ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2536/2006

Deliberând asupra recursului de față, Contestatoarea A.F.T.A. a formulat contestație la executare solicitând ca în contradictoriu cu intimata A.D.S. să se dispună anularea tuturor actelor de executare emise de intimată. Motivându-și contestația, petenta arată că titlul executoriu reprezentat de contractul de creanță nr. 32 din 24 octombrie 2001 este nul absolut având în vedere că nu a fost înregistrat la primăria din localitatea unde se afla terenul și aceasta reprezintă o condiție cerută ad validitatem conform art. 64 din Legea nr. 16/1994 modificată.

Curtea de Apel București, prin sentința comercială nr. 151 din 15 noiembrie 2005, a admis contestația și a dispus anularea formelor de executare, respectiv comunicarea titlului executoriu și somația nr. 38963 din 5 septembrie 2005. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că titlul executoriu, respectiv contractul de arendă este nevalabil întrucât a fost reziliat; pornirea executării la peste un an de la reziliere este nelegală. De altfel, instanța a constatat că potrivit art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 16/1994, în forma în care era în vigoare la momentul încheierii contractului de arendare stabilește că orice act de arendare este nul dacă are ca obiect un teren cu destinație agricolă proprietate de stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.D.S. invocând motive ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că au fost încălcate dispozițiile imperative ale Legii nr. 268/2001. Recurenta apreciază că doar contestatoarea este în culpă întrucât nu și-a îndeplinit obligația de plată a arendei. Referitor la rezilierea contractului se reține că aceasta nu presupune repunerea părților în situația anterioară fiind un contract cu executare succesivă. Sunt invocate dispozițiile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 16/1994 și art. 3 din O.U.G. nr. 64/2005 deoarece obligațiile nu au fost stinse prin plată (și ele sunt certe, lichide și exigibile) astfel că A.D.S. poate cere executarea lor silită.

Se mai arată că nulitatea contractului nu a fost pusă în discuția părților și în cauză trebuiau aplicate dispozițiile art. 1 lit. c), art. 4 alin. (1) lit. d), art. 12, art. 33 din Legea nr. 268/2001 care sunt texte speciale, derogatorii. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din adresa nr. 16514 din 28 iunie 2004 a A.D.S. rezultă că a fost reziliat contractul de arendă nr. 32 din 24 octombrie 2001 conform pactului comisoriu de gradul IV prevăzut de art. 6.5 din contract astfel că, în mod corect a apreciat instanța de fond că este nelegală executarea silită în baza unui contract care nu mai există. De altfel creditoarea este cea care a optat pentru desființarea contractului iar ulterior cere executarea lui neînțelegând că alegerea conform art. 1021 C. civ., este fie executarea contractului fie desființarea lui, cu daune interese.

Și desființarea contractului și executarea lui nu sunt posibile Nu era exclusă cererea de daune dar nu acesta este obiectul cererii de executare la care s-a formulat contestație. Referitor la critica privind nulitatea contractului de arendă, se constată că instanța excede cadrului procesual cu care a fost investită însă aceasta nu modifică soluția dată de admitere a contestației la executare care avea ca obiect anularea formelor de executare respectiv comunicarea titlului executoriu și somația nr. 38963 din 5 septembrie 2005. Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D.S. București, împotriva sentinței nr. 151 din 15 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2006.