ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2109/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2109/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra cererii de repunere

în termenul de declarare a recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 31

iulie 2003, reclamanta B.G.C. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța,

cu aplicare art. 221 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, să se dispună obligarea

pârâților SC C.C. SRL și M.A. la plata drepturilor cuvenite, urmare a

retragerii sale din această societate, soldată cu încetarea calității de

asociat.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că datorită neînțelegerilor dintre asociați care au

antrenat imposibilitatea funcționării normale a procesului economic și-a

exprimat intenția ieșirii voluntare din societate.

Prin sentința civilă nr. 3689/

C din 29 septembrie 2003, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu

cu pârâta SC C.C. SRL și a obligat societatea pârâtă la plata către reclamantă

a sumei de 684.794.223 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor

cuvenite pentru părțile sale sociale, urmare a retragerii din cadrul acestei

firme și la 24.740.884 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință a fost

respinsă acțiunea formulată de intimată împotriva pârâtului M.A.

Reclamanta a fost obligată

să vireze în contul B.E.

j.

T.C.

Brașov suma de 3.300.000 lei, reprezentând diferență onorariu expert.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Neînțelegerile avute cu

pârâtul M.A. reflectă lipsa intenției de a mai colabora în vederea realizării

obiectului social, iar din moment ce societatea are posibilitatea, din punct de

vedere financiar de a-și realiza obiectul social nefiindu-i paralizată

funcționarea, denotă posibilitatea aplanării conflictului pe calea retragerii

sale.

Ori, asociatul retras are

dreptul la beneficii și suportă pierderile până în ziua retragerii sale

cuvenindu-i-se pentru părțile sale sociale o sumă de bani fixată printr-o

expertiză de specialitate menită a recurge la evaluarea patrimoniului social.

În speță, drepturile

asociatului retras s-au stabilit, drept consecință a neînțelegerilor dintre

părți, prin expertiza ordonată funcție de prevederile art. 201 C. proc. civ.,

expertiză prin care s-a determinat activul net reevaluat pe baza bilanțului

contabil încheiat la 20 iunie 2002.

Și aceasta întrucât potrivit

dispozițiilor art. 219 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, asociatul retras are

dreptul de a încasa o sumă de bani corespunzătoare părții proporționale din

activul net/ patrimoniul social.

Raportând cota de

participare la capitalul social la valoarea activului net reevaluat se ajunge

la determinarea contravalorii procentului de 20% din părțile sociale deținute

de către reclamantă în cadrul societății pârâte.

Astfel, pornind de la

modalitatea de calcul uzitată de expert în anexa 2 a raportului de expertiză,

instanța, funcție și de prevederile art. 960 alin. (2) C. civ., acordă

reclamantei suma de 685.794.223 lei, cu titlu de pretenții pecuniare rezultate

în urma retragerii sale din societatea pârâtă, respingând acțiunea în raport cu

pârâtul M.A., câtă vreme, grație personalității sale juridice societatea

comercială are o voință proprie care exprimă voințele individuale ale

asociaților, având un patrimoniu format din totalitatea drepturilor și

obligațiilor un caracter social, patrimonial. Pe de altă parte, având

patrimonii deosebite, societatea și asociații sunt subiecte de drept distincte.

Văzând și prevederile art. 274

C. proc. civ., instanța a acordat la cerere și cheltuielile de judecată

ocazionate cu derularea acestei pricini.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal au declarat apel SC C.C. SRL și M.A. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Apelanta SC C.C. SRL a

susținut în dezvoltarea motivelor sale de apel că prima instanță s-a pronunțat

în mod greșit cu privire la obligațiile sale de plată către reclamantă,

întemeindu-se pe constatările cuprinse în anexa 2 din expertiza nr. 1659/2002,

în sensul stabilirii cotei de 20% din capitalul său social raportat la valoarea

activului societății și nu la cel net real.

Confuzia în care s-a aflat

instanța de fond la pronunțarea hotărâri s-a datorat faptului că expertul

contabil a intitulat greșit anexa 2 a raportului de expertiză situația

activului net la data de 30 iunie 2002 reevaluat, în loc de situația activului

unității.

Activul net reprezintă

drepturile asociaților (acționarilor) în activele întreprinderii (unității)

după deducerea tuturor datoriilor acesteia.

Activul net reprezintă

drepturile asociaților (acționarilor) în activele întreprinderii (unității)

după deducerea tuturor datoriilor acesteia.

Instanța de fond a aplicat procentul

de 20% cuvenit reclamantei din activul brut, fără deducerea pasivului

evidențiat în anexa 3 la raportul de expertiză, obligând astfel în mod greșit

societatea la plata sumei de 684.794.223 lei, în loc de 85.073.000 lei, astfel

cum rezultă din capitolul concluzii al lucrării.

A solicitat admiterea

apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii

numai pentru suma de 85.073.000 lei, cu obligarea la plata cheltuielilor de

judecată aferente.

Apelantul M.A. a susținut în

apelul său că, în mod greșit instanța de fond nu s-a pronunțat în dispozitivul

hotărârii cu privire la cheltuielile de judecată efectuate în cauză, solicitate

în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ.

Astfel, deși atât cu ocazia

dezbaterii cauzei în fond, cât și prin concluziile scrise a solicitat obligarea

reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat

și onorariu expert, iar acțiunea reclamantei a fost respinsă față de el, în mod

netemeinic reclamanta nu a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată

efectuate cu purtarea pricinii, în sumă de 32.100.000 lei.

Examinând hotărârea atacată

față de motivele de apel invocate precum și în conformitate cu dispozițiile art.

295 C. proc. civ., au constatat ca fondate apelurile pentru considerentele:

În mod temeinic prima

instanță a reținut că urmare a retragerii din societate, reclamanta în calitate

de asociat are dreptul la beneficii și la suportarea pierderilor până în ziua retragerii

sale, cuvenindu-i-se pentru părțile sale sociale o sumă de bani echivalent al

cotei sale de participare la capitalul social al pârâtei raportat la valoarea

activului net deținut de societatea pârâtă, calculată după ultimul bilanț

aprobat.

La stabilirea drepturilor

cuvenite reclamantei prima instanță a reținut modalitatea de calcul uzitată de

expert în anexa 2 a raportului de expertiză, acordând acesteia suma de

684.794.223 lei, cu titlu de pretenții pecuniare rezultate în urma retragerii

sale din societatea pârâtă.

Obligația de plată a pârâtei

a fost însă stabilită prin raportarea la totalul general al bunurilor ce compun

patrimoniul social și nu la valoarea activului net, rezultat în urma deducerii

pasivului social la suportarea căruia este obligată și reclamanta.

În acest sens, în apel,

astfel cum rezultă din anexa 1 la completarea raportului de expertiză dispus în

cauză, în urma stabilirii activului net al societății pârâte, a rezultat că

suma cuvenită reclamantei corespunzător celor 20% din părțile sale sociale este

de 85.073.000 lei, sumă care urmează a fi acordat cu titlu de drepturi bănești

ca urmare a retragerii din societate.

Întemeiat este și apelul

pârâtului M.A. întrucât, deși acțiunea introductivă a fost respinsă față de

acesta, prima instanță, în mod greșit nu a dispus obligarea reclamantei la

plata cheltuielilor de judecată efectuate de acesta în cauză, în conformitate

cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Pentru considerentele

expuse, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, prin decizia nr. 27/ Ap din 17 februarie 2004, în temeiul art. 296

C. proc. civ., a admis apelurile formulate de pârâții M.A. și SC C.C. SRL,

împotriva sentinței civile nr. 3689/C/2003 a Tribunalului Brașov, secția

comercială și de contencios administrativ, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul că a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtului M.A. suma de

32.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.

Pârâta SC C.C. SRL a fost

obligată să plătească reclamantei suma de 85.073.000 lei, reprezentând valoarea

actualizată a drepturilor cuvenite pentru părțile sale sociale în loc de

684.794.223 lei.

Pârâta SC C.C. SRL a fost

obligată către reclamantă și la plata sumei de 6.839.380 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond, în loc de 24.740.884 lei.

Instanța de apel a mai

obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtei SC C.C. SRL suma de 8.342.320 lei

cheltuieli de judecată în apel.

La data de 21 iunie 2004,

reclamanta B.G.C., în contradictoriu cu intimații M.A. și SC C.C. SRL, în

temeiul art. 103 C. proc. civ. și art. 304 pct. 6 a formulat cerere de repunere

în termenul de recurs, motivat de faptul că pe parcursul derulării apelului nu

a fost legal citată, iar decizia pronunțată nu i-a fost comunicată.

Reclamanta a arătat că a

investit cu formulă executorie sentința fondului, iar cu prilejul executării a

aflat că sentința a fost apelată și apelul a fost admis.

A mai susținut reclamanta că

nu a cunoscut de existența procesului de la Curtea de Apel Brașov, deoarece a

fost plecată din țară, din motive medicale, iar din localitate, fiind în

delegație.

La termenul din 11 februarie

2005, reclamanta a arătat că a formulat numai cerere de repunere în termenul de

recurs, în susținerea căreia a depus copii de pe bilete de avion, rezultate

analize, adeverințe și rețete medicale eliberate de unități spitalicești din

Italia (pentru perioade cuprinse între 2 noiembrie 2003 – 12 decembrie 2003, 3

ianuarie 2004 și respectiv 7 februarie – 25 martie 2004, copie de pe cererea de

executare silită adresată B.E.J. T.T.C., copie de pe încheierea din Camera de

Consiliu din 27 februarie 2004 a Judecătoriei Brașov, prin care s-a încuviințat

executarea silită imobiliară privind titlul executoriu constând în sentința

civilă nr. 3689/ C din 29 septembrie 2003 a Tribunalului Brașov, copie de pe

minuta deciziei civile nr. 492/ Ap din 17 mai 2994 a Curții de Apel Brașov,

prin care s-a admis apelul formulat de debitoarea SC C.C. SRL, împotriva

încheierii din 27 februarie 2004, a Judecătoriei Brașov pe care a schimbat-o în

sensul că titlul executoriu privește sumele de 85.0873.000 lei, 6.839.380 lei

și cheltuieli de executare.

Intimata SC C.C. SRL Brașov

a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii de repunere în termenul

de recurs și ca o consecință a acestui fapt, respingerea recursului ca tardiv

introdus, susținând în esență că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute

de art. 103 C. proc. civ., petenta nedovedind că a fost împiedicată de o

împrejurare mai presus de voința sa de a exercita calea de atac a recursului și

nici că a acționat în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării.

Mai arată intimata că la

termenele din apel petenta a fost legal citată, prin afiliere, iar în dosarul

Curții de Apel Brașov apărătorul acesteia a formulat diverse cereri.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că cererea de repunere a reclamantei

în termenul de recurs nu este fondată.

Astfel, decizia 27/Ap/C din 17

februarie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ a fost comunicată petentei la data de 23 martie 2004, conform

dovezii aflată la dosarul de apel.

Cererea reclamantei B.G.C. a

fost formulată la data de 21 iunie 2004, conform datei de expediere recomandată

prin poștă la Curtea de Apel Brașov.

Potrivit art. 103 C. proc.

civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de

procedură în termenul legal, atrage deciderea, afară de cazul când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei,

situație în care actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la

data încetării împiedicării, termen în care vor fi arătate și motivele

împiedicării.

În speță reclamanta a

invocat în sprijinul cererii sale împrejurarea că nu a avut cunoștință de

judecata apelului, nefiind legal citată și nefiindu-i comunicată decizia.

De asemenea a invocat că pe

perioada soluționării apelului a fost plecată din țară pentru motive de

sănătate, sau din localitatea de domiciliu, în interes de serviciu.

Înmânarea citațiilor și a

altor acte de procedură se face în conformitate cu prevederile art. 92 C. proc.

civ.

În acest text de lege la

alineatul 4, se prevede că pentru persoanele lipsă de la domiciliu, agentul

procedural afișează citația sau actul de procedură respectiv, (inclusiv hotărârea

judecătorească), încheind proces-verbal despre motivele afișării actului de

procedură respectiv.

În speță, reclamanta pe

parcursul judecării apelului a fost citată pentru termenele din 25 noiembrie

2003, 2 decembrie 2003, 6 ianuarie 2004, 3 februarie 2004 ( termen pentru care

i s-a comunicat și un exemplar al completării la raportul de expertiză întocmit

în cauză).

De asemenea, la data de 23 martie,

reclamantei i-a fost comunicată decizia pronunțată în cauză.

În toate aceste situații pe

dovada de îndeplinire a actului de procedură, agentul procedural a inserat în

procesul verbal că actul a fost afișat pe ușa principală a locuinței

destinatarului, întrucât nici o persoană nu a fost găsită.

În toate cazurile, procedura

de citare și de înmânare a altor acte de procedură s-a efectuat cu respectarea

prevederilor legale, susținerile reclamantei fiind nefondate.

În cauză reclamanta nu a

făcut dovada că nu a exercitat calea de atac a recursului în termenul legal,

prevăzut de art. 301 C. proc. civ., (respectiv în 15 zile de la comunicarea

hotărârii) pentru că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința sa.

Pentru a putea opera

repunerea în termenul de recurs reclamanta trebuia să facă dovada existenței

unei împiedicări a exercitării căii de atac după data de 23 martie 2004, data

comunicării hotărârii instanței de apel și până la 10 aprilie 2004, ultima zi

pentru declararea în termen a recursului.

Înscrisurile depuse în

justificarea cererii de repunere în termen privesc perioade anterioare

comunicării deciziei, dată de la care practic curge termenul de recurs,

prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

În perioada soluționării apelului

și ulterior, reclamanta, atât prin avocat, cât și personal, a făcut o serie de

acte procesuale pentru executarea sentinței, acte care demonstrează că avea

cunoștință de declararea și soluționarea apelului.

Mai mult decât atât,

apărătorul ales al reclamantei în dosarul curții de apel a formulat două

cereri, la datele de 10 martie 2004 și respectiv 15 martie 2004, (deci după

data pronunțării deciziei) prin care a solicitat eliberarea unor copii din

dosarul nr. 1447/2003 al curții de apel, ceea ce demonstrează că reclamanta a

avut cunoștință de derularea procesului și nu poate invoca, că nu a executat

calea de atac în termenul legal, pentru că a fost împiedicată de o împrejurare

mai presus de voința ei, astfel că a operat sancțiunea decăderii din termenul

de recurs.

În concluzie, petenta nu a

făcut dovada nor motive care să fie mai presus de voința sa prin care să

demonstreze că a fost în imposibilitate de a formula recursul în termen.

Pe cale de consecință, având

în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele art. 103 C. proc. civ.,

î

nalta

c

urte va respinge cererea de repunere în termenul de recurs

formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere

în termenul de recurs formulată de reclamanta B.G.C.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 25 martie 2005.