ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1499/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 9211/2/2009, la data de 1 octombrie 2009, petiționarii B.C. și G.G. au solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., admiterea plângerii inițiale și desființarea atât a rezoluției nr. 1385/II/2/2009, dată la 9 septembrie 2009 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cât și a ordonanței nr. 1331/P/2008 din 30 iulie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și pe fond, tragerea la răspundere penală a intimaților: I.A., notar public, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

și evaziune fiscală prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale; B.M., avocat și G.D., ambii cercetați sub aspectul complicității la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. și complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen. raportat la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

În motivarea plângerii, petiționarii, prin memoriul depus la data de 4 noiembrie 2009 (filele 25-30 dosar fond), au arătat - în esență - că soluțiile de mai sus au fost greșite, nu corespundeau realității, fiind în contradicție cu probele aflate la dosar, iar procurorul care a instrumentat cauza - în mod deliberat și părtinitor, fără a aprofunda cercetarea - a ajuns la concluzia că cei doi intimați nu au săvârșit faptele pentru care petiționarii au formulat inițial plângere la organele de urmărire penală. Astfel, petiționarii au susținut că intimata notar public l.A. a declarat în mod fals, la parchet, că a înființat notariatul în anul 2007, acest lucru datând din anul 2006, astfel cum o atestă mențiunile din Registrul notarilor publici.

De asemenea, au mai arătat că ei nu au fost citați să compară în fața procurorului pentru a da declarații, astfel cum s-a procedat cu intimații și că, în rezoluția pe care au criticat-o s-au făcut referiri la aspecte pe care ei (petenții) nici nu le-au adus în atenția parchetului, în schimb această instituție - prin procurorul G.B. - „a omis să se refere la acuzația adusă de ei intimatului G.D., care a făcut declarații false la notariat, încălcând astfel prevederile art. 292 C. pen.”, acest procuror mulțumindu-se să reia motivarea unei alte rezoluții emise de un coleg al său, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, la data de 4 mai 2009. Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 339 din 19 noiembrie 2009, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarii B.C. și G.G. împotriva rezoluției nr. 1385/II-2/2009 din data de 9 septembrie 2009, adoptată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1331/P/2008, obligându-i totodată, la plata sumelor de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, a reținut următoarele: Prin ordonanța nr. 1331/P2008 din 30 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de: - notarul public I.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale; - avocatul B.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale; - și față de intimatul G.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, apreciindu-se că faptele nu există în realitatea obiectivă.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus, în baza art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe G.D., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., fapte săvârșite cu prilejul întocmirii antecontractului de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2003. S-a mai reținut de către prima instanță că la data de 25 august 2009, petiționarii B.C. și G.G. au formulat plângere împotriva acestei ordonanțe, apreciind că faptele pentru care au solicitat tragerea la răspundere a numitului G.D., a notarului public I.A.

și a avocatului B.M. sunt dovedite cu înscrisurile depuse, reiterând aspectele sesizate în plângerea penală, care a format obiectul Dosarului nr. 1331/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Prin rezoluția nr. 1385/II/2/2009 din 9 septembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins - ca neîntemeiată - plângerea formulată de petenți împotriva ordonanței nr. 1331/P/2008, pe care a apreciat-o ca fiind legală și temeinică. Prima instanță a apreciat că prima critică avansată de petiționari și care se referea la faptul că probele produse cauzei atestau existența faptelor și vinovăția celor trei intimați, nu-și găsește corespondent în materialul probator, din care a rezultat că notarul public I.A.

a întocmit - în condiții de legalitate, cu respectarea condițiilor de fond și formă impuse de Legea nr. 36/1995 și de Regulamentul de aplicare a acesteia - antecontractul de vânzare cumpărare din 25 februarie 2008 intervenit între intimații G.D. (promitent vânzător) și B.M. promitentă cumpărătoare a apartamentului din București, sector 3. S-a mai relevat de către instanța de fond, în considerente că, pe de o parte, în ceea ce privește încheierea de autentificare din 10 martie 2008, s-a stabilit că a fost vorba de o eroare materială, aceasta referindu-se de fapt la antecontractul din 25 februarie 2008, cel încheiat între intimații G.D. și B.M. la Biroul Notarului Public I.A., de asemenea intimată în aceasta cauză; iar pe de altă parte, a constatat ca fiind lipsită de relevanță data la care a luat ființă acest birou notarial, în stabilirea elementelor ce se circumscriu obiectului plângerii de față.

Referitor la mențiunile reținute de procuror în cuprinsul rezoluției atacate, mențiuni despre care petiționarii au afirmat că exced obiectului plângerilor lor, s-a considerat de către Curtea de Apel București, secția I penală, că acestea au vizat modul în care apartamentul, ce făcea obiectul litigiului dintre părți, a ajuns în proprietatea intimatului G.D., care la rândul său, a promis, prin antecontractul mai sus menționat, că îl va vinde intimatei B.M.

Prima instanță a mai constatat că parcursul obiectului litigiului s-a impus a fi evidențiat pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel încât, a apreciat că nu se poate reproșa procurorului, care a instrumentat cauza, că ar fi făcut o analiză superficială a probelor și că soluția pe care a dispus-o ar fi fost contrară acestora, considerând că organul judiciar era obligat să stabilească în ce modalitate s-a conturat litigiul dintre părți, fiind de datoria sa să elucideze toate aspectele ce țin de respectivul litigiu, chiar dacă petiționarii nu au solicitat acest lucru.

Totodată, s-a mai relevat de către prima instanță că existența sau inexistența faptelor reclamate de către petiționari se puteau stabili, în primul rând, prin analiza și interpretarea înscrisurilor care alcătuiau cuprinsul dosarelor și care au fost considerate suficient de precise și concordante, acestea constituind cele mai utile și pertinente dovezi pe care organul judiciar Ie-a analizat și care au permis, cu siguranță, adoptarea unei soluții corecte, apreciindu-se ca lipsită de importanță împrejurarea dacă intimații au fost sau nu chemați de procuror să dea declarații, câtă vreme din dosarul cauzei nu a rezultat acest aspect, iar petiționarii nu au probat în vreun fel această susținere.

Curtea de Apel București, secția I penală, în ceea ce-l privește pe intimatul G.D., a mai constatat că, prin ordonanța nr. 1331/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, apreciind că exced obiectului cauzei criticile ce l-au vizat pe acest intimat, considerând că petiționarii își vor exprima opinia și vor formula apărări în fața organului competent. De asemenea, prima instanță a mai constatat că este nefondată și susținerea petiționarilor în sensul că motivarea rezoluției criticate era o reproducere a unei rezoluții emise de un alt procuror, apreciindu-se ca fiind corect modul de abordare în motivarea rezoluției atacate prin plângerea în speță, procurorul răspunzând tuturor problemelor și argumentelor invocate de părți,în acord cu dispozițiile legale în materie.

Împotriva sentinței penale nr. 339 din 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, petiționarii B.C. și G.G., în termen legal, au formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii completate cu cele relevate în memoriul depus la dosar (filele 10-12 dosar recurs). Pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 9211/2/2009, fixându-se prim termen la 8 martie 2010, cauza amânându-se, la solicitarea recurentului petiționar G.G. în vederea angajării unui apărător, la termenul din 19 aprilie 2010, dată la care s-a prezentat același recurent petiționar, lipsind celelalte părți, deși au fost legal citate.

În esență recurenții petiționari B.C. și G.G. au solicitat admiterea ambelor recursuri, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, trimiterea plângerii spre rejudecare la prima instanță, care nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, pronunțând o soluție eronată, bazată pe o interpretare greșită a probatoriului administrat. Examinând recursurile declarate de petiționarii B.C. și G.G., sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc. pen., raportat la art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente: Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat greșit atunci când, a soluționat cauza, dispunând, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționari împotriva ordonanței din 30 iulie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 1331/P/2008 și a rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București din data de 9 septembrie 2009, dată în Dosarul nr. 1385/II/2/2009, fără să observe că în cauză nu a fost îndeplinită procedura de citare cu toți intimații vizați prin plângere, mai concret cu intimatul G.D. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (4) C. proc.

pen., „persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale (…) precum și persoana care a făcut plângere se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea cauzei (…)”. Astfel, în speță, Înalta Curte constată, analizând actele și lucrările dosarului, precum și conținutul plângerii formulată de petiționarii B.C. și G.G., că prin sesizarea inițial formulată au fost vizați trei intimați și nu doi, așa cum, eronat, s-a apreciat de către prima instanță, care a și dispus constant numai citarea intimaților I.A. și B.M., omițându-l din citativ pe intimatul G.D., la ambele termene de judecată fixate în cauză: 14 octombrie 2009 și respectiv, 4 noiembrie 2009, cauza soluționându-se astfel cu evidentă lipsă de procedură cu acest din urmă intimat.

De altfel prin ordonanța nr. 1331/P/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, urmare efectuării actelor premergătoare în cauză, a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de: - notarul public I.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale; - avocatul B.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale; - și față de intimatul G.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, apreciindu-se că faptele nu există în realitatea obiectivă. Prin aceeași ordonanță s-a mai dispus, în baza art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. cu referire la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe G.D., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, pentru a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., fapte săvârșite cu prilejul întocmirii antecontractului de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2003. Prin rezoluția nr 1385/II/2/2009 din 9 septembrie 2009, procurorul general al aceleiași unități de parchet a confirmat ordonanța atacată și a dispus, în baza art. 278 C. proc.

pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de aceiași petiționari, împotriva ordonanței dată la 30 iulie 2009 în Dosarul nr. 1331/P/20089, pe care a menținut-o ca fiind legală și temeinică. Prin urmare, ordonanța de neîncepere a urmăririi penale l-a vizat, alături de cele două intimate I.A. și B.M. și pe intimatul G.D., sub aspectul faptelor prevăzute de art. art. 26 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cauza disjungându-se și declinându-se competența de soluționare a plângerii privind pe același intimat G.D., dar numai sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Așadar Curtea de Apel București, secția I penală, a soluționat cauza pe fond fără să dispună citarea celui de-al treilea intimat – G.D. - care a fost, de asemenea, vizat prin plângerea formulată de petiționarii B.C. și G.G., astfel că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută, prevederile art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen. fiind imperative și nelăsând loc altor interpretări. Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de petiționarii B.C. și G.G. împotriva sentinței penale nr. 339 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, va casa hotărârea anterior menționată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curții de Apel București, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de petiționarii B.C. și G.G. împotriva sentinței penale nr. 339 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează sentința penală mai sus menționată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2010.