ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2536/2006

Deliberând asupra recursului de

față,

Contestatoarea A.F.T.A. a formulat

contestație la executare solicitând ca în contradictoriu cu intimata A.D.S. să

se dispună anularea tuturor actelor de executare emise de intimată.

Motivându-și contestația, petenta

arată că titlul executoriu reprezentat de contractul de creanță nr. 32 din 24

octombrie 2001 este nul absolut având în vedere că nu a fost înregistrat la

primăria din localitatea unde se afla terenul și aceasta reprezintă o condiție

cerută ad validitatem conform art. 64 din Legea nr. 16/1994 modificată.

Curtea de Apel București, prin

sentința comercială nr. 151 din 15 noiembrie 2005, a admis contestația și a

dispus anularea formelor de executare, respectiv comunicarea titlului

executoriu și somația nr. 38963 din 5 septembrie 2005.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că titlul executoriu, respectiv contractul de arendă

este nevalabil întrucât a fost reziliat; pornirea executării la peste un an de

la reziliere este nelegală.

De altfel, instanța a constatat că

potrivit art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 16/1994, în forma în care era în

vigoare la momentul încheierii contractului de arendare stabilește că orice act

de arendare este nul dacă are ca obiect un teren cu destinație agricolă

proprietate de stat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs A.D.S. invocând motive ce se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că au fost încălcate

dispozițiile imperative ale Legii nr. 268/2001.

Recurenta apreciază că doar

contestatoarea este în culpă întrucât nu și-a îndeplinit obligația de plată a

arendei.

Referitor la rezilierea contractului

se reține că aceasta nu presupune repunerea părților în situația anterioară

fiind un contract cu executare succesivă.

Sunt invocate dispozițiile art. 6 alin.

(5) din Legea nr. 16/1994 și art. 3 din O.U.G. nr. 64/2005 deoarece obligațiile

nu au fost stinse prin plată (și ele sunt certe, lichide și exigibile) astfel

că A.D.S. poate cere executarea lor silită.

Se mai arată că nulitatea

contractului nu a fost pusă în discuția părților și în cauză trebuiau aplicate dispozițiile

art. 1 lit. c), art. 4 alin. (1) lit. d), art. 12, art. 33 din Legea nr. 268/2001

care sunt texte speciale, derogatorii.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Din adresa nr. 16514 din 28 iunie

2004 a A.D.S. rezultă că a fost reziliat contractul de arendă nr. 32 din 24

octombrie 2001 conform pactului comisoriu de gradul IV prevăzut de art. 6.5 din

contract astfel că, în mod corect a apreciat instanța de fond că este nelegală

executarea silită în baza unui contract care nu mai există.

De altfel creditoarea este cea

care a optat pentru desființarea contractului iar ulterior cere executarea lui

neînțelegând că alegerea conform art. 1021 C. civ., este fie executarea

contractului fie desființarea lui, cu daune interese. Și desființarea

contractului și executarea lui nu sunt posibile

Nu era exclusă cererea de daune dar

nu acesta este obiectul cererii de executare la care s-a formulat contestație.

Referitor la critica privind

nulitatea contractului de arendă, se constată că instanța excede cadrului

procesual cu care a fost investită însă aceasta nu modifică soluția dată de

admitere a contestației la executare care avea ca obiect anularea formelor de

executare respectiv comunicarea titlului executoriu și somația nr. 38963 din 5

septembrie 2005.

Negăsindu-se întemeiate motivele de

recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D.S.

București, împotriva sentinței nr. 151 din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

septembrie 2006.