ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 415/A/2016

Asupra apelurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 117/F din 23 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosar nr. x/2/2016:

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în ref. la art. 79 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (pct. 13 din rechizitoriu).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 în ref. la art. 79 alin. (3) C. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență (pct. 14 din rechizitoriu).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 4 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 9 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă), inculpata urmând să execute, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 1 lună închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de avocat), pe o perioadă de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

S-a constatat că, față de inculpată, nu au fost luate măsuri preventive.

A constatat că suma de 25.000 euro, primită de inculpată prin săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, a fost pusă la dispoziție de către organul de urmărire penală și a fost recuperată, în totalitate, de către acesta.

În temeiul art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpată la plata către stat a sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în ref. la art. 79 alin. (3) C. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în stare de recidivă postcondamnatorie (pct. 9 din rechizitoriu).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 48 alin. (1) rap. la art. 292 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în ref. la art. 79 alin. (3) C. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, în stare de recidivă postcondamnatorie (pct. 10 din rechizitoriu).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1), (3) C. pen., interzice inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă), inculpata urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 96 alin. (4), 5 rap. la art. 43 alin. (2) C. pen., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 680/2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București (rămasă definitivă la data de 13 decembrie 2012) și a dispus executarea acestei pedepse, pe care a adăugat-o la pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, inculpata urmând să execute, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. și art. 399 alin. (9) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestării preventive din cauza soluționată prin Sentința penală nr. 680/2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București (05 octombrie 2010 - 18 octombrie 2010), precum și perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din prezenta cauză (11/12 iunie 2015 și 13 iunie 2015 - 23 iunie 2016).

În temeiul art. 399 alin. (1), (4) C. proc. pen., a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile (începând cu data de 23 iunie 2016 până la data de 21 august 2016, inclusiv), această dispoziție fiind executorie.

În temeiul art. 215 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) lit. a), d) C. proc. pen., pe durata controlului judiciar, inculpata va trebui să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la organele judiciare, ori de câte ori este chemată;

- să informeze, de îndată, organul judiciar în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemată;

- să nu depășească limita teritorială a municipiului București, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar în fața căruia se află cauza;

- să nu se apropie de inculpații A., C., D., E., F. și G. și să nu comunice cu aceștia, în mod direct sau indirect, pe nicio cale.

În temeiul art. 215 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenția inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor impuse, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 215 alin. (4) C. proc. pen., a încredințat supravegherea respectării de către inculpată a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar organului de poliție în a cărui rază teritorială locuiește.

În temeiul art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpată la plata către stat a sumei de 25.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (5) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanțele procurorilor din datele de 31 iulie 2015 și 26 octombrie 2015, emise în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014, asupra imobilului (teren și construcție) situat în municipiul București și, respectiv, asupra sumei de 1.736 lei, depusă în contul deschis la I., Sucursala Știrbei-Vodă, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatei, până la concurența valorii acestora.

A respins, ca nefondată, cererea inculpatei, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în ref. la art. 79 alin. (3) C. pen., a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, ce urmează a fi executată în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (pct. 11 din rechizitoriu).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1), (3) C. pen., a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen. și art. 399 alin. (9) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din prezenta cauză (11/12 iunie 2015 și 13 iunie 2015 - 23 iunie 2016).

În temeiul art. 399 alin. (1), (4) C. proc. pen., a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile (începând cu data de 23 iunie 2016 până la data de 21 august 2016, inclusiv), această dispoziție fiind executorie.

În temeiul art. 215 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) lit. a), d) C. proc. pen., pe durata controlului judiciar, inculpata va trebui să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la organele judiciare, ori de câte ori este chemată;

- să informeze, de îndată, organul judiciar în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;

- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemată;

- să nu depășească limita teritorială a municipiului București, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar în fața căruia se află cauza;

- să nu se apropie de inculpații A., B., D., E., F. și G. și să nu comunice cu aceștia, în mod direct sau indirect, pe nicio cale.

În temeiul art. 215 alin. (3) C. proc. pen., a atras atenția inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor impuse, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

În temeiul art. 215 alin. (4) C. proc. pen., a încredințat supravegherea respectării de către inculpată a obligațiilor care îi revin pe durata controlului judiciar organului de poliție în a cărui rază teritorială locuiește.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) rap. la art. 255 alin. (1), (2) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpată, cu obligația păstrării până la pronunțarea unei hotărâri definitive, a aparatului tip DVR, telefoanelor mobile, cartelelor SIM, tabletei PC, notebook-ului și laptop-urilor - probele nr. 2, 4, 5, 6, 7 și 12, ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din data de 11 iunie 2015.

În temeiul art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpată la plata către stat a sumei de 40.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (5) C. proc. pen., a menținut măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța procurorilor din data de 21 august 2015, emisă în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014, asupra sumei de 31.700 lei, depusă în contul deschis la I., Sucursala Știrbei-Vodă, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina inculpatei, până la concurența valorii acestora.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 10 noiembrie 2015, emis în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție [verificat, conform art. 328 alin. (1) C. proc. pen. și art. 22

2

alin. (1) din O.U.G. nr. 43/2002, sub aspectul legalității și temeiniciei, de către procurorul-șef de secție], s-a dispus, în temeiul art. 327 lit. a) C. proc. pen., trimiterea în judecată a următorilor inculpați:

- inculpata A. (avocat în cadrul Baroului București, fără măsură preventivă), sub acuzația săvârșirii, în concurs real, a unei infracțiuni de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, a unei infracțiuni de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. (1) corob. cu art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.;

- inculpata B. (aflată în stare de arest preventiv), sub acuzația săvârșirii, în concurs formal și în stare de recidivă, a unei infracțiuni de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. (1) corob. cu art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, a unei infracțiuni de complicitate la cumpărare de influență, prevăzută de art. 48 alin. (1) corob. cu art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiecare cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. și ambele cu aplic. art. 38 alin. (2) C. pen.;

- inculpata C. (aflată în stare de arest preventiv), sub acuzația săvârșirii unei infracțiuni de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- inculpata D. (aflată în stare de arest preventiv), sub acuzația săvârșirii, în concurs real și în stare de recidivă, a patru infracțiuni de trafic de influență, prevăzute de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, a două infracțiuni de complicitate la trafic de influență, prevăzute de art. 48 alin. (1) corob. cu art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiecare cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. și toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.;

- inculpatul E. (aflat în stare de arest preventiv), sub acuzația săvârșirii, în concurs real și în stare de recidivă, a două infracțiuni de cumpărare de influență, prevăzute de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiecare cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. și ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.;

- inculpatul F. (aflat în stare de arest preventiv), sub acuzația săvârșirii, în stare de recidivă, a unei infracțiuni de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. (1) corob. cu art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.;

- inculpatul G. (având impus control judiciar), sub acuzația săvârșirii unei infracțiuni de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. (1) corob. cu art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Instanța de fond a reținut că, potrivit actului de sesizare, acuzațiile aduse inculpaților anterior menționați se întemeiază pe următoarea situație de fapt, stabilită pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală:

La rândul său, în cursul lunii iulie 2014, inculpata D. a înlesnit pretinderea sumei de 200.000 euro, de la martorul J., de către inculpata A., asigurând-o pe cea din urmă că, printr-o altă persoană, putea interveni la judecătorul competent, în favoarea acelui martor, pentru pronunțarea soluției anterior menționate și întărind astfel rezoluția sa de a pretinde în continuare sume de bani de la acesta - faptă încadrată juridic, pentru inculpata D., în infracțiunea de complicitate la trafic de influență (pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată) - pct. 5 din rechizitoriu.

De asemenea, în cursul lunii august 2014, inculpata D. a pretins, în mod indirect, prin intermediul inculpatei A., suma de 50.000 euro, de la martorul J., promițând în schimb că va interveni, printr-o altă persoană, pe lângă judecătorul competent, pentru pronunțarea aceleiași soluții favorabile martorului respectiv - faptă încadrată juridic, pentru inculpata D., în infracțiunea de trafic de influență (pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată) - pct. 6 din rechizitoriu.

La rândul său, în luna iulie 2014, inculpata A. a înlesnit pretinderea și primirea sumei de 40.000 euro, în cele două tranșe, de către inculpata D., de la inculpatul E., intermediind față de cel din urmă acțiunile de pretindere și remitere a sumei respective, cunoscând că, în schimbul acesteia, inculpata D. a promis că va interveni, printr-o altă persoană, la judecătorul competent de la Curtea de Apel București, în vederea pronunțării soluției anterior menționate, în favoarea lui K. - fapte încadrate juridic, pentru inculpata A., în infracțiunea de complicitate la trafic de influență (pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată) și, respectiv, în infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență (pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus o soluție de clasare, constatându-se, potrivit art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., incidența unei cauze de nepedepsire) - pct. 14 din rechizitoriu.

Pe de altă parte, în perioada iulie - august 2014, inculpatul E. a oferit și a dat, în mod indirect, prin intermediul inculpatei A.), suma de 40.000 euro, remisă acesteia în trei tranșe (20.000 euro, 10.000 euro și 10.000 euro), inculpatei D., în schimbul promisiunii celei din urmă că va interveni, printr-o altă persoană, la judecătorul competent de la Curtea de Apel București, în vederea pronunțării soluției favorabile lui K. - faptă încadrată juridic, pentru inculpatul E., în infracțiunea de cumpărare de influență (pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată) - pct. 7 din rechizitoriu.

La rândul său, în luna iulie 2014, inculpata B. a înlesnit pretinderea, de către inculpata D., prin intermediul inculpatei A., de la inculpatul E., precum și oferirea, de către cel din urmă inculpat (fratele său), prin intermediul inculpatei A., către inculpata D., a sumei de 40.000 euro, facilitând discuțiile purtate în ambele sensuri între inculpații E. și A. și luarea deciziei de remitere a banilor pretinși, prin prezentarea celei din urmă drept o "persoană de încredere", cunoscând că, în schimbul sumei respective, inculpata D. a promis că va interveni, printr-o altă persoană, la judecătorul competent de la Curtea de Apel București, în vederea pronunțării soluției favorabile lui E. - fapte încadrate juridic, pentru inculpata B., în infracțiunile de complicitate la trafic de influență și, respectiv, complicitate la cumpărare de influență (pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată) - pct. 9 și 10 din rechizitoriu.

La rândul său, în luna august 2014, inculpata D. a înlesnit pretinderea, de către inculpata C., în mod indirect, a sumei de 30.000 euro, de la inculpatul E., intermediind acțiunea de pretindere față de inculpata A., "persoana de legătură" cu ultimul inculpat, cunoscând că, în schimbul sumei respective, inculpata C. a promis că va interveni la judecătorul competent de la Curtea de Apel București, în vederea pronunțării soluției favorabile lui K. - faptă încadrată juridic, pentru inculpata D., în infracțiunea de complicitate la trafic de influență (pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată) - pct. 2 din rechizitoriu.

De asemenea, la data de 18 august 2014, inculpatul G., în baza unei înțelegeri anterioare cu inculpata D., a înlesnit pretinderea, de către inculpata C., în mod indirect, prin intermediul acesteia, a sumei de 30.000 euro, de la inculpatul E., acționând, în cadrul discuțiilor purtate cu inculpata A., "persoana de legătură" cu ultimul inculpat, într-o modalitate prin care a prezentat-o pe inculpata D. ca fiind o persoană "cu relații în domeniul judiciar", care putea interveni, printr-o "persoană influentă", la judecătorul competent de la Curtea de Apel București, în vederea pronunțării soluției favorabile lui K. - faptă încadrată juridic, pentru inculpatul G., în infracțiunea de complicitate la trafic de influență (pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată) - pct. 15 din rechizitoriu.

La rândul său, în luna iulie 2014, inculpatul F. a înlesnit pretinderea, de către inculpata D., în mod indirect, a sumei de 40.000 euro, de la inculpatul E., intermediind acțiunea de pretindere față de ultimul inculpat, cunoscând că, în schimbul sumei respective, inculpata D. a promis că va interveni, printr-o altă persoană, la judecătorul competent de la Curtea de Apel București, în vederea pronunțării soluției favorabile lui K. - faptă încadrată juridic, pentru inculpatul F., în infracțiunea de complicitate la trafic de influență (pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată) - pct. 12 din rechizitoriu.

Ca urmare a trimiterii în judecată a inculpaților, cauza a fost înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 13 noiembrie 2015, constituind obiectul Dosarului nr. x/2/2015 (x/2015).

Prin încheierea din data de 15 decembrie 2015, judecătorul de cameră preliminară al Curții a respins, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de inculpatele C. și D. cu privire la legalitatea sesizării instanței, efectuării actelor și administrării probelor în faza de urmărire penală, a constatat că inculpații A., B., E., F. și G. nu au formulat astfel de cereri și excepții, a constatat competența și legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea efectuării actelor și administrării probelor în faza de urmărire penală și a dispus începerea judecății, cu privire la toți cei șapte inculpați. Contestațiile formulate de inculpatele C. și D. împotriva acestor soluții au fost respinse, ca nefondate, prin încheierea nr. 384 din data de 21 martie 2016, pronunțată de un judecător de cameră preliminară al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2/2015/a4.

De asemenea, prin aceeași încheiere, judecătorul de cameră preliminară al Curții a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, constatând că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142

1

și art. 143 alin. (2

1

) C. proc. pen., invocată de inculpata C., este inadmisibilă, această dispoziție din încheierea respectivă nefiind contestată.

Pe tot parcursul procedurii de cameră preliminară, au fost menținute măsurile preventive, astfel cum au fost luate în faza de urmărire penală, față de inculpații E., F. și G. (arestare preventivă, în cazul primilor doi inculpați și, respectiv, control judiciar, în cazul celui din urmă inculpat), iar, până la data de 11 martie 2016, și față de inculpatele B., C. și D., în privința cărora, la data respectivă, a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, potrivit încheierii nr. 334 din data de 11 martie 2016, pronunțată de un judecător de cameră preliminară al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2016.

În cursul judecății, după prezentarea în ședință publică a actului de sesizare, Curtea a procedat, în mod nemijlocit, la termenele din 20 aprilie 2016, 18 mai 2016 și 15 iunie 2016, la ascultarea inculpaților A., B., C., E., F. și D., în timp ce inculpatul G. a refuzat să dea declarație, prevalându-se de dreptul la tăcere, recunoscut de art. 83 lit. a) C. proc. pen.

Au fost menținute, în continuare, de către Curte sau de către instanța ierarhic superioară, măsurile preventive luate față de ultimii șase inculpați (arestare preventivă, în cazul inculpaților E. și F., arest la domiciliu, în cazul inculpatelor B., C. și D. și, respectiv, control judiciar, în cazul inculpatului G.).

Inculpatele A., B. și C. au formulat cereri de aplicare a procedurii simplificate, potrivit art. 374 alin. (4) C. proc. pen., precizând, cu ocazia ascultării lor nemijlocite de către Curte, în prezența apărătorilor aleși care le-au asigurat asistența juridică, că recunosc, în totalitate, faptele care li se rețin în sarcină prin actul de sesizare, dar și că nu contestă probele administrate în faza de urmărire penală, solicitând să fie judecate numai pe baza acelor probe.

Aceste cereri au fost puse în discuție, conform art. 375 alin. (1) C. proc. pen., la termenul din data de 15 iunie 2016 [după ascultarea tuturor inculpaților trimiși în judecată care au consimțit să dea declarații și după ce, potrivit art. 377 alin. (4) din același cod, la solicitările inculpatelor care au formulat cererile respective, s-a amânat judecata, în vederea pregătirii apărării cu privire la schimbările de încadrare juridică invocate de reprezentantul Ministerului Public și, respectiv, puse în discuție, din oficiu, de către Curte] și au fost admise, la același termen, în temeiul art. 375 alin. (2) C. proc. pen., pentru motivele arătate în încheierea din data de 15 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015.

De asemenea, la cererile celor trei inculpate, puse în discuție, a fost încuviințată, conform art. 377 alin. (1), (2) rap. la art. 374 alin. (4) și art. 375 alin. (2) C. proc. pen., administrarea probei cu înscrisurile prezentate de acestea.

În schimb, în considerarea argumentelor expuse în aceeași încheiere, a fost respinsă cererea inculpatei A., de efectuare a unei adrese către Direcția Națională Anticorupție, Structura Centrală, pentru obținerea de informații cu privire la rezultatul cercetărilor efectuate ca urmare a unui pretins denunț formulat de aceasta, înregistrat sub nr. 192/P/2016.

Tot la termenul din data de 15 iunie 2016, Curtea a pus în discuție și a dispus, în temeiul art. 46 alin. (1), (2) C. proc. pen., pentru motivele arătate în încheierea întocmită la acel termen, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2015, disjungerea cauzei cu privire la cele trei inculpate pentru care au fost admise cererile de aplicare a procedurii simplificate de judecată, fiind constituit, în privința acestora, prezentul dosar, în care, la aceeași dată, au avut loc dezbateri pe fondul cauzei, stabilindu-se termen de pronunțare a hotărârii, potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., la data de astăzi, 23 iunie 2016.

În urma analizării probatoriului din faza de urmărire penală, a cărui legală administrare a fost constatată, prin încheiere definitivă, în procedura de cameră preliminară și al cărui conținut nu a fost contestat, în cursul judecății, de către inculpatele care au formulat cererile, admise, de aplicare a procedurii simplificate, în raport cu acuzațiile aduse acestora (pct. 9, 10, 11, 13 și 14 din rechizitoriu), Curtea a reținut următoarea situație de fapt:

Martorul J. a fost trimis în judecată, în calitate de inculpat, prin rechizitoriul din data de 05 martie 2013, emis de Direcția Națională Anticorupție în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cauza respectivă, trimisă pentru judecare în primă instanță la Tribunalul București, fiind repartizată judecătorului L.

La data de 06 iunie 2014, martora R. a denunțat, la Direcția Națională Anticorupție, pretinse fapte de corupție săvârșite de membri ai familiei fraților M. (zis "N.") și O. (zis "P.") și de un avocat al acestora (nenominalizat), despre care a susținut că a aflat de la inculpatul Q., martora respectivă susținându-și denunțul formulat și cu ocazia audierii sale la datele de 06 iunie 2014 și 16 iunie 2014.

În declarația din data de 17 iunie 2014, martora R. a făcut următoarele afirmații: în cursul lunii mai 2014, într-o discuție purtată cu inculpatul Q., i-a relatat acestuia despre situația unui prieten, al cărui nume nu l-a menționat, care fusese trimis în judecată pentru evaziune fiscală și, fiind administratorul unei societăți comerciale, avea o situație financiară bună; în contextul discuțiilor referitoare la punerea în libertate a lui O., contra sumei de 50.000 euro, ce ar fi fost pretinsă de un avocat care ar fi promis o intervenție la judecătorul competent, inculpatul Q. i-a propus să-l pună pe prietenul său în legătură cu acel avocat, pentru a-i rezolva, în același mod, în schimbul unei sume de bani, problema juridică; ulterior, inculpatul Q. i-a spus că a discutat cu avocatul respectiv, care era dispus "să rezolve" problema prietenului său; în aceste împrejurări, martora a acceptat să colaboreze cu organele de urmărire penală.

Folosirea martorei R., drept colaborator cu identitate reală și participarea acesteia la activități anume stabilite, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 19 iunie 2014, au fost autorizate de procuror, prin două ordonanțe din aceeași dată.

Fiind audiat de către organele de urmărire penală, inculpatul Q. (zis "S.") a făcut, la rândul său, următoarele afirmații, care s-a apreciat că se coroborează cu cele ale martorei R.: în cursul lunii iunie 2014, a avut câteva întâlniri cu martora respectivă și i-a relatat acesteia că el cunoștea un avocat care, în schimbul unor sume de bani, prin intervenții la magistrați, "rezolva în mod favorabil dosare penale", exemplificând cu situația verilor săi, M. și O., cărora acel avocat le ceruse suma de 50.000 euro, pentru a fi eliberați; ulterior acestor discuții, martora i-a prezentat situația unei cunoștințe, despre care a afirmat că era cercetată într-un dosar penal, pentru infracțiuni de natură economică, cu prejudicii foarte mari, de ordinul milioanelor de euro; în acest context, el a luat legătura telefonic, în prezența martorei, cu inculpata A., pentru stabilirea unei întâlniri, aceasta din urmă fiind avocatul la care el făcuse referire că putea să obțină, în schimbul unor sume de bani, prin intervenții la magistrați, rezolvarea favorabilă a unor dosare penale.

Instanța de fond a reținut că susținerile inculpatului Q. sunt confirmate de transcrierea (necontestată de inculpata A.) unora dintre înregistrările convorbirilor telefonice ale acestora, realizate în baza unor mandate de supraveghere tehnică.

Astfel, la data de 27 iunie 2014, începând cu ora 11:46:41, cei doi inculpați au purtat o convorbire telefonică, din care Curtea reține următoarele pasaje cu relevanță în speță:

"(...) Q. - Putem să (...) Mâine ești în București?

La aceeași dată, începând cu ora 21:34:57, cei doi inculpați poartă o nouă convorbire telefonică, pasajele cu relevanță în speță au fost a fi reținute următoarele:

"(...) Q. - Da’ ce-ai, ești supărată?

La data de 28 iunie 2014 (a doua zi), începând cu ora 12:48:16, cei doi inculpați poartă o altă convorbire telefonică, replicile relevante reținute de Curte au fost următoarele:

"(...) Q. (n.r. referindu-se la martora R.) - Îi dai speranțe. La maxim.

La aceeași dată, începând cu ora 13:28:21, cei doi inculpați sunt implicați într-o nouă convorbire telefonică, pasajele cu relevanță în speță fiind următoarele:

"A. - Da!

La data de 01 iulie 2014, începând cu ora 14:55:09, cei doi inculpați poartă o nouă convorbire telefonică, Curtea a reținut drept relevante următoarele pasaje:

"A. - Te pup, stimate domn! Acum nu mai ești obosit după botez, nu? (...)

În continuarea aceleiași declarații, inculpatul Q. a făcut următoarele afirmații: în urma discuțiilor telefonice purtate cu inculpata A., a stabilit, cu aceasta și cu martora R., o întâlnire, care a avut loc, în vara anului 2014, la o terasă din apropierea Spitalului Budimex; în cursul acelei întâlniri, el a prezentat-o martorei pe inculpată ca fiind un avocat bun, care "îl pusese în libertate pe N." și putea face același lucru și cu "P.", dar cel din urmă nu a fost de acord să-i dea suma de 50.000 euro pentru a fi eliberat, lăsând de înțeles că inculpata, în schimbul unor sume de bani, prin intervenții la magistrații competenți, putea rezolva situațiile juridice ale unor persoane implicate în cauze penale; cu aceeași ocazie, martora a făcut niște precizări generale cu privire la situația juridică a unei persoane cercetate într-un dosar penal, despre care a afirmat că se numea "Ș.", întâlnirea terminându-se cu solicitarea inculpatei de a avea loc o nouă întâlnire, la care să participe și persoana respectivă, ce trebuia să aducă copia dosarului și alte documente necesare.

Și aceste susțineri ale inculpatului Q., în opinia instanței de fond, au fost confirmate de transcrierea (necontestată de inculpata A.) unei înregistrări realizate în baza unui mandat de supraveghere tehnică.

Astfel, la data de 04 iulie 2014, a fost înregistrată, în mediul ambiental, o conversație purtată între inculpații A. și Q., pe de o parte și martora R., pe de altă parte, din cuprinsul căreia Curtea reține, drept relevante, următoarele pasaje:

"(...) R. - Păi, tot dumneavoastră, nu dumneavoastră sunteți avocata lu’ domnu’ P.?

În aceeași declarație, inculpatul Q., continuând expunerea derulării evenimentelor la care a fost martor, a relatat următoarele fapte: după câteva zile, a avut loc o nouă întâlnire, la care martora R. a venit însoțită de un bărbat, pe care l-a prezentat ca fiind "J.", spunând că acesta era persoana la care făcuse referire anterior; la rândul său, el a prezentat-o pe inculpată, acelui bărbat, ca fiind un "avocat care avea relații la nivelul instanțelor din București", precizând în mod explicit că ea "l-a eliberat pe N. din starea de arest"; pentru a întări convingerea lui "J." că inculpata putea rezolva în mod favorabil și dosarul său, prin intervenții la judecător, al cărui nume a fost în mod explicit menționat în cursul discuțiilor (L.), el a afirmat că inculpata era prietenă cu acel judecător; anterior acestei întâlniri, a avut mai multe discuții telefonice cu inculpata, în care a convenit cu aceasta ca el să o prezinte ca fiind o persoană ce putea interveni la judecătorii competenți, pentru soluționarea favorabilă a situației juridice a persoanei cu care urmau să se întâlnească, știind, în baza înțelegerii avute cu inculpata, că aceasta urma să pretindă, în schimbul acelor "intervenții", o sumă de bani; tot anterior întâlnirii respective, el aflase, din discuțiile cu martora R., că persoana respectivă era dispusă ca, în schimbul acestor "servicii", să ofere o sumă de bani de ordinul sutelor de mii de euro (200.000 euro); de asemenea, s-a întâlnit cu inculpata, care i-a spus că, în schimbul "serviciilor" sale, intenționa să ceară suma de 50.000 euro, dar el i-a adus la cunoștință ceea ce aflase din discuțiile cu martora R., și anume că bărbatul interesat de acele "servicii" era dispus să ofere și 200.000 euro, context în care inculpata i-a promis că, dacă va primi acea sumă, le va da lui și martorei respective 20.000-30.000 euro.

La data de 23 iulie 2015, inculpatul Q. a încheiat, cu procurorii de caz, un acord de recunoaștere a vinovăției, ale cărui efecte au fost avizate de procurorul ierarhic superior, iar, prin Sentința penală nr. 1382 din data de 28 august 2015 (rămasă definitivă prin neapelare), pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe acesta la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 48 alin. (1) rap. la art. 291 alin. (1) C. pen. corob. cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La data de 05 iulie 2014, procurorul a autorizat, prin două ordonanțe, folosirea martorului J., drept colaborator cu identitate reală și participarea sa la activitățile stabilite, pe o perioadă de 60 zile, precum și utilizarea de către acesta de dispozitive tehnice, pentru obținerea de fotografii și înregistrări audio-video.

Fiind audiat în faza de urmărire penală, martorul J. a relatat următoarele aspecte faptice relevante, care au confirmat susținerile martorei R. și inculpatului Q.: la data de 05 iulie 2014, s-a întâlnit cu martora R. și cu inculpații Q. și A. la o terasă din apropierea Spitalului Budimex; cu această ocazie, martora R. l-a prezentat ca fiind prietenul ei, care avea un dosar penal pe rolul Tribunalului București, iar el și-a dat seama că o cunoștea pe inculpata A., întrucât aceasta fusese, la un moment dat, avocatul unui alt inculpat acuzat în același dosar cu el; le-a relatat celor doi inculpați despre acuzațiile formulate împotriva sa, precizând și identitatea judecătorului care avea cauza spre soluționare, precum și următorul termen de judecată, stabilit în data de 18 septembrie 2014; auzind identitatea acelui judecător, L., inculpatul Q. a afirmat că inculpata A. era prietenă cu acesta, precizând despre aceeași inculpată că avea multe conexiuni la instanțele din București, aspecte pe care cea din urmă le-a confirmat; el le-a spus celor doi interlocutori că avea nevoie de un avocat "ca să fie bine", dorind să obțină o pedeapsă cu suspendarea executării, context în care inculpata A. a precizat că era important să beneficieze de "o apărare corespunzătoare" și că, pentru a se putea pronunța cu privire la șansele lui, trebuia să studieze în prealabil dosarul și rechizitoriul, urmând ca, la o altă întâlnire, să-i spună părerea ei; c

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă