din 30 iulie 2009, dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1331/P/2008 și a rezoluției

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

din data de 9 septembrie 2009, dată în Dosarul nr. 1385/II/2/2009, fără să

observe că în cauză nu a fost îndeplinită procedura de citare cu toți

intimații vizați prin plângere, mai concret cu intimatul G.D.

Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen., „persoana față de care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale (…) precum și persoana care a făcut plângere se citează.

Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea

cauzei (…)”.

Astfel, în speță, Înalta Curte

constată, analizând actele și lucrările dosarului, precum și

conținutul plângerii formulată de petiționarii B.C. și G.G., că

prin sesizarea inițial formulată au fost vizați trei intimați și

nu doi, așa cum, eronat, s-a apreciat de către prima instanță, care a

și dispus constant numai citarea intimaților I.A. și B.M.,

omițându-l din citativ pe intimatul G.D., la ambele termene de judecată

fixate în cauză: 14 octombrie 2009 și respectiv, 4 noiembrie 2009, cauza

soluționându-se astfel cu evidentă lipsă de procedură cu acest din urmă

intimat.

De altfel prin ordonanța

nr. 1331/P/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, urmare

efectuării actelor premergătoare în cauză, a dispus, în baza art. 228 alin. (6)

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față

de:

- notarul public I.A., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 8 din

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;

- avocatul B.M., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C.

pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea

și combaterea evaziunii fiscale;

- și față de intimatul G.D.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art.

246 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru

prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, apreciindu-se că faptele nu există

în realitatea obiectivă.

Prin aceeași ordonanță s-a

mai dispus, în baza art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. cu referire la

art. 45 alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., disjungerea

și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe G.D., în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, pentru a se efectua

cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1)

și (3) C. pen., fapte săvârșite cu prilejul întocmirii antecontractului de

vânzare-cumpărare din 18 iunie 2003.

Prin rezoluția nr

1385/II/2/2009 din 9 septembrie 2009, procurorul general al aceleiași

unități de parchet a confirmat ordonanța atacată și a dispus, în

baza art. 278 C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată

de aceiași petiționari, împotriva ordonanței dată la 30 iulie

2009 în Dosarul nr. 1331/P/20089, pe care a menținut-o ca fiind legală

și temeinică.

Prin urmare, ordonanța de

neîncepere a urmăririi penale l-a vizat, alături de cele două intimate I.A. și

B.M. și pe intimatul G.D., sub aspectul faptelor prevăzute de art. art. 26

C. pen. rap. la art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea

nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cauza

disjungându-se și declinându-se competența de soluționare a

plângerii privind pe același intimat G.D., dar numai sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3)

C. pen.

Așadar Curtea de Apel

București, secția I penală, a soluționat cauza pe fond fără să

dispună citarea celui de-al treilea intimat – G.D. - care a fost, de asemenea,

vizat prin plângerea formulată de petiționarii B.C. și G.G., astfel

că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, prevederile

art. 278

1

alin. (4) C. proc. pen. fiind imperative și nelăsând

loc altor interpretări.

Față de cele ce preced, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen.,

va admite recursurile declarate de petiționarii B.C. și G.G. împotriva

sentinței penale nr. 339 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția I penală, va casa hotărârea anterior menționată și va dispune

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv

Curții de Apel București, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

petiționarii B.C. și G.G. împotriva sentinței penale nr. 339 din 19 noiembrie

2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează sentința penală mai sus

menționată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 aprilie 2010.