ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 89/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 499 din 27 ianuarie 2005, pronunțată de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimata, reclamantă SC R. SA Predeal, a solicitat anularea deciziei atacate întrucât dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

Prin decizia nr. 3611 din 14 iunie 2005, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a admis contestația în anulare și a anulat decizia atacată, considerând că au fost încălcate prevederile art. 308 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu au fost comunicare intimatei motivele de recurs odată cu citarea acesteia și nu i s-a acordat termen pentru pregătirea apărării, în condițiile în care, după preschimbarea termenului de judecată, copia motivelor de recurs pentru comunicarea a fost înaintată instanței la 22 noiembrie 2004, iar termenul stabilit pentru judecata recursului era 2 decembrie 2004.

Reluând judecata recursului, se constată că, reclamanta SC R. SA Predeal, a chemat în judecată pe pârâta SC C.I.I.E. SRL București solicitând constatarea rezoluțiunii de drept a contractului de vânzare – cumpărare a vilei T. și a terenului aferent în suprafață de 13.104,08 m.p. și evacuarea pârâtei.

Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 3544/ C din 22 septembrie 2003, a admis acțiunea, a constatat rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare – cumpărare, dispunând evacuarea pârâtei, pe care a obligat-o și la 10.694.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile privind plata prețului vânzării stabilit printr-o expertiză tehnică activând pactul comisoriu convenit de părți.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia 36/ Ap din 12 decembrie 2003, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința atacată, a constatat rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare – cumpărare, a repus părțile în situația anterioară și a evacuat pe pârâtă, obligând-o și la 10.213.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Instanța de apel a considerat culpabilă pârâta de neîndeplinirea obligațiilor contractuale, constând în aceea că a achitat numai 10 % din valoarea terenului și a refuzat prețul stabilit de expert pentru lucrul vândut, deși astfel prevedeau clauzele contractuale. Rezoluțiunea ducând la desființarea retroactivă a contractului, părțile trebuiesc să-și restituie prestațiile.

Prin recursul declarat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă, a considerat că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând înțelesul acestuia și aplicând greșit legea.

Astfel, critica adresată deciziei atacate are în vedere imposibilitatea producerii efectelor pactului comisoriu înscris în contract, cât timp o parte din preț a fost plătit (10 % din valoarea terenului) iar valoarea de compensare stabilită prin expertiză a fost contestată și nu a fost comunicată în termenul prevăzut de pct. II 3 lit. c) din contract.

Pe de altă parte, recurenta susține că aplicarea dispozițiilor art. 1021 C. civ. nu era posibilă, în condițiile în care erau necesare formalitățile de punere în întârziere pentru executarea obligației, obligație care nu era lichidă întrucât nu s-a realizat un acord privind expertiza întocmită, obiecțiunile la aceasta sau efectuarea unei noi expertize. Astfel, refuzul prețului s-a datorat înțelegerii privind efectuarea unei noi expertize.

În privința capătului de cerere privind evacuarea, recurenta îl consideră inadmisibil întrucât pe parcursul celor 3 ani de folosință a efectuat investiții și reparații.

Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prin contractul de leasing imobiliar din 10 mai 1999, părțile au convenit, în pct. II 3 lit. b) - d), ca valoarea de piață a terenului să fie stabilită printr-o expertiză, care va fi comunicată cumpărătoarei în termen de 7 zile, urmând ca aceasta, în termen de 30 de zile să plătească prețul. Lit. e) a pct. II 3 prevedea pactul comisoriu, prin care, în caz de neplată în termen, contractul este rezolvit de plin drept fără nici o formalitate, iar lit. f), prevedea obiectul unic și indivizibil al contractului.

Față de această din urmă clauză, critica deciziei atacate este neîntemeiată indiferent dacă utilizatorul a plătit o parte din preț sau nu, obiectul contractului este indivizibil, iar neîndeplinirea obligației de plată, atrage rezoluțiunea de drept, fără a se putea invoca negocieri eșuate sau valori contestate.

Dispozițiile codului comercial sunt, în general derogatorii de la dreptul comun, dar se completează cu acestea în cazuri lacunare.

Însă, cu privire la punerea în întârziere în materie comercială, legea prevede o derogare: pentru dobânzile comerciale punerea în întârziere nu este necesară, iar judecătorul nu poate acorda termen de grație. Astfel, din momentul comunicării valorii de piață a terenului, stabilit prin expertiză, cumpărătorul avea la dispoziție 30 de zile de plată, sub sancțiunea convenită: rezoluțiunea de drept a contractului.

Instanțele de fond au interpretat judicios atât actul dedus judecății cât și normele aplicabile în materie, pronunțând hotărâri legale și temeinice.

Rezoluțiunea contractului are, printre efectele principale, repunerea părților în situația anterioară, așa încât și sub aspectul evacuării, instanța de apel judicios s-a pronunțat. Însă eventuale investiții și reparații pe care recurenta le invocă nu au făcut obiectul vreunei cereri, adresată în condițiile art. 112 sau 119 C. proc. civ., pentru a putea fi avute în vedere la soluționarea pricinii.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei 336/ Ap din 12 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de SC C.I.I.E. SRL București, împotriva deciziei nr. 36/ Ap din 12 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2006.