ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2109/2005

Asupra cererii de repunere în termenul de declarare a recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 31 iulie 2003, reclamanta B.G.C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, cu aplicare art. 221 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, să se dispună obligarea pârâților SC C.C. SRL și M.A. la plata drepturilor cuvenite, urmare a retragerii sale din această societate, soldată cu încetarea calității de asociat. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că datorită neînțelegerilor dintre asociați care au antrenat imposibilitatea funcționării normale a procesului economic și-a exprimat intenția ieșirii voluntare din societate. Prin sentința civilă nr. 3689/ C din 29 septembrie 2003, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC C.C.

SRL și a obligat societatea pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 684.794.223 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor cuvenite pentru părțile sale sociale, urmare a retragerii din cadrul acestei firme și la 24.740.884 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea formulată de intimată împotriva pârâtului M.A. Reclamanta a fost obligată să vireze în contul B.E. j. T.C. Brașov suma de 3.300.000 lei, reprezentând diferență onorariu expert. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Neînțelegerile avute cu pârâtul M.A. reflectă lipsa intenției de a mai colabora în vederea realizării obiectului social, iar din moment ce societatea are posibilitatea, din punct de vedere financiar de a-și realiza obiectul social nefiindu-i paralizată funcționarea, denotă posibilitatea aplanării conflictului pe calea retragerii sale.

Ori, asociatul retras are dreptul la beneficii și suportă pierderile până în ziua retragerii sale cuvenindu-i-se pentru părțile sale sociale o sumă de bani fixată printr-o expertiză de specialitate menită a recurge la evaluarea patrimoniului social. În speță, drepturile asociatului retras s-au stabilit, drept consecință a neînțelegerilor dintre părți, prin expertiza ordonată funcție de prevederile art. 201 C. proc. civ., expertiză prin care s-a determinat activul net reevaluat pe baza bilanțului contabil încheiat la 20 iunie 2002. Și aceasta întrucât potrivit dispozițiilor art. 219 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, asociatul retras are dreptul de a încasa o sumă de bani corespunzătoare părții proporționale din activul net/ patrimoniul social.

Raportând cota de participare la capitalul social la valoarea activului net reevaluat se ajunge la determinarea contravalorii procentului de 20% din părțile sociale deținute de către reclamantă în cadrul societății pârâte. Astfel, pornind de la modalitatea de calcul uzitată de expert în anexa 2 a raportului de expertiză, instanța, funcție și de prevederile art. 960 alin. (2) C. civ., acordă reclamantei suma de 685.794.223 lei, cu titlu de pretenții pecuniare rezultate în urma retragerii sale din societatea pârâtă, respingând acțiunea în raport cu pârâtul M.A., câtă vreme, grație personalității sale juridice societatea comercială are o voință proprie care exprimă voințele individuale ale asociaților, având un patrimoniu format din totalitatea drepturilor și obligațiilor un caracter social, patrimonial.

Pe de altă parte, având patrimonii deosebite, societatea și asociații sunt subiecte de drept distincte. Văzând și prevederile art. 274 C. proc. civ., instanța a acordat la cerere și cheltuielile de judecată ocazionate cu derularea acestei pricini. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel SC C.C. SRL și M.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelanta SC C.C. SRL a susținut în dezvoltarea motivelor sale de apel că prima instanță s-a pronunțat în mod greșit cu privire la obligațiile sale de plată către reclamantă, întemeindu-se pe constatările cuprinse în anexa 2 din expertiza nr. 1659/2002, în sensul stabilirii cotei de 20% din capitalul său social raportat la valoarea activului societății și nu la cel net real.

Confuzia în care s-a aflat instanța de fond la pronunțarea hotărâri s-a datorat faptului că expertul contabil a intitulat greșit anexa 2 a raportului de expertiză situația activului net la data de 30 iunie 2002 reevaluat, în loc de situația activului unității. Activul net reprezintă drepturile asociaților (acționarilor) în activele întreprinderii (unității) după deducerea tuturor datoriilor acesteia. Activul net reprezintă drepturile asociaților (acționarilor) în activele întreprinderii (unității) după deducerea tuturor datoriilor acesteia. Instanța de fond a aplicat procentul de 20% cuvenit reclamantei din activul brut, fără deducerea pasivului evidențiat în anexa 3 la raportul de expertiză, obligând astfel în mod greșit societatea la plata sumei de 684.794.223 lei, în loc de 85.073.000 lei, astfel cum rezultă din capitolul concluzii al lucrării.

A solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii numai pentru suma de 85.073.000 lei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente. Apelantul M.A. a susținut în apelul său că, în mod greșit instanța de fond nu s-a pronunțat în dispozitivul hotărârii cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în cauză, solicitate în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ. Astfel, deși atât cu ocazia dezbaterii cauzei în fond, cât și prin concluziile scrise a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și onorariu expert, iar acțiunea reclamantei a fost respinsă față de el, în mod netemeinic reclamanta nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu purtarea pricinii, în sumă de 32.100.000 lei.

Examinând hotărârea atacată față de motivele de apel invocate precum și în conformitate cu dispozițiile art. 295 C. proc. civ., au constatat ca fondate apelurile pentru considerentele: În mod temeinic prima instanță a reținut că urmare a retragerii din societate, reclamanta în calitate de asociat are dreptul la beneficii și la suportarea pierderilor până în ziua retragerii sale, cuvenindu-i-se pentru părțile sale sociale o sumă de bani echivalent al cotei sale de participare la capitalul social al pârâtei raportat la valoarea activului net deținut de societatea pârâtă, calculată după ultimul bilanț aprobat. La stabilirea drepturilor cuvenite reclamantei prima instanță a reținut modalitatea de calcul uzitată de expert în anexa 2 a raportului de expertiză, acordând acesteia suma de 684.794.223 lei, cu titlu de pretenții pecuniare rezultate în urma retragerii sale din societatea pârâtă.

Obligația de plată a pârâtei a fost însă stabilită prin raportarea la totalul general al bunurilor ce compun patrimoniul social și nu la valoarea activului net, rezultat în urma deducerii pasivului social la suportarea căruia este obligată și reclamanta. În acest sens, în apel, astfel cum rezultă din anexa 1 la completarea raportului de expertiză dispus în cauză, în urma stabilirii activului net al societății pârâte, a rezultat că suma cuvenită reclamantei corespunzător celor 20% din părțile sale sociale este de 85.073.000 lei, sumă care urmează a fi acordat cu titlu de drepturi bănești ca urmare a retragerii din societate. Întemeiat este și apelul pârâtului M.A. întrucât, deși acțiunea introductivă a fost respinsă față de acesta, prima instanță, în mod greșit nu a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de acesta în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 27/ Ap din 17 februarie 2004, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelurile formulate de pârâții M.A. și SC C.C. SRL, împotriva sentinței civile nr. 3689/C/2003 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtului M.A. suma de 32.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond. Pârâta SC C.C. SRL a fost obligată să plătească reclamantei suma de 85.073.000 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor cuvenite pentru părțile sale sociale în loc de 684.794.223 lei.

Pârâta SC C.C. SRL a fost obligată către reclamantă și la plata sumei de 6.839.380 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond, în loc de 24.740.884 lei. Instanța de apel a mai obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei SC C.C. SRL suma de 8.342.320 lei cheltuieli de judecată în apel. La data de 21 iunie 2004, reclamanta B.G.C., în contradictoriu cu intimații M.A. și SC C.C. SRL, în temeiul art. 103 C. proc. civ. și art. 304 pct. 6 a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, motivat de faptul că pe parcursul derulării apelului nu a fost legal citată, iar decizia pronunțată nu i-a fost comunicată. Reclamanta a arătat că a investit cu formulă executorie sentința fondului, iar cu prilejul executării a aflat că sentința a fost apelată și apelul a fost admis.

A mai susținut reclamanta că nu a cunoscut de existența procesului de la Curtea de Apel Brașov, deoarece a fost plecată din țară, din motive medicale, iar din localitate, fiind în delegație. La termenul din 11 februarie 2005, reclamanta a arătat că a formulat numai cerere de repunere în termenul de recurs, în susținerea căreia a depus copii de pe bilete de avion, rezultate analize, adeverințe și rețete medicale eliberate de unități spitalicești din Italia (pentru perioade cuprinse între 2 noiembrie 2003 – 12 decembrie 2003, 3 ianuarie 2004 și respectiv 7 februarie – 25 martie 2004, copie de pe cererea de executare silită adresată B.E.J.

T.T.C., copie de pe încheierea din Camera de Consiliu din 27 februarie 2004 a Judecătoriei Brașov, prin care s-a încuviințat executarea silită imobiliară privind titlul executoriu constând în sentința civilă nr. 3689/ C din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Brașov, copie de pe minuta deciziei civile nr. 492/ Ap din 17 mai 2994 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a admis apelul formulat de debitoarea SC C.C. SRL, împotriva încheierii din 27 februarie 2004, a Judecătoriei Brașov pe care a schimbat-o în sensul că titlul executoriu privește sumele de 85.0873.000 lei, 6.839.380 lei și cheltuieli de executare. Intimata SC C.C. SRL Brașov a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de repunere în termenul de recurs și ca o consecință a acestui fapt, respingerea recursului ca tardiv introdus, susținând în esență că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 103 C. proc.

civ., petenta nedovedind că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa de a exercita calea de atac a recursului și nici că a acționat în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării. Mai arată intimata că la termenele din apel petenta a fost legal citată, prin afiliere, iar în dosarul Curții de Apel Brașov apărătorul acesteia a formulat diverse cereri. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de repunere a reclamantei în termenul de recurs nu este fondată. Astfel, decizia 27/Ap/C din 17 februarie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ a fost comunicată petentei la data de 23 martie 2004, conform dovezii aflată la dosarul de apel.

Cererea reclamantei B.G.C. a fost formulată la data de 21 iunie 2004, conform datei de expediere recomandată prin poștă la Curtea de Apel Brașov. Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage deciderea, afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, situație în care actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la data încetării împiedicării, termen în care vor fi arătate și motivele împiedicării. În speță reclamanta a invocat în sprijinul cererii sale împrejurarea că nu a avut cunoștință de judecata apelului, nefiind legal citată și nefiindu-i comunicată decizia.

De asemenea a invocat că pe perioada soluționării apelului a fost plecată din țară pentru motive de sănătate, sau din localitatea de domiciliu, în interes de serviciu. Înmânarea citațiilor și a altor acte de procedură se face în conformitate cu prevederile art. 92 C. proc. civ. În acest text de lege la alineatul 4, se prevede că pentru persoanele lipsă de la domiciliu, agentul procedural afișează citația sau actul de procedură respectiv, (inclusiv hotărârea judecătorească), încheind proces-verbal despre motivele afișării actului de procedură respectiv. În speță, reclamanta pe parcursul judecării apelului a fost citată pentru termenele din 25 noiembrie 2003, 2 decembrie 2003, 6 ianuarie 2004, 3 februarie 2004 ( termen pentru care i s-a comunicat și un exemplar al completării la raportul de expertiză întocmit în cauză).

De asemenea, la data de 23 martie, reclamantei i-a fost comunicată decizia pronunțată în cauză. În toate aceste situații pe dovada de îndeplinire a actului de procedură, agentul procedural a inserat în procesul verbal că actul a fost afișat pe ușa principală a locuinței destinatarului, întrucât nici o persoană nu a fost găsită. În toate cazurile, procedura de citare și de înmânare a altor acte de procedură s-a efectuat cu respectarea prevederilor legale, susținerile reclamantei fiind nefondate. În cauză reclamanta nu a făcut dovada că nu a exercitat calea de atac a recursului în termenul legal, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., (respectiv în 15 zile de la comunicarea hotărârii) pentru că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Pentru a putea opera repunerea în termenul de recurs reclamanta trebuia să facă dovada existenței unei împiedicări a exercitării căii de atac după data de 23 martie 2004, data comunicării hotărârii instanței de apel și până la 10 aprilie 2004, ultima zi pentru declararea în termen a recursului. Înscrisurile depuse în justificarea cererii de repunere în termen privesc perioade anterioare comunicării deciziei, dată de la care practic curge termenul de recurs, prevăzut de art. 301 C. proc. civ. În perioada soluționării apelului și ulterior, reclamanta, atât prin avocat, cât și personal, a făcut o serie de acte procesuale pentru executarea sentinței, acte care demonstrează că avea cunoștință de declararea și soluționarea apelului.

Mai mult decât atât, apărătorul ales al reclamantei în dosarul curții de apel a formulat două cereri, la datele de 10 martie 2004 și respectiv 15 martie 2004, (deci după data pronunțării deciziei) prin care a solicitat eliberarea unor copii din dosarul nr. 1447/2003 al curții de apel, ceea ce demonstrează că reclamanta a avut cunoștință de derularea procesului și nu poate invoca, că nu a executat calea de atac în termenul legal, pentru că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința ei, astfel că a operat sancțiunea decăderii din termenul de recurs. În concluzie, petenta nu a făcut dovada nor motive care să fie mai presus de voința sa prin care să demonstreze că a fost în imposibilitate de a formula recursul în termen.

Pe cale de consecință, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele art. 103 C. proc. civ., î nalta c urte va respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamanta B.G.C. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 martie 2005.