ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 550/2019

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Petenta A., la 9 februarie 2017, a formulat plângere împotriva Încheierii de reexaminare nr. 38834 din 15 decembrie 2016 emisă de OCPI Timiș BCPI Lugoj, solicitând modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de reexaminare formulată împotriva Încheierii nr. 34758 din 16.12.2013, modificarea acestei încheieri și radierea din CF nr. x Bârna a înscrierii dreptului de proprietate al intimatei SC B. SRL.

Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Lugoj, prin Sentința civilă nr. 1392 din 24 mai 2017 a respins plângerea formulată de petentă, hotărâre atacată cu apel.

Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin Decizia nr. 1200A din 23 octombrie 2017, a respins apelul declarat de petentă.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 94 din 23 mai 2018 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte în prezenta cauză.

Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

A arătat că recursul este admisibil, întrucât apelul a fost judecat la tribunal, iar recursul trebuie soluționat de instanța supremă. A solicitat casarea deciziei recurate.

A susținut că, în aplicarea dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Curtea de Apel Timiș a ignorat prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. și în mod nelegal a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1200A din 23 octombrie 2017, pronunțate de instanța de apel.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (2) teza finală C. proc. civ. hotărârile pronunțate de prima instanță pot fi atacate cu apel sau recurs, iar hotărârea atacată cu apel beneficiază de căile extraordinare de atac.

Recurenta a arătat că după pronunțarea unei hotărâri de prima instanță, dacă legiuitorul prevede calea de atac a apelului, există posibilitatea unor căi de atac extraordinare, cum sunt: recursul, contestația în anulare și revizuirea, iar, în speță, consideră că este admisibil recursul.

A susținut că motivarea Curții de Apel Timișoara este neconformă cu realitatea obiectivă și a solicitat admiterea recursului și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Recursul a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 4, care a dispus, la 16 iulie 2018 întocmirea, de către magistratul-asistent, a raportului asupra admisibilității, în principiu a recursului, potrivit art. 493 C. proc. civ.

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților pentru ca acestea să depună un punct de vedere la raport, conform rezoluției completului de filtru din 13 septembrie 2018.

În raport, s-a reținut că decizia atacată în prezenta cauză nu este supusă recursului, nefiind o cale de atac prevăzută de lege în materia ce face obiectul cererii de chemare în judecată.

Nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 22 ianuarie 2019, conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Completul nr. 4 filtru a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului la 7 martie 2019, în camera de consiliu, fără citarea părților.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din același act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Prezentul litigiu are ca obiect o cerere de chemare în judecată în materie de carte funciară, prin care petenta A. a formulat plângere împotriva încheierii de reexaminare nr. 38834 din 15 decembrie 2016 a Încheierii nr. 34758 din 16.12.2013 privind intabularea dreptului de proprietate al SC B. SRL în cartea funciară nr. x Bara.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996 încheierea, prin care s-a soluționat cererea de înscriere în cartea funciară, se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunțarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii, iar, potrivit alin. (2) "persoanele interesate sau notarul public pot formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere, în termen de 15 zile de la comunicare, care se soluționează în termen de 20 de zile prin încheiere de către registratorul-șef din cadrul oficiului teritorial în raza căruia este situat imobilul".

Dispozițiile alin. (3) ale aceluiași articol prevăd că împotriva încheierii registratorului-șef emise potrivit alin. (2) cei interesați sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, plângere care va fi soluționată de judecătorie.

Potrivit art. 31 alin. (5) hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel.

Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Petenta a exercitat calea de atac a apelului, iar Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin Decizia nr. 1200 din 23 octombrie 2017 l-a respins, ca neîntemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Principiul legalității căii de atac este consacrat de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Nu în ultimul rând, este de reținut că prin decizia atacată cu recursul cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte în prezenta cauză, Curtea de Apel Timișoara a soluționat calea extraordinară de atac a recursului formulat împotriva deciziei definitive date de instanța de apel.

Contrar susținerilor recurentei, dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., regula în materia atacării hotărârilor pronunțate de majoritatea instanțelor de judecată este calea de atac a apelului, recursul căpătând valențele unui mijloc juridic excepțional, ce poate fi utilizat doar în cazuri anume prevăzute de lege.

Față de dispozițiile anterior menționate, se constată că în materia înscrierilor/rectificărilor de carte funciară ciclul procesual se constituie doar în două grade de jurisdicție: fond și apel, legiuitorul neintenționând să instituie, astfel, un nou grad de jurisdicție și o nouă cale de atac de reformare prin legiferarea recursului.

Atacarea pe calea recursului a hotărârilor judecătorești nu se poate realiza discreționar, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Pe de altă parte, dreptul de a exercita o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează o dată cu exercitarea lui. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac, principiul unicității căii de atac fiind consacrat de dispozițiile art. 460 C. proc. civ., deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui "recurs la recurs".

Dispozițiile art. 129 din Constituție prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii, astfel încât o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 94 din 23 mai 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2019.

Procesat de GGC - GV