ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 963/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

A.F.F.A., cu sediul în

comuna Conțești jud. Teleorman a chemat în judecată SC A.I. SRL București,

pentru a se constata reziliate 7 contracte de arendă încheiate cu pârâta în

perioada 5 februarie – 16 noiembrie 2002, începând cu anul agricol 2002 – 2003,

deoarece pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Tribunalul Teleorman, prin

sentința nr. 2558 din 20 octombrie 2003 a admis excepția invocată de pârâtă,

privind lipsa concilierii directe și a respins acțiunea ca inadmisibilă

reținând că într-adevăr, reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., în sensul că înainte de introducerea acțiunii nu a încercat să

soluționeze litigiul prin conciliere directă.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel părțile, ambele criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Reclamanta a susținut că

obiectul cererii nu este evaluabil în bani și drept urmare nu trebuiau

respectate dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. și că există

contradicție între admiterea excepției prematurității și soluția de respingere

a acțiunii ca inadmisibilă.

Critica pârâtei privește

neacordarea cheltuielilor de judecată suportate în cauză.

Prin decizia nr. 13 din 2

februarie 2004, Curtea de Apel București, secția comercială, a admis apelul

declarat de reclamantă și pe cale de consecință a anulat sentința atacată, iar

pe fond a admis acțiunea și a dispus rezilierea contractelor de arendă,

obligând pârâta la 108.000 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâtă a

fost respins, ca nefondat.

Pronunțând decizia

respectivă, instanța de apel a reținut că obiectul cererii deduse judecății nu

este evaluabil în bani și ca atare nu trebuie îndeplinită procedura prealabilă

a concilierii. În ceea ce privește pe pârâtă, aceasta a încălcat dispozițiile art.

5 și art. 6 din contractele de arendă solicitând sistarea eventualelor

subvenții agricole cuvenite reclamantei, iar față de pactul comisoriu de gradul

IV, stipulat în art. 8 din contracte la data de 10 februarie 2003 a notificat

rezilierea de drept a contractelor. Chiar dacă reclamanta a beneficiat de

subvenție în perioada 2001 – 2003, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile

asumate.

Referitor la apelul declarat

de pârâtă a reținut că în raport de soluția ce urmează a se pronunța, partea nu

este îndreptățită să primească cheltuieli de judecată, conform art. 274 C.

proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâta a declarat recurs, invocând ca motive de casare dispozițiile art. 304 pct.

7, 9 și 10 C. proc. civ.

Susține că hotărârea

instanței de apel este nelegală deoarece:

- greșit s-a dispus rezilierea

și pentru contractul de arendă nr. 12 din 16 noiembrie 2001, atâta timp cât

contractul respectiv a fost înregistrat cu întârziere la Consiliul local

Gogoșari, din culpa reclamantei, iar arendașul nu a făcut dovada că a folosit

acest teren în suprafață de 69,73 ha;

- dispozitivul deciziei este

neclar întrucât nu s-a precizat de când operează rezilierea contractului de

arendă și față de solicitarea reclamantei din acțiune „începând cu anul agricol

2002 – 2003” s-ar înțelege că rezilierea operează pentru trecut, contrar

prevederilor legale;

- în cauză au fost

administrate suficiente probe care demonstrează culpa reclamantei în

neexecutarea contractelor de arendă însă instanța nu s-a pronunțat cu privire

la aceste dovezi, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii,

însușindu-și numai apărarea reclamantei, bazată pe adresa pârâtei către

primărie din data de 18 octombrie 2002, prin care se solicita blocarea

eventualelor subvenții către arendaș.

Recursul este fondat.

Prin acțiunea formulată,

reclamanta a solicitat să se constate rezilierea contractelor de arendă

încheiate între părți, ori, Curtea de apel admițând apelul și rejudecând cauza

pe fond a dispus rezilierea contractelor de arendă, cu toate că în considerarea

deciziei a apreciat că se impune a se constata reziliate contractele de arendă

pentru neexecutare.

Procedând astfel, instanța a

încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevăd că în toate

cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Între dispozitiv și

considerente trebuie să existe concordanță, ori în cauză este contrarietate

între aceste două părți ale hotărârii, ceea ce practic echivalează cu o

nemotivare.

Atât timp cât în art. 8 din

contractele încheiate între părți s-a stipulat că în cazul neîndeplinirii de

către arendaș a uneia din obligațiile asumate, contractele respective se

reziliază de drept, instanța nu trebuia decât să dea eficiență efectelor

pactului comisoriu de gradul IV și să constate reziliate contractele, iar nu să

dispună rezilierea lor.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte va admite recursul și casând decizia atacată va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, care prin hotărârea pronunțată, urmează să

respecte principiul disponibilității și să stabilească deplina concordanță

dintre dispozitivul și considerentele hotărârii. Totodată va stabili și în

raport de probele administrate data la care a operat pactul comisoriu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC A.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 13 din 2 februarie 2004 a

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Casează decizia atacată și

trimite cauza la Curtea de Apel București pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 15 februarie 2005.