ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 361/A/2016

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 855/A din data de 18 mai 2016, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 431 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, în principiu contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 685/A

din data de 13 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/87/2014.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 7 din 03 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a dispus, în temeiul art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) C. proc. pen., condamnarea inculpatei B. la o pedeapsă de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție care presupune exercitarea dreptului de administrare într-o societate comercială, pe o durată de 2 (doi) ani, calculată conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie, i-au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b) și lit. g) C. pen., aceasta urmând să fie executată dacă pedeapsa închisorii va deveni executabilă.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei com. Buzescu sau Primăriei com. Plosca, jud. Teleorman, pe o perioadă de 60 de zile, sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere și asupra dispozițiilor art. 97 C. pen. privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Prin Decizia penală nr. 685/A din data de 11 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - C. și de către partea civilă D. împotriva sentinței penale nr. 7 din 03 februarie 2015 a Tribunalului Teleorman, a fost desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond:

S-a dispus înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 91 C. pen. în ceea ce îl privește pe inculpatul H., constatându-se că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatelor persoane juridice A. și SC E. SRL din infracțiunile prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2010 cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2010 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2010 cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 531 alin. (2) și art. 711 alin. (3) C. pen. de la 1969 a condamnat pe inculpata persoană juridică A., reprezentată prin mandatar Cabinet Individual de Insolvență F., la pedeapsă de 50.000 de lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea.

În temeiul art. 53

1

alin. (3) lit. b) și art. 71

2

C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a dizolvării.

În baza art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2010 cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 53

1

alin. (2) și art. 71

1

alin. (3) C. pen. de la 1969 a condamnat pe inculpata persoană juridică SC E. SRL, prin reprezentant legal G., la pedeapsă de 50.000 de lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea.

În temeiul art. 53 alin. (3) lit. c) și art. 71 C. pen. de la 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a suspendării activității pe o perioadă de 6 luni.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare în sensul că a fost obligată inculpata persoană juridică A., reprezentată prin mandatar Cabinet Individual de Insolvență F., să restituie cea de-a doua tranșă aferentă Proiectului „Instalarea doamnei B. la conducerea exploatației agricole B., persoană fizică din com. Buzescu, jud. Teleorman" în cuantum de 71.112 lei către partea civilă D.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

În temeiul art. 414 alin. (2) C. proc. pen. a fost respinsă ca tardivă cererea formulată de inculpata persoană juridică A., reprezentată prin mandatar Cabinet Individual de Insolvență F., de revenire asupra cererii de renunțare la apel.

În temeiul art. 414 alin. (1) C. proc. pen. s-a luat act de cererea de renunțare la apel formulată de inculpata persoană juridică A., reprezentată prin mandatar Cabinet Individual de Insolvență F.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata B..

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare aferente apelurilor declarate de Ministerul Public și de partea civilă D. s-a dispus să rămână în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligate inculpatele B. și A. la plata a câte 200 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Curtea a reținut că se precizează art. 16 lit. f) C. proc. pen. ca și temei al încetării procesului penal și anume, intervenirea, după rămânerea definitivă a hotărârii atacate, a Deciziei nr. 1/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a stabilit că întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică și, prin urmare, nu poate răspunde penal în condițiile prevăzute de art. 135 C. pen.

S-a constatat că motivul invocat nu se circumscrie cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii penale a formulat apel inculpata A. prin reprezentant F.

A arătat că decizia penală atacată este lovită de nulitate, fiind pronunțată de un complet de apel, printr-o decizie definitivă, deși erau aplicabile dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., în baza cărora prezenta cauza trebuia soluționată în fond printr-o sentință, ce putea fi atacată cu apel.

De asemenea, a mai susținut că decizia penală atacată este lovită de nulitate, întrucât nu este motivată, la fila 6 se reține doar că „motivul invocat nu se circumscrie cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.", fără o altă argumentare.

Un alt motiv de nulitate a hotărârii atacate invocat de către apelantă privește împrejurarea că admisibilitatea în principiu a contestației în anulare se soluționează în cameră de consiliu, fără citarea părților, or în speță s-a realizat în ședință publică, cu citarea părților.

În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 431 C. proc. pen., în raport și de Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică și, prin urmare, nu poate răspunde penală în condițiile prevăzute de art. 135 C. pen.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării apelului formulat de contestatoarea A., Înalta Curte învederează că în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.:

a)

dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b)

spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora "Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În doctrina relevantă în această materie, autorii se referă numai la decizie, ca unic tip de hotărâre prin care se dispune respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, în etapa admiterii în principiu, însă argumentele care stau la baza

stabilirii caracterului definitiv al hotărârii prin care se dispune respingerea în principiu a contestației în anulare privesc atât sentința, cât și decizia.

De asemenea, în practica secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că este adevărat că dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen. stabilesc faptul că sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă (...), dar aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile, și anume admiterea în principiu, reglementată în art. 431 C. proc. pen. "Așadar, dispozițiile art. 432 C. proc. pen. nu sunt aplicabile speței, nefiind depășit momentul procedural al admisibilității în principiu. "(Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 273/2014, pronunțată în Dosarul nr. x/2014).

Se mai impune precizarea că în ipoteza analizată nu sunt incidente dispozițiile art. 408 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora "Sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel".

Art. 408 alin. (1) C. proc. pen. se referă la sentințele nedefinitive, pronunțate în procedura principală, iar nu în procedura specifică unei căi extraordinare de atac. In măsura în care sentința atacată pe calea contestației în anulare nu este susceptibilă de apel, fiind definitivă, sentința pronunțată în procedura admiterii în principiu cu privire la o astfel de hotărâre nu ar putea avea un regim juridic diferit din punctul de vedere al caracterului definitiv, al posibilității exercitării căii de atac ordinare a apelului.

Pentru considerentele arătate, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 5/2015).

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că apelanta contestatoare a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 685/A din data de 11 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, prin care în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - C. și de către partea civilă D. împotriva sentinței penale nr. 7 din 03 februarie 2015 a Tribunalului Teleorman, fiind desființată în parte sentința penală apelată.

În raport de dispozițiile legale aplicabile, precum și în raport de circumstanțele cauzei, instanța constată că apelanta contestatoare a declarat o cale de atac împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare, astfel că, prin promovarea acesteia, a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege. Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordine de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A. prin reprezentant F. împotriva Deciziei penale nr. 855/A din 18 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta contestatoare la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatoarea A. prin reprezentant F. împotriva Deciziei penale nr. 855/A din 18 mai 2016 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelanta contestatoare la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 septembrie 2016.